concerte

Despre ediţia de debut Haywire Festival open air cu Mars Red Sky, Monkey 3, Belzebong, Valerinne, The Thirteenth Sun, Cardinal şi mulţi alţii

Despre ediţia de debut Haywire Festival open air cu Mars Red Sky, Monkey 3, Belzebong, Valerinne, The Thirteenth Sun, Cardinal şi mulţi alţii
TRUPE: Cardinal, The Thirteenth Sun, Valerinne

După o vară mai plină ca niciodată de evenimente în aer liber, toate sub denumirea generică de festival, cele mai multe dintre ele finanţate total sau parţial de către autorităţi, mi-am oferit şansa de a participa la ceea ce s-a întâmplat weekendul trecut lângă Timişoara, sub denumirea de Haywire Festival. De ce acolo şi nu în altă parte?! În primul rând pentru că anul asta n-am reuşit să ajung la Dark Boombastic Evening, singurul festival de vară autohton la care am participat întotdeauna doar din postura de spectator, ceea ce mi-a oferit timpul şi starea necesară pentru un weekend de sonet decadent şi, în al doilea rând pentru că îmi plac la nebunie evenimentele unde cele mai multe trupe de pe afiş reprezintă o necunoscută pentru mine, în timp ce numele cu care sunt deja familiar mă îndeamnă să particip. Am plecat la Timişoara fără să încerc să îmi fac o idee despre trupele participante, am dorit să fiu surprins, într-un fel sau altul, de prestaţiile live de la faţa locului. 
 
© Pisica Photography

Să vă povestesc un pic despre spaţiu, curtea unei ferme aparţinând Universităţii din Timişoara, un loc discret, aflat la kilometrul 6 al drumului vechi dintre Timişoara şi Arad... Împrejmuit cu mulţi copaci bătrâni care oferă un loc la umbră tuturor participanţilor, cu multă zonă verde şi asfalt doar în zonele strict necesare, locul este perfect pentru un festival de mărime medie, care n-are nevoie de garduri, de zone golden circle sau lounge. Personalul festivalului, atât echipa care se ocupă de logistică, cât şi echipa tehnică, a fost mereu discret, fără drame, chiar şi atunci când lucrurile arătau ca fiind un pic scăpate de sub control, cum a fost cazul primei zile când a fost nevoie de-un generator electric, care să suplinească excesul de curent electric consumat. Singurul aspect mai puţin plăcut a fost că terenul din faţa scenei, proaspăt eliberat de vegetaţie, includea şi o serie de capcane în care oamenii, mai ales cei atinşi de zeul Bachus, se împiedicau, dar n-am văzut niciun fel de accidente serioase. Nu vreau să mă gândesc cum ar fi arătat locul dacă se întâmpla să plouă, probabil că ne-am fi noroit ca nebunii, dar sunt sigur că organizatorii erau pregătiţi şi pentru această situaţie. 
 
Scena şi sunetul festivalului continuă similitudinile cu DBE, atât ca dimensiuni şi capacitate, cât şi ca personal. Horaţiu Bodocan, inginerul de sunet braşovean pe care eu mi-l aduc aminte de la Celestul ultimilor ani nouăzeci, s-a ocupat de trupele care n-au avut sunetist propriu şi-a dat o mână de ajutor şi pe scenă, alături de Edmond Karban, pe care toată lumea îl ştie de la Negură Bunget sau Dordeduh, dar şi prin prisma studioului de înregistrări, Consonance. Aşa că, din punct de vedere al spectacolului de sunet şi lumină, totul a funcţionat brici. 

 
Prima zi (vineri, 25 august 2017) – TAUUSK (Ro), CARDINAL (Ro), VALERINNE (Ro), WOLFRAM (Sr), TRIPTONUS (At), MONKEY 3 (Ch) 
 
Unul dintre aspectele de care am fost foarte entuziasmat în legătură cu Haywire Festival a constat in faptul că s-a încercat respectarea programului deja anunţat. În orice caz, festivalul a început la 6:00 PM fix cu one-man band-ul autohton, Tauusk. Am fost întotdeauna interesat de genul ăsta de proiecte personale, indiferent că s-au numit Burzum, Putrid Pile sau Penitent, cu atât mai mult am încercat să văd astfel de proiecte în varianta live. Tauusk e o combinaţie de dark ambient, drone şi noise, interpretat la chitară, synths şi alte aparate, pentru cei care consideră că Sunn(((O))) sau Current 93 pot fi oarece referinţe. A fost interesant pentru aproximativ 20 de minute, după care a devenit repetitiv, de altfel de înţeles, nu poţi face mai mult de unul singur, mai ales dacă nu te ajuţi şi de ceva visuals care să ofere o perspectivă de urmărit în afara tonurilor dark distorsionate. 
 
Următorii pe listă şi pe scenă au fost eroii juvenili ai garage rock-ului de pe malul Mării Negre, Cardinal. Ultima dată îi văzusem la Fabrica, atunci când au încheiat apoteotic un concert ce i-a avut ca headliners pe veteranii Root din Republica Cehă şi mi-au plăcut îngrozitor de mult... Pasiune, şarm, muzicieni foarte talentaţi, o trupă care se respectă repetând foarte mult, până la nivel de automatism, dar complet imprevizibilă în interpretare. N-au putut bate show-ul ăla de la Fabrica, mai ales că unul dintre muzicieni, Victor (bas şi voce) a lipsit de pe scenă, fiind înlocuit de unul dintre muzicienii de la Bastos, care s-a achitat de sarcini mai mult decât onorabil, după doar două reptitii. Un show bun, dar fără dinamica oferită de line-up-ul de bază, care le dă voie celor doi vocalişti să fie cât mai mobili pe scenă. Băieţii s-au dus pe la facultăţi pe-afară sau în capitală, aşa că au pus punct acestei trupe exact în momentul în care începuse să fie relevantă, cel puţin pentru underground-ul autohton, dar eu zic că nu numai. 
 
© Pisica Photography

Valerinne, trioul bucureştean ce reprezintă în acest moment probabil cea mai post rock trupă pe care o are scenă românească, a urcat apoi pe scena Haywire. Un sunet excelent şi compact, cu ajutorul lui Şerban de la Nihilistic la mixer, cu piese de pe ambele albume disponibile până în acest moment, într-un recital care a beneficiat şi de faptul că încet-încet s-a lăsat întunericul şi trupa s-a putut bucura de un spectacol complet de sunet şi lumină. Îi mai văzusem la treabă pe cei de la Valerinne, la Control sau la Fabrica, dar a fost pentru prima dată când i-am văzut în cadrul unui concert open air şi pot spune că sentimentul de apăsare post rock instrumental s-a păstrat aproape în întregime. 
 
© Pisica Photography

N-am prins show-ul Wolfram de la început, mai degrabă ultima jumătate de oră... O gaşcă de băieţi cu alură de Novak Djokovic şi-o zgâtie de faţă, care n-a stat o clipă locului. Ei spun acid metal genului pe care îl cântă şi care e o combinaţie destul de catchy de rock alternativ, post rock, riff-uri heavy şi faze electro, plus o picătură de stoner, mie mi s-a părut un experiment reuşit, mult mai heavy în varianta live decât ce-am auzit de la ei pe Bandcamp după aia. Mi-au plăcut la fel cum îmi plac şi veteranii români de la Coma, not my everyday music, dar n-aş zice nu, din când în când. N-am zis de Djokovic fără motiv, trupa e din Novi Sad, Voievodina, acea provincie autonomă din nordul Serbiei, la graniţa cu România. Piesa mea favorită, care a fost şi live la Haywire, „Babel”. 
 
© Pisica Photography

Şi, a urmat Triptonus, o gaşcă austriacă pe care am văzut-o de două ori (şi la soundcheck şi în recital) şi mi-ar fi fost de ajuns doar vreo două, trei piese. O treabă complet instrumentală, interpretată în varianta de sextet, cu percuţii şi instrumente de suflat, care mi s-a părut prea pretenţioasă ca să o bag în seama. Măcar mi-a oferit timp pentru o conversaţie plăcută alături de prieteni noi şi vechi, într-o sesiune de „rom, fum şi vanilie” care ne-a pregătit pentru headliner-ul serii. 
 
Monkey 3 sau monkey3 vine din Elveţia şi are o istorie de aproape cincisprezece ani, timp în care a lansat şapte materiale oficiale, ultimele sub egida label-ului austriac, Napalm Records, şi a concertat la mai toate festivalurile importante din Europa, de la Roadburn până la Hellfest şi bineînţeles seria notorie de Desertfests. Rock de cea mai bună calitate, în cea mai mare parte instrumental, de la armonii psihedelice ca într-o călătorie euforică pe ciuperci halucinogene la rock progresiv de înaltă factură, cu un groove absolut năucitor şi o interpretare ireproşabilă, în timp ce pe partea de visuals, elveţienii au folosit o proiecţie discretă, care se lega de ultimul lor album, „Astra Symmetry”, deşi în playlist am recunoscut şi piese mai vechi. Pentru mine, ăsta a fost cel mai frumos recital la care am asistat la Haywire în 2017 şi, dacă mi se permite, Monkey 3 a mai câştigat un fan. 
 
© Pisica Photography
 

Ziua a doua (sâmbătă, 26 august) – HER HIGHNESS (Hu), THE CYCLIST CONSPIRACY (Sr), THE THIRTEENTH SUN (Ro), THE EGOCENTRICS (Ro), TELEPATHY (UK), MARŞ RED SKY, BELZEBONG (Pl) 

Din cauză că sunt un comod care preferă mai degrabă o siestă prelungită după momente precum prânzul de care m-am bucurat în Piaţa Unirii din Timişoara alături de Valerinne şi de cea mai mişto „driveriţă” de turneu din Balcani, Pisica, am ratat primele două trupe din ziua a doua a festivalului. Pentru conformitate voi menţiona că Her Highness este un duo doom sludge din Budapesta, în timp ce The Cyclist Conspiracy este ceea ce ei înşişi descriu ca fiind the anti-world orchestra, în buna tradiţie a oricărui colectiv muzical cu un pic de respect de sine din Belgrad. 
 
Pentru mine, sâmbăta a început cu The Thirteenth Sun, trupă braşoveană căreia nu i-am dat play în online decât în cazul share-urilor repetate ale prietenului Costin Chioreanu. Live, m-a cucerit complet, cu muzicieni foarte talentaţi, m-a impresionat în mod special frontman-ul cu calităţi vocale excepţionale, care nu se ferea să evadeze în solouri de heavy metal aproape clasic, drummer-ul Septimiu pe care l-am văzut prima dată cu adevărat pe groove şi pe subtilităţi tehnice, pe care nu le remarcasem atunci când băga full blast cu Disavowed sau Necrovile, în timp ce omu’ de la clape şi FX, a fost ca cireaşa de pe tort, complet relaxat într-un du-te-vino de zero fucks given şi frenezie. Da, la un moment dat post-rockul progressive al braşovenilor s-a dus în faze cu blast de post-black metal şi ecouri de shoegaze, dar n-a fost nimic strident care să îmi supere urechile. The Thirteenth Sun a încheiat apoteotic setul cu două piese interpretate alături de Edmond Karban, pe care l-am auzit pentru prima dată cântând post-rock, dar fără să se ferească de screaming-ul black metal care i-a adus notorietatea. Dacă stelele se aliniază corect, îi voi revedea pe cei de la The Thirteenth Sun cu ocazia concertului de lansare a noului album, „Stardust”, la Control, pe 26 septembrie. 
 
© Pisica Photography

A urmat The Egocentrics, un fel de eroi locali ai scenei timişorene, care mi-au lăsat senzaţia acută că e o trupa care n-a mai cântat demult şi s-a prezentat pe scena fest-ului fără prea multe repetiţii înainte. Nu ştiu dacă a fost din cauza faptului că interpretarea trupei precedente a fost fără cusur sau pur şi simplu le-a luat un pic de timp ca să se încălzească, dar abia de la jumătatea recitalului am reuşit să înţeleg câte ceva, în afară de senzaţia acută de improvizaţie ethnic jazz rock. 
 
© Pisica Photography

Britanicii de la Telepathy, una dintre cele mai hyped trupe din roster-ul Doomstar Booking, au venit să rupă şi-au făcut-o cu nonşalanţa englezului care ştie că stilul ăsta la ei s-a inventat şi reinventat, afişând în acelaşi timp o melancolie deloc vecină cu monotonia, aş spune chiar că monotonia pe care o oferă riff-urile grele de sludge doom s-a pierdut în pasaje inteligente de post-metal progresiv şi-n armonii deosebite. E una dintre trupele alea la care n-am simţit nicio clipă că poate le-ar trebui totuşi un solist vocal pentru că aranjamentul muzical e construit de aşa natură încât fiecare piesă se întoarce din când în când la riff-urile principale, ca la un refren. N-o să îi laud mai mult, că i-au lăudat destul în Metal Hammer sau Kerrang, vreau doar să subliniez că nu degeaba. 
 
© Pisica Photography

Trebuie să admit că habar n-aveam cine sunt cei de la Mars Red Sky înainte de Haywire Festival. Văzusem numele pe lista de trupe de la Roadburn sau Desertfest, dar ceva mă făcuse să îi sar, aşa că setul lor m-a lovit drept în plex, un fel de Black Sabbath, varianta franţuzească plină de dramatism şi care adună riff-uri grele de lămpi cu Wah-wah pedal până la refuz, cu cel mai nebun sunet de chitară bas, de multe ori cu Flanger şi cu cea mai neobişnuită voce clean pe care am auzit-o în ultimii cinci ani, un mix de Ozzy juvenil, cu Papa Emeritus şi încă ceva, cred că ce rămâne e fix de la Mars Red Sky. Tone de noroi vulcanic, aşa am perceput muzica francezilor despre care am descoperit că au şi-un split cu concitadinii de la Year of No Light, una dintre favoritele mele la DBE şi mai ales la Brutal Assault-ul de vara trecută. 
 
© Pisica Photography

Finalul acestei ediţii de Haywire a venit odată cu polonezii de la Belzebong, care m-au impresionat pe vremuri exact de pe aceeaşi poziţie, în cadrul unui festival la Chelm, în estul polonez. Acum, după recitalul Mars Red Sky, n-au mai avut acelaşi efect. Doom sludge-ul instrumental, puternic infuzat cu iarba fiarelor şi livrat după reţeta cunoscută, n-a mai fost atât de atrăgător, dar admit că era exact trupa potrivită pentru a încheia un eveniment de factură Haywire, doar pentru cei puternici care rezistă până la sfârşit. Eu n-am putut, aşa că am plecat după vreo jumătate de ora, după ce mi-am luat rămas bun de la prieteni şi de la un loc pe care îl consider potrivit pentru un astfel de demers în aer liber. 
 
© Pisica Photography

În loc de concluzii, vreau să spun că organizatorii festivalului n-ar trebui să se lase descurajaţi de numărul de participanţi (cred că numărul maxim de spectatori a fost atins în timpul recitalului Monkey 3, când au fost cam 250-300) şi să ducă Haywire mai departe, eventual cu un line-up un pic mai variat, care să mulţumească şi altfel de ascultători, nu numai post-rockerii. Anul ăsta, line-up-ul a arătat ca un playlist curent al celor ce-au pus întregul eveniment pe picioare, a oferit senzaţia de unitar, dar şi de limită. Cred că trupe autohtone ca Void Forger sau Bloodway şi-ar putea găsi loc fără probleme pe scena Haywire, dacă există deschidere, alături de nume mai vechi sau mai noi care să se raporteze doar tangenţial la post-rock şi doom... Ah, da, şi mi-ar plăcea să văd YOB, Winter, Melt Banana sau Vallenfyre la Haywire Festival, dar ăsta e un moft de-al meu! 

Special thanks to Pisica Photography – nu e numai un tour driver de excepţie, dar face şi poze frumoase! Mulţumesc Valerinne pentru călătorie şi, Adrian şi Marius de la Daos Club pentru trataţie!
 
Pisica & Coro la Haywire Festival 
Vezi galeriile trupelor: The Thirteenth Sun, Valerinne,

Data concert:  August 25, 2017  | 0 Comentarii  | 3180 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Despre ediţia de debut Haywire Festival open air cu Mars Red Sky, Monkey 3, Belzebong, Valerinne, The Thirteenth Sun, Cardinal şi mulţi alţii

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte