Hellish Rock la Kaufbeuren

Dupa cam o ora de mers din Munchen cu un personal aglomerat si dupa ce era sa cobor in alta statie, am ajuns in Kaufbeuren, micul orasel ales de Helloween pentru unul din concertele din Hellish Rock Tour. Sincer nu stiu pe ce principii a fost ales, pentru ca termenul de „orasel” este prea mult, tinand cont ca dupa ora 17 nu mai circula nici un autobuz. In orice zi, nu numai in weekend. Asa ca de la gara, cu harta scoasa de la google.maps in fata, am inceput sa caut All-Karte-Halle, care este de fapt undeva dupa ce se iese din localitate. Asa cum ii spune numele, destinatia ei obisnuita este cea de carting, insa e ideala pentru concerte ceva mai mari decat cele de club. Are garderoba, aerisiri enorme care coboara din tavan (nu am simtit miros de fum, desi se fuma la greu), toalete ca lumea si un mic bistro cu bautura si mancare. Mi-am luat fara probleme acreditarea de presa/foto si mi-am lasat toate cele la garderoba in schimbul a 1 €; in plus, datorita faptul ca tipele au fost niste dragute, mi-am incarcat vreun sfert de ora (vital) acumulatorul.

M-a mirat faptul ca nu am vazut deloc forte de ordine, de nici un fel. Bine, erau cei din organizare care iti vindeau sau controlau biletul, dadeau acreditarile si misunau pe langa scena, dar absolut nici un security guy. Evident, nu e nevoie. Nu m-a controlat nimeni nici pe corp, nici in rucsac, desi aveam o sticla de apa la vedere intr-una din lateralele rucsacului. Si acolo a ramas si dupa ce l-am lasat la garderoba. Adevarul e ca nici nu avea sens sa vii cu bautura cand berea pe care o vindeau in mai multe locuri pe marginea salii era ieftina, bauturile alcoolice erau ca in orice bar, iar la bistro gaseai mancare ca lumea. In schimb nu m-am mirat deloc ca fix la ora stabilita, adica 20:00, luminile s-au stins si fortele au inceput sa se desfasoare.

AXXIS featuring Ana (Magica):

Pe scena au aparut cei de la Axxis, cu Bernhard Weiss in forta si cu Ana Mladinovici (Magica) alaturi, si au inceput antrenant cu Destiny of Doom – bun promo pentru recent lansatul album, plus ca piesa este foarte dinamica. Au continuat cu Tales of Glory Island, in timp ce in photo-pit eu eram din ce in ce mai incantata de noua mea jucarie. Dupa a treia piesa, pe care spre rusinea mea nu am retinut-o, am iesit din photo-pit, ocazie cu care am constatat cat de bun este sunetul oriunde in sala; voi reveni asupra acestui aspect. Au urmat Take My Hand, una din cele mai catchy piese de pe Paradise in Flames, si Blood Angel. Ramanand la capitolul ingeri, au continuat cu Angel of Death, apoi s-au indreptat spre trecutul lor muzical cu Living in a World, Little Look Back si au incheiat cu Kingdom of the Night. Trebuie sa spun ca mi-a placut foarte mult concertul lor, concert care imi starnise cel mai mult curiozitatea tinand cont ca pe Helloween si Gamma Ray ii mai vazusem. Desi nu pot spune ca publicul a fost extraordinar de entuziast, mi-a fost clar ca nemtii se simt foarte bine pe scena, iar experienta isi spune cuvantul. Mi-ar fi placut sa aud Stay by Me si Dance with the Dead, dar asta a fost timpul. O parte buna din felicitarile mele se indreapta catre Ana, care a aparut foarte integrata in spiritul de scena Axxis, asta pe langa faptul ca s-a achitat foarte bine de partea vocala feminina. Nu vreau sa par rautacioasa, dar mi-a placut mult mai mult decat in cele cateva concerte Magica pe care le-am vazut eu. Jos palaria, foarte bun si energic show! 

GAMMA RAY:

Dupa un sfert de ora (fix) de facut schimbarile de rigoare, seara a continuat cu Gamma Ray, trupa care apare pe afisul Hellish Rock Tour 2007/2008 drept „very special guest”. Au deschis cu Heaven Can Wait, urmand apoi New World Order si Fight, piesa la care publicul ce mi s-a parut pana atunci cam amortit a inceput sa se dezmeticeasca. Pe rand s-au scurs Land of the Free, Valley of the Kings, The Real World si Into the Storm, care mie personal mi-a placut cel mai mult din tot concertul. La mijlocul piesei Heavy Metal Universe trupa a dat cuvantul publicului, fiind unul din putinele momente in care Kai Hansen & Co. s-au aratat comunicativi. Ride the Sky ar fi fost ultima piesa, trupa intorcandu-se la un bis cu Send Me a Sign. Ce altceva pot spune despre Gamma Ray... Pe langa faptul ca au fost profi pe scena si ca au stiut sa-si aleaga piesele pentru ca show-ul lor sa aiba de toate, nu m-au dat pe spate, iar concertul lor anterior mi-a placut mult mai mult.

In pauza dintre trupe se anuntase sesiune de autografe acordata de cei de la Axxis langa standul cu merchandise-uri, asa ca m-am indreptat din timp catre coltul respectiv. Nu atat pentru ca doream cu disperare autografele lor, ci mai mult ca s-o intreb pe Ana cum i se pare experienta turneului alaturi de nemti. Mai intai insa l-am vazut pe Bogdan „Bat” Costea de la Magica, ce o insoteste pe Ana in turneu. I-am zis eu, ii e teama ca o fura nemtii de tot ca solista. Pe langa vederile-fluturasi care erau peste tot cu Helloween si Axxis, cei doi au adus si unele cu Magica, pentru cei pe care solista i-a facut curiosi despre cum suna trupa ei. Am vorbit apoi cu Ana, pe care a surprins-o sa auda pe cineva adresandu-i-se in romaneste, am intrebat-o cum i se pare si mi-a zis ca ii place faptul ca sunetul este foarte bun si ca se respecta ceas orele de concert. Adica altfel decat la noi. In plus, ziceau si ea si Bogdan ca se simt foarte bine in turneu cu cele trei trupe si ca au trecut prin tot felul de faze interesante. Multe din ele sunt dezvaluite in jurnalul de bord tinut de Bogdan pe site-ul lor oficial.

HELLOWEEN:

Pe scena intre timp mutari de trupe, aparitia unui decor un pic ciudat si cu un monstru cu joben care ranjeste sinistru, perfect in acord cu numele noului album, Gambling with the Devil si apoi... it’s Halloween; cu ce alta piesa isi puteau incepe mai bine concertul bostaneii decat cu una de prezentare? Cei de la Helloween au inceput energic, cu un Andi Deris care, orice ar zice unii si altii, este un front-man excelent; in plus, publicul se incalzise bine si devenise receptiv, fiind asigurate toate conditiile pentru un show reusit. Si chiar a fost. Soul Survivor a antrenat si mai mult spiritele, iar prima piesa de promovare a noului album a fost Paint a New World. A urmat apoi noul hit, As Long as I Fall, care a sunat super live, dar si mai mult a impresionat urmatoarea, A Tale That Wasn’t Right, cand am vazut mai multe cupluri, cu ceva ani la putator, cum se tineau de mana sau in brate, amintind-si de vremea cand piesa a facut furori in randurile rebelilor cu corzi sensibile. Rolul principal i-a fost acordat apoi lui Dani Loeble pentru un solo extins de tobe, intretaiat de vocea distorsionata si diavoleasca a lui Deris, fragment urmat de cover-ul dupa Smoke on the Water (Deep Purple, asta daca mai e cazul sa mentionez), al carui final a fost marcat de tusea diavolului intruchipat de Deris, ca si cum s-ar fi sufocat de la fumul piesei. Bostaneii au continuat cu King for a Thousand Years (cu momentele ei mai lente sau mai intense), Eagle Fly Free (care mereu da bine in concert), The Bells of Seven Hells (alta piesa noua si catchy), If I could Fly (la care publicul era deja in extaz) si Dr. Stein (momentul vesel nu putea lipsi, nu?). Trupa si-a luat la revedere de la public, fiind chemata bineinteles pentru bis. S-au intors, Deris purtand un frac purpuriu si un joben, urmand un medley format din fragmente ale unor piese cunoscute, pe care multi ar fi dorit sa le auda, dar nu era timp pentru ele complete: I Can, Where the Rain Grows, The Perfect Gentleman (la care Deris a transmis publicului: „You are perfect”), Power si Keeper of the Seven Keys, dupa care au iesit de pe scena. Nu au avut de ales si s-au intors pentru un al doilea bis, evident preconizat, dar rezervat doar daca publicul il cerea – si l-a cerut intens. Nu s-au intors insa singuri, ci cu Kai Hansen, Dirk Schlächter si Henjo Richter de la Gamma Ray, pentru a canta pe final Future World si I Want Out – nici nu mi-as putea inchipui prea curand un concert Helloween fara acestea doua. Sunt multe piese pe care as fi vrut sa le aud, incepand cu Windmill, continuand cu Before the War sau Mr. Torture si incheind cu nou lansatele Kill It, Falling to Pieces si I.M.E., poate alta data... Are sens sa spun ca bostaneii isi stiu instrumentele, plus acel „know how” al concertelor? Un plus trebuie sa i-l acord lui Sascha Gerstner, care a aratat ca cei de la Helloween l-au cooptat in 2003 nu (doar) pentru a-si creste rata la pustoaice. Un concert extraordinar, care a avut toate ingredientele si care a meritat din plin costul de 31 € al biletului.

Concertul s-a terminat efectiv putin inainte de ora 1 dimineata, dupa care lumea a inceput sa se indrepte fara prea multa graba spre iesire, spre garderoba sau spre bar, multi mai ramanand acolo la un pahar de vorba si la un carnat cu paine. Acum sa mentionez si alte aspecte, pe langa prestatia propriu-zisa a trupelor. Dupa cum am zis mai devreme, sunetul a fost extraordinar, din spate de tot, prin mijloc si pana in laterala gardului din fata scenei. Sala are nu stiu cate coloane din care doua pe mijloc, are arcade, balcoane si mai multe forme ale acoperisului; cu toate astea sunetul a fost foarte, foarte bun – s-au auzit cristal chitarele, fiecare nota de bas si fiecare inflexiune de voce. Din fericire, nu a fost infernal de tare nici langa scena. Nu ma pot pronunta daca volumul a diferit la Helloween fata de cele doua trupe de deschidere, calitatea lui insa sigur nu. Are sens sa scriu invechita fraza „deci se poate”? Da, se poate, dar cere bani, cunostinte si (buna-)vointa.

Pe langa cei cu berea si alte „alimente” si cei cu standul de merchandise, erau destul de multi care imparteau fluturasi si alte materiale promotionale cu trupe si concerte prin Germania. Aerul a fost respirabil tot timpul, iar temperatura cat sa te simti bine in tricou, sala nu prea mare de carting fiind plina, dar nu la refuz. Cred ca au fost cam 700 de oameni, dar nu stau prea bine cu astfel de aprecieri. Ca veni vorba de public, cateva minusuri pentru entuziasm in prima jumatate, dar tot respectul in privinta comportamentului. Desi era lume de toate varstele, forma ochilor, lungimea pletelor si optiune (mai mult sau mai putin fericita) a vestimentatiei si multi luasera ceva la bord, nu am vazut altceva decat voie buna si simtit bine fara a impiedica si pe altul sa se simta bine. Incep sa ma obisnuiesc asa si nu e bine, ca presimt un dus foarte rece in Romania.