FINNTROLL - Ur Jordens Djup

Humpa metal for ever!

Trolli nu mor si nici nu se dau batuti, cam asta ar trebui sa intelegem din urletele celor 5 trolli finlandezi si al lor From The Depths Of The Earth (Ur Jordens Djup). Desi parea ca seria ghinioanelor s-a terminat in 2004, Finntroll isi schimba inca o data vocalul, in locul lui Wilska venind Mathias Lillmåns aka Vreth. Vocea nu e rea, cadreaza la fix cu ceea ce isi doresc finlandezii, o abordare naturala a polkai finlandeze, unde natural se inlocuieste cu black metal.

De data aceasta avem o inclinatie vadita spre latura black metal, sau cu alte cuvinte, o agresivitate mai pronuntata, undeva la intersectia riffurilor, vocii si a liniei melodice. Nu as putea spune de ce, dar dupa prima ascultare mi s-a parut un album mai "rau" decat precedentul, insa in sensul bun al cuvantului.

Desi polka este un gen popular finlandez si ar trebui sa aibe un izvor destul de mare de inspiratie la indemana, cei cinci finlandezi ajung uneori sa dea dovada de lipsa de originalitate, nu foarte mult, insa indeajuns pentru a te trezi surprins uneori ca nu stii cand s-au scurs doua trei piese din auditie. Si cu aceasta am incheiat reprosurile pentru acest album, dar am zis sa le stiti de la inceput si sa nu va asteptati la o mega-capodopera.

Trecand peste asta, albumul este bun spre foarte bun, cu o piesa En Mäktig Här care m-a surprins extrem de placut si careia nu ii pot gasi alternativa non-rock desi mi se pare clar influentata de o piesa mult mai cunoscuta. Trecand peste intro-ul de inceput, avem in piesa doi o balada populara cu iz de imn iar in piesa trei un ritm humpa rapid si cu mult nerv.

Clapa are un rol destul de interesant pe album, Trollhorn (Henri Sorvali, chitarist la Moonsorrow) reusind sa aduca un plus de muzicalitate si originalitate. Avem schimbari de ritm din abundenta, datorate influentelor folk si humpa, avem si ceva "tuse" mai linistite de flaut pe Nedgång (care apropo, zici ca e leit Moonspell la inceput) toate "desenate" pe o structura black-metal. Luati ca exemplu Ormhäxan, care incepe ca o piesa clasica de black pentru ca mai apoi sa insereze ritmuri populare si coruri, iar spre final sa ajunga la faze jazz revenind apoi la linia de inceput. Si asta doar pentru ca urmatoarea piesa Maktens Spira sa inceapa absolut demential, in antiteza cu sfarsitul celei dinainte.

Un album reusit, fara pretentia de a fi albumul anului, are insa cateva piese mai multe decat interesante: En Mäktig Här, Maktens Spira, Sång, Ormhäxan.

SkyDancer Nota: 8.5