concerte

Motorhead la B'estfest

Motorhead la B'estfest
TRUPE: Motörhead

Nu am de gand sa contest in aceasta cronica valoarea unei trupe ca Moby, nu sunt nici in tema si nici n-am facut munca de cercetare. Din ce am apucat sa vad oamenii sunt profesionisti, muzica lor pe scena chiar este live (spre deosebire de a multor vedete pop), iar conform aprecierilor celor mai avizati si a box-office-ului este vorba despre o trupa de top in industria muzicii electronice. Totusi plasarea Motorhead inainte, si cu un timp mai redus al concertului, nu mi s-a parut deloc o alegere buna a organizatorilor B’estfest. De fapt, aceasta mixtura destul de eterogena in aceeasi zi n-as cataloga-o drept o idee stralucita, tinand cont de faptul ca am vazut un public din cel mai pestrit. Nu ca as avea ceva impotriva diversitatii, nici pe departe, dar a fost cel putin ciudat sa ma intalnesc in aceeasi zona de festival cu fosti colegi, clubberi pasionati, cu tot felul de oameni care n-aveau nicio treaba cu rock-ul (si nici nu vor avea dupa seara de joi) si cu tot felul de rockeri care n-au nicio treaba cu muzica electronica, fie ea cu influente rock, punk si mai stiu eu ce (se aplica acelasi comentariu ca mai devreme). Atat cu nemultumirile si nedumeririle mele.

 

 

 

Pe britanicii de la Motorhead i-am mai vazut acum doi ani, ca headlineri intr-un show de doua ore, dar spun cu mana pe inima ca cel de fata a fost mult mai bun, in special datorita unei comunicari superioare cu publicul. Vocalul Lemmy Kilmister a inceput cu „We are Motorhead and we play rock ’n’ roll”, a vorbit destul de mult intre piese (el neavand notorietatea unui mare vorbaret) si a sfarsit concertul cu aceeasi fraza in timp ce-si folosea basul pe post de mitraliera, tobarul Mikkey Dee s-a ridicat de cateva ori deasupra bateriei pentru a saluta publicul, iar chitaristul Phil Campbell a iesit in mai multe dati in fata, a salutat, a vorbit si a excelat in grimase. Iar prin cele de mai sus m-am referit numai la ceea ce a venit peste o muzica extraordinara, caci trioul legendar a adus rock ’n’ roll-ul la Bucuresti, in forma lui cea mai heavy.

 

 

 

Reactia fanilor a fost pe masura, incepand cu Iron Fist si incheind cu Overkill, lucru de altfel de asteptat tinand cont de faptul ca pe scena se canta cu atata placere, cu atata suflet incat nu ai fi zis ca pe umerii lui Lemmy apasa 64 de ani (si probabil mai mult de jumatate din substantele interzise). Vocea gajaita si usor blazata, basul in forta, solo-urile de chitara (in special cel dintre One Night Stand si Another Perfect Day), tobele intr-o mare forma (incununata de solo-ul prelungit din In the Name of Tragedy) – toate acestea au facut un show de neuitat, intre metal si blues, intre simplist si frumos. Cele doua neajunsuri ale sale au fost durata prea scurta si sunetul cam neclar (in special in ceea ce priveste vocea) si mult prea tare (desi aceasta a fost cererea lui Campbell), lucruri constatate in apropierea mixerului, si nu langa scena.

 

 

Alaturi de cateva piese mai recente, Be My Baby, Rock Out si One Night Stand, vechile compozitii au avut succesul meritat: Stay Clean, Metropolis, Over the Top, Another Perfect Day, Going to Brazil, Killed by Death si, bineinteles, Ace of Spades, la care aproape ca se auzea mai tare o singura voce in care se impletisera toate glasurile spectatorilor. Continuele aclamatii care sa le dovedeasca batranilor rockeri ca la Bucuresti se gaseste cel mai zgomotos public si uralele de la final, cand trupa si-a salutat admiratorii si a parasit scena, au fost probabil cea mai buna multumire pentru o ora dementa. Nu au fost focuri de artificii, proiectii video sau alte „spectacole” pe scena decat prestatia celor trei; se pare ca muzica directa si din suflet inca mai are fanii ei. Mai ales cand aceasta muzica poarta marca inconfundabila Motorhead.

 

Autor: Mad
Vezi galeriile trupelor: Motörhead

Data concert:  July 02, 2009  | 9 Comentarii  | 2571 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Motorhead la B'estfest

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte