concerte

JON LORD: Concerto for Group and Orchestra la Bucuresti

JON LORD: Concerto for Group and Orchestra la Bucuresti
TRUPE: Jon Lord

Daca citesti pe un afis ca Jon Lord va canta pe scena Salii Palatului acompaniat de Orchestra Filarmonica din Ruse, stii ca va fi un eveniment deosebit ce nu trebuie ratat, iar daca observi si ca organizatori sunt cei de la ARTmania, ai garantia ca si partea logistica va fi bine pusa la punct. Sala Palatului, atat de blamata in cazul altor concerte rock, aici este una dintre cele mai bune alegeri, datorita scenei suficient de mari pentru o orchestra simfonica si a acusticii bune pentru muzica clasica.

La scurt timp dupa orele 20, in fata a aproximativ a 1500 de oameni, Filarmonica dirijata de Naiden Todorov isi ocupa locurile, apoi trupa rock isi ia in primire instrumentele, cu totii in asteptarea artistului Jon Lord. Trebuie sa-mi recunosc surpriza ca sala nu este plina, cum ar cere un astfel de eveniment, caci este vorba de un nume mare al muzicii rock, si nu de azi, de ieri. Cei mai multi spectatori sunt la a doua tinerete; probabil ca tinerii sunt cei care, prin absenta lor, fac ca amfiteatrul sa para cam gol.

 

 

 


Celebrul muzician intampina publicul cu caldura, exprimandu-si regretul ca au trecut atatia ani de la ultima intalnire, apoi se aud primele acorduri din Concerto for Group and Orchestra, la patruzeci de ani de cand Deep Purple a lansat acest album. Daca pe vremea aceea suportul era realizat de londoneza Royal Phylharmonic Orchestra, acum ansamblul bulgaresc face bine fata situatiei, toti fiind instrumentisti excelent formati, profesionisti, aflati sub bagheta unui dirijor ferm si foarte expresiv. Lor li se adauga cei doi solisti, Katia Laska si Steve Balsamo, ambii de formatie clasica, care vor umple cu vocile lor spatiile lasate de instrumentatie, pana in cel mai ascuns cotlon al salii. Acesta este unul din motivele care ma fac sa-mi dau seama ca trecerea anilor nu are nimic de-a face cu estomparea parfumului unui album deosebit in care compozitorul a imbinat, asa cum el insusi afirma, doua mari pasiuni ale sale: muzica rock si muzica clasica.

 

 

Alt motiv este, evident, Jon Lord in sine, o prezenta cuceritoare si distinsa, o figura care degaja forta si blandete in acelasi timp, care materializeaza genial cele doua pasiuni. Trupa rock din spatele sau ii completeaza minunat pasajele de pian sau de orga Hammond, dar nu solourile sale uimesc cel mai mult (mai ales ca toti stim ca este un artist remarcabil), ci modul in care comunica in primul rand cu spectatorii, si in al doilea rand cu trupa si cu dirijorul. Nu este usor sa scrii muzica pentru un astfel de ansamblu, dar nici sa-l tii apoi in „frau”. Talentatul britanic are acum ocazia de a ne arata cum se pot face ambele cu originalitate si stil. Prima parte a serii o reprezinta acest album, cantat in intregime; pianul, vioara, viola, violoncelul, cornul, trombonul, trompeta, clarinetul, saxofonul, fagotul, xilofonul si percutia clasica se dueleaza sau se insotesc cu bateria si suratele sale electrice, orga, chitara si basul.

 

 

 

Daca aceasta prima parte mi se pare superba, ceea ce urmeaza dupa pauza ma lasa fara cuvinte. Chiar daca s-a terminat Concerto, orchestra romantica isi pastreaza locul, caci rolul ei ramane la fel de important; doar dirijorul prefera o camasa mai „rock” in locul fracului. Introducerea precede Pictures of Home, piesa Deep Purple care deschide si concertele faimoasei trupe. Dupa The Sun Won’t Shine Again, totul devine mult mai dinamic prin cele doua parti din Sarabande, Bouree si Giga (Gigue), dar si mult mai sensibil prin autobiografica Pictured Within si melancolica Wait a While, in care ecoul vocilor rasuna in fiecare dintre cei prezenti. The Telemann Experiment este inspirata din muzica baroca a compozitorului german Georg Philipp Telemann, despre care Jon Lord se gandeste ca priveste de undeva de sus si spune „Doamne, ce a facut cu muzica mea!...”; nu stiu cat de reala este aceasta modestie, intrucat piesa este superba si preclasicul compozitor ar fi mai degraba impresionat si flatat. Aplauze frenetice insotesc anuntul penultimei piese, Soldier of Fortune, desi aceasta nu a fost compusa de Jon Lord, ci, asa cum are grija sa mentioneze, de tandemul Blackmore-Coverdale; insa sala explodeaza cu adevarat la final: Child in Time, pentru multi cel mai frumos moment al serii.

 

 

 

Nu stiu cum sa descriu intregul spectacol. Rock clasic? Cam prea putin. Rock simfonic? Cam prea altceva. Muzica clasica in tandem cu rock? Mai bine, dar nu suficient de expresiv. Oare asa arata muzica clasica moderna? Greu de spus. Ceea ce-i clar e ca Jon Lord este un muzician exceptional in afara scenei, iar pe scena regizeaza magistral un concert de amploare. Puterea de expresie si empatia cu publicul intregesc profesionalismul muzicienilor alesi, iar daca ai inspiratia de a fi acolo simti cum aerul efectiv vibreaza.

 

 

Autor: Mad
Vezi galeriile trupelor: Jon Lord

Data concert:  November 05, 2009  | 2 Comentarii  | 3357 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: JON LORD: Concerto for Group and Orchestra la Bucuresti

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte