concerte

Nova Rock Festival 2006

Nova Rock Festival 2006
TRUPE: Apocalyptica, Bloodhound Gang, Bullet for My Valentine, Guns N'Roses, Metallica, Motörhead, Oomph!, Opeth, Sebastian Bach, Tool

 

Public

 

Inca din februarie sau martie cand am vazut prima data afisul cu lineup-ul acestui festival l-am cocotat in varful listei de obligatii personale irevocabile pe acest an. Asa ca pe 14 iunie, la 5 dimineata, am pornit spre Austria. Nu stiam prea bine la ce sa ma astept pe langa cele 2 scene anuntate. Ca sa va faceti o idee de cata lume a fost am sa va spun doar ca drumul dintre Viena si Niclkesdorf  (cam 60KM de autostrada) l-am facut in aproximativ 4 ore, spre deosebire de 25-30 de minute in sens invers. A urmat un drum de aproape o ora pe jos, printre o coloana de masini ce ocupa drumul cu 2 benzi dintre iesirea de pe autostrada si parcarea festivalului. Se inainta cam 500m/ora si se bea cam 3-4 beri in acelasi timp. Nu mi-a venit sa cred cand am vazut cum toti austriecii duceau cu ei baxuri sau butoaie de bere pe care ulterior am aflat ca era voie sa la iei in camping. Cand a doua zi am vazut ca unii aveau cu ei generatorare de curent si frigidere si plimbau baxurile de bere cu roaba am ramas ca un anume emoticon…
Inca de la inceput am remarcat ca festivalul, lasand la o parte trupele de pe afis, scenele in sine si alte cateva detalii, nu e cu mai nimic mai bine organizat decat Peninsula de anul trecut. Camparea se facea pe un camp intins cat vezi cu ochii care la o ploaie mai serioasa ar fi dat nastere celui mai mare ring de lupte in noroi de la Woodstock incoace. Din fericire nu a fost cazul, vremea fiind exact pe dos; insuportabil de uscata si calda. Ne-am dat duhul cautand un pic de umbra (alta decat cea exagerat de fierbinte din cort) fara prea mare succes. Nici un copac, o singura terasa mult prea mica pentru cati oameni erau acolo, pe scurt no escape. In plus apa se gasea numai in doua locuri unde stateai si cate 10-15 minute la coada sa te racoresti un pic. Pe de alta parte am fost oarecum surprins, dar la modul cel mai placut ca ma intelegeam mult mai bine cu cei de la tarabe si standuri decat in Ungaria. Majoritatea vanzatorilor de la Nova Rock vorbeau engleza decent si ne-am facut si printre austrieci cativa prieteni cu care am putut comunica fara probleme. Sa fie rock!

 

Camping

 

Ziua 1 – 15 Iunie

Ca sa nu ma repet de prea multe ori, sonorizarea a fost cum eu unul nu am mai auzit in viata mea si toate trupele au sunat magnific in cea mai mare parte, cu mici exceptii pe care le voi aminti cand va fi cazul.


Prima trupa pe care am vazut-o la festival a fost Bloodsimple. Nu auzisem in viata mea de ei si nici nu sunt fan al genului (hardcore/metalcore). Trupa a sunat foarte suparat, vocalul s-a agitat pe scena o parte din public in fata ei si apoi gata, nu inainte de a multumi fratilor mai mari de la Trivium ca i-au bagat pe felie cum s-ar zice.

Au urmat chiar fratii mai mari. Publicul s-a mai marit, au inceput sa apara capetele sparte si nasurile rupte. In concert Trivium au adus destul de mult a Metallica si parca pentru a sublinia asta aproape la fiecare piesa ne aminteau ca peste cateva ore o sa vedem ceea ce ei considera cea mai mare trupa de metal “ever”. Cred ca in timp ce cantau Trivium am observat unul din “celelalte detalii” care plaseaza Nova Rock mult deasupra Peninsulei autohtone. Oamenii de la securitate s-au purtat nu doar civilizat cu publicul, dar pe parcursul celor 3 zile au dat apa practic non-stop celor care cereau. Se plimbau in continuu cu galeti si pahare, facand multa mai usoara “sederea” de 10-12 ore. Nu am vazut sa loveasca, impinga pe nici un spectator, indiferent cce ar fi facut acesta. In plus foloseau manusi pentru a prinde pe cei care faceau crowd-surfing si ajungeau la “end of the line”, dupa care ii lasau sa se intoarca linistiti in public.

Bullet for my Valentine au avut parte de o primire mai calda decat ma asteptam, tinand cont ca au numai un album la activ. Cu toate astea mi s-a parut un recital mult mai sec decat ce vazusem inainte la Trivium si chiar la Bloodsimple. Cum nici nu au cantat piesa pe care o asteptam eu (All these things I hate) am plecat destul de dezamagit cand au terminat, dar macar intreg, fara nici o rana, mare lucru la nebunia ce a fost acolo.

 

Alter Bridge

 

Dupa cateva ore de pauza am revenit la timp sa mai prind cateva minute cu “noii Creed”, si anume Alter Bridge. Nu auzisem nici o piesa dar numele si “istoria” m-au facut destul de curios. Un stil ceva mai clasic, grunge decat la Creed, nu atat de “MTVish”.

Au urmat Alice in Chains, prima trupa cu adevarat importanta a serii. Cu un vocal de culoare ce imbina un pic din look-ul lui Hendrix, un pic din atitudinea lui Lenny Kravitz si destul de mult din vocea lui Layne Staley, AiC au sunat si aratat excelent. Publicul a fost oarecum apatic in cea mai mare parte dar la Dirt, Angry Chair, Down in a Hole, Rooster care au fost exagerat de reusite, s-a mai dezmortit. Nu stiam la ce sa ma astept de la concertul lor tinand cont de pauza de cativa ani si de schimbarea vocalului si pot sa spun ca mi-au intrecut asteptarile cu mult. Alice in Chains merita vazuti oricand.

 

Motorhead

 

Motorhead nu mi-au placut niciodata. Nu imi place stilul lor, nu imi place vocea ragusita a lui Lemmy, pe scurt, nu imi place. In plus la cealalta scena cantau Queens of the Stone Age si numa la ei imi statea capul. De fapt la ei si la cate minute mai sunt pana vin Metallica. Asa ca pentru mine cele aproximativ 70-80 de minute cat au cantat batranii de la Motorhead au trecut aproape neobservate pentru mine.

 

Metallica

 

Dupa mai bine de o jumatate de ora de pregatiri pe scena, probe de sunet si alte mirifice motive de plictiseala pentru zecile de mii de oameni care asteptau, Metallica au inceput.
Si nu oricum, ci cu un Creeping Death de ne-a si stat inima pe loc. Au urmat (nu stiu daca exact in aceasta ordine) Wherever I May Roam, Fuel care s-a bucurat si de suportul vizual a unor flacari de cativa metri in fata scenei (caldura se simtea si in public foarte tare), For Whom The Bell Tolls, The Unforgiven. Inca de la inceput am remarcat ce batran arata James Hetfield si ca varsta incepe sa se vada si pe Kirk Hammet. M-am gandit pe loc cat de mult ma bucur sa fiu acolo, tinand cont ca nu se stie cat va mai tine trupa, sau cel putin cat va mai rezista sa cante doua ore si jumatate aproape neintrerupt; neintrerupt si extraordinar de bine. Dupa o scurta pauza cu un mic documentar ce prezenta Master of Puppets si importanta acestui album in istoria trupei, cei patru calareti ai apocalipsei au revenit si au cantat intreg albumul, cap-coada. Piesa de titlu a fost cea mai aclamata de public, dar punctul maxim al concertului a fost probabil “The Thing That Should Not Be”.  Pe scena, in spatele bateriei era un fel de podium inalt de cam trei metri, lung cat aproape tot scena, in spatele caruia erau proiectii video. La piesa mai sus amintita proiectiile constau intr-un ochi gigantic de reptila. Prin gigantic vreau sa zic inalt cat 2-3 oameni. James s-a urcat pe podium (unde erau si microfoane) si din cand in cand se intorcea spre “monstru” incercand parca sa il infranga cu chitara.

 

Metallica


Dupa ce s-a terminat si Damage Inc au mai cantat Sad But True (una din favoritele mele), Enter Sandman, One (la intro scena s-a transformat intr-un adevart camp de lupa, cu explozii, flacari), Nothing Else Matters la care l-au avut invitat pe Jerry Cantrell si Damage Case impreuna cu Lemmy de la Motorhead. Cele 150 de minute s-au incheiat cu Seek and Destroy si cu o luna repriza de “thank you”, “Metallica loves you”, aruncat pene, bete, plimbari pe scena etc. Lars a coborat de pe scena pentru a da cateva bete unor norocosi din primul rand. Intr-un moment surprins de camere am avut impresia ca ii spunea unui spectator, tinand un bat in fata sa “beg me”. Gestul mi-a amintit pe loc ca una din piese (nu-mi amintesc care) a fost dedicata tuturor trupelor care au cantat in deschidere, James amintind ca aplaudand cat mai mult o sa le dam acestora de stire cine ne-a placut mai mult in acea seara. Concluzii sunteti liberi sa trageti singuri. Eu eram prea obosit si bucuros atunci sa trag linie si sa vad ce iese.

 

Ziua 2 – 16 Iunie

In a doua zi ma interesau Massive Attack, Placebo si un pic Live. Am prins si Starsailor, o trupa de brit-rock care nu a starnit prea mare verva. Lumea astepta altceva.

 

Live

 

Live m-au dezamagit. Au cantat destul de mult de pe noul album care e slabut, vocalul ne-a dat lectii de miscari gay, lectii pe care nu le ceruse nimeni si in general au sunat un pic obosit. Au avut un grup de fani devotati in primele randuri, care au si disparut dupa ce Live au coborat de pe scena. Si ar trebui sa le para rau.

Massive Attack au fost magnifici. 90 de minute extraordinare, fantastice, geniale. Pana nu a inceput concertul habar nu aveam ce va fi scena, ce se va canta, cine va canta. Se stie ca 100th Window a fost practic realizat de 3D (Robert Del Naja) si Danny The Dog cam la fel. Cand am vazut 2 baterii, chitara, clapa, mixer, bass si trei microfoane am ametit. Cand am recunoscut bassistul mic, negru si grasut din clipul Inertia Creeps, pe Grant Marshall si la un moment dat (moment in care a aparut pe scena) pe Shara Nelson care a cantat Safe From Harm si Unfinished Simpathy mi-am spus ca sunt in cel mai nimerit loc din lume in momentul respectiv. Aproape toate melodiile au fost mult mai “rock” decat pe albume cu multa chitara, niste solo-uri incendiare strecurate exact unde trebuie. Future Proof de exemplu a fost de nerecunoscut. Karmacoma, Teardrop, Risingson, Inertia Creeps, Mezzanine… tot concertul a trecut incredibil de repede. Del Naja a fost mai britanic decat ma asteptam, comunicarea cu publicul fiind practic egala cu 0 (inafara de cate un thank you din cand in cand). In plus nici unul din cei de pe scena nu era in vizorul reflectoarelor iar luminile din spate care din cand in cand ne spuneau cat costa razboiul din Irak si alte interventii militare creau un efect de contralumina tinand figurile muzicienilor intr-o bezna aproape totala. E foarte greu de descris ce a fost acolo, pentru mine e unul din cele mai bune concerte la care am fost.

 

Placebo

 

Placebo au mult mai multi fani in Austria decat ma asteptam. Atat la Live cat si la Massive Attack majoritatea celor din primele randuri au stat cuminti, plictisiti chiar trezindu-se subit la Placebo. Cei trei membri de baza imbracati complet in alb, cei doi invitati complet in negru, o scena mai saracacioasa decat la Massive Attack si Infra-Red. Asa a inceput concertul cu cei mai multi spectatori pe metru patrat de la intregul festival. Am fost mai mult decat surprins ca a fost mai multa imbranceala si inghesuiala decat la Metallica si, din cate am vazut si decat la Guns. Vizionarea concertului a fost mai mult o lupta continua de a nu fi impins, de a nu cadea, de a vedea ceva, ceea ce a scazut mult din valoarea celor 90 de minute. In plus ma asteptam ca Molko sa se tarasca pe scena, sa planga, sa se miorlaie, sa ii curga rimelu pe fata, sa isi roada oja de pe unghii si la final sa cada mort intr-un colt dar nu a facut nimic din astea. A cantat, oarecum apatic (nici vesel nici prea afectat), s-a plimbat dintr-o parte in alta a scenei si cam atat. Olsdal a fost parca mai “rock-star” aratandu-ne scula si jucandu-se cu ea destul de spectaculos. Ma refer la bass, perversilor.

 

Placebo

 

Meds a fost cantat aproape integral, spre bucuria mea si nu numai. Doar doua piese au lipsit ca playlist-ul sa ma multumeasca complet… Pierrot The Clown si Pure Morning. La final am plecat oarecum trist. Placebo inseamna foarte mult pentru mine dar dupa Massive Attack au dezamagit un pic. A lipsit acel “ceva” care face un concert mai mult decat foarte bun. In plus nici de ceea ce a fost (si anume o interpretare excelenta a unor piese care imi plac foarte mult, pe o sonorizare de zile mari) nu m-am putut bucura din cauza inghesuielii exagerate. A fost frustrant, aproape la fel de frustrant ca in tribune la Depeche Mode dupa numai o saptmana, de unde se vedeau doar niste pureci. Dar asta e alta poveste.

 

Ziua 3 – 17 Iunie

In ultima zi am stat aproape constant “sa tin gardul” pentru ca vroiam neaparat sa vad Tool de la un loc bun si in plus inainte erau si Opeth, Apocalyptica si Die Krupps. Asa ca dupa trezire, spalat si o halca gigantica de peste m-am indreptat alaturi de Florin (nu eu, altul) spre scena albastra.

Primul pe ordinea de zi (pentru mine cel putin) a fost Sebastian Bach. Mai putin sexy decat acum 15-20 de ani, dar intr-o forma vocala foarte buna, a facut un show mai mult decat respectabil pentru ora la care canta. Ora 14 mai precis cu toate ca el intreba “who’s gonna sing with me tonight?”.

Au urmat Die Krupps pentru 40 de minte de EBM. Mi-au adus aminte de concertul Skinny Puppy din august anul trecut. Fani putini, amiaza, vreme nepotrivita (la Skinny Puppy a fost ploaie, la Krupps caldura infernala) si o prestatie excelenta.

Opeth au avut timp sa cante fix patru piese din care pe prima (The Grand Conjuration) de-abia am recunoscut-o pentru ca a sunat foarte prost. Nu imi dau seama care a fost problema, mai als ca s-a rezolvat miraculos la urmatoarele trei melodii: The Lepper Affinity, Closure si Deliverance. Show practic egal cu 0, miscare scenica deloc, muzica si atat. Mi-a parut totusi rau ca au cantat la 4 dupa-masa si atat de putin, mai ales ca pareau mai in forma decat la Sziget 2005 cand de-abia schimbasera tobarul. Dupa Deliverance Mikael si-a cerut scuze ca a uitat sa ne averitzeze ca e ultimul cantec si s-a oferit sa ne mai ofere o piesa singur, numai cu voce. A urmat un scurt “you fucking cunts” si gata.

 

Apocalyptica

 

Apocalyptica nu mi-au placut in mod deosebit, pe langa faptul ca a fost scurt (in ciuda fanilor numerosi, tot trupa de deschidere a fost) mi s-a parut mai slabut decat la Targu Mures. Delicatesa ramane accentul lui Toppinen in engleza.

Ooomph nu ascultasem in viata mea si cand au urcat pe scena impresia a fost de “pui de Rammstein”. Ulterior am aflat ca de fapt e exact invers, ca Rammstein s-au inspirat la greu din Ooomph, avand insa mult mai mult succes. Nu cred ca gresesc prea mult daca spun ca oricine stie Rammstein stie si Ooomph si invers. Atat stilul muzical cat si atitudinea si imaginea scenica fiind foarte asemanatoare (aceasta din urma fiind insa mult mai putin extravaganta la Ooomph). Nemtii au urcat pe scena imbracati in calugari, mai putin vocalul care era blocat intr-o camasa de forta de care a scapat ulterior. Toate piesele au fost in germana asa ca nu am inteles nici un titlu, nici un vers. Mi s-a parut ca au fost cam cea mai putin apreciata trupa a zilei de cei din public, fiind chiar usor huiduiti, pe nedrept dupa parerea mea.

 

Bloodhound Gang

 

S-a tot vorbit despre show-ul Bloodhound Gang din Romania, de modul in care “acceptam prostiile americanilor”. Ei bine si langa Viena trupa de rapcore s-a manifestat in linii mari cam la fel, avand insa un public de multe zeci de ori mai mare decat la Bucuresti. Au avut un fel de prastie uriasa, manevrata de trei membrii ai staff-ului, cu care aruncau tricouri in public. A urmat maieul lui Evil Jared, nu inainte de a trece pe la sub-bratul, si prin chilotii acestuia. Publicul era deja foarte numeros si se radea cu lacrimi peste tot.
Dupa cam 7 melodii pe care, ca om ce nu asculta Bloodhound Gang decat daca se pune in vreun bar in care se nimereste sa ma aflu, nu le-am recunoscut, a urmat “The Roof is on Fire” menita sa fie recunoscuta, dupa cum a spus Jimmy Pop, chiar si de catre “turcul cu mustata ciudata de la standul cu kebab”. A venit si randul trompetei si a imnului austriac, a intrebarii lui Jared “what is this?” si a remarcii “I thought the National Anthem of Austria is Rock Me Amadeus” iar in final a binecunoscutei “Ballad of Chasey Lain” considerata mai nimerita ca imn.
Nu a lipsit momentul cu “Enjoy the Silence” si a urinatului pe capul si in sapca lui Jimmy Pop, a nenumaratelor remarci asupra homosexualilor, proiectii cu mesaje satirice in germana si multe altele. Poate cel mai comic a fost cand au declarat ca Austria e orasul lor favorit din Germania. Bloodhound Gang au oferit mai putina muzica si mai mult Show, exact invers decat Tool, care au urmat dupa “The Bad Touch”.

Tool erau pentru mine headlinerii serii si unul din principalele motive a deplasarii mele in Austria. Un “dwcor” oarecum asemanator cu cel de la Massive, fara reflectoare pe membri, cu niste ecrane mari in spatele scenei pe care rulau clipurile pieselor cantate, sau, in lipsa de asa ceva, imagini bazate pe fractali si elemente grafice specifice trupei.
Stinkfist a deschis cele 60-70 minute cat a durat recitalul. Maynard undeva in spate, langa baterie, imbracat in blugi, cu palarie de cowboy (la care a renuntat dupa o vreme lasand la vedere mica lui creasta), miscari… ciudate aproape tot timpul. A urmat The Pot, primul “punct maxim” al concertului. Un grup de slovaci de langa mine cantau constant. Nu erau in public inainte de Tool si au plecat imediat dupa ce au terminat. A doua zi i-am intalnit inainte de plecare, venisera numai pentru Tool.
Sober a fost pentru mine cel mai asteptat si sperat moment al serii. M-am bucurat enorm ca au cantat-o si am avut impresia ca rup gardul din fata mea. Au mai cantat Forty Six & 2, Vicarious, Jambi, Schism, Lateralus si au incheiat cu Aenima. Totul a sunat impecabil, pacat ca nu a durat mai mult.

 

Guns n'Roses

 

Despre Guns’n Roses aflasem ca au intarziat vreo 3-4 ore la un concert sustinut la Budapesta. Ma gandeam deja ca daca repeta figura, totul se termina cam la 6 dimineata, mai am timp sa mananc ceva, sa imi fac bagajul si sa o iau frumos catre locul de intalnire, la vreo 2-3 km de camping. Dar cu numai 20 de minute mai tarziu decat scria in program, Axl Rose & company au aparut pe scena. Scena, foarte incarcata, “respira” Chinese Democarcy. Bannerele, excesul de rosu, totul crea o atmosfera oarecum “chinezeasca”
Show-ul a inceput exploziv cu Welcome to The Jungle. Artificii, flacari si public in delir. A fost un start foarte bun pentru un concert care insa s-a stins rapid. Senzatia generala a fost ca Axl incearca sa depaseasca Metallica din cat mai multe puncte de vedere posibile. De la inceput pana la finalul concertului au trecut tot cam 2 ore jumatate, scena a fost mai complex aranjata decat la Metallica, au fost trei chitaristi si la unele piese chiar 4 cand Izzy Stradlin si-a facut aparitia, au avut doua zile de nastere, una a “stage manager”-ului si cealalta a pianistului (spre deosebire de Metallica care au avut numai o zi de nastere pe 15 iunie, a unui membru a staff-ului), mai multe artificii si confetti.

 

Guns n'Roses

 

Ceea ce a fost insa categoric mai putin reusit decat la Metallica, a fost prestatia. Axl, unicul membru original ramas in trupa, a fost cam jumatate din timp in backstage. Uneori iesea de pe scena si de doua ori in timpul aceleiasi piese. Totul a culminat cand a iesit chiar in mijlocul refrenului la Knocking on Heaven’s Door, lasand legiunea de chitaristi sa ii tina locul si la voce. In plus au fost 4 sau 5 solo-uri (fiecare chitarist plus pianistul), solo-uri care au putin in comun cu muzica Guns, cu ceea ce asteptau fanii si in plus, foarte lungi. November Rain a sunat destul de dezamagitor, desi era probabil cea mai asteptata piesa din partea publicului. Vocea lui Axl tine inca destul de bine, si cand era prezent pe scena alerga de colo colo ca la un antrenament pentru 400m garduri. Doar ca asta se intampla nici jumatate din cele 140-150 de minute.

 

Guns n'Roses

 

O oarecare salvare a venit de la finalul cu Paradise City care a fost la fel de puternic precum inceputul. Probabil daca s-ar fi rezumat la aceste doua piese ar fi fost un show genial, singurul cusur care i s-ar fi gasit fiind durata. Nova Rock 2006 s-a incheiat cu artificii, confetti si aruncarea microfonului lui Axl in public. Apoi ne-am dus si ne-am culcat.

Fotografiile apar prin amabilitatea novarock.

Vezi galeriile trupelor: Apocalyptica, Bloodhound Gang, Bullet for My Valentine, Guns N'Roses, Metallica, Motörhead, Oomph!, Opeth, Sebastian Bach, Tool

Data concert:  June 15, 2006  | 1 Comentarii  | 20990 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Nova Rock Festival 2006

  • eu nu am fost decat la prima zi. in principal, pentru alice in chains si metallica. de alter bridge abia auzisem si eram curioasa, dar nu mi-a placut deloc prestatia live. ai uitat de avenged sevenfold. avenged sevenfold sunt geniali! iar motorhead...parerea ta e parerea ta! parerea mea e ca sunt prea tari. sa nu mai zic nimic de metallica! ii inteleg pe trivium. metallica are the best band ever!

    1. Posted by oama | 11 Decembrie 2007 15:56
COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte