concerte

Despre concertul de lansare a noului album The Thirteenth Sun, cu Black Water în deschidere

Despre concertul de lansare a noului album The Thirteenth Sun, cu Black Water în deschidere
TRUPE: The Thirteenth Sun

În sfârşit, aveam să mă bucur de un concert integral The Thirteenth Sun marţi seară, pe 26 septembrie, după ce am ratat ultimele apariţii pe diverse scene ale grupului din Braşov. Oamenii au avut buna idee să facă un show de lansare a albumului „Stardust” în Bucureşti, aşa că m-am dus la Control Club fără nicio ezitare. S-a întâmplat să fie seara aceea din săptămână în care toate băuturile se vând la jumătate de preţ după ora 22:00. Uitasem de aspectul ăsta care face terasa clubului să se transforme într-un tablou în mişcare în care se reprezintă iadul pe pământ. Nu că oamenii care merg la o caterincă pe fundal de techno minimalist ar fi nişte chestii drăceşti, ci sunt pur şi simplu prea mulţi, iar băutara devine ea foarte drăguţ de ieftină, dar pe la barurile cu pricina găseşti în mare parte mizerii care generează cele mai scârboase mahmureli. Unde mai pui că serile de toamnă i-au determinat pe cei de la club să pornească încălzitoarele de pe terasă şi nici aspectul ăsta nu ajută capul din dotarea fiecăruia prea mult. N-ar avea prea mare relevanţă treaba asta, fiindcă nu se cântă niciodată pe terasă, iar în sala de concert toate sunt la locul lor, dar nu poţi trimite oamenii acasă imediat ce se termină show-ul. Unii vor să rămână la locul faptei, unde sunt toţi cunoscuţii lor şi îşi doresc să se îmbete ca nişte servitoare. Dincolo de asta, spaţiul de-afară a fost destul de aglomerat încă de pe la 9 fără ceva, când nu se aplica pomana la bar şi nici concertele nu începuseră. De asemenea, trebuie menţionat că a fost un eveniment cu intrare liberă şi doar de la un punct s-a pus o taxa simbolică de 10 lei doar la una dintre intrările în club. Probabil că o bună parte dintre cei pe care i-am văzut în sală ar fi venit în orice condiţie, dat fiindcă erau multe figuri familiare pe-acolo. 
 
De fapt, introducerea asta vine ca un pretext ce ilustrează o anumită formă de amnezie care simt că m-a acaparat după pastilele din vinul băut în acea seară sau poate cauza a fost calitatea îndoielnică a tequilei. Explicaţiile nu au prea mult rost, când întrebarea care mă frământă e: cum am să scriu eu despre concertele astea cu o memorie atât de stricată?!
 
Dar cum cele mai importante lucruri nu pot fi uitate nici în condiţii de retardare, prima chestie ce-mi vine minte se leagă de frumoasa descoperire ivită odată cu trupa de deschidere, Black Water din Braşov, cântând pentru prima dată în Bucureşti, după ce în oraşul de bază s-a remarcat printr-un concert sold-out. Cu tobe programate, cu Silviu Pop la voce, cunoscut ca fost membru la Deliver the God, în prezent activ şi la We Are Numbers, cu Sikorsky la synth-uri şi din când în când la corzile de chitară, adică personajul „ulverian” de la The Thirteenth Sun sau Aria Urbană, în trecut activând la Code Red sau Indian Fall şi, cu al treilea membru în persoana chitaristului de la The Dignity Complex, Teo Ardeleanu. Muzica se compune dintr-un soi de synth pop, cu faze de electronica şi shoe gaze şi s-a dovedit a fi ceva foarte mişto de ascultat live. A fost un show care a lăsat o amprentă super-pozitivă. Păcat doar că sala n-a fost atât de plină precum s-a întâmplat la headliner, cât să treacă şi mai mulţi oameni prin filmul ăsta nostalgic care propunea o deschidere către orice lucru existent în jur... Parcă te trăgea la observarea potenţialului estetic din orice detaliu care, în mod obişnuit, ar trece ca fiind ceva banal.  
 

Un alt factor care mi-a format o impresie foarte bună a apărut de când Silviu Pop a început să cânte primele versuri şi chiar dacă era clar că nu aveam să auzim nimic din growl-ul tipic death core-ului sau ceva în tehnica zbieratului deznădăjduit, cu care muzicianul ne obişnuise de atâţia ani, tot simţeam ceva neprevăzut atunci când îl auzeam pe vocalist cântând doar cu voce curată. Chiar dacă vocea nu demonstra prea multe variaţii de note, abordarea era extrem de plăcută şi dacă ar fi după mine, l-aş asculta pe acest muzician doar în forma asta. Apoi, fiecare intervenţie a lui Sikorsky accentua profunzimea sunetelor şi dădea muzicii o aură de coloana sonoră, cu atmosferă luminoasă reprezentată prin structuri ondulate, dar nu atât de ondulate precum cele ale chitaristului principal, la care se vedea în mod evident că influenţa din post-rock era net superioară celei din shoegaze. Alte fragmente expuse la concertul respectiv mi-au amintit în mod indirect de ceva compoziţii de la Massive Attack, în special cele de pe „Protection” în care trip hop-ul îşi diminuează manifestarea şi lasă locul unor melodii lente cu iz contemplativ. 
 

Nu ştiu să vă spun nimic despre setlist-ul Black Water. Poate dacă nu-mi plăcea muzica atât de mult, mă apropiam de scenă să caut cu privirea o hârtie cu lista cântecelor, deşi nu prea am obiceiul ăsta. Doar dacă setlist-ul se află exact sub ochii mei, îi trag uneori câte o fotografie ca să am o amintire dintr-o anumită perspectivă. Altfel, pe 1 octombrie iese EP-ul de debut, „Heartbeats” şi, uitându-mă la track-list parcă tind să cred că piesa mea preferată de la show a fost cea numită „Deliah Is No More”, însă bănuiala asta vine pe fondul unor asocieri dintre o linie melodică foarte intensă şi poezia dintr-un titlu. Concret, pot să mă situez total pe lângă realitate cu asocierea asta, iar singurul reper despre cântecul preferat e că a fost penultimul din setlist-ul de la Control. 

A urmat imediat show-ul de lansare a albumului „Stardust”, care poate fi descris din capul locului ca cel mai exploziv concert The Thirteenth Sun la care am luat parte vreodată. Scriam în trecutul recent că noul album al braşovenilor lasă senzaţia că priveşti un cer senin şi cred că am rămas cu impresia asta datorită ritmului echilibrat al întregului material, dar la concert m-am nimerit cu altă idee… Echilibrul s-a manifestat în continuare, dar am perceput mult mai mult suspans în muzică, întregul set apărând ca cea mai tare carte SF pe care ai putea s-o citeşti, cu multă aventură şi fără lipsa scăpărilor filozofice.
 
 Volumul din concert a fost grav, iar execuţia foarte meticuloasă şi expresivă. În primă fază, părea că vocea ar merita să fie mai ridicată, dar după câteva clipe mi s-a părut că era o iluzie generată de faptul că sunetul era prea plin şi lăsa complexitatea fiecărui instrumentist să iasă la iveală. Vocea lui Radu continuă să evolueze şi la show-ul în cauză am ascultat nişte screams foarte puternice care completau perfect intensitatea asigurată de ceilalţi instrumentişti. Vorbeam cu un amic în timpul faptelor şi spunea că este o voce foarte „sinceră” şi i-am dat imediat dreptate, chiar dacă sună ca un clişeu. Cert e că nu găsesc nici acum o exprimarea mai bună de-atât. Cât despre abordarea toboşarului Septimiu, cred că cel mai potrivit adjectiv e crushing. Chiar cred că am văzut o captură pe internet în ziua de după concert, cu o faţă spartă de snare sau poate că era alt element din setul lui şi memoria mea poate fi pusă-n cui. 
 

The Thirteenth Sun
nu a venit cu un setlist axat strict pe compoziţiile de pe „Stardust”, aşa că am auzit momente şi de pe primul EP al grupului, cum ar fi „Torment in Existence”. Oricum, îmbinarea pieselor a fost mai mult decât reuşită şi, bineînteles că cea mai mare parte a fost o selecţie de pe album. Mi s-a părut că „argonauţii”, aşa cum îşi spun cei de la The Thirteenth Sun au făcut de data asta un show mult mai zgomotos, în sensul cel mai bun, în care componentele metal au devenit şi mai grăitoare decât se prezintă pe album. Deşi pe înregistrare toate tendinţele progresive din muzica lor sunt în mod clar prezente, producţia le temperează într-un fel foarte armonios. Auzindu-le însă în forma de la concertul de lansare, am descoperit o altă faţă a trupei, care vine cu un rezultat diferit, dar cere acelaşi tip de apreciere. Cred că basul a fost elementul care a fost cel mai consecvent când s-a făcut trecerea de la înregistrare la live, iar liniile acestui instrument s-au auzit într-un mare fel. 
 
Ca să fie o seară marcată şi mai bine de muzicieni din Braşov, Gix de la Indian Fall a urcat de asemenea pe scenă şi a cântat cu The Thirteenth Sun fragmente pe care Edmond de la DorDeDuh le-a interpretat pe album. Prezenţa lui şi tonul de black metal melodios au dat o tentă nouăzecistă show-ului, amintind de nume foarte cunoscute din scena scandinavă de avangardisme ale metal-ului. Explorarea s-a terminat cu piesa „Universe is Burning”, o compoziţie de nouă minute care îmbină diferite stadii istorice ale muzicii progresive într-o interpretare particulară, ruptă de pasaje cu tente onirice şi un moment în registrul abstract al ambient-ului care creează o tensiune foarte mişto de trăit, mai ales în condiţii live. Probabil că show-ul a durat aproximativ o oră, însă în percepţia mea toate s-au desfăşurat mult mai repede de-atât.
 
© Costin Chioreanu, copertă „Stardust”
Autor: Gina S.
Foto: Gina S.
Vezi galeriile trupelor: The Thirteenth Sun

Data concert:  September 26, 2017  | 0 Comentarii  | 877 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Despre concertul de lansare a noului album The Thirteenth Sun, cu Black Water în deschidere

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte