concerte

Metalhead Meeting 2014

Metalhead Meeting 2014
TRUPE: Arkona, Diamonds are Forever, Last Hope, Moonspell, Sepultura, Sincarnate

In toamna anului trecut, mai precis pe 21 septembrie 2013, a avut loc la Bucuresti prima editie a Metalhead Meeting, unde au concertat in fata unei audiente formate din peste 2500 de spectatori,  Lake of Tears si Hypocrisy, doua dintre trupele reprezentative pentru mentalul colectiv al metalistului roman.
Mizand pe acelasi concept, organizatorii au optat pentru cea de-a doua "intalnire metalica" tot pentru un line up construit in special pe notorietatea unor trupe cu o puternica rezonanta pentru ascultatorii autohtoni de asemenea sonoritati, Moonspell si Sepultura. Este o optiune de a merge la sigur,  justificata pana la urma de prezenta in numar foarte mare a spectatorilor pe 7 iunie la Arenele Romane
Am remarcat aceasta tendinta la mai multi promoteri si organizatori de mini festivaluri de pe plaiurile noastre, care insista sa aduca in concert trupe ce au dovedit ca se bucura de popularitate in Romania, cu toate ca au mai cantat pe aici de cateva ori si in conditiile in care ele nu mai tin capul de afis pe afara de ceva vreme.  

Intamplator sau nu,  Moonspell este una din trupele care au reusit sa se reinventeze de-a lungul timpului si au evitat capacana altor formatii din aceeasi generatie care fie s-au plafonat, fie au esuat intr-un fel sau altul din punct de vedere muzical. Mai mult, sunt absolut sigur ca Moonspell (sau Lake of Tears, Samael, My Dying Bride, Anathema) ar strange sute de oameni in fata scenei chiar daca ar canta lunar in Romania.
Asadar, peste 3000 de oameni, cu mic, cu mare, au umplut Arenele Romane pentru a asista la un adevarat tur de forta, nu mai putin de 7 ore de decibeli  in exces.

 


Din nefericire, am ratat Endsight si Diamonds are Forever, primele doua trupe care au avut dificila sarcina de a concura cu meciul de tenis al Simonei Halep si am ajuns la Arene chiar in plina desfasurare a recitalului Sincarnate.  Deficiente majore in zona sonorizarii, printre care volumul dat foarte tare, au facut ca muzica bucurestenilor sa fie mai greu de descifrat si este regretabil, mai ales ca a fost ultima aparitie live a lui Marius & co, cel putin pentru o perioada de timp dedicata lucrului la noul album de studio. Chiar si cu inconvenientele legate de sunet, Sincarnate a fost o pata de culoare, cel putin din punct de vedere stilistic, in raport cu celelalte trupe de pe afis.

Pe Last Hope i-am vazut pentru prima oara in 2012 la B’estfest si am ramas placut impresionat de prestatia lor de atunci. Cu un hardcore care nu exceleaza la capitolul originalitate, dar executat cu multa forta, pasiune si energie, bulgarii stiu sa faca spectacol, iar muzica lor se preteaza la fix pentru aparitiile live. Daca acum doi ani pe campul din Tunari, Last Hope a avut unul dintre cele mai reusite concerte din zona rock/metal, de data aceasta ceva nu a mai functionat la fel de bine. Poate de vina sa fi fost tot sunetul, ramas in continuare la un nivel mult prea ridicat, cert este ca vecinii nostri de la sud de Dunare mi s-au mai parut acum mai putin convingatori. E drept ca stilul lor muzical nu se numara printre preferintele mele si o parte dintre spectatori au reactionat foarte bine la ce se intampla pe scena, raspunzand cu generozitate prin diverse forme de mosh pit sau crowdsurfing.

Odata cu lasarea serii si dupa o binevenita pauza de hidratare, registrul s-a schimbat radical prin debarcarea rusilor condusi de Masha „Scream” Arhipova. Arkona nu propovaduieste cuvantul lui Putin si al administratiei de la Kremlin, ci evoca vremuri mitice, demult apuse. Stilistc, rusii au la baza un amestec de folk, viking si black metal, dar muzica lor este variata si destul de complexa, iar cea de pe ultimul album de studio are chiar tendinte meditative. Cu toate astea, setlistul ales a fost unul echilibrat și chiar dacă accentul a fost pus pe compozitii alerte, care au prins imediat la public, am avut parte si de piese mai asezate, la care spectatorii au asistat cu interes.  Combinatia  intre elementele de folcor si metal nu este una aleatoare in cazul Arkona, iar energia de care da dovada Masha, fluenta cu care alterneaza intre mai multe tipuri de voci, la care se adauga un set de instrumentisti valorosi cred ca au convins in mare masura pe cei prezenti, fapt reflectat in modul calduros cu care rusii au fost aclamati la finalul recitalului.
 


Despre Moonspell s-a scris și spus de-a lungul anilor cam tot ce se putea. Lusitanii au o relatie speciala cu Romania, concertand in ultimul deceniu de mai multe ori in tara noastra. I-am vazut prima data pe portughezi in 2005 la Timisoara si acela ramane, cel putin ca impact,  cel mai bun recital al lor.  Fara a avea un nou album de studio, Alpha Noir fiind lansat in 2012, Moonspell au pregatit un setlist special, axat pe compozitii care i-au facut celebrii acum aproape 20 de ani. Nu este astfel de mirare ca piesele extrase de pe Irreligious si Wolfheart au constituit grosul recitalului din 7 iunie.
Arenele Romane cu acele lumini de ambianta rosii, publicul fantastic si foarte implicat, forma buna a lui Fernando si a colegilor sai au concurat pentru a oferi un concert reusit, dar nu memorabil. Se prea poate sa se fi instalat o anumita uzura, fireasca de altfel dupa atatia ani, dar cert este ca nu am mai sesizat aceeasi pasiune la portughezi ca in alte ocazii.
 


Asa cum era de asteptat, Fernando a fost liantul intre spectatori si trupa, fiind un comunicator ireprosabil. Sunetul a scartait rau pe primele doua piese, dar treptat si-a regasit balanta pentru ca spre final sa se auda chiar bine.Opium, Alma Mater si Full Moon Madness au creat o adevarata isterie, demonstrand inca o data ca pentru mare parte din cei prezenti Moonspell se identifica in primul rand cu acea perioada.

Daca noi nu am fost in stare (ca echipa nationala) sa ne calificam  la Campionatul Mondial de Fotbal, s-au gasit totusi niste brazilieni sa vina in vizita la noi. Intr-o nota serioasa, mi se pare aproape incredibil ca Sepultura canta de 30 de ani. Trei decenii de activitate concertistica sustinuta,  13 albume de studio alcatuiesc biografia unei trupe extraordinare.  Multi nu au putut trece peste plecarea lui Max Cavalera, dar Sepultura , indiferent de componenta, ramane o legenda, cu un loc incontestabil in categoria celor mai infuente trupe din scena in anii ’90.   
Participarea brazilienilor la Metalhead Meeting a avut dublul rol de a celebra cei 30 de ani existenta, dar si de a promova cel mai recent disc, lansat in octombrie 2013.  Undeva in jurul orei 12,  clopotele de pe The Vatican au rasunat in Arenele Romane si cu siguranta si in locuintele locatarilor din zona Parcului Carol.  A urmat un adevarat maraton, in care Andreas Kisser si colegii sai au prezentat un melanj foarte bine gandit intre piese noi si compozitii clasice, adevarate imnuri de referinta pentru orice metalfan sau meatalhead, cum doreste fiecare sa se considere.
 


Nu mi-a placut niciodata Derrick Green, dar acesta s-a dovedit a fi un frontman rezonabil, cu buna prezenta scenica, in ciuda unei comunicari limitate cu publicul si unei voci cam plate. Daca Derrick nu i se poate substitui lui Max, mai ales pe vechile compozitii, tanarul Eloy Casagrande (23 de ani) este o revelatie, un baterist remarcabil si un adevarat castig pentru trupa. Andreas si Paulo fac ce stiu si o fac in continuare la fel de bine, dupa atatia si atatia ani.
In ciuda orei foarte tarzii, spectatorii au reactionat foarte bine, dar nu am putut sa nu remarc ca treptat numarul celor prezenti a scazut constant, iar la bis cred ca mai bine de jumatate din spectatori plecasera deja  Poate ca organizatorii ar trebui sa se gandeasca pentru editiile urmatoare la un program mai comprimat, fie la structurarea pe mai multe zile a evenimentului.
Nici ca se putea gasi o piesa mai potrivita ca Roots Bloody Roots care sa traseze epilogul unei seri parca dedicate intoarcerii catre radacini. Pana si atmosfera generala mi s-a parut diferita, genul de atmosfera pe care nu am mai sesizat-o in ultimii ani la festivaluri sau concerte. Parca era entuziasmul de acum un deceniu, specifica unei mari intalniri intre prieteni, chiar si oamenii erau in mare masura aceeasi, dar evident, mai maturi cu 10 ani.

Referitor la organizare, totul a decurs fluent si cei implicati in punerea la punct a detaliilor pentru acest concert merita felicitati pentru efort.  O impresie negativa mi-a facut insa cateringul, nu reusesc sa inteleg de ce, daca tot e vorba de un eveniment major, chiar festival, nu se poate gasi o solutie pentru o oferta de produse macar decente din punct de vedere calitativ. La polul total opus se situeaza, ca de obicei, echipa lui Andrei Irode, care a asigurat intr-un mod ireprosabil siguranta celor prezenti la eveniment.
Metalhead Meeting va reveni in septembrie cu un nou episod, al caror protagonisti vor fi Paradise Lost si Finntroll, asa ca avem de pe acum premisele pentru o editie cel putin interesanta.
 
Autor: Dragos P.
Foto: Vlad Busca
Vezi galeriile trupelor: Arkona, Diamonds are Forever, Last Hope, Moonspell, Sepultura, Sincarnate

Data concert:  June 17, 2014  | 0 Comentarii  | 7094 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Metalhead Meeting 2014

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte