BRUTAL ASSAULT FEST - ediţia a 14-a

(reportaj interzis fanilor de power şi heavy metal!)

Locul desfăşurării: Josefov (Cehia)
Perioada: 13-16 august 2008
Preţ bilet: 45 euro (în avans), 54 euro (la intrare)
Case de discuri cu trupe în festival: Nuclear Blast, Season Of Mist, Century Media, Relapse, Roadrunner, Massacre, Mascot...
Număr de spectatori: 10 000 persoane

Pentru a treia oară consecutiv Metalfan bifează Brutal Assault, cel mai puternic festival din Cehia! Pentru prima oară însă reportajul vă este oferit de subsemnatul... şi asta cu multe emoţii, deoarece nu e plăcut să ajungi la metrou Gara de Nord cu fix trei minute înainte de plecarea trenului...

6 august 2009 – ajung după vreo 28 de ore la locul festivalului, cetatea Josefov, o fostă garnizoană cehă. Acomodarea cu spaţiul - o zonă generoasă, echipată cum trebuie: standuri de mâncare, băuturi, CDuri, tricouri, diverse suveniruri. Ceva excentricităţi: brutal burger (un sandviş imens, cu 5 felii şi 4 staturi de umplutură), brutal ass (chiloţi pentru dame XXL).

Parţi bune: poţi plăti în euro, toată lumea primea la intrare ecusoane cu programul festivalului, cort cu filme de groază (din păcate însă multe în limba cehă).

Părţi mai triste: lipsa curselor de microbuz din gară până la festival, camping neîngrădit şi expus la furturi, camping VIP pe bani, plata în jetoane (cum e la noi la Bestfest).

Două scene, se cântă consecutiv. Obscure Stage, ora 15.00, prima trupă din festival: FLOWERS FOR WHORES. Trupă autohtonă de hardcore, cu un uşor iz de metal, un debut bun de festival, cu o trupă pe felia Lamb Of God, Killswitch Engage, Hatebreed. O jumătate de oră mai târziu start şi pe Metal Shop Stage: THE LUCIFER PRINCIPLE. Prima surpriză de proporţii: relativ tânără trupă death metal, olandezii folosesc pe scenă un contrabas în loc de bas! Metal brutal pe felia Sinister, Amon Amarth, multă greutate şi multă energie, un vocal foarte activ, care n-a ezitat să coboare în public în crowdsurfing.

War from a Harlots Mouth

WAR FROM A HARLOTS MOUTH – autodefiniţi "hardcore jazz grindcore", prezentaţi "mathcore" de către programul oficial, nemţii cu siguranţă practică un gen greu de digerat: bazat pe mult scream şi sampling, cu multe ruperi intenţionate de ritm, WFHM este trupa controverselor – ori îţi place la nebunie, ori faci ochii cât ceapa şi pleci. Un prim moment de exotism în festival… ca apoi să avem prestaţia unei prime trupe cât de cât mai cunoscute: DARKANE. Cu toate ca-s încă o necunoscută în România, Darkane au totuşi o carte de vizită solidă: albume scoase la Nuclear Blast şi la Massacre Records, un tobar care a trecut prin Arch Enemy şi acum bate şi la Pestilence. Swedish deathcore, rapid dar şi melodic, extras dintr-o rădăcină de Soilwork si Dark Tranquillity. Multă ambiţie, însă insufficient de convingător pentru public.

Carnifex

CARNIFEX – death metal porcos din SUA. Cu doar 4 ani şi două albume în spate, fără vedete în trupă, Carnifex s-a încadrat perfect în atmosfera Brutal Assault. Din păcate însă a fost o a doua trupă după Darkane care sună sănătos, dar care n-a găsit reţeta cu care să spargă piaţa. Lucru ce nu se poate spune despre SADUS – bătrâna gaşcă thrash-death americană a fost întâmpinată cu urale. Show-ul începe cu "Sadus Attack" (de pe primul album, din 1988), moment în care Darren Travis a ţinut să precizeze că tocmai au împlinit 25 de ani de activitate. E clar, e timpul să vină în faţă vechea gardă, cei cu jachetele de jeans pline de embleme. Un show old school urmărit cu nostalgie.

Sadus

ROTTING CHRIST -  campionii greci la black metal melodic onorează scena Brutal Assault!  Văzuţi şi revăzuţi de nenumărate ori, Sakis şi trupa nu pot decât să te încânte la nesfârşit. Un concert de mare clasă, gustat cu plăcere şi de către cei care nu le dăduseră vreo şansă până acum (da, am întâlnit şi oameni care au văzut în premieră Rotting Christ!). Spicuiri din program (bazat previzibil pe "Theogonia"): "The Sign Of Prime Creation", "Keravnos Kivernitos", "Athanati Este", "Enuma Elish", "King of a Stellar War", "The Sign of Evil Existence", "Phobos’ Synagogue".

Rupere bruscă de ritm, MADBALL pe scena din dreapta. "We represent the classic hardcore, put your fists, middle finger or horns in the air, now!". Un show din inimă, foarte asemănător cu cel de la Bucureşti, dedicat tuturor celor ce se numesc "hardcore fans, punk rockers or headbangers". Prestaţie live extrem de dinamică, comunicare exemplară cu publicul: "I feel like surrounded by friends", "we are Madball and we represent worldwide hardcore scene". Final cu "It’s My Life", piesă dedicată prietenilor de la Cro Mags, Sick Of It All, Agnostic Front.

ORPHANED LAND – o trupă cât de cât cunoscută în România, israelienii au avut un public bun şi în Cehia. Mai mult sau mai puţin curioşi, cehii au primit cu oarecare scepticism prestaţia folk metaliştilor asiatici. Orphaned Land a avut un recital complex, original, dificil de asimilat, poate mult prea elaborat pentru un festival de metal extrem şi, cu siguranţă, eclipsat de absenţa lui Shlomit Levi, vocea feminină care dă farmec compoziţiilor.

Avansăm în noapte, se aprind reflectoarele pe scenă, iar pe Metal Shop Stage urcă PAIN. Probabil se ştie că Peter are fixuri şi îşi promovează trupele după cum are noutăţi de la fiecare în parte. 2009 e anul Pain, aşa că recitalul începe cu două piese de pe "Cynic Paradise". Un recital nu foarte diferit de ce au prezentat la Artmania Fest, cu o stare generală amuzantă de bună dispoziţie, cu (să-i zicem) un "happy moshpit", baloane prin public şi piese alese pe sprânceană: "Suicide Machine", "End of the Line", "On and On", "Same Old Song", "Shut Your Mouth".

Capul de afiş al primei seri a fost BIOHAZARD.  Totuşi recitalul a pornit cu probleme, cu secţia ritmică dată prea tare şi cu vocea lui Evan Seinfeld prea încet. Chestiunea s-a reglat însă rapid, astfel că am avut parte de un show antrenant, însă (subiectiv) sub forţa celui oferit de Madball. Fiind seara lor (şi, mai ales, ziua tobarului, care coincidea cu ultima lor prestaţie din turneu) şi-au permis diverse trageri de timp, precum instigarea la circle of death, "ca în vremurile alea bune", sincronizari cu jocurile de lumini, dialog cu fanii. Şi deja mirosea a iarbă prin public...

BRUTAL TRUTH – ce-au mai îmbătrânit oamenii aştia... după aproape un deceniu de linişte a venit timpul pentru un nou album. Brutal Truth la Brutal Assault – ce potrivire, nu? Chiar la fix! Grindcore din şcoala veche, masacru pe scenă. Demenţă! Kevin Sharpe cântă descălţat şi îşi bagă microfonul pe gât să scoată nişte sunete inumane. În timpul recitalului, din spatele scenei vine un tip fără picioare şi fără o mână şi începe să dea din cap alături de trupă. Parte din spectacol sau doar un fan nenorocit pe viaţă? Nu ştim... decât că Brutal Truth a fost prima trupă din festival care a venit la bis.

TURISAS – primul concert de blăniţă, zale şi picturi faciale din festival. De unde "moda" asta cu viking metalul şi cum a apărut în Finlanda, nu vom putea înţelege. Un recital totuşi decent, Turisas promovează o zonă a folk-ului uşor diferită de Korpiklaani, Ensiferum, Finntroll sau Tyr. Şi, categoric, mult mai metalică decât aceste formaţii. Exotismul finlandezilor îl reprezintă Netta Skog, o acordeonistă blondă, care impune un aparent aer de "mama Rusia" în piese.

Trioul britanic MITHRAS a fost, categoric, un motiv excelent să rămâi în picioare şi după miezul nopţii. Experimental strange death metal, trupa care poartă numele zeului persan a oferit unul din cele mai inteligente show-uri ale primei seri. Cu Sam Beam în postura de vocal şi basist, englezii au dus la capăt un recital de 40 de minute care te-a purtat dincolo de limite. Un spectacol de simţit, nu de povestit.

În fine, prima seară este închisă de CYNIC. E fantastic ce au reuşit americanii: doar două albume (la distanţă de 15 ani între ele), pauză de activitate de 12 ani. Scena e inundată într-o nuanţă de mov, asemănătoare celei de pe coperta "Traced in the Air". Un recital calculat, simplu, direct, într-o ambianţă aparte, cu un public ce i-a primit cu mult entuziasm.

7 august 2009 – dacă în prima zi se putea îndura totul, cap-coadă, în celelalte două seri a fost imposibil să stai în picioare non-stop de la 10 dimineaţa până la 2 noaptea. Motiv pentru care am ratat câteva trupe, cum ar fi ACTION (hardcore, Cehia). Cu chin, la 10.30 dimineaţa mă alătur hoardelor de maghiari veniţi să îşi susţină singura reprezentantă la Brutal Assault: CASKETGARDEN. Probabil prezenţa lor în festival se datorează casei de discuri, Metal Age din Slovacia, casă ce are bune relaţii cu organizatorii. În principal, maghiarii se descurcă onorabil pe felia lor de brutalităţi, la intersecţia Death – At The Gates. Public bun, câteva sute de spectatori încă de la primele ore ale dimineţii.

FORGOTTEN SILENCE înseamnă mult pentru românii care îşi începeau colecţia de casete originale în urmă cu 10 ani. Una din primele trupe underground straine cu distribuţie excelentă de albume pe piaţa românească. Pentru cei mai tineri, Forgotten Silence este una din formaţiile care ne-a încântat adolescenţa unora din noi în urmă cu un deceniu, un amestec delicios de progressive, death, jazz, metal oriental şi experimental. Din păcate show-ul a fost pregătit ca pentru cehi (că doar erau pe teren propriu), cu piese noi, culminând cu monstrul instrumental "Mezzocaine", de pe cel mai nou album al lor, "Kro Ni Ka".

Surpriza zilei a fost OBSCURA. Trupa germană este gaselniţa lui Christian Muenyner şi Hanes Grossmann (foşti componenţi Necrophagist), plus Jeroen Thesseling (fost basist Pestilence). Un melodic death black metal direct, cu forţă, nemţii îşi dedică piesele (dintr-un motiv bizar) lui Phil Collins. Un mix interesant de Emperor cu Cannibal Corpse. Comunicare bună cu publicul. "Pentru că suntem nişte fraieri şi scoatem şi CDuri, vă invităm la standul oficial să le şi cumpăraţi". Fără alte comentarii...

Una din puţinele trupe slovace care au reuşit să se ridice din undergorund este DEPRESY. După 18 ani de activitate şi două albume excelente, Depresy dă totuşi semne de oboseală. Ca şi Forgotten Silence, slovacii au avut un show reuşit, puţin inhibat, dar cu cu un target bine definit: publicul local. Una din puţinele trupe care mai indrazneşte să îmbine gothic metalul cu death-ul şi cu black-ul.

 
Din motive de necesităţi alimentare am ratat PSYCROPTIC (death, Australia, se spune că a avut un spectacol de zile mari), dar am revenit la NEGURĂ BUNGET. "Noul" Negură Bunget se află încă într-o stare de tranziţie, poate mai puţin importantă pentru straini (pentru care de multe ori componenţa trupei e doar un detaliu), însă disecată intens de cei vreo 50 de spectatori români prezenţi la festival. Se încearcă trecerea la o nouă etapă (lucru necesar în această perioadă agitată pentru timişoreni) prin expunerea încet-încet a noilor compoziţii. Iar vânzările de tricouri, CDuri, plus coada la sesiunea de autografe ne fac să credem că punctul final e încă departe. Lista de piese: "Înarborat", "Pământ", "Cunoaşterea tăcută", "Norilor", "Cel din urmă vis", "IV".

Greu de judecat o trupă care numai prin numele său spune totul. Apetitul a fost deschis de Brutal Truth, iar VOMITORY n-au făcut decât să ducă mai departe măcelul audio. Suedezii au oferit jumătate de oră de disperare sonoră, un spectacol cu greutate, cap-coadă. Final cu două piese de pe "Blood Rapture", plus două bisuri la cererea disperată a publicului.

Uşurel, GADGET reuşeşte să îşi facă numele. Cu două albume în discografie, cu contract la Relapse Records şi cu un grindcore bolnav, suedezii au facut impresie si la Brutal Assault. Tocană de monstruozităţi la timpan şi cu un moment de teatru scurt - Emil Englund (voce) cu cârje pe scenă.

Din nou înălţăm steagul galben-bleu, urmează GRAVE. Death metal direct, fără complicaţii, cu un feedback excelent din partea publicului. 30 de minute de grohaileli finalizate cu "Soulless" (de pe acelaşi album, din 1994). Bis cu piesă nouă ("The Blood Path") şi cu clasica vorbă de bine "good friends, good women, good beer!".

Din păcate festivalul a avut parte şi de o anulare, DAGOBA n-a mai susţinut concertul, din motive neştiute. De oboseală a trebuit sa sacrific ATHEIST şi BENEATH THE MASSACRE (din ce am aflat, primii au cântat foarte puţin, iar canadienii au fost o surpriză placută) şi am revenit abia la VREID. Military black metal norvegian, trupa formată în 2004 de trei foşti componenţi Windir au lăsat o impresie deosebită. Steaguri roşii-negre, prezentare vestimentară autoritară, un metal rece şi tăios, bine primit de audienţă.

NOVEMBER’S DOOM – evident, doom metal. Execultat cu multă vână, paradoxal de energic faţă de majoritatea trupelor de gen, americanii au oferit un spectacol fără înflorituri, direct la suflet. Impresionantă vocea lui Paul Kuhr. Final triumfător cu "The Pale Haunt Departure".

PESTILENCE – practic prin aducerea grupului olandez pe scena Brutal Assault, alături de Cynic şi Atheist (ca fapt divers, basistul lor, Tony Choy, cântă şi cu Atheist), audienţa cehă a avut parte de crema progressive death metalului. Metal greu, bătrânesc, execultat cu stil, isterie pe "Malleus Maleficarum" şi pe "The Process Of Suffocation".

Legenda mexicană a grindcore-ului a fost un punct de maxim interes pentru mulţi. BRUJERIA a produs senzaţie încă de la sesiunea de autografe (organizată înainte de concertul lor), sute de fanatici strivindu-se să ia semnături. La câteva secunde de la începutul primei piese a pornit urgia în public. Moshpit complet: coate în burtă şi în maxilar, adidaşi care zboară, praf la kilogram. Brujo e probabil în altă dimensiune verde şi îşi salută fanii: "Polska! Romania!... and all the others". Cehia nu există, intră la capitolul "others". Insistă să ne înveţe noţiunile de bază din limba spaniolă: "Castro, marijuana, asesino". Cuvinte folositoare, evident... Finalul îl aduce pe scenă pe "el chofer del infierno", un indivit batjocorit (după aparenţe părea managerul trupei), jerpelit şi cu ochelari de aviator din anii ‘50. Sfârşit de recital pe "Marijuana" (parodia Macarena). 

Vedeta celei de-a doua seri a fost OPETH. E interesant cum a crescut trupa asta de-a lungul anilor, reuşind să adune mereu mii de spectatori în faţa scenei. A fost cazul showului de la Artmania, a fost şi cazul recitalului de la Brutal Assault. Dificil de digerat după Brujeria, dar cu siguranţă, aşteptaţi de multă lume. Nu mari diferenţe faţă de concertul de la Sibiu din punct de vedere al pieselor selectate, din nou multă vorbărie între piese, din nou o stare de depresii metafizice.

Şi iată cum festivalul începe să se balanseze, deoarece după o repriză de metal moale pe scena din stânga urcă TESTAMENT. Americanii au venit cu un show compact, cu pauze aproape insesizabile între piese. Un recital foarte variat, cu piese de la "Burnt Offerings", până la "Formation of Damnation", primite cu satisfacţie de cehi.

Aproape de miezul nopţii avem parte de una din bomboanele festivalului: primul concert ULVER în afara Norvegiei. Legenda spune că Garm este un tip introvertit, emoţia de a urca pe scenă ţinându-l departe atâta timp. Probabil asta s-a reflectat şi în concertul din Cehia, trupa intrând live cu vreo zece minute întârziere, timp în care pe proiecţie era afişat laconic mesajul "Forgive Us".
Ulver live este o entitate din şase membri, care desfăşoară pe scenă un arsenal compus din: două laptopuri, un sintetizator, tobe clasice, percuţii, chitară, bas. Germ se detaşează clar ca lider, însă ca unul discret, mulţumind foarte sec publicului între piese. Show compus din piese de pe ultimele 5 albume, în timp ce pe pânza din fundal se derulează proiecţii cu nazişti, înmormântări, secvenţe erotice. Un recital deosebit pentru o audienţă care a apreciat pe măsură.

După Ulver, a vedea DARK FUNERAL pare o glumă proastă. S-a trecut prea rapid de la cea mai delicată formaţie din festival la una din cele mai rele (în sens pozitiv, totuşi). Blackerii suedezi au urcat pe scenă prezentând un arsenal tipic: ţinte, lanţuri, machiaj, pentagrame, torţe pe scenă. "Next track is about a beautiful day: the day of the arrival of Satan empire" ("Vobiscum Satanas", evident).

O ultimă formaţie în acea seară a fost EVERGREEN TERACE, pe care n-am mai bifat-o, din păcate.

8 august 2009 – ciudat, dar reuşesc să fiu în picioare de la prima trupă: BLACK BOMB A, o formaţie plină de energie la 10 dimineaţa. Rap metal franţuzesc, un mix antrenant de Rage Against the Machine, System of a Down şi Suicidal Tendencies. Un început excelent al ultimei zile de Brutal Assault. Urmează FDK, trupă cehă adeptă a unui stil cel puţin ciudat: să-i zicem metalcore depresiv?! E un gen destul de aerisit, cu un instrumental halucinant şi o voce apocaliptică.

AGATHODAIMON au fost ultima trupă confirmată la Brutal Assault, chiar cu câteva zile înaintea începerii festivalului. Nemţii au trecut prin multe schimbări de personal, din prima  componenţă rămânând doar Sathonys, inconstanţă care a contat probabil, făcând din Agathodaimon, din păcate, o trupă fără prea multă celebritate (dovadă că au cântat la 11 dimineaţa). Interesant e totuşi că anii de glorie cu Andrei Rusu la voce rămân o nostalgie plăcută, piesele de pe primele două albume intrând în recitalul lor şi acum, după 10-12 ani. Setlist: "Heliopolis", "Ne cheamă pământul", "Ghost Of a Soul", "Tongue Of Thorns", "An Angel’s Funeral", "Stindardul blasfemiei", "Alone".

GAMA BOMB e o trupă tânără irlandeză (în fine, nord-irlandeză) de thrasheri cu mare chef şi de cântat, şi de distrat publicul. E un amestec plăcut de Tankard, Destruction, Sodom, printre piese spunându-ne cât de cald şi frumos e în Cehia şi cum plouă non stop la ei acasă şi oferind tot felul de dedicaţii unor personaje pe care ei le "divinizează", precum Jean-Claude Van Damme şi Robocop.

În fine, avem şi ceva muzică mai liniştită. ASHES YOU LEAVE sunt clar cea mai cunoscută formaţie din Croaţia şi am remarcat că îşi reprezintă tricolorul cam peste tot. Poate la fel de cunoscuţi precum Negură Bunget, croaţii practică un melodic doom metal elegant, cu vioară şi două voci ca elemente extravagante, un fel de Atrocity meets Within Temptation.

Motivele digestive m-au făcut să pierd iar 3 recitaluri (THE RED CHORD, CRIPPLE BASTARDS şi ADOR DORATH), ca să revin la THE FACELESS, foarte tânără trupă americană, o tocană californiana grindcore – brutal death. Din nou voie bună pe scenă, unde, la final, vocalul ţine să anunţe pe toată lumea ca e ziua de naştere a lui Steve Jones, chitaristul trupei: "buy him alcohol, buy him a woman".

GHOST BRIGADE e o formaţie extrem de ambiţioasă. Finlandezi de fel, practică un mix extrem de dificil de sludge cu melodic metal. De 4 ani pe scenă, două albume direct la Season Of Mist Records, Ghost Brigade a fost o nouă rupere de ritm interesantă, după câteva reprize de grohăieli. Un metal melodic foarte plăcut, cu influenţe Katatonia, Tiamat, At The Gates.

Pornită în urmă cu cinci ani ca trupă de preluări Metallica, EVILE a ajuns repejor în topul trupelor englezeşti. Un thrash metal proaspăt, modern, patru meseriaşi cu chef de show rapid. 30 de minute de metal brutal, la fel ca HATE ETERNAL. Trupa lui Erik Rutan (fost membru Morbid Angel) vine însă cu un palmares mai bogat, însă cu un show sonor foarte agresiv. O trupă extrem de rapidă, death metal pur, devastator, fără înflorituri.

Ratat RAUNCHY, ca să răsuflu pentru un final criminal de 8 trupe grele. Prima: MISERY INDEX. Formată de doi foşti componenţi Dying Fetus, Misery Index nu se putea departa de origini, drept pentru care ne-au prezentat 30 de minute death metal cu multă încrâncenare şi ură. Simplu şi direct, cu un tobar (Adam Jarvis) inimaginabil de rapid!

O nouă apariţie în premieră pe pământ ceh a fost ANAAL NATHRAKH. A doua trupă a lui Dave Hunt (vocea din Benediction) ne încântă cu un hateful black metal de primă mână. Se începe cu piese de pe "Eschaton" (isterie în public la "Bellum Omnium Contra Omnes"). Englezii au o comunicare sinceră cu publicul, recunoscând că nu cântă prea des live. Show bine primit.

O nouă ciudăţenie la Brutal Assault a fost ATROX. O trupă cu un live totuşi diferit de ceea ce ne aşteptam, pentru nişte norvegieni care provin la rândul lor din trupe neînţelese (Tor-Arne, Eivind de la Manes şi Rune de la Tactile Gemma). Psycho metal atât audio, cât şi vizual (Rune Folgero este privat de o mână, tot showul ţinându-l cu stânga). Portavoce folosită des, accent pe "Binocular" (cel mai nou album al lor).

Amuzant e că Atrox a pornit la drum cu numele SUFFOCATION, iar următorii pe scenă au fost americanii cu acelaşi nume. Treaba se încinge, deoarece vin Immortal, însă până la blackeri newyorkezii fac legea: "cântăm metal brutal de 20 de ani pentru că asta ştim şi asta o să facem mereu". Se trece prin multe etape, legate între ele doar de motivele religioase şi sociale din versurile lor: "Jesus Wept" ("pentru că nu mergem nici în rai, nici în iad, ci numai în mormânt"), "Shark Attack" (piesă nouă, în premieră mondială, despre ziua apocalipsei) şi final de mare clasă cu "Effigy of the Forgotten".

Cine a zis despre IMMORTAL că sunt rockstaruri, n-a greşit. Capul de afiş al festivalului s-a comportat întocmai: norvegienii n-au venit să dea autografe, să facă poze, n-au adus nimic la vânzare (CDuri, tricouri), au cântat un recital sec de o oră, în loc de 90 de minute. Cât aveau în program.
Întuneric, trei jeturi de artificii şi blackerii intră în pâine. "Ladies and motherfuckers!" este mesajul de întâmpinare, scena e scufundată în lumină albastră, se intră (previzibil) în "Sons Of Northern Darkness", piesă dedicată trupei Marduk. "E anul 2009 şi nu ne pasă că suntem Damned In Black" – piesă terminată de Horgh şi Apollyon, pentru că Abbath era ocupat cu aducerea torţelor. Artificii foarte des, unele inspirate, altele cam prea de Anul Nou. Abbath mai are nevoie de un moment artistic şi simte înainte de "Battles In The North" că ar trebui să înveţe cei 10000 de spectatori cum să se aplece (în faţa lor, a Diavolului, a zeilor păgâni, nu ştim prea clar). Final previzibil cu "Blashyrkh".

După capul de afiş al festivalului publicul s-a diluat, evident, totuşi o parte au mai rămas la WALLS OF JERICHO. Un gen de metalcore american (gen Disturbed), cu fată la voce – raritate! Candace Kucsulain este o tipă extrem de autoritară, care reuşeşte să provoace rapid publicul la wall of death, crowdsurf sau circlepit. "Câţi dintre voi ne-au vazut până acum live? 10 fuckers... Puneţi mâna şi veniţi pe la concertele noastre...!".

Prietenul la nevoie se cunoaşte, aşa că, datorită reclamei făcute de Immortal, s-a stat şi la MARDUK. Suedezii au avut un show plăcut, impunător, fără să exceleze totuşi în originalitate. 20 de ani de satanizat planeta s-au resimţit, blackerii punând în scenă un show clasic, nu departe de ce se mai vazuse la Dark Funeral şi Immortal.

Conştient că nu mai puteam rezista şi la ETERNAL DEFORMITY, am decis să închid festivalul cu SKEPTICISM. Ce chestie ciudată de live la 1 noaptea... Numele spune totul. Funeral doom din Finlanda (legenda spune că ar fi una din primele trupe de gen din lume!), băieţii prestează live fără basist. Îmbrăcaţi în haine de epocă, cu un vocal extrem de depresiv, tobar şi chitarist foarte lenţi şi cu un pianist care se priveşte mereu în oglindă în timpul showului, Skepticism parcă a fost totuşi finalul ideal de festival. O trupă cu o punere în scenă delicioasă, dar şi cu o prestaţie live clar delimitată (este mai mult decât evident că, la fel ca în cazurile Atrox şi Ulver, acest gen muzical este foarte clar definit).

9 august 2009 – epilog: Brutal Assault after party în Praga. Concert in Club Exit Chmelnice, aproximativ 150 de spectatori au revazut live Suffocation, Atrox şi Ghost Brigade. Şi, desigur, începutul pregătirilor pentru 2010.