THE GATES OF SLUMBER - The Wretch

Iata, in sfarsit, o trupa care mi-a schimbat parerea cum ca nimic nou nu mai poate fi spus in materie de doom! In timp ce multe dintre formatiile actuale se limiteaza la a face pantomima pe riff-urile maestrilor din trecut, The Gates of Slumber reusesc sa strecoare cateva idei noi, fara sa se abata totusi prea mult de la structura traditionala. Trio-ul din Indiana si-a desavarsit mestesugul pe parcursul a 4 albume de studio si numeroase EP-uri, pentru a ajunge anul acesta la The Wretch, in opinia mea, albumul lor cel mai diversificat si matur de pana acum.

The Gates of Slumber canta 100% old school, fie ca e vorba de doom, fie ca e vorba de heavy metal, astfel incat reusesc sa sune ca un amestec de Saint Vitus si Grand Magus; nu stiu insa cum fac de aduc sunetul acesta cavernos in prezent, astfel incat The Wretch suna retro, dar intr-un fel extrem de natural, nu doar de dragul de a fi retro.

Dar, totusi, prin ce difera The Wretch de alte albume doom?

Difera, in primul rand, prin exploziile de blues care razbat cand te astepti mai putin. Daca ti se pare ciudata combinatia de blues si doom, asculta Bastards Born si Castle of the Devil (piesa de rezistenta a albumului, in opinia mea), unde, la un moment dat, totul se opreste si izbucnesc solo-uri care dau suflet atmosferei ultra heavy si intunecate.

In al doilea rand, albumul difera prin faptul ca este extrem de bine balansat. Partile epice, lente, alterneaza cu cele mai rapide si scurte. The Scovrge Ov Drvnkenness (cu titlul inspirat de un vechi poem britanic, in care vocalistul/chitaristul Karl Simon, de profesie barman, ne vorbeste despre bautura si religie), To the Rack with Them (o piesa despre o executie medievala, al carei referen imi aduce aminte de Sex Pistols) si Coven of Cain (o alta piesa cu subiect ciudat - vrajitoare si cocaina, dupa cum declara acelasi Karl Simon) au toate in jur de 3-5 minute si furnizeaza doza de variatie de care ai nevoie. Alaturi de caracterul relativ concis al bucatilor epice, aceasta face ca albumul sa fie mai usor digerabil decat alte albume doom – imi vin aici in minte discurile celor de la Revered Bizarre, trupa interesanta de altfel, dar, unde, pentru o piesa ca Doom over the World, treci prin altele care dureaza intre 10 si 20 de minute si care, evident, nu au atatea idei incat sa te opreasca sa faci fast forward. The Gates of Slumber cad in pacatul repetitivitatii de putine ori, doar cu anumite parti din piesa titlu si cu Iron and Fire, prea lunga si care nu duce nicaieri, incheind nefericit un album, de altfel, deosebit.

Cu The Wretch, Rise Above Records continua seria productiilor de calitate din ultima vreme si lanseaza un candidat serios pentru albumul doom metal al anului.

Gedi Nota: 9