MEKONG DELTA - Wanderer on the Edge of Time

Mi-e greu sa incep aceasta cronica... sunt multe aspecte de pus in discutie. Hmm, sa incep, totusi, prin a preciza ca acest album este, practic, un cantec lunguiet si nastrusnic cu 14 pauze, ceea ce nu este o premiera pentru aceasta minunata trupa clasica nemteasca de progressive metal. Dar cand zic progressive, ma refer la un stil propriu Mekong Delta, de care ascultatorii au parte si pe acest disc (stiti voi, cunoscatorii, acel stil ciudat greu de urmarit pana si pentru instrumentisti jazzisti). Tin minte ca l-am intrebat odata pe Titzi de la Psycho Symphony de ce s-au gandit sa faca un cover Mekong Delta ocazional la concerte, si mi-a zis „pentru ca ni se pare trupa cea mai complexa din cele care ne-au influentat, si am ales piesa cea mai simpla ca oricare alta ne-ar fi fost imposibil de invatat”.

Ei bine, chiar daca acest album mentine acel stil Mekong Delta faurit in capul basistului si fondatorului Ralph Hubert, pare putin mai aerisit, semanand din acest punct de vedere cu Kaleidoscope (albumul lor din ’92, nu trupa). Asadar este un album care echilibreaza perfect nebunia Mekong Delta cu o abordare mai accesibila si pentru urechile muritorilor de rand, ce nu au IQ-ul lui; stati linistiti, influentele King Crimson si Universe Zero sunt tot omniprezente. Primul album care imi vine in minte, ca o comparatie cu acesta, este Steps al colegilor lor nemti Sieges Even, alt album care era alcatuit din multe bucati de chitara rece, riff-uri complexe à la Watchtower si un concept, piesele neoprindu-se una dupa alta. Aduce si cu clasicele albume ale Mekongilor cum ar fi Dances of Death sau The Music of Erich Zann, dar este mai balansat. Dupa cum sugereaza si titlurile pieselor, Wanderer on the Edge of Time este structurat ca o poveste, o piesa de teatru, cum ar veni.

Componenta este una noua, total diferita fata de celelalte albume. Instrumentistii alesi de Ralph suna (evident) ceas, sunt desavarsiti, insa mereu am avut o problema cu vocea de la Mekong Delta. Toti vocalistii lor au avut un stil diferit dar e greu sa canti pe asa o muzica, asa ca mereu am avut emotii si sunt momente in discografia acestora cand scrasnesc putin din dinti la auzul unor pasaje vocale. Noul vocal, Martin LeMar, suna undeva intre Franz Herde (ex-Sieges Even), Russel Allen (Symphony X), Göran Edman (Time Requiem, ex-Yngwie Malmsteen) si un dramatism à la Messiah Marcolin (Candlemass) si Matt Barlow (Iced Earth).

Totul se imbina de minune pe acest album si chiar sunt curios cum va suna urmatorul Mekong Delta, pentru ca aceasta trupa se auto-depaseste de la un album la altul. Acest lucru nu este deloc usor, mai ales pentru o formatie atat de progresiva, ciudata si originala precum Mekong Delta.

Matei T. Nota: 8.5