Maximum Rock Festival - Ziua a 2-a

Ziua 2 – Arena Of Pleasure

Soarele schimba dispozitia omului, au zis si la televizor. Si, intr-adevar, a doua zi la Maximum Rock n-am mai plouat si a fost buna dispozitie la greu. Cu micul minus ca m-am dus de cateva ori pana la hotel pentru a verifica daca WASP n-au cumva conferinta de presa. Si n-au avut. Dar despre asta, mai pe la sfarsit.

Am facut greseala sa nu mai apar de la 18.00 la fata locului, sub spectrul celor 3 ore de asteptare din prima zi. Ba chiar am facut greseala sa apar pe la 20.00+, suficient sa-i pierd la mustata pe Trooper. Imi pare rau si de prietenii nostri de la Voices Of Silence, pe care as fi vrut sa-i revad atat pe scena, cat si la o bere dupa recital. Scuze, baieti, m-am fript cu ciorba in prima zi si am suflat cam tare in iaurt dupa aia.

Winterhorde

Dar am ajuns la timp sa-i vad pe israelienii de la Winterhorde, care s-au tinut foarte bine de afirmatia: „We’ve come here from 2000 kilometers away to show you that heavy music has no limit”. Chiar ca heavy music – as zice un death/black cu niste pasaje grind de toate frumusetea, care insa lasa loc si unor linii melodice ale chitarilor. Apropo de chitari, s-au auzit prea incet dupa parerea mea.

Clar ca principalul punct de atractie a fost vocalul Z. Winter, urmat la fotografie de chitaristii Seth si Lex, care au facut risipa de energie pe tot parcursul recitalului.
Show-ul lor foarte clar si la obiect mi-a consolidat parerea despre oamenii astia care traiesc cu bomba sub nas: sunt foarte directi si cat mai profi cu putinta; o stiam din business, o vedem si in muzica. Cel mai mult mi-a placut War Of One, de pe primul si singurul lor album – Nebula.

Catamenia

Catamenia a inceput intr-o mare perdea de fum, care ni l-a ascuns pe bateristul Veikko Jumisko timp de cateva minute bune. Noroc ca omul chiar isi facea treaba si sustinea black-ul indracit (pardon, pleonasm!) al finlandezilor.

Marele minus al show-ului s-a reflectat chiar in declaratia de inceput a vocalului Olli Mustonen: „We don’t have a keyboard player, we forgot him in Moscow”. Nu stiu ce drac (pardon) de explicatie e asta, cert e ca absenta lui Tero Nevala s-a resimtit, mai ales la piesele de pe ultimul album.

Chiar si asa piesa cea mai buna mi s-a parut The Day When The Sun Faded Away (de pe Location: COLD), urmata la milimetru de cover-ul Satyricon – Fuel For Hatred (de pe Winternight Tragedies).

Un spectacol foarte bun, energic, in care Olli (acest babyface al black metal-ului :) si colegii sai au dat tot ce au putut.

Si au venit WASP...
Ba, pardon, au venit WASP dupa 70 de minute de sound-check la tobe....

Ba, pardon, au venit WASP dupa 70 de minute de sound-check la tobe si 15 minute de sound-check la bas...
Ba pardon, au venit WASP dupa 70 de minute de sound-check la tobe, 15 minute de sound-check la bas si alte 15 minute de sound-check la chitara...
Ba pardon, au venit WASP dupa 70 de minute de sound-check la tobe, 15 minute de sound-check la bas, 15 minute de sound-check la chitara si inca 2-3 minute de sound-check la microfoane... V-ati enervat? Pai da’ noi, care stateam acolo?! Intr-adevar, a fost cea mai enervanta asteptare din toate concertele pe care le-am vazut. Dar as fi idiot sa spun ca n-a meritat.

WASP ne-au rupt capul definitiv. Decorul insusi a fost provocator: simulari de steaguri americane in flacari si cu maini incatusate suprapuse pe batranele stars-and-stripes, un set imens de tobe, plus microfonul central instalat pe o reproducere metalica a scheletului uman, cu o coloana vertebrala flexibila ce permitea balansarea unui om destul de nebun sa se urce pe ea. Blackie Lawless, in speta.

Toata dementza asta mi-a amintit cumva de Ministry la Sziget– se vede ca cei mai tari americani sunt anti-americanii din State :)
Dupa un scurt preludiu cu Doors (The End), recitalul a inceput cu On Your Knees, suficient sa-i scoale in picioare si pe cei trecuti de 40 de ani.

La LOVE Machine, Blackie a declansat dementa si s-a cocotat fix pe capul scheletului metalic, balanganindu-se la 2 metri desupra scenei in timp ce canta. Slava Domnului (sau, ma rog, altcuiva) ca n-a batut vantul prea tare.
A urmat Wild Child, unde, dupa ce ne-am revenit putin, am putut vedea costumele membrilor trupei – toate cu tinte, piele si unele decolteuri indecente :).

La Widowmaker si Arena Of Pleasure (cantata in premiera live, ever-ever – a zis Blackie) a inceput frigul ala mare si aburul care iesea din gura celor care cantau a fost mai bizar decat orice efect special conceput anume.
A urmat The Idol, in acelasi sunet impecabil, iar publicul a atins unul dintre punctele maxime ale delirului. I Wanna Be Somebody a fost piesa de „La revedere!”, cu un prosop alb aruncat in public de Blackie.

Totusi WASP n-au abandonat, revenind la bis cu Murders In The Rue Morgue, la care frontman-ul a repetat figura cu suitul in capul scheletului metalic – prilej de extaz pentru fani, dar si de ingrijorare pentru management si compania de asigurari. Publicul a re-innebunit brusc si a cantat un „Ooooh, Murders in the Rue Morgue!” intr-o maniera demna de concertele Iron Maiden din Anglia.

A urmat a doua retragere, dar spectatorii n-au cedat asa usor (bravo lor, au fost extraordinari!) si Blackie&Co. au re-aparut cu „I’ve got one more thing to say before we go!”. Si anume „I’m blind in Texas!”.
Un super-recital, n-am ce sa zic mai mult.

P.S. Am lasat ca subiect separat problema organizarii evenimentului. Pentru ca 1) pe multi dintre cititori nu-i intereseaza si 2) trebuie separata de trairile unui spectator in sine. Am sa-mi permit sa fac niste observatii si pe tema asta, intr-o cheie neutra si in 2 parti distincte, cu mentiunea ca sunt constatari personale, facute in mod independent de orice alt factor.

Lucruri bune:
1) Clujul e frumos, merita tot drumul (chiar si cel de 8 ore de la Bucuresti). E bine ca oamenii au ce face in afara orelor de concert
2) La eveniment mancarea si bautura au fost suficiente si la preturi rezonabile. Nu-i putin lucru sa nu vezi cozi la bere la un concert. Iar berea, dupa cum stim, inseamna si mancare, si bautura :)
3) Organizatorii au dat dovada de bunavointa, chiar si atunci cand situatia i-a luat prin surprindere (vezi refuzul WASP de a participa de o sesiune de autografe, compensat imediat cu un demers al celor de la Catamenia).
4) Transportul, pus la punct. Informatiile despre posibilitatile de cazare – de asemenea. Foarte bine!

Lucruri care, cred eu, pot fi imbunatatite:
1) Comunicarea cu publicul. Am vazut un afis cu datele 6-7 octombire, am vazut trupele, dar n-am stiut exact cine canta cum. Nici pe internet n-a fost prea clar. Iar in final s-a dovedit ca nici n-au putut canta toate formatiile asa cum trebuie.
2) Tot la comunicare, am primit anunt ca va fi conferinta de presa in data de 6. Organiatorii n-au specificat cine va fi prezent. Eu am presupus ca vor fi ambele trupe – am gresit, au fost doar Crematory.
Despre WASP n-am obtinut nici o informatie certa, am tot vizitat sambata hotelul unde se tinuse prima conferinta. M-au ajutat niste doamne foarte amabile, care mi-au zis de o posibila conferinta la ora 18.00 – lucru care nu s-a intamplat.
Am inteles ca au fost probleme cu managementul WASP – poate chiar si cu temperamentul lui Blackie?
Sugestia mea e sa fim onesti: cand nu suntem siguri ca putem face o conferinta de presa sau o sesiune de autografe, hai sa zicem din start ca nu putem. Orice vine in plus e o surpriza placuta. Chiar daca oamenii discuta criteriile de selectie, cum s-a intamplat si la alte concerte.
3) Statutul fotografilor. Pentru ca n-au putut intra dincolo de garduri decat la trupele care au fost cap de afis, fotografii s-au vazut nevoiti sa stea in primul rand din public la restul formatiilor.
Credeti-ma, e destul de greu sa tii aparatul intr-o pozitie stabila cu 100 de headbanger-i in preajma. Si cand gardul de care te tii se mica mai rau ca la cutremurul din 1977. Alternativa e sa pleci departe de scena si sa faci poze de acolo. Dar pe cine avantajeaza chestia asta? Nici cititorilor, nici trupelor nu le plac pozele mediocre.

Pe ansamblu totusi a meritat; si simplul fapt cam am vazut la treaba o legenda vie a rock-ului e o mare bila alba pentru organizatori. Cred ca la anul va fi si mai bine, mai ales daca se ieftinesc biletele de avion si soseste mai multa lume de vineri :).