DEICIDE - The Stench of Redemption

Extra, extra!!! Read all about it!!

Ce mai stire a fost cand au plecat fratii Hoffman de la Deicide! Ce se va intampla cu trupa? Se duce dracului virtuozitatea (desi dracul era chiar la Deicide)? E intr-adevar Benton un afon al basului, cum sustin Eric si Brian? Au plecat ei sau i-a dat Glen afara? Si de ce? Pentru ca asa sunt oamenii – intreaba “de ce?” la urma. Din cauza curiozitatii, intai intreaba “Chiar mi-ai dat foc la casa?”. Si, dupa aia, nu neaparat in ordinea asta: “Cand?”, “Cu ce?”, “Mai arde?”, “Au sarit vecinii?”, “I-am afumat tare?”. Si, eventual, dupa aia: “Da’ de ce, ma?”.

Eu cred ca “de ce?” n-are raspuns prea curand, mai ales in urma celor 2 comunicate contradictorii ale lui Benton: 1) I-am dat afara; 2) Nu, de fapt au plecat ei. Dar v-as raspunde la o alta intrebare: CU CE CONSECINTE? Dupa capul meu, consecintele sunt una si una. Si m-am documentat pentru a va raspunde, macar cat sa imi uitati greseala de a incurca relatiile Vital Remains si Deicide la o emisune Metal Arena.

Prima consecinta, cantitativa, e ca Hoffmanii au fost inlocuiti cu alti doi: Jack Owen (trecut pe la Cannibal Corpse) si Ralph Santolla (ex-Death, Iced Earth si... Sebastian Bach).

Consecinta calitativa e ca albumul ne rupe teasta. Pentru fanii foarte vechi, nu e asa dementza, probabil. Au mai vazut ei pe Legion chestii asemanatoare, sau ceva de pe Scars... poate sa se regaseasca si aici aici.

Dar entuziasmul si energia sunt la nivel maxim. Da, Deicide au revenit, nu neaparat cu idei noi, dar cu o executie proaspata si cu o energie demna de renumele lor si de death meta-lul consacrat de Florida natala. Deicide ne ofera tehnica, ne ofera chiar si ceva melodie si ne ofera exact entuziasmul unor membri noi care vor sa se afirme; in locul blazarii unor genii ca domnii Hoffman. Piesa de titlu, care e si piesa de deschidere, incepe relativ monoton, dar se “deschide” imediat la partea de solistica, oferindu-ne o mostra de tehnicitate din partea nou-venitilor chitaristi. Death To Jesus e mai complexa dintru inceput si e printre piesele mele favorite, alaturi de Crucified For The Innocence si The Lord’s Sedition – cea mai deosebita medlodie a acestui opus. Petru mine surpriza mare nu e neaprat Santolla, care a schimbat to felul de stiluri si a facut cunostinta cu melodicitatea. Dar daca imi spunea cineva ca Jack Owen e acelasi cu Jack Owen care a cantat in Cannibal Corpse pana in 2004, n-as fi crezut din prima. Nu stiu ce a facut Jack in astia 2 ani si pe la ce scoli a umblat, dar a progresat mult. Sau poate in Cannibal Corpse n-ai voie sa iti arati talentul adevarat, ca te dau afara :)

De versuri n-are sens sa ma iau, astia sunt Deicide si chiar numele asta spune tot despre filosofia lor. As mentiona doar ca nu sunt de acord cu faptul ca vor sa il omoare pe Jesus si, in plus, mi se pare o pierdere de timp – se stie ca omul o sa invie peste trei zile.

In mod normal, trageam concluzia “executie buna a acelorasi idei” si dadeam un 8. Dar prospetimea il mai ridica jumatate de punct, iar tehnicitatea surprinzatoare inca jumatate.

Tzugu Nota: 9