ARTMANIA FESTIVAL 2011: Lacuna Coil, Helloween & others. Plus Iron Maiden.

...pentru ca mi s-a parut cea mai mare expozitie de tricouri Iron Maiden, dupa concertele Maiden (si am mai vazut un super tricou Dio pe care nu l-am mai vazut nicaieri).

Piata a fost mai plina decat anul trecut. Poate cu un plus pentru prima seara. Patru soiuri de bere, Jägermeister, la mancare s-a cam schiopatat – aceleasi sandvisuri ca anul trecut. Si foarte enervanti baietii de la cortul cu chitari electrice (altii fata de cei de acum un an), care parca au avut convingerea ca am venit la sibiu ca sa ii ascultam pe ei in timp ce canta Helloween (de exemplu). Au fost ca niste paraziti care nu au inteles nici de vorba buna, nici de vorba de ocara si au bruiat jumate de festival (exagerez, dar m-au enervat). Pe langa faptul ca in prima seara, sonorizarea a suferit destul de mult.

Helloween e singura trupa pe care o ascultasem si stiam chiar versuri, plus ingrasat de porc in ajun cu Lacuna Coil. Republica ascultasem pe MTV acum multi ani, iar Tarja nu e ca Serj Tankian, care poate sa cante misto si cu alta trupa.

In prima seara au fost Lacrimas Profundere, Tarja si Helloween si ma incapatanez sa ii scriu in ordinea asta.

 

Lacrimas Profundere au fost ok, s-au agitat, au dat “110%” ca sa citez niste comentatori in viata, dar pana la urma ramane o trupa de aperitiv. Probabil ca in cativa ani o sa sune si mai bine, dar pentru moment locul lor e sa cante cand e inca soare si lumina. Ce sa zic, singurul solo de chitara a fost la prezentarea formatiei, si a tinut cam cat doua guri de bere. 

 

Dupa ei a fost marea trupa a serii (uite-asa!), Helloween. Despre care poti spune ca au mai cantat la cateva concerte in viata lor, pentru ca pur si simplu stiu sa struneasca multimea. Chiar daca dialogul a fost pueril din loc in loc, au facut spectacol. Au bagat destule melodii vechi, au facut un mash-up Keeper of the Seven Keys - Halloween, stiu sa lungeasca o melodie in concert (poate putin peste limita) cum au facut cu Future World si I Want Out. Au venit la bis si au cantat din nou, tot cu pofta. Au fost tari.


 

Ziua s-a incheiat cu Tarja Turunen. Senzatia mea este ca toti membri trupei au fost alesi astfel incat sa puna vocea ei in valoare fara sa comenteze prea mult. Mai degraba teatrala decat spectaculoasa, si-a demonstrat calitatile de vocalist in fiecare melodie, parca nepasandu-i ca am mai vrea si un solo de chitara care sa amutzeasca ‘sala’. Sincer, cele mai tari cantece ale serii au fost doua Nightwishuri, iar de neinteles mi s-a parut un rand de coveruri dupa Bonnie Tyler (If You Were a Woman and I Was a Man), Bon Jovi (Living On a Prayer) si inca cineva, dar care-mi scapa.

In ziua 2 am ajuns putin si la Sibiu Arena, aflata la cativa kilometri de Sibiu pe drumul catre Paltinis, in zona de camping pentru ARTmania. Sibiu Arena iti da sentimentul ala de tabara, in care toata lumea s-ar cunoaste cu toata lumea, si pentru ca nu-s mai mult de 100 de insi... Intim, lejer, printre copaci.  I-am prins pe cei de la Heavy Duty si Monarchy. Heavy Duty suna in regula, chiar daca sint inca la inceput si n-au scos inca vreun album. Plini de energie si au cantat cu placere. Monarchy mi s-a parut in schimb ca inca nu-s hotarati daca vor sa cante un rock mai agresiv sau nu si dupa vreo 3 melodii am plecat catre Piata Mare. Una peste alta, atmosfera de la Sibiu Arena merita, macar ca te ‘acidulezi’ si nu te vede nimeni...

 

Ziua a continuat cu Republica, probabil cea mai surprinzatoare aparitie din festival. A fost ca si cum ai pune o tuica slaba de Buzau langa o horinca, o palinca si altele. Au cantat cu chef, chiar bine, au facut si un cover dupa Genesis (Turn It On), n-au fost deloc rai, doar ca in continuare nu cred ca locul lor era acolo.

 

Sonata Arctica a fost bine de tot. Lumea a urla, a tipat, multi stiau versurile, au cantat mai bine de o ora, cu tot cu bis. Super trupa. Pe mine, personal, m-a mai deranjat uneori vocea. Care pe unele bucati aducea a Geddy Lee de la Rush (si vedeam in cap Rush care baga power metal si nu merge), iar pe alte bucati... mi se parea ca suna a Klaus Meine de la Scorpions. Dar, pe langa spaimele astea ale mele, Sonata Arctica a fost super prezenta.





























Si final cu Lacuna Coil. Excelent! Ascultasem pentru prima data Lacuna Coil cu vreo cateva zile inainte de festival, si mi-a placut, dar ce am auzit live a fost mai bine decat orice album. Cristina Scabbia declar cu mana pe inima ca este peste Tarja si peste Sharon den Adel de la Within Temptation. Sound plin, fara greseli (celalalt vocal a luat-o uneori razna, dar scuzabil si fara sa fie deranjant), voce atat cat trebuie ca sa auzi si restul trupei cantand, i s-a cantat "La multi ani" bateristului impreuna cu cei 6 - 7000 de oameni din Piata, oameni care au cantat si sarit intruna. Chiar si la cover-ul dupa Enjoy the Silence.:-)