concerte

METALLICA la Bucuresti

METALLICA la Bucuresti
TRUPE: Metallica, The Sword

Este greu sa scrii despre un concert Metallica desfasurat ca la carte si sa nu dai in anost – cum ai putea sa expui intr-un mod inedit evidentul? Spre stadion incepusera sa se indrepte siruri de tricouri negre inca de dimineata, cand ajungeau primele trenuri. Ploaia care a cazut toata ziua, fie in averse puternice, fie mai potolit, nu a impiedicat o mare parte din suflarea rocker-imii romanesti (si nu numai, aveam sa constat) sa se prezinte in zona Eroilor inca dinainte de a se deschide portile. Am intrebat o pereche din primul rand de cand stau acolo – de la 14:30, mi-au raspuns. „Suntem uzi pana la piele, dar nu conteaza”. Este genul de public pe care si l-ar dori orice trupa; se aplica si pentru un stadion plin ochi, singurele zone neocupate fiind cele din spatele turnului de sunet si extremele tribunelor. Sa fi fost vreo 30.000 de oameni – public neomogen din toate punctele de vedere, de la varsta la nationalitate, dar animat de acelasi gand: „Voi vedea Metallica!”. Greu de descris atmosfera din public, de la intrare pana in fata scenei, greu de pus in cuvinte expresiile celor din jurul meu, fie ei pustani care au venit la primul lor mare concert, fie ca erau veterani care vazusera trupa de atatea ori. Daca inainte de incepere predominau nerabdarea si entuziasmul, dupa ce greii au pasit pe scena cred ca am vazut aproape toata gama de trairi umane: bucurie, furie, exaltare, tristete, fericire, perplexitate, delir, transa – dar nicaieri blazare sau lipsa de reactie. Cum s-ar fi putut?

Pentru ca acum revin la concertul in sine: un regal. Trupa din deschidere, The Sword, nu am putut-o vedea sau auzi, fiind chemata pentru ecusoanele foto, treaba care s-a lungit cat jumatatea de ora alocata lor. Din ce mi s-a povestit şi din ce m-a impins curiozitatea sa ascult pe MySpace, nici nu pot spune ca-mi pare rau. Poate numai asa, de integritatea materialului.

[Din fericire, colegul nostru Tzugu i-a vazut si iata ce ne relateaza el:]
Texanii de la The Sword au inceput brusc, creand vreo doua minute de nedumerire in randul publicului. As indrazni sa spun ca au fost la fel de defavorizati ca si Monster Magnet acum 10 ani. O trupa complet necunoscuta (majoritatii) publicului roman a avut mari dificultati in a starni entuziasmul celor prezenti. The Sword canta heavy-metal, dar am auzit ceva influente Black Label Society & Co. (in opinia mea asta e de bine:), iar sunetul destul de brut i-a facut oarecum interesanti. Din pacate pentru formatie, nici J.D. Cronise (vocalul si liderul trupei) n-a facut mari eforturi sa comunice cu publicul, asa ca totul s-a sfarsit intr-un mare “lasa-ma sa te las”.

Probabil baietii din Austin ar fi meritat ceva mai mult decat 30 de minute de recital pe o ploaie agasanta si in fata unui public ce vedea in fata ochilor numai chipurilelui James, Kirk, Robert si Lars. [Multumim, Tzugu.]

Mad: In ceea ce-i priveste pe Metallica, aveam niste asteptari enorme si ele au fost atinse, americanii demonstrand inca o data ca sunt maestri pe scena. Si daca de vreo doisprezece ani incoace tot scot albume contestate de unii, adorate de altii, cred ca in privinta prezentarii live nimeni nu poate aduce obiectii. Ecstasy of Gold a lui Ennio Morricone a atras atentia tuturor, stiindu-se bine ca acesta este intr-oul folosit de Metallica de un sfert de secol, asa ca primul val incendiar a strabatut stadionul. In forta de la inceput si calare pe fulger: Creeping Death, For Whom the Bell Tolls si Ride the Lightning – nebunie totala. Harvester of Sorrow, apoi o piesa la care nu prea ma asteptam, Welcome Home (Sanitarium); momentul m-a prins la o traversare a gazonului B, intre cele doua tribune, asa ca am putut observa si mai bine trairile celor prezenti, ca si faptul ca cei mai multi renuntasera la pelerine in ciuda ploii incapatanate. E greu sa te desfasori de sub o bucata de plastic, nu? Din tribuna 1 unde m-am fixat apoi am constatat cam singura hiba a concertului, din punctul de vedere al unui spectator: in aceasta zona vocea se auzea in reprize, cand bine, cand aproape deloc.

Cum era de asteptat, tot pe piesele vechi se axeaza in concerte (de fapt, nu au cantat nimic de pe Load, Re-load sau St. Anger, mie nici ca mi-a lipsit ceva, dar stiu pe cativa nemultumiti): The Four Horsemen, ... And Justice for All, No Remorse, apoi Fade to Black, pentru care eu le multumesc din inima; desi nu-i piesa mea numarul 1, momenul in care am ascultat-o live e unul cu care voi ramane mereu.

Urmeaza iadul dezlantuit: Master of Puppets, excelenta piesa mai ales pe scena, cu toata furia si ura din ea. Dementa continua cu Whiplash, apoi vine momentul „sensibil” cu Nothing Else Matters. Cand aud il aud pe James cu „I’m your dream...”, toate resorturile mi-au sarit – in sfarsit, Sad but True, piesa care daca numai pe ea ar fi cantat-o si eu tot as fi venit. Cand au inceput primele efecte pirotehnice, cu niste ciuperci de foc, apoi altele pe post de proiectile si flacari puternice in fata scenei pe cadenta mitralierelor din fundal, era clar ca se realizase cadrul pentru One – impresionanta si dureroasa, ca si razboiul in sine; cred ca cea mai expresiva piesa a intregului concert. Tot cu focuri de artificii s-a desfasurat si Enter Sandman, alta piesa asteptata de marea majoritate, iar dupa Last Caress, Hetfield a spus scurt „Thank you, good night”. Poftim??? Sa fim seriosi, nu puteau scapa asa ieftin, desi se facuse ora „inchiderii”. Au intrebat daca mai vrem, iar la raspunsul hotarat ca da au replicat cu So What. Intr-adevar ultima piesa a fost Seek and Destroy in care la refren s-a auzit mai mult publicul si care a pus capatul unui concert incendiar.

Vrei ca doua ore din viata ta sa treaca incat nici sa nu le simti? Un concert Metallica precum cel de aseara este o reteta sigura. Nu stiu cand au trecut, dar cu siguranta mai vroiam. Cei patru au fost fantastici pe scena, cred insa ca si atmosfera de dincolo de gard i-a impulsionat serios. Ulrich aproape ca rupe tobele alea, solo-urile lui Hammett m-au facut de fiecare data sa ma opresc din hand-banging si sa observ atenta, Trujillo este un basist excelent si care s-a integrat perfect in trupa, iar Hetfield... Hetfield este acelasi, aceeasi voce inconfundabila, aceeasi chitara cu riff-uri demente. Nu are faima unui vorbaret, cu toate acestea comunicarea cu publicul a fost intensa si legatura care s-a creat, electrizanta. Desi nu l-am putut compara cu spectacolul de acum noua ani, care ramane undeva, intangibil, intr-o aura, al doilea concert Metallica in Bucuresti a fost un real succes, din care toata lumea a avut de castigat. Dar daca banii si altele din aceeasi categorie se duc mai devreme sau mai tarziu, amintirea pe care acest moment a lasat-o in sufletele fanilor nu se va estompa.

 

 

The Sword:

 

 

 

 

 

Metallica:

 

 

 

 

Autor: Mad
Vezi galeriile trupelor: Metallica, The Sword

Data concert:  July 23, 2008  | 16 Comentarii  | 7177 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: METALLICA la Bucuresti

  • fara cuvinte...........nota 10 plus...........METALLICAMETALLICAMETALLICAMETALLICAMETALLICAMETALLICAMETALLICA

    1. Posted by FLORYAN GEYER | 24 Iulie 2008 16:37
  • A fost un concert reusit, sincer sunt pretentioasa si ma asteptam la ceva jam, dar e ok asa.
    Metallica e o trupa OK, as fi vrut sa spun ca au fost la vremea lor e timpul altor trupe.
    Perioada Metallica a trecut, what's next?

    2. Posted by Black Rose | 24 Iulie 2008 17:42
  • black rose draga asculta dracului alte trupe si nu lua biletul unuia care ar fi vrut sa mearga la concert. matallkica sunt mai in forma ca niciodata. si eu stiu ce vorbesc spre deosebire de tine. esti o idioata sau idiot? nu conteaza oricum. te pup si dai bice cu linchin park si corn si dimuborgirele voastre

    3. Posted by bogdan | 24 Iulie 2008 18:31
» vezi toate comentariile
COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte