DEATHDRIVE la Bucuresti: haos la superlativ

In data de 4 februarie, in clubul Damage din Bucuresti, (fostul Highlander, pentru nostalgici) a avut loc un eveniment de factura metalica, in care protagonistii principali au fost cei de la Deathdrive, in timp ce rolul secundar a fost asigurat de Kalistenic si Arkham. Acest eveniment ne-a atras atentia in mod special, avand in vedere ca avea sa cante Deathdrive, motiv pentru care am ales sa fiu prezent la fata locului, ca in cele ce urmeaza sa raportez si clipele traite pe propria-mi piele.

Spectacolul a inceput cu o intarziere de o ora, dar nu as putea reprosa ceva cuiva, deoarece daca ar fi inceput la fix, mai mult ca sigur as fi pierdut o mare parte din recitalul celor ce au deschis seara: Arkham. Asadar, cei patru bucuresteni au intrat pe scena in jurul orelor 21, propunandu-ne un thrash metal de scoala veche, bine lucrat si cantat. Publicul prezent in fata scenei a fost destul de variat. De la oameni mai frigurosi cu caciula pe cap si geaca foarte groasa pe ei, trecand prin acei pletosi de moda veche cu inele pe fiecare degetel al ambelor maini, ajungand in final la fetele de 15-16 ani din fata scenei, care se distrau la unison pe muzica propusa de Arkham. Dintre toti membrii formatiei, cel mai mult mi-a placut mult tipul de la bas - Alessandro "Mafy" Muresan, care a avut o prestatie foarte buna, conducand de la cap la coada intreg show-ul trupei. Desigur, foarte bine s-au descurcat si Alexandru Drulea - chitara, Teo Ciobanu - tobe (cu un look foarte apropiat de cel a lui Portnoy), si vocalul Muheb "Johny" Mahmood, care printre altele a fost si cel responsabil cu intretinerea atmosferei, evident, in limita posibilitatilor dat de numarul nu foarte mare al celor prezenti acolo. Dupa ce piesele avute in program s-au epuizat, trupetii au fost chemati la un bis de catre spectatori, care a fost onorat cum nu se putea mai bine cu celebra Domination (Pantera). Per total, cei de la Arkham au avut o reprezentatie buna, energica, cu un public fidel. Totusi, sunt de parere ca mai au destul de munca pentru a ajunge o trupa de top in undergroundul romanesc. Sunt foarte tineri, motiv pentru care cred cu tarie ca au toate sansele de a progresa din punct de vedere al creatiei. Important este ca si ei sa isi doreasca acest lucru.

Odata cu intrarea pe scena al celor de la Kalistenic, situatia avea sa se schimbe cu 180 de grade, intrucat atat eu, cat si restul persoanelor aflate fata scenei am ramas fara replica atunci cand am auzit ce aveau sa scoata cei patru bucuresteni din ei. In muzica lor, fiecare masura si nota in parte sunt foarte calculate si exacte, nimic nefiind lasat la voia intamplarii. Chiar nu imi venea sa cred ca aud asa ceva de la o trupa romaneasca. Nu as putea spune foarte clar ce gen muzical abordeaza, deoarece este o mixtura de death metal, cu groove si progresiv. Daca ma pui sa descriu intr-un cuvant muzica facuta de acesti tipi, raspunsul meu ar fi: modern. Am remarcat influente din Divine Heresy, Carcass, Lamb of God, Pantera si nu numai... dar cu o doza de brutalitate iesita din comun. Din pacate nu au stat foarte mult pe scena, cantand doar patru piese. Evident, dupa aceste reprezentatii de mare adevar, au fost chemati la un bis de catre public, trupetii raspunzand pozitiv pentru inca o piesa. Nu as putea spune cine este "eroul" trupei, dar mi-a placut enorm felul in care tipul de la chitara - Razvan Nicolae isi face rifurile. Modul sau simplu si la obiect de a manui chitara este de-a dreptul naucitor, lucru care m-a atras inca de la prima nota. La tobe il avem pe Janho George, care personal mi-a adus aminte in cateva randuri cu Tim Yeung (Divine Heresy)... dar de aceasta data numai prin maniera sa de bate in tobe, si in nici un caz prin look. Tipul de la bas se numeste Filip Gabi Daniel si este foarte exact si precis prin fiecare nota scoasa din cele 5 corzi atasate pe al sau instrument. Loris Chivu in schimb, este foarte brutal prin vocea lui, care face atat parti de growl, cat si de clean, cu mentiunea ca growlul predomina in peste 80% din cele cantate de el. Nu am mai auzit de Kalistenic pana acum, dar odata cu acest show pot spune ca avem de-a face cu una dintre cele mai bune trupe din undergroundul romanesc, fara nici o retinere. Daca baietii vor merge pe aceeasi linie, cu siguranta vor ajunge acolo sus, unde si-au propus si unde merita. Fiti cu ochii pe ei.

In pauza dintre Kalistenic si Deathdrive avea sa isi faca aparitia in fata scenei un public mult mai numeros, facand ca acea zona a clubului sa fie neincapatoare. Odata cu primele acorduri din Scavenger, haosul avea sa se dezlantuie in fiecare colt al clubului, de la usa intrarii, pana la toalete inclusiv. Mosheala si-a intrat in drepturi fara nici un fel de problema, urmand ca pe parcursul celorlalte melodii sa avem parte atat de zidul mortii (wall of death, mai exact), cat si de cateva crowd surfing-uri, in care principalii protagonisti au fost Nede (voce) si Ingy (chitara) fiind luati pe sus chiar in timp ce prestau pe scena. Piesele cantate au fost exclusiv de pe primul lor album de studio, superbul War Within - Opus One In C# Minor aparut la sfarsitul lui 2009, iar pe langa acestea am mai avut parte de doua preluari Sepultura, adica bisul Roots Bloody Roots si Refuse/Resist - piesa care a creat o debandada atat de mare incat undeva pe la jumatea ei a iesit fum din statia aceluiasi Ingy. Nu aveau cum sa lipseasca Better Man, Bathed in Blood, sau Circular Serpent printre altele, in care care Pixy s-a dezlantuit total, rupand chitara prin rifurile si solourile sale. Desigur, toti cei cinci bucuresteni s-au ridicat la inaltimea asteptarilor prin prestatiile lor. Astfel, Ingy ne-a demonstrat tuturor ca este un inlocuitor perfect pentru Sheriff. Mai mult decat atat, personal vad venirea lui ca fiind un plus de atitudine, care se pliaza perfect pe muzica Deathdrive. Nesor, desi are numai 17 ani, este plin de adrenalina si entuziasm, fiind un foarte bun tobar. Nu stiu unde l-au gasit pe acest baiat, dar cu siguranta au facut cea mai buna alegere prin cooptarea lui. La bas il avem pe Adi, care are in sange acest gen propus atat de Deathdrive, cat de Proof, adica trupele din care in prezent face parte. Nede in schimb, este acel vocal fara de care haosul si panica nu ar fi atins niste cote atat de inalte, asa cum se intampla in prezent atunci cand aceasta trupa paseste pe scena. In timp ce Pixy este acel tip de muzician despre care ai zice ca s-a nascut cu chitara in mana. Spun asta, deoarece parea ca tot ceea ce face, o face cu o foarte mare usurinta, fara a se chinui prea mult.

Cam asa au stat lucrurile in data de 4 februarie al acestui an. Practic a fost o nebunie atat de mare incat si acum stau si ma intreb cum de nu s-au daramat peretii locatiei. Chiar si asa, se aud zvonuri cum ca imediat dupa concert, acest club ar fi intrat in renovare, fiind nevoie de aducerea celor mai buni zidari din tara, care se gasesc numai si numai la Curtea de Arges. Pe langa acest aspect total insignifiant, indata ce am iesit din club am vazut stationand trei echipe de salvare, intrucat au primit nenumarate apeluri din partea cetatenilor cum ca in Damage Club avea sa cante Deathdrive. Lasand gluma deoparte, tin sa precizez faptul ca in data de 28 februarie ii vom putea vedea pe acesti baieti in deschiderea olandezilor de la Born From Pain, intr-un show ce se anunta incendiar atat la propriu, cat si la figurat. Si de data aceasta nu glumesc.