concerte

Artmania 2010 - Ziua 1

Artmania 2010 - Ziua 1
TRUPE: Kamelot, Swallow The Sun, the Sisters Of Mercy

Dragos P.:    2010 s-a dovedit a fi deosebit de bogat in evenimente pentru scena rock si metal autohtona, derulandu-se o serie de festivaluri care au avut capete de afis impresionante, iar anul este departe de a se fi incheiat.
O asemenea avalansa de concerte, intr-o perioada de pronuntata criza economica a determinat publicul sa fie, vrand nevrand, mai selectiv, sa aleaga cu atentie festivalurile la care sa participe.

Artmania a devenit insa un brand puternic, iar organizatorii au impus de-a lungul timpului un anumit standard de calitate, sub care nu au coborat pana in prezent. Daca luam in calcul locul aparte in care se desfasoara anual acest festival, Piata Mare din Sibiu, premisele ca fiecare editie sa fie una reusita sunt intrunite, mai ramane doar ca trupele invitate sa genereze suficient interes in randul potentialilor spectatori.

Ca intotdeauna, afisul Artmania festival 2010 a fost si acum unul eterogen: doom/death metal-ul a facut casa buna cu gothicul si cu power/progressive-ul.  Punctele principale de atractie au fost Sisters of Mercy, o legenda greu de prins in concerte si Serj Tankian, fostul vocalist al senzatiei System of a Down si un soi de geniu al muzicii rock contemporane, cum ii place colegului meu Tzugu sa il descrie.  Totusi, pentru cei mai apropiati de metal, punctele forte ale festivalului ar fi trebuit sa fie Kamelot si Dark Tranquillity.

Prima zi ne-a oferit o paleta stilistica cat se poate de diversa, de la doom/death, trecand prin power metal si pana la electro/goth rock.

Ca o ironie, Swallow the Sun a deschis festivalul, putin dupa ora 19, intr-una din cele mai caniculare zile ale anului. Titlurile si atmosfera degajata de piesele finlandezilor au creat un contrast interesant cu temperaturile ce au depasit vineri 35 de grade Celsius. Ma temeam ca soarele care refuza sa apuna, caldura excesiva si publicul rarefiat isi vor pune amprenta intr-un mod negativ asupra recitalului baietilor originari din Jyväskylä. Nu a fost deloc asa,  Swallow the Sun a sunat excelent, aratandu-le celor prezenti in Piata Mare de ce Kerrang! i-a desemnat, acum 7 ani, cea mai promitatoare trupa doom a momentului. De la debutul din 2003, finlandezii au mai lansat o serie de albume, iar setlistul a trecut in revista cam toate momentele importante din cariera lor, nefiind lasat in urma niciun disc.  

Piesele nu sunt insa foarte diferite ca structura intre ele, lucru care ar putea induce o anumita stare de monotonie unui ascultator neavizat sau mai putin familiarizat cu doom/death metal-ul. Totusi prezenta scenica energica a celor 6 muzicieni si faptul ca trupa suna live mai dinamic si mai intens decat in varianta de studio au facut ca publicul sa ii sustina cu generozitate.  Mikko Kotamäki duce adesea vocea catre zona black metal, lucru care sporeste agresivitatea muzicii, fara ca latura melodica sa sufere prea mult. Din setlist nu au lipsit Out of This Gloomy Light, Don't fall Asleep, Descending Winters si New Moon.

Kamelot este una dintre putinele trupe care imi plac cu adevarat pe segmentul power melodic, poate tocmai pentru ca muzica lor nu se rezuma la elementele clasice care definesc acest gen, ci incorporeaza nenumarate influente heavy, symphonic si progressive metal. Eram nerabdator sa ii vad live, mai ales ca DVD-ul One Cold Winter’s Night (lansat in 2006) este considerat (pe buna dreptate) un punct de referinta pentru produsele de gen. Astfel ca asteptarile mele erau foarte mari si asa cum se intampla adesea, ele nu mi-au fost pe deplin satisfacute.

Primele acorduri Kamelot au zguduit Piata Mare la ora 20:30, in fata a catorva mii de persoane (nu cred sa fi fost peste 4000, dar oricum cel mai numeros public al serii). Problema a fost ca volumul era mult prea puternic, iar vocea lui Khan s-a auzit cu oscilatii pe primele doua piese, Rule the World si Ghost Opera.  Foarte comunicativ si energic, Khan a mentionat ca urmeaza sa apara in septembrie un nou album Kamelot si ne-a fost prezentata in scurt timp piesa care da titlul acestui disc, The Great Pandemonium, o compozitie solida, dar destul de apropiata stilistic de albumul Ghost Opera. Intre timp lucrurile s-au mai reglat din punct de vedere al sunetului, desi vocea a continuat sa se auda in valuri (si cu un efect de delay ciudat) pe tot parcursul recitalului, iar tobele erau uneori mult prea in fata, acoperind chitarile si clapa. Khan a fost sustinut la voce de Elize Ryd (de la trupa Amaranthe) care a interpretat foarte bine partiturile de studio ale lui Simone Simmons, astfel ca The Haunting, When the lights are Down si Karma au reprezentat varfurile recitalului Kamelot. Bateristul Casey Grillo si claparul Oliver Palotai au avut momentele lor de solo,  iar publicul a mai beneficiat de inca o piesa de pe viitorul album, intitulata Hunter’s Season si dedicata mamei chitaristului Thomas Youngblood, care a incetat din viata in perioada cand trupa lucra la acest nou disc. March of Mephisto a incheiat in uralele celor prezenti un show Kamelot reusit, dar care putea fi mult mai bun daca ar fi beneficiat de un sunet adecvat.

Tzugu: Mi-ar fi revenit placerea sa scriu despre concertul trupei the Sisters Of Mercy, capul de afis al primei seri la Artmania 2010. Dar the Sisters Of Mercy au ales sa-si impacheteze recitalul intr-un soi de “performance” demn mai degraba de o trupa debutanta care incearca sa obtina atentie printr-un comportament bizar.

Pentru cei care n-au fost acolo, the Sisters Of Mercy s-au impachetat sanatos in fum si au fost greu de distins pe aproape toata durata show-ului. Ca un mic plus, spre bucuria fotografilor, de cele mai multe ori lumina reflectoarelor venea direct in obiective, ingreundandu-le si mai mult misiunea. 

Auzisem de lucrul asta de la oameni care ii vazusera si la alte festivaluri, dar n-am crezut ca expresia “ca si cum n-ar fi fost pe scena” era atat de aproape de adevar. E dreptul lui Andrew Eldritch sa-si desfasoare actul artistic asa cum crede de cuviinta. O sa-mi placa the Sisters Of Mercy la fel de mult si de-acum incolo. Dar perdelele de fum care l-au ascuns tot concertul nu i-au frustrat doar pe fotografi si reporteri – dusmanii lui declarati – ci si pe cei mai multi dintre fani.

Asa ca imi revine onoarea (si mai putin placerea) sa scriu despre punctul culminant al primei seri la Artmania. Andrew si compania au inceput cu o piesa care nu se afla pe nici un album – Crash and Burn – si au continuat cu mai cunoscutele Ribbons, First and Last and Always si Alice. Dintre toate, First and Last and Always a starnit cel mai mult entuziasm, probabil pentru ca e unul din “hiturile” trupei. A urmat un amestec de melodii mai cunoscute – Marian, Dominion - Mother Russia, Giving Ground – si cantece nelansate inca: Arms, Will I Dream si We Are the Same, Susanne. Cred ca a fost perioada cea mai confuza a recitalului, impartita intre fanii care s-au bucurat de fiecare cantec si restul privitorilor, care nu prea intelegeau care-i treaba cu trupa invizibila/semi-vizibila, care oricum nu canta melodiile pe care le stiau ei cat de cat.

Ma rog, pana la urma a fost mai bine, pentru ca the Sisters... au pastrat munitia grea pentru sfarsitul spectacolului. Something Fast, Vision Thing (pe care o stia chiar si Klawz – e drept, preluata de nu mai stiu cine) si Lucretia, My Reflection au adus publicul la nivelul la care mi-as fi dorit sa fie pe tot parcusul show-ului. A urmat instrumentala Top Nite Out, in care Eldritch a parasit scena si fumul s-a risipit pe moment. Bucuria de a-i vedea pe instrumentisti la lucru cu o piesa antrenanta a fost in curand atenuata a un alt val de fum care a prevestit intoarcerea vocalului  pe scena. Consolarea a fost ca piesa de final a fost Temple Of Love. Si cum sa nu-ti placa Temple Of Love (chiar si in varianta Crematory, hahaha)?

Poate va par drastic, dar imi pare rau tocmai pentru ca sunt fan si pentru ca am auzit foarte multi oameni spunand: “Ce dreaq, ma, astia au cantat mai bina fara vocalul ala!”. Si e pacat ca multi oameni mai tineri decat noi sa nu se bucure din plin de ceea ce pot sa ofere the Sisters Of Mercy

In niciun caz NU e vina organizatorilor, a echipei de scena sau a mai stiu eu cui. E doar optiunea geniului muzical Andrew Eldritch, care imbatraneste ciudat. Asa cum a si trait... doar e geniu, na.


Foto: Klawz
Autor: Dragos P., Tzugu
Vezi galeriile trupelor: Kamelot, Swallow The Sun, the Sisters Of Mercy

Data concert:  August 13, 2010  | 1 Comentarii  | 3731 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Artmania 2010 - Ziua 1

  • Sisters au fost mereu "bizari" si "plini de fum". Incepand cu 1981 sa zicem. E parte din conceptul de Sisters. La fel ca si ochelarii lui Eldritch. In rest, felicitari lui Tzugu ca are idee despre ce scrie, spre diferenta de alte publicatii romanesti. La cat mai multe cronici/recenzii documentate. Bravo

    1. Posted by doulfe | 25 August 2010 00:20
COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte