concerte

Apocalyptica live la Bucuresti

Apocalyptica live la Bucuresti
TRUPE: Apocalyptica, Bucium, Magica

A decade of reinventing the cello, sau mai pe scurt, Apocalyptica la Bucuresti


31 mai 2006 – ziua in care inca un vis a devenit realitate: Apocalyptica in concert la Bucuresti, la Arenele Romane. Un concert pe care am reusit sa nu-l mai pierd, dupa doua incercari esuate care mi-au facut zilele sa para mai intunecate si mai triste pentru cateva saptamani la rand, in ani diferiti. Asteptarea insa a meritat din plin, pentru ca show-ul facut de trupa miercuri seara a reusit sa se instaleze lejer in fruntea topului personal de concerte la care am asistat.

Oricat am evitat sa fac asta, sunt acum in postura de a comenta acest eveniment dintr-o pozitie "oficiala". Si pentru ca redactorul sef nu s-a indurat de mine (si poate nici de voi, daca doriti o cronica obiectiva) sa-mi gaseasca un inlocuitor, am amanat momentul pana in ultima clipa. Este ora 22:10, update-ul trebuie sa se faca peste aproape o ora… Am sperat ca dupa o saptamana o sa-mi treaca euforia, ca o sa reusesc sa ma distantez un pic si ca o sa incep sa-mi amintesc ceva mai mult decat franturi vizuale din cel mai special concert din viata mea, ceea ce nu s-a intamplat. Asa ca ma veti ierta, sper, daca ma voi pierde la un moment dat in epitete.

 

PROLOG

Inainte sa trec la concertul propriu zis, trebuie sa va povestesc si scurtul interviu pe care am avut ocazia sa-l fac cu Eicca Toppinen, impreuna cu prietenii nostri de la Radio 3net. Discutia rezultata este una destul de simpatica si marcata de multe rasete. Eicca este si el o persoana amabila, fata fite de mare vedeta (nu ca n-ar avea de ce…), cu mare chef de vorba, dar am observat ca este si extrem de precaut in declaratii, o sa vedeti mai incolo de ce.

 


Eicca Toppinen


Primele intrebari au fost ale lui Laurentiu State. Astfel am aflat cu cateva ore inaintea celorlalti ca trupa a pregatit un setlist diferit fata de cel cantat anul trecut. Au cantat si noul single Repressed, iar in plus de asta cateva piese vechi au fost cantate pentru prima data in Romania cu un tobar. Faptul ca acum Apocalyptica au un album mai heavy si un tobar ca membru permanent, a facut ca show-ul din aceasta seara sa fie diferit fata de cel de la Peninsula din 2005, cel putin din punctul de vedere al trupei.

Trecand la subiectul colaborari, Laurentiu a vrut sa stie daca trupa ar vrea sa colaboreze cu Tarja Turunen. Eicca ne-a raspuns ca s-au gandit la asta in unele momente, dar ca trebuie sa asteptam sa vedem daca iese ceva. Atunci am incercat sa plusez si sa aflu ce alte colaborari mai au in plan. Ei, aici am simtit pentru prima data diplomatia lui Eicca. N-a vrut sa dea nici un nume, dar a recunoscut totusi ca se gandesc la destul de multi vocali cu care ar putea colabora. Insa, dupa cum spune el, a invatat ca nu e bine sa dezvaluie anumite lucruri pana cand nu este totul inregistrat, deoarece intotdeauna poate interveni cate ceva in ultimul moment si colaborarea se duce pe apa sambetei. Are dreptate, dar tare mi-ar fi placut sa aflu, macar ca idee.

 


Eicca Toppinen

 

Tot referitor la colaborari, l-am intrebat daca nu ii este teama ca publicul mai putin familiarizat cu muzica lor ar putea crede ca Apocalyptica este doar o trupa de acompaniament pentru anumiti solisti vocali mai cunoscuti. M-am gandit mai ales la faptul ca toate single-urile lansate de ei in ultimii ani au pe cineva la voce, iar videoclipurile difuzate pe posturile TV ating o audienta mai mare. In opinia lui Eicca, acesta nu este un lucru care dauneaza trupei. Single-urile cu vocali cunoscuti sunt un instrument bun de promovare, iar daca cineva le cumpara albumul pentru ca au o piesa cu Ville Valo, atunci este cu atat mai bine, pentru ca acea persoana va ajunge sa asculte si piesele instrumentale si sa inteleaga de fapt ce este cu Apocalyptica. Cand au invitati la voce, lumea nu se asteapta sa ii vada in concerte (sau majoritatea nu se asteapta, cum a tinut Eicca sa precizeze). Desi ar fi dragut sa ii vedem si pe ei pe scena, este practic imposibil sa iei pe cineva in turneu doar ca sa cante o piesa. Tocmai din acest motiv Apocalyptica nu are un vocal permanent in trupa. Pe langa faptul ca nu ar mai fi Apocalyptica, un vocal ar schimba prea mult echilibrul la care a ajuns trupa in acest moment. Violoncelele si toba le ofera o mare libertate de exprimare pe care un vocal le-ar rapi-o fiind non-stop cu ei pe scena sau la repetitii. De asta se prefera colaborarile – fiecare vocal in parte este diferit, utilizeaza melodii diferite si in acest fel trupa isi imbunatateste modul de a compune si invata ceva nou de fiecare data.

Laurentiu a adus in discutie si festivalul Artmania din Sibiu, spunandu-i lui Eicca ce trupe finlandeze ne vor incanta urechile in scurt timp. Curiozitatea lui era daca este cumva posibil ca in cativa ani sa existe un asemenea festival in Finlanda, la care sa cante trupe romanesti. Mesajul lui Eicca catre trupele romanesti a fost clar: ceea ce s-a intamplat cu rock-ul finlandez pe plan international se poate intampla in orice tara. Este nevoie doar de munca sustinuta si succesul nu se va lasa asteptat.

Apocalyptica se gandeste mereu sa isi schimbe stilul, de la album la album chiar. Trupei ii place sa experimenteze si sa incerce lucruri noi de fiecare data. Odata ce am atins un tel, Eicca ne indeamna sa gasim intotdeauna altul si sa incercam sa-l atingem si pe acela. Doar in felul acesta oamenii si trupele pot evolua. Altfel totul devine plictisitor.

L-am intrebat mai apoi pe Eicca daca are cumva idee cum au fost primite materialele discografice aniversare: CD-ul Amplified - A Decade Of Reinventing The Cello si DVD-ul The Life Burns Tour, insa nu a putut sa imi raspunda, deoarece nu stia nici el cum merg vanzarile in diverse tari. Nici despre noul album n-a putut sa ne dea foarte multe detalii, nu pentru ca n-ar fi vrut, ci pentru ca sunt doar in stadiile incipiente ale compunerii pieselor si abia daca au cateva compozitii, care sunt si ele departe de a fi finalizate. Este mult prea devreme pentru a oferi o opinie cat mai aproape de realitate si nici macar ei nu stiu in ce directie va evolua albumul. Din cauza asta si-au anulat si ultima parte a turneului, astfel ca el se va termina in luna iulie, dupa care trupa se va apuca serios de compus / aranjat / inregistrat, ultima operatiune parand ca va avea loc la sfarsitul anului.

 


Eicca Toppinen

 

Ultima intrebare interesanta (recunosc ca am sarit vreo 2-3 intrebari la care raspunsurile lui Eicca nu au fost prea lungi) a fost despre relatia trupei cu fanii. Stiu ca acum cativa ani organizau chat-uri cu fanii (la primul am participat si eu, a fost un haos general :)) si mai stiu ca sunt una dintre putinele trupe care intra pe forumul lor oficial pentru a posta din cand in cand mesaje catre fani. Totusi, am vrut sa stiu de la Eicca cum se simte atunci cand isi vede viata privata disecata si pusa sub lupa pe forum (au fost pana si discutii despre divortul lui Perttu, nu cred ca omul s-a simtit foarte ok cand a citit). Am simtit o anumita amaraciune in vocea lui Eicca atunci cand a zis un "yeah…." foarte lung, urmat de un "I don't care" ferm. Uneori ii pare rau de toti acei oameni care nu au altceva mai bun de facut decat sa le discute public vietile particulare si sa faca supozitii despre familiile lor. Insa cineva trebuie sa-i distreze si pe fani, nu?, ne-a spus el razand. Asa ca, atata timp cat cineva nu-i bate la usa, din partea lui este totul ok si nu prea ii pasa ce se vorbeste. In schimb, daca vreun fan disperat vine la el acasa si ii da buzna in viata de familie, "it's bullshit". In rest, din partea lui fanii pot vorbi ce doresc, nu-l afecteaza cu nimic.

Au urmat multumiri, autografe (momentan doar pentru Laurentiu, ca eu imi uitasem CD-urile in vestiar la Bucium, insa am recuperat mai tarziu :D), poze, strangeri de maini si zambete si Eicca a plecat catre alte interviuri.



BUCIUM

Concertul a inceput cu o peripetie cu o cheie de vestiar, peripetie din cauza careia recitalul Bucium a inceput cu cateva minute intarziere fata de cum era programat. Astfel ca au pierdut o piesa, cea mai lunga dintre toate, motiv pentru care ne mai cerem o data scuze si de la trupa si de la persoanele din public care ar fi vrut sa-i asculte ceva mai mult (da, cheia cu pricina era la noi, care noi nu eram in vestiar in momentul respectiv).

 


 

Acum poate s-a lamurit de ce au cantat atat de putin, insa atat cat a fost a sunat bine, legat, frumos si… de mare finete. Gata, nu-i mai laud ca sa nu ziceti ca sunt vorbe spuse doar pentru ca Cynyc e coleg de redactie cu noi. Se pare insa ca Bucium si-au atras noi ascultatori dupa concertul de miercuri, ceea ce nu poate fi decat un semn bun.

 



 


MAGICA

Trecem acum la Magica, intoarsa nu de mult din turneul european unde au cantat in deschidere la Nightmare si After Forever. Experienta acumulata "on the road" a fost imensa si tocmai din acest motiv pretentiile mele erau foarte ridicate. Din pacate, lipsa unui sunetist propriu s-a dovedit a fi un mare ghinion pentru Magica in aceasta seara. Tot concertul lor a avut de suferit din cauza sunetului, desi miscarea scenica a fost cu mult imbunatatita fata de ce stiam.

 



 

Pe langa piesele deja cunoscute, a fost pentru prima data cand am auzit un medley Magica, care mi se pare ca le-a iesit foarte bine, atata cat le-a permis sunetul. Acestea fiind zise, nu voi comenta mai mult deoarece cu siguranta trupa n-a fost la capacitatea maxima. Sau mai bine zis, trupa o fi fost la capacitatea maxima, dar din cauza sunetului nu s-a auzit asta si in public.

 



 


APOCALYPTICA

A urmat o pauza de aproape 40 de minute care nu a fost determinata, asa cum poate cred unii, de dorinta de a astepta intunericul pentru a beneficia din plin de instalatia de lumini, ci din cauza ca la probele de sunet a fost o problema cu unul dintre violoncelele apocalipticilor. Problema avea nevoie de cel putin 40 de minute pentru a putea fi rezolvata, asa ca organizatorii si trupele de deschidere au trebuit sa se conformeze.

Si tocmai bine s-a facut si intuneric si concertul a inceput – in strigatele si aplauzele publicului, Mikko si-a luat locul la baterie, iar Antero, Perttu, Eicca si Paavo s-au asezat pe jilturile cu cranii decupate, acelasi craniu care se regasea pe bannerul agatat in spatele lor si acelasi de pe coperta albumului Cult.

 



De aici incolo totul se amesteca in mintea mea, totul este in ceata si nici macar atunci, la fata locului, nu am realizat vreun moment cu adevarat ce se intampla la cativa metri de mine. Imagini frante, bucati razlete de piese, sunete venite de departe, ca dintr-un vis, hipnoza... O atmosfera uneori apasatoare si sobra, alteori debordand de energie nebuna, fiecare moment fiind punctat in mod corespunzator de jocurile de lumini dominate de albastru inchis si alteori de un galben-ruginiu cald si ireal. Craniul de pe banner avea o stralucire venita parca din alta lume, iar cele decupate pe spatarele jilturilor isi proiectau forma stranie, sporindu-si efectul mai ales in luminile albe care inundau scena din cand in cand, in momentele cele mai heavy. Decorul, luminile si vantul - mai ales vantul ce li se juca prin par lui Eicca si Perttu, au creat un cadru cum nu se poate mai potrivit pentru muzica Apocalyptica.

 



Chiar acum imi vine in minte (deja) celebra replica a lui Eicca: "A man with a guitar is nothing compared to a man with a cello". Si cata dreptate poate sa aiba!! Este incredibil cum o trupa poate sa se conecteze atat de bine cu publicul, sa fie pe aceeasi lungime de unda cu el, chiar si fara sa aiba un vocal permanent care sa comunice in fiecare moment. Este incredibil cum niste oameni ca ei (nu foarte solizi, ci mai degraba cu o conformatie finuta) pot sa alerge pe scena cu violoncelele in mana, sa cante la ele tinandu-le deasupra capului si sa nu greseasca probabil nici o nota. Da, corect… the men with the cellos ne-au facut o demonstratie de arta pe cinste. Si daca ar fi numai atat. Insa incep sa-mi adun la un loc franturile de amintiri si nu pot sa nu ma minunez de cata chimie exista intre membrii trupei.

 

 

Paavo, Perttu si Eicca formeaza un trio exceptional pe scena, se grupeaza, isi canta unul altuia, se intrec in virtuozitate, isi mai trag prieteneste cate un arcus peste fund, ba chiar se pare ca Eicca a invatat sa "cante" pe fundul lui Paavo (nu va ganditi la prostii), asta dupa ce a dat cateva ture si pe la tobe – o fi crezut ca Mikko nu face fata de unul singur :). Iar Mikko? Mikko s-a integrat cu succes in grup si a avut si el partea sa de giumbuslucuri, urcat cu picioarele pe scaunelul de la baterie si indemnand publicul la actiune, oferind ceva mai apoi si un scurt solo de tobe, foarte bine primit. Antero este singurul care si-a pastrat sobrietatea pe intreg parcursul concertului, fara sa se ridice de pe scaun si sa se alature nebuniei dezlantuite pe scena, desi se vedea dupa zambet cat de bine se simte.

 

 

Un alt lucru care mi s-a parut dragut este engleza "de scena" a lui Eicca si Perttu. De ce zic "de scena"? Pentru ca la interviu Eicca a avut o engleza aproape impecabila, cel putin ca pronuntie – n-am avut nici o dificultate sa-l inteleg, ceea ce nu pot sa spun si despre interventiile pe care le-a avut inainte de cateva piese (Repressed si Quutamo printre ele, pe celelalte nu mi le amintesc). Hmmm… trebuie oare sa mai mentionez ca n-a lipsit nici partea cu tricourile date jos? Mai intai a disparut cel al lui Perttu apoi, dupa cateva piese, si cel al lui Eicca – m-am intrebat mereu daca nu le-o fi frig, dar bine ca nu le-a fost :D.

 

 

Nu pot sa trec mai departe fara sa spun nimic si de modul cum publicul a participat la coverurile Metallica, cantand nu doar refrenul, ci si restul versurilor de la piese ca Master of Puppets, Fight Fire With Fire, Nothing Else Matters, Seek and Destroy, Creeping Death si Enter Sandman. Path, Life Burns si Bittersweet mi-au sunat oarecum ciudat fara Sandra Nasic, Lauri Ylönen si respectiv Ville Valo la voce, pentru ca am avut mereu tendinta sa le cant versurile in minte. Nu pot spune acelasi lucru despre Repressed, unde mi-a facut mai mare placere sa ascult piesa fara vocile lui Max Cavalera si Matt Tuck, dar asta este doar o parere personala.

 

 

Alte piese pe care Apocalyptica le-a abordat au fost Heat, Betrayal (prezentata de Perttu), Somewhere Around Nothing, Struggle, Prologue si Inquisition Symphony, alaturi de bis-ul Hall of the Mountain King a lui Edvard Grieg.

Insa publicul nu i-a lasat sa plece prea repede, nici macar dupa primul bis. Asa ca trupa a revenit pentru un moment cu adevarat special: Seeman, piesa care nu a fost cantata in concerte pana acum. Au urmat tonele de aplauze, iar ce-am vazut pe scena in acel moment nu cred ca voi vedea prea curand la alta trupa. Nu s-au tinut doar de maini si s-au  plecat in fata celor prezenti. Nu. S-au imbratisat, s-au batut pe spate prieteneste, s-au felicitat si si-au zambit vizibil emotionati de primirea pe care tocmai o avusesera.

 

 


EPILOG

Daca ati avut rabdare sa cititi pana aici, sper ca am reusit sa descriu macar o mica parte din ce s-a intamplat acolo. Cei care au fost de fata stiu deja si nu trebuie sa le spun eu ca a fost unul dintre cele mai reusite concerte nu doar sub aspectul prestatiei trupei, dar si al sunetului, luminilor si sentimentului general care a pus stapanire pe Arene. Cei care au ratat concertul, mai bine mai tarziu decat niciodata. Eu una sper ca aceasta prima data sa nu fie si ultima data cand  vad Apocalyptica live. In cazul meu, asteptarea a meritat.

Autor: Nebelhexa
Vezi galeriile trupelor: Apocalyptica, Bucium, Magica

Data concert:  May 31, 2006  | 3 Comentarii  | 16766 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Apocalyptica live la Bucuresti

  • Oamenii astia chiar merita ce-i mai bun pentru tot efortul depus ji talentul extraordinar

    1. Posted by stancu carmen | 27 Aprilie 2007 18:39
COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte