concerte

AMORPHIS & HAGGARD live la Bucuresti!

AMORPHIS & HAGGARD live la Bucuresti!
TRUPE: Amorphis, Haggard

Spre deosebire de alte evenimente, la acest concert avem doua cronici de concert, doua puncte de vedere diferite:

 

De pe la ora 6 se simtea forfota in fata pavilionului 18. Intrarea in sala a durat deoarece Haggard nu au putut sa-si aduca via avion instrumentele si a trebuit sa se acomodeze cu cele de la Conservator. Pe la 8 fara 20 au intrat fanii, impropriu spus intrat, pentru ca fugeau de-a dreptul catre locurile din fata. Deja de la Frozen Dusk, trupa din deschidere, incepuse sa se simta inghesuiala specifica concertelor asteptate cu sufletul la gura.

Frozen Dusk a prestat bine, cu unele disfunctii sonore care erau de neevitat pe scena romaneasca. De exemplu, orga se auzea dar era playback iar chitaristul parea ca nu are chitara cuplata: cand da, cand nu. Ca muzica, desi se incadreaza in genul meu preferat, un metal simfonic, inca mai au de lucrat la compozitii pentru ca nu s-au desprins de marile trupe de gen pe care le asculta. Iar ca feeling, am vazut pus mai mult la chitarist decat solista, care era rece si mult prea solemna.
Oricum, destul de mare curaj sa deschizi pentru Haggard si Amorphis, tinand cont ca sunt si cam singura trupa de la noi care se pupa cu genul asta de muzica. Pentru asta si pentru faptul ca este a treia lor aparitie pe scena (correct me if I am wrong), au felicitarile mele.

Haggard

Desi speram ca macar acum, pe plai mioritic, situatia din 1994 sa se schimbe, nu a fost asa… Inca o data Haggard au deschis pentru Amorphis. Ca sa carcotesc putin, pot spune ca a fost de bun augur pentru ca sunetul a fost net superior.
Numarul membrilor a scazut. Desi inainte cu cateva saptamani de eveniment asteptam trupa completa, adica 16 oameni, pana la urma ajunsesem la 14. Si uite ca pe scena au aparut 12. Oricum, showul a curs lin, Haggard reusind sa demonstreze inca o data ca nemtii isi tin promisiunile si tind catre perfectiune.
Asis a tinut sa ne vorbeasca in romana si nu doar cuvinte de genul multumesc ci propozitii intregi: “Suntem fericiti sa fim aici/ Buna seara Bucuresti!” intr-o romana fara cusur. Deh, tinand cont ca iubeste o hispanica, vorbeste cu fanii in engleza si canta in latina si italiana... hehehe... nu ii este greu... Apoi, tot din respect pentru fani a tinut sa-si ceara scuze pentru absenta de la Sibiu, invocand motivul binecunoscut, cel cu accidentul lui Hans Wolf.
A fost o experienta placuta sa-i vezi pe scena, atat de diferiti si totusi asa de uniti. Fiecare desprins dintr-o alta poveste dupa cum urmeaza:

Heavy metal: tenorul Fiffi si Michael percutionistul
Hard-core: Marsen
Black metal: Claudio
Death metal: Asis
Muzica simfonica: viorile, soprana Su si violoncelul
Folk: Wolf

Intreaga trupa parea formata din trubaduri pestriti. Cu lejeritate si entuziasm au trecut prin aproape toate albumele: And Thou Shalt Trust... The Seer, Awaking the Centuries si Eppur si Muove.
Fiecare piesa a venit cu o prezentare din partea lui Asis, pentru ca din fiecare se nastea o poveste. Am asistat la un sir interesant de profetii, de persecutii vrajitoresti si de legende astronomice. Lumea era prinsa de magia sunetelor medievale, sute de maini bateau ritmul pieselor celebre gen:  In a full moon procession si In a pale moon’s shadow.
Am simtit o mare lipsa a corului, chiar daca Fiffi si Su au prestat onorabil. De asemenea, partile vocale ale celeilalte soprane, Veronika, nu au fost completate cu succes de Su.
Prea multe defecte nu am gasit... Coordonarea a fost foarte buna si instrumentele au reusit sa se individualizeze, uneori growl-urile marca Asis astupau trilurile lui Su.
Claudio ne-a incantat cu o energie de zile mari, fiind si cel care interactiona cel mai bine cu publicul... El si Asis au determinat fanii sa strige Eppur si Muove spunand ca nu aude cu urechea dreapta si trebuie sa dam dovada de mai multa forta. De altfel, pe tot cuprinsul show-ului ne-am simtit parte din Haggard, fiind tot timpul stimulati sa dam dovada de feedback pozitiv.
O supriza a fost faptul ca Haggard ne-a dezvaluit in exclusivitate o parte din noul album Tales of Ithiria. Ne-am delectat prin urmare cu inceputul sau, piesa intitulata sugestiv Prologue. Un sound nu foarte diferit de ceea ce cunosteam.
Au fost chemati la bis, iar piesa pe care ne-au daruit-o a fost Awaking the Centuries. Desi a spus clar ca se termina pentru ca mai urmeaza o formatie si nu mai pot sta, fanii tot strigau dupa trubadurii nemti.

Amorphis

Atmosfera a devenit grea si imediat mai tensionata odata cu venirea finlandezilor. Multi se impingeau sa ajunga in fata. Amorphis a dat tonul la pogo, in fata scenei incepand un adevarat regal de impinsaturi si head banging.
Nu am apucat sa-i vad la Sibiu dar pot spune cu certitudine ca “noua” achizitie, Tomi, e de bun augur. Prezenta lui scenica, cat si stilul in care a cantat au fost foarte interesante. Pleata lui rasta invartita in asa fel incat parea ca e aproape sa se rupa, pe unicele ritmuri amorphiene, a dat foarte bine. Pacat ca vocea sa era mai mult un zgomot de fond decat o prezenta vie. Desi de putut, ne-a demonstrat de 2 albume incoace ca poate. Sonorizarea defectuoasa este motivul pentru care piesele cantate cu greu s-au individualizat. Pentru un necunoscator ar fi parut toate relativ la fel...
“Capul formatiei”, Esa Holopainen si celalalt chitarist, Tomi Koivusaari, au facut front comun in sustinerea pieselor. Ne simteam ca intr-un jam session si acest lucru a fost adeverit cand, in mijlocul show-ului, s-au trezit sa schiteze “slagare” de la Metallica, Black Sabbath si Alice Cooper. Sincronizarea instrumentistilor a fost buna dar nu s-a simtit propriu-zis datorita acelorasi lipsuri tehnologice.
Finlandezii ne-au incantat cu piese de pe proaspatul scos Silent Waters (Silent Waters, Towards and Against, Her Alone), de pe Eclipse (House of Sleep), Elegy (Against Widows) si faimosul Tales From the Thousand Lakes (Black Winter Day, Castaway, In the Beginning).
Sincer, la cat de apreciati sunt, ma asteptam la un show mult mai spectaculos decat cel pe care l-am vazut. Mie cel putin mi-a dat senzatia ca era vorba de o detasare mai mult, oarecum fireasca nordicilor…
Totusi bis-ul a inclus una din piesele mele preferate, Black Winter Day. Si a fost alegerea cea mai inspirata pentru  incheierea showului.
Aveam o curiozitate legata de acest concert sold-out cu 13 zile inainte de consumare. Iar combinarea acestor doua mari trupe mi se parea din start un succes.
Pot spune ca evenimentul in sine, in ciuda perturbarilor sonore, s-a dovedit a fi o reusita. Fanii au fost mai mult decat multumiti si in mod sigur asteapta a doua parte.

 

Advent

 

Este  prima data cand ajung la un concert intr-un pavilion al Romexpo, asa ca trebuie sa recunosc ca eram curioasa cum arata locatia si, mai ales, cum se aude. Am nimerit din prima Pavilionul 18 si am asteptat cam o ora sa intru sa-mi preiau acreditarea, ora in care se poate spune ca m-am cam zgribulit si care a depasit cu ceva timpul de incepere. In fine, asta nu m-a deranjat foarte tare pentru ca ma echipasem destul de bine asteptandu-ma la ceva in genul. Dar pot sa pun pariu ca cei veniti din provincie, dupa cateva ore pe tren si alte cateva printr-un Bucuresti destul de friguros vor fi de alta parere, mai ales ca scria la intrari „Acces public 18:30”.

Am intrat, m-am dezmortit, am identificat din cunoscuti, am mai stat la o barfa si cu ceva timp intarziere peste ora 19:00 (nu stiu exact cat, nu am avut inspiratia de moment sa verific) s-au stins luminile si s-au auzit primele acorduri.
Frozen Dusk au fost o premiera pentru mine; stiam cate ceva despre ei, dar nu ajunsesem la vreunul din putinele concerte sustinute de ei prin capitala. Ce pot sa zic, un fel de Nightwish meets Theatre of Tragedy, cu o solista foarte buna (atat ca voce – de la natura plus lucrata – cat si ca vestimentatie, prezenta si ce mai e nevoie) si cu piese frumusele in maniera rock simfonic/gothic. Fara a fi extraordinari, cei patru tineri au facut o impresie frumoasa si, zic eu, au reprezentat o buna alegere pentru deschidere. Am putut sa observ de acum un sunet foarte bun, cel putin pe unde m-am plimbat eu.

Bila neagra vine insa din alta parte, parte care a afectat pe cativa dintre noi: photopass aveam, dar photopit nu exista; sau, ma rog, nu prea aveai loc de intors in el. La Frozen Dusk eu am intrat cu incredere si am facut fotografii, din moment ce oamenii de paza nu s-au impotrivit. Mi s-a parut un pic ciudat ca nu mai erau si altii, dar am presupus ca nu-i interesa deschiderea... Abia cand tocmai ieseam, unul din organizatori mi-a spus ca nu vom avea acces acolo, pentru ca nu e loc, asa ca putem face fotografii din sala. Asa, neavand o putere prea mare de zoom si nici un centimetru peste cei 160, rezultatele au fost in cea mai mare parte compromise.

Imi amintesc ca Haggard mi s-a parut o trupa interesanta la lansarea And Thou Shalt Trust... the Seer, impresie consolidata o data cu Awaking the Centuries si Eppur Si Muove, in primul rand datorita muzicii – rezultat al unei imbinari de instrumente mai noncomformiste si „exotice” cu cele specifice metalului – si in al doilea rand datorita temelor abordate. Nu am devenit niciodata un fan infocat, dar asta nu inseamna ca nu asteptam cu nerabdare prestatia de aseara. In urma ei, pot spune ca merita din toate punctele de vedere sa urmaresti Haggard live, fiind profesionisti incepand cu muzica si terminand cu interactiunea cu publicul. Conditia de baza este un sunet foarte bun, ceea ce s-a indeplinit la acest concert, auzind-se cred eu fiecare instrument asa unde trebuie – lucru nu foarte usor cand ai 12 oameni pe scena, intre care doi la baterii, cate unul la vioara, viola si violoncel, plus un oboi. Eu personal m-am bucurat de All'Inizio E La Morte, de Prophecy Fulfilled (care a sunat extraordinar si din reactiile celor din jurul meu se pare ca nu-i doar parerea mea), de In a Fullmoon Procession, de piesa de pe anuntatul nou album Tales of Ithiria (ceva in genul Prolugue am inteles titlul, piesa care anunta un album pe linia celor anterioare) si, bineinteles, de indragitele Eppur Si Muove si Awaking the Centuries (la care reactia publicului a fost pe masura). Cred ca au mai fost The Observer, And the Dark Night Entered, The Day as Heaven Wept, Herr Mannelig si Per Aspera ad Astra; ordinea nu am retinut-o (eram mai ocupata sa ma tin bine de gardul de care ma agatasem ca sa-i si vad, nu numai sa-i aud), dar am retinut atmosfera generala pe care au reusit sa o creeze. Un concert foarte, foarte bun sustinut de o trupa care stie sa se prezinte, sa se coordoneze, sa comunice (la partea acesta Asis este excelent, fie ca prezenta subiectul pieselor, fie ca multumea celor prezenti) si sa uimeasca. Sa nu uit de partile in care Asis a facut scurte introduceri la unele piese, vorbind despre Galilei, Nostradamus si Bruno sau de momentul in care si-a prezentat colegii de trupa celor carora care au luat pentru prima data nota de ea.

Daca cei de la Haggard au avut o prestatie foarte foarte buna, atunci Amorphis au fost exceptionali, motiv in plus sa-mi para rau ca i-am ratat acum aproape doi ani. Promovarea nu a fost neaparat axata pe relativ recentul Silent Waters, de pe el fiind prezente I of Crimson Blood, Silent Waters si Her Alone (care mie mi se pare superba si mi-am intarit parerea cu aceasta ocazie), dar nefiind uitate piese foarte bune precum Drowned Maid, My Kantele (la care publicul era in extaz), Of Rich an Poor (din nou, bucurie mare la subsemnata), Into Hiding, The Smoke, Castaway, Leaves Scar (preferata mea de pe Eclipse, care din pacate nu a fost la acelasi nivel si live), Against Widows (alta piesa de pe Elegy care la momentul respectiv mi-a placut la nebunie, deci nu am putut decat sa ma bucur de includerea sa in playlist) sau Alone. Ceea ce au cantat la bis a fost un pic previzibil, ma asteptam sa apara Black Winter Day si ar fi fost putin ciudat faptul ca lipsise pana atunci House of Sleep, asa ca ultima parte a concertului a fost un deliciu pentru mine si nu numai, cred ca aici a fost momentul in care am ramas si fara voce. Tomi Joutsen are o carisma cat incape, s-a agitat tot show-ul si energia sa a fost molipsitoare. Intreaga trupa este un exemplu de profesionalism, pe asta nici nu are sens sa insist. Ceea ce am constatat cu incantare este ca am venit sa vad un concert Amorphis avand pretentii ridicate si au fost atinse toate. Nu pot decat sa zic „jos palaria” in fata unei prestatii senzationale.

In afara de problema cu fotografierea si intarzierea de la inceput, nu as putea gasi hibe organizarii. Bere nu am baut, deci nu ma pot pronunta la acest aspect, dar am vazut ca zona a fost destul de bine dotata cu bautura iar cozi mari erau numai la toaleta (la cea de dame, evident). Atmosfera a fost printre putinele nesufocante (cred ca singura de pana acum la un concert mare, in spatiu inchis, in Romania, la care sa fiu si eu), fumul de tigara a lipsit, la fel si caldura inabusitoare. Sunetul, repet, a fost foarte bun la toate cele trei trupe, ceva mai tare sa zic la capul de afis, dar la un volum acceptabil. Per total, un eveniment reusit si sper ca organizatorii sa invete atat din greseli, cat si din partile bune.

 

Mad

 

Galerie foto: 

 

FROZEN DUSK

 

 

 

 

 

 

 

 

 

HAGGARD

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

AMORPHIS

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Autor: Advent
Foto: Ella
Vezi galeriile trupelor: Amorphis, Haggard

Data concert:  February 09, 2008  | 21 Comentarii  | 6495 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: AMORPHIS & HAGGARD live la Bucuresti!

  • Bai, ce da Ella cu aparatu'n ele..felicitari

    1. Posted by R | 12 Februarie 2008 13:04
  • pot sa zic ca nu-mi pare rau deloc ca am strabatut jumatate de tara ca sa stau o ora in frig la intrare. pana la urma a meritat. a fost un concert incredibil. frozen dusk mi s-a parut cam in plus. sunet slab, voci timide, artimice. mai au de lucrat la prestatia live. haggard si amorphis,in schimb, jos jobenul ...

    2. Posted by bogdan t | 12 Februarie 2008 13:13
  • Citat din prima cronica: Desi de putut, ne-a demonstrat de 3 albume incoace ca poate..Sonorizarea defectuoasa este motivul pentru care piesele cantate cu greu s-au individualizat."

    Care de 3 albume incoace? Eclipse si Silent Waters vrei sa zici ...pai 1+1= 2, nu 3

    3. Posted by Arianrod | 12 Februarie 2008 16:26
» vezi toate comentariile
COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte