concerte

Artmania Festival '06

Artmania Festival '06
TRUPE: Altar, Amorphis, Carmen Gray, HIM, Kumm, Luna Amară, Silentium

Am plecat la Sibiu vineri seara, luptandu-ma din greu cu traficul odios din Militari si apoi cu infama autostrada Bucuresti-Pitesti proaspat in lucru. Dupa neuronii distrusi astfel, pe Valea Oltului mi-a revenit placerea de a conduce odata cu dorinta de a respira aerul din jur. Apoi, odata ajuns la Sibiu, m-am simtit brusc obligat sa respect regulile de circulatie. Apoi am ajuns in Piata Mare, m-am intalnit cu domnul Tzugu si s-a deschis instant cheful de rock, de bere si de povesti cu prieteni vechi sau noi.

Regret ca nu mi-a permis timpul sa vizitez orasul, pe care nu l-am mai vazut de cativa ani buni si e in permanenta schimbare, in innoire si invechire perpetua, imbinand otelul si sticla cladirilor de birouri cu piatra oranduita in stil german in case vechi, lipite unele de altele si in spatele portilor carora parca mai traieste inca un alt oras. Regret si ca n-am avut timpul necesar sa ma preocup si de partea fara legatura cu rock-ul a festivalului, cateva din spectacole promitand sa fie interesante, dar ce sa fac, eram... de serviciu.  Si de serviciu am fost cu prietenul Tzugu, la fiecare conferinta de presa, la fiecare interviu, la fiecare recital. Si inainte sa va povestim ce s-a intamplat acolo, o sa va spun ca D-l Tzugu, cu mine in umbra camerei foto, a condus toate conferintele de presa, punand probabil cel putin 60-70% din intrebari. Si asta nu pentru ca nu ne-ar fi placut sa le pastram pe unele pentru interviurile individuale, ci doar pentru ca tacerea era uneori stanjenitoare. Si inca ma intreb... acreditarile sunt asa, bune pentru luat autogafe si pentru ca mai ofera si o intrare gratuita? In unele cazuri, se pare ca da. Dar nu si in cazul nostru.

 


Public

 

O sa va mai spun ca am fost placut impresionat de organizarea evenimentului, pana la cele mai mici detalii. Da, s-or fi schimbat niste ore sau locatii de interviuri insa s-a aflat imediat despre asta. Poate ca daca numarul spectatorilor era mai mare, toatele ecologice n-ar mai fi fost cu siguranta suficiente. Da, au mai fost si unele mici incurcaturi. Si poate nici cel mai grozav sunet. Dar zau ca nu-mi vine sa ma plang de nici unul dintre aspecte. Pur si simplu m-am simtit prea bine, atat ca si (pretentios numindu-ma) gazetar, cat si ca spectator.

 

Carmen Gray au deschis spectacolul, aproape de ora anuntata, cand lumea inca nu se inghesuise prea mult la scena si inca nu stiam daca va fi canicula sau ploaie. Pana la urma, vremea a fost minunata iar lumea s-a strans destul de serios (cam 1000 – 1500 de persoane) la show-ul tinerilor finlandezi, la primul lor show de asemenea anvergura si tot primul in afara tarii. Cu influente serioase Hannoi Rocks, plus ceva Guns’n’Roses si chiar HIM dar cu destul de mult rock'n'roll in vene, Carmen Gray au primit un feedback grozav din partea publicului. Asta pentru ca de multe ori, orice trupa de import e luata mult mai in serios decat oricare romaneasca, mai ales debutanta. Insa si pentru ca, chiar daca emotionati, finlandezii au dovedit extrem de mult profesionalism.

 


Carmen Gray

 

Mai mult decat atat, vocalul cu ochi de asiatic si haine de piele a captat destul de mult atentia tinerelor fete care il asteptau pe zeul Vile. Frontman bun, mereu cu microfonul in aer, bazandu-se pe prestatia energetica a colegilor din spatele lui, a incalzit bine atmosfera, ba chiar reusind sa smulga cateva, adevarat, timide cereri de bis. Au incheiat cu single-ul Lost In My Mind Again (power-play pe toate posturile de radio finlandeze) un recital nu neaparat pe gustul amatorilor de metal sau goth, dar un fundal placut pentru o bere rece. Bere care se putea cumpara la oricare dintre cele 18 puncte de vanzare (inca o data: Bravo Artmania!)

 


Carmen Gray

 

Kumm a fost la inceput mai degraba pentru cunoscatori. Asta si pentru ca noul album poate ca n-a fost inca mult promovat si poate si pentru ca nici nu mai e la fel de 'zglobiu' ca cele alterioare. Si poate si pentru ca Kumm nu mai pare (sau poate nu mai e momentan, desi speram sa ne inselam) o trupa pentru scene mari ci mai degraba pentru atmosfere intime. Oricat de bine ar suna muzica lor, n-am mai regasit nimic din show-ul incendiar de la Stufstock de acum cativa ani. Alt vocal si un pic alta muzica. Catalin are super voce, e prezent pe scena, e mobil, dar putin prea introvertit.

 


Kumm

 

Andras, Domi si Utu sunt prea retrasi. Oigan se bucura in interiorul sau, inchide ochii, strange din dinti si ridica chitara la fiecare acuta, dar e doar el cu lumea lui. Iordache e minunat cu saxofoanele lui, e pitoresc iar sambata a parut foarte in vana, dar nu se poate da peste cap. Show-ului Kumm i-a lipsit poate ceva, mai ales la inceput, poate mai multa comunicare, mai multa energie, un dozaj mai bun al pieselor, nu stim. Poate e doar o situatie de conjunctura, de ora sau de notorietatea albumului, mai ales ca spre final, cand soarele intrase un pic in nori, luminile isi faceau treaba iar trupa trecuse la vechile hituri, publicul a reactionat frumos.


 


Kumm

 

Altar au fost, de asemenea, introdusi de Lenti Chiriac, ca si Carmen Grey, dar publicul n-a avut nevoie de nici o incalzire. Altar a inceput cu strigatul lui Andy Ghost, "Toata lumea se miscaaaaa!" iar publicul, desi la o privire lejera nu mi s-a parut a fi amator de metal in proportie covarsitoare, a reactionat din prima secunda.  Respect a adus publicul la nivelul delirului. Micutul Andy Ghost, sambata insa mare cat toata scena, a avut o prestatie extrem de energica, injectand pur si simplu adrenalina in public. E poate singurul vocal din Romania care asorteaza manusi de piele la pantaloni de trening si inca ti-e foarte simpatic.

 


Altar

 

La piesa Atitudine i si-a alaturat si Mihnea de la Luna Amara apoi a urmat Nascut invingator, unde Andy a convins publicul (masculin) sa-si scoata tricourile si sa le invarta deasupra capului. «Se pare ca mai sunt invingatori pe-aici», a remarcat multumit vocalul de la Altar. Imediat baietii au trecut la Singur impotriva tuturor si la celebrul Protest, unde Andy le-a cerut din nou baietilor sa-si dea jos tricourile. Avand in vedere preambulul de la Nascut Invingator, si aceasta cerere a avut destul succes, unele tricouri aterizand si pe scena.

 


Altar

 

Pe final am avut parte de un mic medley Sepultura (Orgasmatron, Roots Bloody Roots si Territory – daca tinem bine minte), care a reprezentat tranzitia catre Prison Of Death – un alt clasic de succes. Dupa un micro-medley Metallica, toata lumea a cantat din toti plamanii Mooom, Hey, Moooom!!, incheind perfect unul dintre cele mai bune recitaluri ale clujenilor.

 


Altar

 

Silentium a fost o experienta ciudata. Ascultasem Silentium si n-am fost dezamagit, dar poate ca albumele lor sunt mai degraba de atmosfera, ceva mai greu de reprodus intr-un context live. In primul rand, pe alocuri s-a auzit groaznic, distorsionat, inclusiv trupa fiind uneori derutata de momentele de haos. Apoi dinamica pieselor pe alocuri a facut ca atmosfera creata anterior de Altar sa se piarda putin. Trupa si-a folosit inca de la a doua piesa noul single, incercand sa miste publicul usor descumpanit, insa munitia a fost irosita in van. Cel mai tare a izbit prestatia Riinei, o persoana altfel minunata langa scena, volubila si dezinvolta.

 


Silentium

 

Pe scena am vazut o alta persoana (chiar dumneaei ne povestea inainte sa urce pe scena ca e ingrozita si emotionata la culme), miscandu-se artimic, aiurea, cu gesturi care, daca se vroiau senzuale, ei bine... au iesit un pic... altfel. Nici aplecarea trupei spre teatru nu scuza nici imaginea un pic hilara si nici vocile pe alocuri false. Muzical, Silentium ramane o trupa foarte interesanta. La prezenta scenica mai e de lucru; daca s-a dorit a se transmite ceva mai aparte, ei bine, n-am perceput mesajul.


Silentium

 

Ii scuzam insa si pentru ca am avut macar placerea sa-i cunoastem si sa-i apreciez ca oameni, dar fanii care s-au retras la bere sau prin oras dupa primele piese probabil ca nu-s in asentimentul nostru. N-as vrea sa va lasam cu impresia ca show-ul a fost ingrozitor. Doar pe alocuri ciudat si teribil afectat de sunet. Odata cu imbunatatirea acestuia si datorita efortului lui Matti, basistul cu 4 degete, care a animat publicul si a incercat in permanenta sa comunice, finalul a fost mult mai bun decat prevesteau primele piese. In aceasta conjunctura, mai ales ca e vorba din nou de o trupa ale carei realizari discografice sunt totusi putin ascultate la noi, Silentium a iesit pana la urma de pe scena in aplauze.

 


Silentium

 

Luna Amara, din nou in deschidere la trupe de calibru, dupa Paradise Lost-ul de anul trecut. In deschidere e insa mai degraba un fel de a spune ca recitalul lor a fost inaintea celor Amorphis si HIM pentru ca n-a fost o prestatie de opening act ci un recital in adevaratul cuvantului. Ca si la Altar, energie din prima secunda si reactie instantanee a publicului.

 


Luna Amara

 

Luna Amara a plecat acum cativa ani ca un protest underground si s-a trezit mainstream fara sa vrea. Folosesc cuvantul mainstream nu pentru ca vanzarile lor ar fi colosale, din pacate dimpotriva. Ci pentru ca toata lumea stie versurile si nu se fereste sa cante, iar cand Mihnea da comanda de aplauze, macar doua treimi din  public se executa cu placere.

 


Luna Amara

 

Luna Amara si-a promovat bine albumul nou, fara sa abuzeze, si-a facut numarul cu hiturile de pe materialele trecute, a reparat atmosfera intr-o clipa si, beneficiind de lumini si fum pe fondul inserarii (ma rog, si norii au avut ceva de spus), au facut probabil unul din cele mai bune spectacole ale lor, cu un Gri Dorian de exceptie si un final energic si mult aplaudat.

 


Luna Amara

 

Setlist Luna Amara:

1. Gri Dorian
2. Loc Lipsa
3. Albastru
4. Happiness Provider
5. Somn
6. Oras
7. Cui si Spin
8. Intunecare
9. Luni de Fiere

 

Amorphis, doamnelor, domnisoarelor si domnilor. Aproape ca am uitat sa fac poze. Nu e cea mai grozava miscare scenica pe care am vazut-o vreodata, nu au fost cele mai teribile lumini, nu s-a creat cel mai monstruos moshpit. S-a creat insa instantaneu o atmosfera incredibila.

 


Amorphis


Prezenta scenica a Amorphis-ilor este teribila, toti intrand invaluiti in fum, cu spatele drept, barbia ridicata, purtand chitarile cu mandrie dar si eleganta si foarte barbateste. Iar Tomi Joutsen, noul vocal, este perfect din acelasi film, doar pleata impletita rasta deosebind-ul un pic de imaginea ‘vikinga’ a colegilor sai.

 


Amorphis

 

Pletele sale au maturat insa in permanenta scena, s-au zbatut in aer ca bratele unei caracatite, iar omul s-a folosit din plin de avantajul pe care i-l da aspectul fizic. In plus, a fost pe toata scena, a vorbit cat de mult a putut cu publicul si mai mult decat toate, a cantat.

 


Amorphis


A cantat excelent nu numai ce a inregistrat pe Eclipse, dar si tot ce facuse vreodata Pasi Koskinen. Tomi are si growl si melodie, are forta si energie cat cuprinde si te cucereste usor. E carismatic. Poate mai putin carismatic decat tizul Koivussari, care zambeste in permanenta jucandu-se cu riff-urile, dar e frontman, fara doar si poate.

 


Amorphis

 

Pe un sunet bun  din prima clipa, Amorphis a trecut prin multe albume (Elegy, Tales From The Thousand Lakes, The Karelian Istmus, Am Universum), a cantat tot ce-i mai bun de pe ultimul produs (House Of Sleep, The Smoke) si a incheiat cu singurul bis admis din motive de timp, moment in care publicul dezlantuit, bine provocat, l-a acoperit instantaneu pe vocal, urland din 4000 de piepturi Blaaaaack Wiiiiiinter Daaaaay. Iar ploaia marunta ivita pe finalul recitalului n-a facut decat sa amplifice atmosfera incredibila pe care finlandezii au creat-o. Probabil ca multi rockeri s-au dus sa vada in mod special Amorphis si poate doar de curiozitate HIM. Ei bine, cred ca putini regreta ca au facut-o, iar cei care n-au ajuns la Sibiu au motive sa regrete.

 


Amorphis

 

HIM au intrat pe scena dupa o pauza serioasa si dupa mai multe probe de chitara la care publicul a raspuns de fiecare data in urale. Rockerii mai batranii, cei pretinsi 'trv' sau cei pur si simplu obositi dupa Amorphis s-au retras pe margine, lasand locul miilor de tineri crescuti cu HIM direct pe MTV. Unii insa s-au intors imediat dupa Butterfly Wings pentru ca HIM are totusi o prezenta scenica teribila si a beneficiat si de un sunet pe alocuri foarte bun. A urmat Solitary Man – un cover dupa celebra piesa a lui Johnny Cash – care n-a sunat rau deloc dupa care am avut si ceva tendinte de plictiseala. Cum piesele, mai ales cele care n-au ajuns hit-uri sunt destul de repetitive, uneori ai impresia ca asculti aceeasi piesa de mai multe ori.

 


HIM

 

Apoi, Vile, acest Johnny Depp al Finlandei, are tendinta sa vorbeasca uneori cam mult. Uneori insa ii si iese, ca de exemplu dupa frenezia de la Join Me cand a prezentat urmatoarea piesa, Behind The Crimson Door cu textul: How many bands have changed the history of rock’n’roll by writing songs about anal sex?”. Mai ales in momentele dintre piese, tonul vocii este unul extrem de placut de grav, lucru pe care il remarcasem inca de la interviu (ca o paranteza, interviul cu Vile si Mige a fost o placere). Mige, cat de masiv e, nu sta nici el locului o clipa, dand serios din plete, la fel ca si coechipierul sau de la chitara. Si desi ma intreb daca chiar e necesar sa ai 3 tobe mari daca canti numai cu cea pe care scrie I, in timp ce pe celelalte se odihnesc in pace un H si un M, ‘micutul’ de la tobe s-a agitat si el de mama focului.

 


HIM

 

Poate ca nu suntem cei mai nimeriti oameni sa facem cronica unui concert in general, cu atat mai putin al unui concert HIM, dar macar va putem spune ca daca n-am fi stat sa-i vedem, am fi regretat, fie si macar din curiozitate. Nu-i trupa care sa ne impresioneze nici prin imgine si nici neaparat prin muzica, dar ramane o trupa buna de live, energetica si cu carisma; buna si nu excelenta pentru ca, poate din lejeritate sau din neatentie, recitalul a avut destule erori de interpretare. Chestie de atitudine probabil.

 


HIM

 

Mai mult decat orice, ramane o trupa celebra, care n-a ajuns unde este cantand prost si care merita vazuta macar pentru palmares. Finalul, cu piese ca Your Sweet 666, Wicked Game (Chris Isaac), Poison Girl sau It’s All Tears a fost foarte reusit, mai ales pentru cei care venisera sa-i vada in mod special pe ei. Nu ne putem pune in postura unui tanar fan HIM, dar banuim ca au fost de-a dreptul incantati iar reactia pe care am observat-o a fost pe masura.

 


HIM

 

Setlist HIM:

1. Soul On Fire
2. Butterfly Wings
3. Solitary Man
4. Under The Rose
6. Join Me
7. Behind The Crimson Door
8. Razorblade Romance
9. Buried Alive by Love
10. Play Dead
11. Wicked Games
12. Killing Loneliness
13. Your Sweet 666
14. Vampire Heart
15. The Sacrament
16. Poison Girl
17. Funeral Of Hearts
18. It's All Tears

 

Finalul serii ne-a gasit in club Stage, unde se stransese multa lume, unii cu chef de bere, altii intinzandu-se langa rucsace pana venea timpul de plecat la gara. N-am stat mult, doar cat sa-mi fac sange rau ca nu avem o asemenea locatie in Bucuresti si ne-am dus la somn. Dar cu zambetul pe buze, dupa o seara reusita. Un line-up spectaculos, cateva prestatii de exceptie, intr-o locatie minunata si intr-un spirit de voie buna si fara scandaluri. Asteptam cu interes anul viitor.

Autor: Cynyc
Vezi galeriile trupelor: Altar, Amorphis, Carmen Gray, HIM, Kumm, Luna Amară, Silentium

Data concert:  July 15, 2006  | 10 Comentarii  | 12216 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Artmania Festival '06

  • Stie cineva de unde pot face rost de inregistrarea video a intregului concert?

    1. Posted by Alex | 15 Decembrie 2006 10:03
  • Cel mai tare show....cu trupe de exceptie..8->...dar ce va fi anul asta..va rupe gura targului >:)

    2. Posted by Funeral Girl | 16 Martie 2007 16:18
  • chiar regret k nu am putut ajunge j mai rau e k nu pot ajunge nici anul acesta k-s q capacitatea j chiar nu am qm. anathema e chiar super j sa nu mai vb de haggard, dar asta e. poate o mai veni j alta data anathema in romania. distrati-va j pt mn!!!!!!!!!!!!

    3. Posted by fresho | 25 Aprilie 2007 19:13
» vezi toate comentariile
COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte