concerte

Keeper of the Seven Keys - The Legacy Worldtour 2005/2006

Keeper of the Seven Keys - The Legacy Worldtour 2005/2006
TRUPE: Antract, Helloween, Prospect

Am plecat spre Sala Polivalenta rizind si nascocind cu Sake intrebari care mai de care mai rautacioase si incomode pentru un interviu imaginar cu Weiki sau Deris, ca o razbunare pentru Iepure si pentru cea mai recenta intoarcere a trupei la radacini. Mergeam spre concertul Helloween ca spre un eveniment important pentru comunitatea noastra rockereasca, dar nu si ca spre un eveniment important pentru mine personal, ca ascultator, ca fan al trupei. Daca ar fi venit in 1993, as fi inceput sa tremur de emotie cu o zi inainte de concert. Dar acum am intrat in Sala Polivalenta relaxat si cu un zimbet ingaduitor in coltul gurii. Eram pregatit pentru o dezamagire si ma consideram dator sa o suport, pentru cit de mult imi daruise mie trupa asta cu ani in urma. Pe linga faptul ca nu inghiteam deloc ultimul album, din setlist lipseau vreo trei piese la care tin, mi se povestise ca Hansen cintase la Waken mai bine decit Deris pe How Many Tears, vazusem un clip unde Matos cinta cu Deris Eagle Fly Free si comparatia era defavorabila lui Deris, citisem pe forumul oficial Helloween ca Sascha nu prea face fata… Si altele. Dar in principal, ma asteptam sa fie probleme la voce. In timpul conferintei de presa, in timp ce Sake ii incoltea cu intrebari indiscrete, ma uitam zimbind la ei, ca la un prieten drag si vechi care se mutase departe si de care ma cam instrainasem. Sake si-a facut poza cu Sascha, hai sa-ti fac si tie, dar mie nu mi-a trebuit. Ma, rog, am plecat spre sala, ca incepea concertul. Intrasem pe o parte, si, peste citeva ore, aveam sa ies pe cealalta, transformat. Dar pina acolo, mai era.

 

Antract

 

 

 

Abia am apucat sa ies pina in hol sa-mi salut colegii de redactie si sa constat ca la standul de merchandise nu erau cdurile re-editate pe care le cautam (The Legacy nu ma interesa nici macar sa pun mina sa ma uit mai bine la coperta), ca au si inceput sa cinte Antract. Am intrat inapoi in sala minat de simtul datoriei dar si de o usoara curiozitate, pentru ca Antract mi se pare o trupa interesanta. In primul rind au un vocal foarte bun, Paur. Si apoi albumul ala roz, pe nume Nou, imi place. Cind am ajuns linga scena si incepeam sa testez aparatul foto, ei tocmai terminasera prima piesa si cei 150-200 de spectatori adunati pe linga ei reactionau zgomotos, dar nu puteam sa imi dau seama daca pozitiv sau negativ. «Suntem trupa de deschidere din Romania !», a facut Paur prezentarile, si cred ca se referea la faptul ca din toata instalatia de lumini se aprindeau din cind in cind doar vreo doua-trei becuri cam albe si aveau in spatele lor pe scena niste prelate aurii care ascundeau tobele si elementele de decor pregatite pentru show-ul Helloween. Am observat ca la formula clasica de patru se adaugase un clapar, care a fost prezentat ca membru al trupei, deci probabil ca e membru permanent. Au cintat Esti frumoasa, apoi o piesa pe care nu o stiu, in acelasi stil de pe Nou, adica un fel de electro cu influente etno, apoi a inceput hitul de pe KlumeaTv, Circiumareasa si una din putinele piese mai heavy de pe lacrimogenul Inainte de toate, adica N-o sa ma prindeti. Pina la urma publicul a trecut la sentimente mai bune si la final nu i-a fluierat. S-au auzit bine, au cintat corect si piesele au fost bine alese, prestatia lor a fost decenta si nici nu cred ca ar fi putut sa faca mai mult in conditiile date. Au plecat cam suparati, dupa dupa ce au salutat publicul cu La revedere, domnisoarelor.

 

Prospect

 

 

Au inceput cu o piesa instrumentala si chitaristul lor mi-a atras imediat nu numai pentru usurinta cu care ii mergea mina ci si pentru costumatie si prezenta scenica. Din partea dreapta cum ne uitam la scena il acompania un basist cu bas cu cinci corzi sau poate chiar sase si un clapar. Bineinteles ca aveau si tobar, care statea in fata prelatei argintii care ramasese tot pe scena. Apoi a venit si vocalul un pic cam rotofei el asa, dar foarte simpatic, a salutat cu buna seara si ce mai faceti pe romaneste, desteapta mutare, a inceput lumea sa ii aplaude inainte sa inceapa recitalul propriu zis. Si a mai tot zis el si altele in romaneste. Dupa ce a venit el si a inceput si piesa a doua am inceput si eu sa ma lamuresc cam prin ce stil se invirte Prospect. Lucru deloc usor, pentru ca piesele lor sunt departe de a fi liniare si asemanatoare intre ele. Mie mi s-a parut a fi un progressive metal cu pasaje cind mai heavy cind mai calme, destul de melodios si chiar catchy pe alocuri, antrenant si placut dar nu deosebit de impresionant la prima auditie. Avind incredere in abilitatile vocalului, si-au permis sa se arunce la un potpuriu care a inceput cu Paranoid, a trecut surprinzator in Two Minutes to Midnight si a continuat, spre deliciul si uralele asistentei, cu Pull Me Under, unde s-a dovedit ca vocea are oarece probleme la notele inalte, dar nu s-a suparat nimeni. Ba chiar cei de la lumini au mai aprins vreo doua trei becuri, astfel incit cintarea celor de la Prospect incepea sa arate a concert, chiar si cu prelatele alea cu tot. Au incheiat cu o piesa de pe albumul lor care va aparea in martie si pe care tare as vrea sa il ascult, pentru ca piesa mi-a sunat tare bine, incepe cu un riff sacadat si ajunge la un refren melodios care prinde din prima. Sunetul a fost iar foarte bun, oamenii, care intre timp, incepusera sa se adune in sala cu cite o bere in mina, (numai Sake era cu doua sticle de Pepsi) i-au aplaudat cu convingere.

 

 

Helloween

 

 

A urmat o pauza care mi s-a parut cam lunga sau o fi fost din cauza ca ne-au pus AC/DC in boxe si eu nu percutez la asa ceva?  Cind am vazut ca se misca prelata am trecut repede dincolo de gard si am pregatit aparatul foto, si de cind a aparut Sascha pe podiumul din stinga cu chitara acustica si Andi pe podiumul din dreapta, nu prea imi mai amintesc mare lucru. Stiu ca prima piesa a fost The King for a 1000 Years, ceea ce se potrivea cu playlistul pe care il aveam in minte, acelasi din tot turneul european, stiu ca am inceput sa fac poze si sa cint, eram cu ochii dupa ei pe scena si nu prea mai vedeam nimic altceva. Stau si ma gindesc la momentele alea si imi vine inca si acum dinspre ele o mare bucurie din alea care te umplu si dau pe din afara si te fac sa plutesti. Ii mai vazusem si la conferinta, dar acum erau cu totul altii si nu ma refer doar la faptul ca se schimbasera in costumatia de scena. Era magic. Oh shit, am spus-o, suna lame, dar asa era. A inceput si Eagle Fly Free si eu cintam si click-am in continuare pe declansator uitind sa mai fiu atent daca Deris greseste vreo nota. Sake mi-a spus mai tirziu ca i s-a parut ca a avut ceva probleme pe alocuri, dar eu nu am auzit nimic de genul asta. Markus se plimba pe toata scena, Deris se agita si el cu gesturi largi cu care parca vroia sa hipnotizeze asistenta si care imi ieseau din ecran, Weiki isi aprinsese o tigara, relaxat si facea pe importantul, ca de obicei.

 

 

A inceput si Hell Was Made in Heaven, am inceput sa rid, asta e de pe albumul cu Iepurele, pe asta nu am mai cintat-o pentru ca nu o stiam, dar cele rele erau departe si tot ce era mai bun in momentul ala din Helloween era sus pe scena in fata mea si inca nu ma trezisem din soc. Weiki si Sascha au schimbat chitarile negre cu care incepusera concertul cu niste flying-v albe si Deris si-a dat jos pardesiul de piele cu multi nasturi si si-au reluat fiecare spectacolul. Cind au inceput primele acorduri din Keeper of the Seven Keys, un bodyguard m-a luat de brat usurel si m-a indreptat cu grija spre iesirea din stinga, stiam ca se terminasera primele trei piese in timpul carora era permis accesul linga scena pentru foto, dar ramasesem cu ochii in sus, ca un zombie care se uita la artificii. Cind s-a terminat piesa ajunsesem la jumatea salii, linga mixer, de acolo se aude cel mai bine, cu greu mi-am gasit un loc potrivit. Toata partea de jos a salii era plina, om linga om, nu mai erau decit citiva pe scaunele din prima zona, cea mai de jos, a tribunelor. Oamenii cintau si aplaudau, pe ici colo cite unul incepea cite un headbanging mai insufletit, dar in general lumea era cu ochii atintiti la scena. Nici o hora, nici un pogo, nu am vazut nici o altercatie, nici un bodyguard prea zelos. Doar oameni care cintau si se simteau bine, cinci pe scena, 2000 in sala. A Tale that Wasn’t Right a fost primita cu entuziasm si Deris a cintat senzational. Nu imi venea sa cred de unde are atit forta in voce si cit de bine poate sa sune piesa asta cintata de el. Altfel decit Kiske, dar cu nimic mai prejos. Dupa care pe podiumul din stinga a aparut un set de tobe in miniatura, a carui prezenta chiar nu stiam de unde s-o apuc. Si cind colo apare Markus si incepe sa se laude ca este un mare tobar si ca e mai bun ca Dani Loeble, ma rog, a incercat sa si demonstreze, a urmat un scurt duel bateristic intre cei doi pina cind Markus s-a suparat si a inceput sa dea cu picioarele in setul lui de tobe si l-a lasat pe Dani sa-si faca solo-ul, cam lung, daca ma intrebati pe mine, la un moment dat a aruncat citeva farfurioare rosii in public in ritmul batailor. A urmat a doua piesa lunga de pe ultimul album, Occasion Avenue si apoi spre bucuria mea, Mister Torture a zguduit Sala Polivalenta cu riff-ul sau si simteam dusumelele cum se misca. Din nou m-a uimit Deris si mai mult decit atit, m-a convins.

 

 

E bun, e destul de bun pentru Helloween si asta e prezentul, asta este azi trupa Helloween, cu Deris, ce a fost, a fost odata, Kiske s-a dus in treaba lui si uite ca Helloween este o trupa in continuare si suna la fel de bine ca atunci cind cinta cu el. Altfel, da, dar la fel de bine. Cineva scrisese pe forum sa va ginditi la mine cind or sa cinte If I Could Fly, ca suna prost in concert, si m-am gindit la el, trimitindu-i parerea mea de rau ca nu a putut sa vada si el un concert asa de reusit, cu un If I Could Fly cintat atit de bine, atit pe scena cit si din sala. Pentru al doilea moment vesel, protagonistii au fost Sascha si Dani, care a venit cu o chitara in miniatura si s-au luat iar la intrecere, ca o introducere amuzanta la momentul de virtuozitate al lui Sascha. Care nu m-a impresionat prea tare, cel putin nu atit de tare ca prestatia lui in restul concertului, pentru ca Weiki i-a lasat majoritatea pasajelor solistice, pe care le-a cintat cu o lejeritate si o expresivitate uimitoare in unele momente.

 

 

The Power si Future World au marcat punctul culminant al show-ului, in care a avut loc si traditionalul moment al prezentarii si trupei si al punerii publicului in mod serios la treaba. Deris nu a trebuit sa insiste prea mult ca sa i se faca pe plac, sala oricum era cu el si cinta din toti plaminii. Chiar nu credeam ca au atitia fani la noi, care sa stie versurile si sa le urle cu atita insufletire. The Invisible Man, piesa noului chitarist, Sascha, m-a impresionat atit de tare live, incit, desi o stiam dinainte, am inceput sa ma gindesc ca ar fi o idee buna sa ma duc sa imi cumpar ultimul album Helloween. In momentul in care scriu, dupa 24 de ore, inca mai cred ca e o idee buna. (In momentul in care corectez, dupa 48 de ore, mi l-am cumparat deja.) Au urmat doua dintre cele mai cerute bis-uri din cite am vazut: aplauze, tropaieli, fluieraturi i-au adus imediat pe cei cinci bostani pe scena intr-o prima repriza pentru inevitabila Mrs God si incredibila I Want Out si apoi Dr Stein, si a fost prima data dupa multi ani cind am cintat urlind o piesa intreaga la un concert. (La Dream Theater aveam laringita) Intre timp aparusera si doi bostani gonflabili de fiecare parte a scenei, si sub privirile lor aprobatoare trupa si-a luat la revedere aruncind fiecare cu ce avea pentru vinatorii la suveniruri din public.
Cind scriu treburile astea si ma gindesc inapoi la cum a fost, imi dau seama ca nu imi amintesc prea clar tot ce am vazut, totul e cam prin ceata, imi amintesc mai bine ce am facut cu o zi inainte de concert, dar concertul il vad asa, ca pe un vis. Nu mai stiu cum am plecat, cum am iesit, dar m-am trezit in frigul de afara, in timp ce curatam gheata de pe parbrizul masinii, gindindu-ma cu bucurie ca redevenisem fanul formatiei mele preferate. Still We Go !

 

 

 -----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

 

 


 

 

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

 

 

  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Autor: Klawz
Vezi galeriile trupelor: Antract, Helloween, Prospect

Data concert:  January 28, 2006  | 1 Comentarii  | 7422 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Keeper of the Seven Keys - The Legacy Worldtour 2005/2006

  • as dori sa vad mai multe poze de la concertul helloween din bucuresti.felicitari pt pagina .multe salutari din baia mare

    1. Posted by craciun paul | 03 Februarie 2007 15:24
COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte