Amorphis, Before the Dawn & Amoral (Arenele Romane, Bucuresti)

Se pare ca toamna mohorata si-a intrat in drepturi, la fel si evenimentele metal, destul de dese in aceasta perioada. Si cum afara ploua, iar vantul iti infige frigul ca un pumnal in maduva oaselor, ocazia de a te afla in atmosfera incinsa a unui concert nu trebuie ratata. Vorbesc despre Amorphis la Arenele Romane, unde ajung cu o mare curiozitate in minte: cum arata oare cortul din incinta amfiteatrului, despre care auzisem dupa In Flames, dar pe care nu apucasem sa-l vad. Ploaia este tot mai rece, asa ca sper ca respectivul cort sa fie eficient. La fata locului, constat ca cei de la ARTmania s-au organizat inca o data foarte bine, situandu-se astfel in topul preferintelor mele in ceea ce priveste organizatorii autohtoni de concerte. Cortul este exact cum trebuie si inauntrul lui e mai cald decat m-as fi asteptat, berea vine direct de la cutie, pe langa sucuri avem si cafea sau ciocolata, este prima data cand vad ca se pot cumpara whisky si vodca (unde mai pui ca Absolut), doar sandviciurile se epuizeaza prea repede. In plus, in jurul standului de merchandise este deja ceva lume, multi cumparatori, desi sala abia incepe sa se umple.

Amoral

Cu Amoral am facut cunostinta prin albumul Reptile Ride care acum doi ani mi-a lasat o foarte buna impresie. De pe el recunosc doua piese excelente, Leave Your Dead Behind si Hang Me High, dar finlandezii prefera sa-si promoveze nou lansatul Show Your Colors, prin Release, Year of the Suckerpunch, Gave Up Easy si Sex N’ Satan. Legat de ultima, vocalul Ari Koivunen tine sa ne precizeze ca este despre cele doua lucruri cele mai importante din viata sa; in sinea mea imi spun ca nu tineam sa stiu, dar ca mai bine ca n-a zis „sex with satan”, sa stim o chestie. Altfel, numai cuvinte de lauda pentru show-ul tinerilor finlandezi, care cuprinde piese eterogene ca stil, de la melodic death-metal, la progresiv si chiar power pe alocuri (mai ales la capitolul voce). Se spune ca in Finlanda fiecare om are o trupa; numarul mare de formatii se filtreaza insa, ceea ce se vede in compozitiile cu priza la public ale celor din Amoral, chiar daca originalitatea nu-i deloc cuvantul prin care i-as descrie. Dar baietii sunt energici, piesele prind si nu plictisesc, iar sunetul este bun. In ciuda celor mai bine de zece ani de activitate (oare la ce varsta or fi inceput sa cante?!), se vede ca n-au experienta scenica, ceea ce nu-i totusi de mirare tinand cont de faptul ca sunt foarte tineri. Oricum, salut alegerea lor ca prima trupa de deschidere a acestui turneu, iar acasa voi continua sa disec mai bine proaspatul lor album pe care tocmai mi l-am cumparat.

Before the Dawn

Dupa primele piese Before the Dawn, aud aceeasi parere exprimata de mai multi din public, cu alte cuvinte, dar sintetizata cam asa: „iata-i pe Amorphis acum zece ani”. Nu stiu daca e chiar asa, dar pe aproape, caci nu-i greu sa recunosti riff-uri asemanatoare celor din vremea Elegy, dar mai „modern” lucrate. In mod clar, este vorba despre o trupa mai solida, mai matura si mai inchegata decat precedenta; insa cu toate ca ii urmaresc cu mare placere concertul, iar piesele sunt directe si catchy, nu simt nici un impuls de a-i cumpara albumele. Am impresia ca ii lipseste ceva: spontaneitatea. Din turul de forta inceput cu Unbreakable si terminat cu Deadsong, doua piese imi atrag atentia imi mod deosebit: Exile (de pe ultimul album, foarte dinamica si bine construita, cu pasaje care iti raman usor in cap) si My Room (ceva mai veche, sensibila, semi-acustica si amintind usor de Anathema). Duetul (sau duelul) de voci growl si clean este mult prea des folosit de trupele de death-metal melodios ca sa mai surprinda, insa Before the Dawn aplica tehnica mult mai bine decat altii, iar efectul se traduce intr-un sunet bogat si cu „lipici” la un public destul de larg. Nimic nou, doar inca o alegere foarte buna pentru deschiderea Amorphis.

Amorphis

Seara finlandeza ajunge la apogeu, ceea ce se observa usor in zumzetul produs de aproximativ o mie de spectatori. Nerabdarea este mare, mai ales in primele randuri unde oamenii se inghesuie sa vada cat mai bine, iar cativa flutura steaguri. Pe intro-ul noului Skyforger, invaluiti intr-un fum des in care lumina reflectoarelor difuzeaza si sporeste tensiunea, cei sase „amorfi” incep seara in forta: Silver Bride si headbanging-ul se dezlantuie. Albumul in al carui turneu de promovare sunt e reprezentat si prin Sampo, Majestic Beast, sensibila From the Heaven of My Heart si Sky Is Mine. Piesele scrise de cand vocea trupei este Tomi Joutsen, precum Silent Waters, Towards and against, The Smoke si House of Sleep, se muleaza cel mai bine pe timbrul sau; dar si mai vechile compozitii, precum Alone, The Castaway si Sign from the North Side, suna demential, ceea ce imi intareste parerea ca este un vocal extraordinar. In plus, prezenta sa este una dramatica, pasiunea cu care canta simtindu-se in fiecare gest, in fiecare grimasa, de la modul in care se tine strans de masivul microfon pana la elicea formata cand da din cap.

Amorphis

In afara electrizantului vocal, nu trebuie sa uitam in Amorphis de chitaristul Esa Holopainen, care, desi destul de retras pe scena, suna foarte, foarte bine. E drept, spre surpriza nimanui, caci frumoasa muzica Amorphis e destul de strans legata de numele sau. Un mare atu al concertului este sonorizarea aproape ireprosabila, ocazie cu care si clapele zambaretului Santerri Kailo se aud in detaliu, mai ales pe intro-urile din Smithereens, Magic and Mayhem si Karelia, ce leaga de minune piesele intre ele. Evident, punctul culminant il reprezinta Black Winter Day si My Kantele, cand vechii fani isi exprima efervescent admiratia fata de trupa. De altfel, publicul a fost de la un cap la altul unul extrem de apropiat de artisti, incalzindu-se bine in compania formatiilor de deschidere si exteriorizand toata energia in prezenta capului de afis. Probabil ca din cauza atmosferei si a muzicii excelent cantate, concertul mi pare prea scurt. Ma uit la ceas si vad ca s-au scurs 90 de minute de Amorphis, adica media obisnuita. Cred insa ca timpul psihologic spune mai multe.

Amorphis

In ultima vreme scena rock si metal a fost asaltata de evenimente, cele mai multe reusite, asa ca nu mai ramai cu gura cascata de fiecare data cand vezi o trupa la inaltime. In acest context, concertul de fata isi adjudeca un loc fruntas in ceea ce priveste organizarea, trupele de deschidere si, cel mai important, prestatia Amorphis. Un singur lucru ma nelamureste, legat nu numai de seara aceasta: vad ca la tot mai multe concerte se foloseste metoda jetoanelor pentru a-ti cumpara mancare si bautura. Nu zic ca-ai bine sau rau, dar ma poate lumina careva si pe mine care-i faza?

AMORAL:

BEFORE THE DAWN:

 AMORPHIS: