concerte

Metalcamp 2010

Metalcamp 2010
TRUPE: Arkona, Behemoth, Cannibal Corpse, Devildriver, Eluveitie, Ensiferum, Epica, Equilibrium, Ex Deo, Finntroll, Hammerfall, Heidevolk, Immortal, Insomnium, Kalmah, Korpiklaani, Leaves' Eyes, Nevermore, Noctiferia, Overkill, Paradise Lost, Sabaton, Six Feet Under, Sonata Arctica, Soulfly, The Exploited, Trail of Tears

Ratand editia de anul trecut, nerabdarea de a reveni in 2010 la Tolmin era maxima. Cu toate deciziile, planurile si pregatirile facute in graba maxima in ultimele zile si cu o combinatie de anxietate si asteptare frenetica, reusesc sa ajung in Tolmin pe 5 iulie.


Luni 5 iulie

Odata ajuns acolo, toate lucrurile incep sa se aseze la locul lor in mintea mea si incep sa am un sentiment intens de familiar si de bucurie de „intoarcere acasa”.
Decorul este la fel de incantator cum imi amintem, cu valea pe care se campeaza intre versantii Alpilor Dinarici si confluenta raurilor Soca si Tolminka la 5-10 minute de mers de locul unde am instalat cortul. Venind vorba de rau, apa e rece cu nabadai, dar la cat de cald avea sa fie zilele urmatoare, a prins deosebit de bine.

Atmosfera e la fel de placuta si relaxata cum imi amintesc, cu diverse subgenuri de metal auzindu-se din zona unde accesul masinilor e permis. Incantarea participantilor de a fi ajuns se manifesta sonor in diverse feluri cu trompete, cornuri de suflat si strigat „Mariaaaan!!!” inca din prima zi (Pentru cine nu cunoaste despre ce este vorba legat de Marian, gasiti povestea in cronica Metalcamp 2008) . Legat de Marian, asist la o scena amuzanta in care niste nemti cocotati pe o rulota ii intreaba pe nou veniti daca l-au vazut pe Marian. Reactiile sunt diverse, de la strigat „Mariaaaan!!!” inapoi, zambete, rasete, pana la expresii total nedumerite sau raspunsuri de genul „Care Marian? Nu, nu l-am vazut”, spre deliciul cunoscatorilor.





Prin zona de merchandising sunt destul de multi doritori care asteapta si privesc cum sunt aranjate produsele pe caprarii. Aflu ca probabil nu vor deschide in prima zi, fiind foarte multe produse de aranjat; cu toate acestea nimeni nu ii impiedica pe doritori sa admire design-ul tricourilor de anul acesta si sa-si faca deja planul cu ce au de gand sa cumpere.

Trecand la lucrurile „serioase”, prima trupa cu care iau contact anul acesta este Noctiferia, pe Second Stage. Misiunea lor e destul de ingrata, fiindca in ciuda faptului ca suna bine si se manifesta energic incercand sa impulsioneze publicul, cei prezenti, probabil inca obositi dupa drum, sunt un pic apatici, in afara de cei din fata scenei, restul mai mult asista fara implicare. .


Marti 6 iulie
Prima trupa de pe Main Stage pe care o vad, Nevermore, nu ma impresioneaza foarte tare, imi par un pic lipsiti de entuziasm, cu toate ca in zona din fata obtin destul de repede participarea publicului. Ce apreciez insa, sunt piesele mai in forta si faptul ca acestea sunt destul de bine temperate periodic de parti mai lente.
Setlist (rememorat): Beyond Within, The River Dragon Has Come, Your Poison Throne, Born (pe care se face o invitatie la moshpit), The Termination Proclamation, This Godless Endeavor, The Obsidian Conspiracy, The Heart Collector, Enemies Of Reality.

Urmeaza Six Feet Under care, ca intotdeauna, reusesc inca de la inceput, cu Revenge of the Zombie, sa imprime o atitudine energica si de buna dispozitie cu riff-urile lor caracteristice, ce indeamna la headbanging. Sunetul imi pare mai reusit decat acum doi ani, cat si comunicarea cu publicul. Show-ul se incheie cu una din piesele mele favorite, coverul dupa ACDC, TNT si in final cateva acorduri de Smoke on the Water, gustate cu amuzament.

In continuare ii vedem pe Cannibal Corpse. Nefiind nici pe departe una din trupele mele favorite, stau mai deoparte, dar apreciez energia si implicarea de care dau dovada ambele parti. Spre sfarsit, in cateva interludii, aud ca George Fisher e un pic obosit; pe de alta parte am si senzatia ca a pus multa energie in prestatia scenica.

Soulfly ofera ceea ce ma asteptam: ritm, energie si actiune din partea publicului, cu care Max Cavalera comunica destul de mult. Este si natura pieselor, dar este si meritul trupei ca reuseste sa obtina o relatie atat de buna cu publicul. Prophecy, Eye for an eye, Back to the Primitive, cat si piese Sepultura ca Refuse/Resist, Arise sau War for Territory fac deliciul asistentei, iar totul se incheie cu un bis in care imi amintesc auzind Roots Bloody Roots.

Pe cat de tare cascau cate unii prin pauza, pe atat de tare se activeaza cand pe scena apar Korpiklaani. Incantarea e mare in public la ocazia de a dansa, a topai sau a se deplasa in stilul „trenuletul” prin multime pe ritmurile ultra-happy ale finlandezilor, care comunica din plin, se agita, danseaza, fac spectacol pe scena. Nu pot sa lipseasca Vodka, Korpiklaani si in final Beer, Beer pentru a incheia in forta aceste momente in care bucuria de a fi la Metalcamp se dezlantuie. Imi ramane in minte un moment frumos, in care vocalul multumeste publicului, lovind incet microfonul de piept in ritmul batailor inimii.


Miercuri 7 iulie
Trail of Tears presteaza pe Main Stage un gotic cu elemente de voce feminina in stilul Nightwish sau Epica, dar fara prestanta acestor trupe si in fata unui public restrans, care cu toate acestea, dupa ceva mai multe incercari de comunicare, ofera ceva feedback trupetilor.

Cu totul alta e situatia la Arkona, care suscita de la bun inceput mult interes, si care nu face decat sa creasca pe parcursul show-ului. Masha e o persoana foarte carismatica ce stie sa comunice, cu adevarat „driving presence” pe scena. E peste tot, mereu face ceva, gesticuleaza, headbanging, periodic face diverse gesturi hieratice. Imi amintesc auzind Goi, Rode, Goi! , Yarillo si Rus – care aduce o implicare emotionala deosebita a Masei, care se simte si la noi. O trupa cu prezenta scenica deosebita, care stie sa faca atmosfera si sa se apropie de public.

Leave’s Eyes nu suscita prea mult interes, nu e decat destul e putina lume in fata scenei, multi privesc destul de relaxati de pe margine, cu toate ca Alexander Krull incearca sa imprime energie prestatiei. Ca o consideratie strict personala, nu prestatia in sine a trupei mi se pare ca e cea care nu atrage publicul, ci este vorba de compozitii, realizate dupa niste tipare gothic destul de generice

Devil Driver iau scena in primire in continuare, in loc de Overkill, asa cum fusese stabilit initial. Groove metal- ul lor e primit bine si se lasa cu moshpit destul de viguros. Nu stiu trupa, nu i-am mai ascultat, si nici nu sunt genul meu, dar e clar ca baietii stiu ce fac, si fac bine.

Veteranii de la Overkill apar in sfarsit spre deliciul multora, plini de energie in ciuda celor 30 de ani de activitate din spate. Miscarea scenica ii da de gol pe vocalul Ellsworth si basistul Verni ca fiind singurii 2 membri fondatori ramasi, fiindca ei sunt cei care se manifesta neincetat. Publicul, bineinteles, nu sta pe ganduri cand vine vorba de headbanging sau moshpit. O scena care imi ramane in minte este cand dupa ce vocalul Blitz Ellsworth scandeaza „We don’t care what you say!” publicul e receptiv in continua cu „Fuck you!” pentru a intregi versurile celebrei piese.

Pe Second Stage reusesc sa prind sfarsitul show-ului spaniolilor  de la Lujuria. Foarte multe n-am de comentat, doar ca din moment ce ma obosesc sa aflu ce trupa tocmai a terminat de cantat, inseamna ca au sunat cel putin ok.

Revin la Main Stage pentru Equilibrium. Gasesc locul destul de plin si in curand descopar ca multi nu venisera numai sa asiste, ci stiau destul de multe din piesele abordate (spre deosebire de mine). Trupetii sunt deosebit de energici, in special vocalul. Dintr-un punct de vedere strict personal, sonoritatile pieselor imi par destul de similare intre ele, dar asta nu impiedica publicul cunoscator sa se bucure din plin.

In final revin la Second Stage pentru un final de seara gothic impreuna cu Ashes You Leave. Fara a ramane lipsit de cuvinte, este totusi o trupa pe care imi face placere sa o ascult; mai ales dupa sonoritatile mai tumultoase ale Equilibrium, un gothic mai calm si asezat merge la fix.





Joi 8 iulie
Din punct de vedere muzical, ziua incepe in registrul melo-death, cu Gonoba si Demonical. Fara a-i fi ascultat pe nici unii inainte, prestatia live m-a facut curios in privinta inregistrarilor lor, chiar daca nu am asistat decat fugitiv la prezenta lor scenica.

Din punct de vedere al vremii, incepe o perioada foarte calda, ce are sa dureze pana la sfarsitul festivalului, in fata careia multi dintre metalisti se refugiaza fie la beach bar, fie in alte sectiuni ale raului, alegand sa fie de fata numai la trupele favorite.

Cu toate ca sonoritatile intro-ului Epica ii grabesc pe fani catre scena, in final se strang mai putini decat m-as fi asteptat, destui preferand sa priveasca mai relaxati de pe margini. Trupa abordeaza un playlist care mie personal imi place, iar la capitolul de coregrafie se intampla tot ce trebuie, headbanging, miscare, cat si prezenta cuceritoare a Simonei. Cu toate acestea, lipseste parca naturaletea in tot ceea ce fac in relatia cu publicul, parca sunt un pic timorati si crispati. In orice caz, show-ul per total e unul bun, merita urmarit. Din setlist retin: Samadhi, Sensorium, Unleashed, Martyr of the free world, The Obsessive Devotion, Quietus, Cry for the Moon, Consign to Oblivion.

Niciodata n-am ascultat cu devotiune The Exploited, dar sunt curios cum suna live. Nu ma impresioneaza insa, dar sunt destul de subiectiv. In mod clar prestatia degaja destula energie, iar vocalul, mereu in miscare, reuseste sa anime o parte din public (adepti mai ferventi ai trupei, fiindca multi stau pe margine sau lipsesc cu totul din zona scenei). Principalul minus mi se pare lipsa de comunicare cu publicul, si e pacat, fiindca daca energia afisata ar fi fost dublata si de o apropiere de public, ar fi castigat mult ca prezenta.

O scurta incursiune in zona Second Stage ma pune fata in fata cu cei de la Abinchova, cu al lor folk-metal catchy si vivace. Probabil una dintre destulele trupe de pe Second Stage care suna cel putin placut, dar care nebucurandu-se de mare notorietate, nu aduna foarte mult public.

Asteptare febrila pe Main Stage in asteptarea Eluveitie si o dezlantuire de bucurie la aparitia pe scena a elvetienilor. Imi este absolut clar ca este una din cele mai energice, iubite si apreciate trupe de pana acum. Lume multa si, in mod necaracteristic pana acum, randurile sunt destul de stranse. Vocalul Christian Glanzmann canta cu multa dedicatie si pune enorm de multa energie in growl-uri, ceea ce se aude si din respiratia un pic obosita din cadrul celor cateva interludii de la inceput, in care comunica cu publicul. Sunt cantate multe piese de pe ultimul album, pe care si publicul se manifesta din plin: un moshpit pe Kingdom Come Undone si un wall-of-death pe (DO)minion. In rest se canta impreuna cu trupa cand vine vorba de refrene, se sare si se ridica bratele. Nebunia maxima se petrece insa pe Inis Mona, cand absolut toata lumea canta si scandeaza versurile, iar Christian coordoneaza publicul. O experienta absolut incredibila din partea uneia din trupele emblematice ale folk metal-ului. Din setlist: Nil, Thousanfold, Bloodstained Ground, Inis Mona, Slanias’ Song, Quoth the Raven, Kingdown Come Undone, (DO)minion, Primordial Breath.

Este in continuare momentul ca Behemoth sa revina pe scena din Tolmin. Plini de forta, energie si cu o buna comunicare, polonezii cuceresc repede publicul. Decorul este absolut remarcabil, cu standurile pentru microfoane decorate cu diverse semne si simboluri folosite in artwork-urile albumelor. Nergal este o prezenta impunatoare, teatrala, ce prin imbracaminte si gestica aminteste de un mare preot, mai ales in final, cand pentru bis, apare cu o masca pe fata. Cu toate ca nu este o trupa care sa-si gaseasca prea des locul in playlist-ul meu, prestatia lor live m-a impresionat de fiecare data prin forta pe care o degaja. Din setlist: Ov Fire and the Void, Demigod, Conquer All, Slaves Shall Serve, At the Left Hand ov God, Alas,Lord Is Upon Me, Decade of Therion, Chant for Eschaton 2000.
   
Cei care incheie seara pe Main Stage sunt Ex Deo (pentru cei care nu-i cunosc, side project-ul lui Maurizio Iacono, frontman-ul Kataklysm). Abordand ca tematica istoria Imperiului Roman, Iacono ne prezinta albumul din 2009, Romulus. Sonoritatile sunt destul de atmosferice, dublate de scenografia interesanta, cu steaguri ale legiunilor romane. Membri trupei sunt si ei imbracati tematic, Iacono cu o platosa din piele intarita, cu insemne romane, iar chitaristul cu un tricou imprimat cu „XIII” – referindu-se mai mult ca sigur la Legio XIII Gemina. Publicul totusi pare cam obosit, desi sunt suficiente cateva secunde din sample-ul „Ultimately we’re all dead men ...” pentru a fi treziti repede din amorteala de In Shadows and Dust.





Vineri 9 iulie

Dupa black-ul melodic al celor de la Abstinenz, urmeaza viking metal-istii de la Varg. Cu feeling, pasiune si apropiere de public, Varg fac un show cu mult peste media trupelor ce au cantat in general la aceasta ora. Caldura este insa innabusitoare, iar pirotehnicele se potrivesc mai putin pe lumina, dar apreciez totusi. La fel de mult apreciaza si vocalul Philipp Seiler faptul ca cei din fata scenei indura caldura pentru a-i asculta pe Varg.

Urmeaza Ensiferum. II asteptam cu mare nerabdare si aparent si altii, fiindca aduna multa lume cu mult entuziasm in fata scenei. Muzica plina de energie si setlist-ul ales ii motiveaza din plin pe cei prezenti. Sunetul ii tradeaza oarecum, imi pare un pic neclar, insa nu reprezinta un impediment pentru cei care simt foarte intens muzica, scandeaza pe ritmul pieselor sau se incumeta la moshpit (va puteti imagina cam ce iese pe Twilight Tavern sau Ahti). Regret ca nu au cantat vreuna din piesele din conceptul Heathen Throne de pe ultimul album, pentru un feeling viking mai intens, pe de alta parte sunt aproape sigur ca nu ar fi neaparat piesele cele mai asteptate de public. Apreciez insa foarte mult Abandoned, o piesa mai putin abordata live, cu care ma surprind in mod foarte placut. Setlist: From Afar, Twilight Tavern, Into Battle, Token of Time, Elusive Reaches, Deathbringer from the Sky, Abandoned, Stone Cold Metal, Ahti, Iron.

Nu pot fi prezent la Obituary din pacate, dar inteleg ca publicul e mai static decat la show-ul precedent.

Sonata Arctica
sunt cei care iau scena in primire in continuare. Tony Kakko este in forma buna, volubil si „cu glume” in ciuda caldurii si a soarelui care bate direct in fata trupei la acest moment al dupa-amiezii. Nu mai sunt in tema cu albumele Sonata Arctica de ceva timp, asa ca din punctul meu de vedere piesa cu impact maxim este Fullmoon, pe care publicul canta refrenul in momentul cand Tony ii ofera posibilatea. Din setlist: Flag in the Ground, Last Drop Falls, Full Moon, Black Sheep, Juliet, In Black and White, Don't Say a Word.

Paradise Lost imi plac mai mult decat la noi la Sonisphere, suna parca mai bine, mai energic, mai cu nerv. Ca mentiune negativa asupra sunetului, mi se pare ca se aude foarte tare, astfel incat trebuie efectiv sa stau mai departe de scena pentru a percepe clar ce se intampla din punct de vedere muzical. Din setlist retin doar: Embers Fire, Frailty, No Celebration.

A venit momentul pentru una din trupele pe care asteptam tare mult sa le revad: Hammerfall. Suedezii debuteaza in forta cu Punish and Enslave si The Dragon Lies Bleeding. Miscare scenica pe doua niveluri, pirotehnice, headbanging, public extrem de numeros ce canta si scandeaza fac din acest show unul memorabil. Cu toate acestea, imi pare ca au devenit un pic deficitari la capitolul spontaneitate; in dorinta de a face spectacole mari au planificat si repetat fiecare moment. Iarasi ca preferinta personala, mi-as fi dorit vreo balada reusita de-a lor, fiindca show-ul e axat destul de mult pe piese mai recente gandite pentru live si sing-along. Bis-ul intens cerut si asteptat este incheiat cu Hearts on Fire. Probabil este unul din concertele cu cea mai mare si entuziasta participare de la Metalcamp. Din setlist: Punish and Enslave, The Dragon Lies Bleeding, Hallowed Be My Name, Renegade, Blood Bound, Heeding The Call, Rebel Inside, Stronger Than All, Let the Hammer Fall, Hearts on Fire.

Sunt incantat in continuare de perspectiva de a-i vedea pe Sabaton. Iar suedezii nu ma dezamagesc, intrand in forta pe acordurile Ghost Division si continuand cu de acum clasicul Panzer Battalion. In ciuda orei tarzii, atmosfera este fantastica, la fel de entuziasta ca la Hammerfall, chiar daca probabil un pic mai putini spectatori. Publicul se manifesta absolut superb, cei mai multi din cei prezenti cunoscand si cantand versurile odata cu vocalul Joakim Brodén. Comunicarea este excelenta, iar Joakim isi manifesta de cateva ori surpriza, incantarea si multumirea fata de un public atat de numeros, activ si dedicat. Nici la partea de scena nu stam rau deloc, cu o groaza de pirotehnice si miscare energica mai tot timpul. Strict subiectiv, este momentul cel mai intens pentru mine din tot festivalul, datorat in primul rand modului cum s-a creat o legatura deosebita intre public si trupa. Din setlist: Ghost Division, Panzer Battalion, Coat of Arms, Saboteurs, Cliffs Of Gallipoli, The Price Of A Mile, Screaming Eagles, Uprising, Primo Victoria.





Sambata 10 iulie
Ultima zi de festival debuteaza pentru mine cu Insomnium. Melo-death-ul finlandezilor suna excelent si, cu toate ca nu fac mult tam-tam pe scena, comunicarea este excelenta, ceea ce le aduce entuziasmul celor ce indura caldura pentru a-i urmari. As zice ca au reusit sa obtina acel „chemistry” intre public si trupa ce transforma un concert intr-o experienta memorabila.

Urmeaza Heidevolk cu al lor folk/viking metal, care din pacate nu are forta sa ma impresioneze, fiind relativ plat si lipsit de elemente prea speciale, la fel ca si prestatia.

In continuare insa, lucrurile devin mult mai interesante, fiindca isi fac aparitia pionierii inceputurilor death-ului melodic, Dark Tranquility. Show-ul este nu numai reusit din punct de vedere muzical, ci si foarte energic si entuziast, in mare parte datorita  vocalului Mickael Stanne care in ciuda caldurii foarte intense, da dovada de o personalitate foarte placuta si o reala placere de a canta. Setlist rememorat: At the Point of Ignition, The Fatalist, Focus Shift , The Wonders At Your Feet, Final Resistance, Misery's Crown, Iridium, The Lesser Faith, Dream Oblivion, Lost To Apathy, The Grandest Accusation

Finntroll reusesc aproape sa umple pajistea, asa cum din cate am remarcat, au cam reusit toate trupele celebre de folk metal. Elementul de noutate aici este forma pe care o ia moshpit-ul. De cateva ore cei din public sunt stropiti periodic cu apa dintr-un furtun pentru a face fata caldurii ucigatoare. Din aceasta cauza, terenul din fata scenei s-a transformat intr-o mica mocirla. Ce rezulta de aici? Un moshpit prin mocirla, desigur, cu destui participanti alunecand si continuand moshpit-ul mai in patru labe. Show-ul e bun si lumea se manifesta cu veselie .... si desigur, cea mai apreciata piesa este Trollhammaren. Cateva piese din setlist: Blodmarsch, Solsagan, Nattfodd, Trollhammaren, Korpens Saga.

Urmeaza ultimii headlineri ai festivalului, Immortal. Legendarii blackeri umplu toata pajistea si imi este foarte greu sa ajung intr-o zona mai in fata pentru cateva fotografii. In mod clar, nu toata lumea e fana infocata, dar toata lumea vrea sa ii vada macar. Comunicare destul de putina intre Abbath si public, dar show-ul are o anumita spectaculozitate. Scena este in general intunecata, iar atunci cand se proiecteaza lumini, acestea sunt in culori reci si de cele mai multe ori insotite de fum. Tot din acelasi registru, imi raman in minte pirotehnicele, care nu folosesc obisnuitele flacari galbene, ci niste compusi mai speciali probabil, care ard cu un alb intens sau un rosiatic neobisnuit. Nu a lipsit stilul de mers caracteristic al lui Abbath pe piese ca One by One, Grim and Frostbitten, Rise Darkness sau Tyrants.

Heavy metal-ul cu tente glam al celor de la Steelwing nu ma impresioneaza si aparent nici pe ceilalti, fiindca ne strangem in numar mare la ....

Second Stage pentru a vedea show-ul Kalmah. Ei da, asa mai vii de-acasa! Atata lume n-am mai vazut la Second Stage pana acum. Strigate, agitatie, scandari, maini pe sus, headbanging si un moshpit de pomina, iata ce efecte genereaza Kalmah. Plini de energie, finandezii trec in revista cam toate piesele lor de rezistenta, cu They Will Return energizand publicul si mai mult decat este deja. Din pacate sunetul de pe Second Stage nu se ridica la nivelul scenei principale, unde, judecand dupa publicul adunat si calitatea prestatiei, cred ca le-ar fi fost locul. Cu toate acestea, finlandezii pun multa pasiune, iar aceasta se transmite si imi lasa amintirea unui sfarsit de festival in forta si absolut memorabil. Din setlist: Hook the Monster, Swamphell, For the Revolution, They Will Return, Rust never Sleeps, The Black Waltz, Heroes to Us, Hades.

Asadar, inca un an, inca un Metalcamp, inca o experienta incredibila. Organizarea, locul de desfasurare, trupele care participa, atitudinea si amabilitatea locuitorilor din Tolmin, cat si atmosfera relaxata fac din acest festival unul cu totul deosebit in peisajul festivalurilor de vara europene. Citand dintr-un material promotional o sintagma care chiar se potriveste, A Headbanger’s Holiday.

Hell Over Paradise ... Metalcamp

Stay Metal!

Autor: Goss
Vezi galeriile trupelor: Arkona, Behemoth, Cannibal Corpse, Devildriver, Eluveitie, Ensiferum, Epica, Equilibrium, Ex Deo, Finntroll, Hammerfall, Heidevolk, Immortal, Insomnium, Kalmah, Korpiklaani, Leaves' Eyes, Nevermore, Noctiferia, Overkill, Paradise Lost, Sabaton, Six Feet Under, Sonata Arctica, Soulfly, The Exploited, Trail of Tears

Data concert:  July 05, 2010  | 0 Comentarii  | 4191 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Metalcamp 2010

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte