Rock the City, ziua 2: cronica de concert
WHITE WALLS
Intreg programul de a doua zi s-a devansat cu jumatate de ora, lucru care, spre dezamagirea mea, m-a costat ratarea primei jumatati a concertului White Walls. Imbinand elemente de progressive, metalcore si subtile influente jazz, muzica celor de la WW reflecta o combinatie fericita de stiluri, plecand parca de la o baza Tool si adaugand elemente din Meshuggah; cu siguranta, o varianta reusita a metalului modern, comparativ cu altele la care aveam sa asist ulterior.
De potentialul mare al constantenilor imi dadusem seama inca de la primul concert la care participasem in urma cu doi ani, fiind printre putinele trupe care au reusit sa umple un club de provincie; potential care, alaturi de profesionalismul de care dau dovada pe scena, a intampinat aceeasi reactie pozitiva din partea publicului si la Rock the City.
Avantajati de un sunet bun (nu-i de mirare, cu Fane la butoane), s-au prezentat intr-o forma excelenta, cu un setlist ce a inclus, fireste, piese de pe Mad Man Circus, precum si altele noi de pe viitorul album ce se anunta la fel de promitator. Daca pentru partea de growling mi-as fi dorit mai multa vigoare, vocea curata a lui Eugen Brudaru ramane ireprosabila, timbrul sau aparte reusind sa ne ridice parul pe maini, mai ales pe piese precum Curtains cu care si-au si incheiat concertul.
TRIVIUM
La fel ca stilul lor muzical, sentimentele mele pentru Trivium raman incerte. Nu ca ar conta musai o incadrare anume, dar abordeaza o muzica eclectica fara a avea o identitate muzicala bine conturata. Nu imi displac, dar nici nu ma incanta in mod deosebit. Exceptie fac doar cateva piese pe care am avut ocazia sa le aud live duminica seara, precum Dusk Dismantled, Down from the Sky sau Pull Harder on the Strings of Your Martyr, restul melodiilor urmand aceeasi linie si nesurprinzand cu nimic in plus, poate doar pe ascultatorii mai devotati ai trupei prezenti in primele randuri. Aveam asteptari mai mari si de la vocea lui Heafy, alternarile nefiind la fel de reusite ca pe inregistrari, dar au fost compensate de eforturile sale constante de a inteti atmosfera in randul publicului, indemnandu-l „sa transpire” alaturi de ei. Se adauga bile albe si pentru dexteritatea si dezinvoltura lui Nick Augusto in spatele tobelor.
BULLET FOR MY VALENTINE
Au urmat galezii de la Bullet For My Valentine, o trupa care si-ar merita aprecierile mai degraba in Popcorn, Bravo si alte reviste pentru adolescenti, fiind o trupa lipsita total de substanta si de profunzime. E de ajuns sa le urmaresti un videoclip sau sa le citesti versurile ca sa te convingi. Cu putin efort si indurare, ai putea selecta anumite pasaje izolate demne de atentie, doua- trei riffuri de ici, unu- doua solouri de colo. Dar de ce am despica atat firul in patru, nu e de ajuns; doar pentru ca instrumental imprumuta (sau, mai bine zis, fura) elemente specifice anumitor subgenuri metalice, nu face ca muzica lor in ansamblu sa fie mai putin lipsita de acel feeling specific metalului . N-as emite astfel de judecati de valoare daca ei, la randul lor, nu s-ar ambitiona sa fie incadrati ca atare.
Nici live nu au excelat, facandu- si apartia pe scena intr-un mod usor patetic si nepotrivit pe introul „O Fortuna”. Vocea slabuta a lui Tuck si prezenta scenica statica a trupei au fost compensate de basist care parea sa faca intreaga munca pe scena, contribuind inclusiv pe anumite pasaje vocale mai dificile.
RAMMSTEIN
In cele din urma, muzica avea sa intalneasca un complex de multe alte ingrediente cu ocazia prestatiei celor de la Rammstein, creand un produs care sa miste si sa socheze masele de ascultatori. Nu am fost niciodata fascinata prea tare de aceasta directie a muzicii industriale, iesita la suprafata tocmai prin contributia unor trupe ca Rammstein, pierzandu-si parca esenta si lipsindu-i consistenta si agresivitatea specifica metalului si rockului industrial, regasite pe albumele unor trupe ca Ministry in prima sa perioada sau Die Krupps. Dar vorbim deja de povesti diferite, chiar daca stilistic exista o oarescare legatura, Rammstein au pasit atat de adanc pe terenul mainstreamului incat comparatia pare acum ridicola.
Sunt sigura ca tocmai din acest motiv, sunt destui connaisseuri care le contesta valoarea; pe mine, insa, facand abstractie de simplitatea muzicala, indrazneala cu care jongleaza la nivelul mesajului, dincolo de bariere morale, alaturi de atitudinea deschisa, ironica si nonsalanta cu care isi fac treaba nemtii in studio si pe scena, m-a facut sa nu-i reneg complet.
In alta ordine de idei, spectacolul bombastic al sextetului german la Bucuresti a fost incarcat in permanenta de motive falice ori martiale, dominat si de aceasta data de artificii si alte efecte priotehnice, de jocul impresionant al luminilor si de felurite deghizari ale trupetilor, indeosebi ale lui Lindemann. Totul la superlativ, uluind si cucerind din primul moment publicul. Fiecare moment era gandit, regizat, personal simtind lipsa spontaneitatii pe care un artist ar trebui sa o aiba pe scena.
Facand o trecere prin intreaga istorie a trupei, publicul roman a consumat extaziat timp de ora jumatate o selectie de hituri, printre careAsche Zu Asche, Feuer Frei!, Mein Teil, Ich Will, Du Riechst So Gut, cantand alaturi de trupa refrenul piesei Du Hast si fiind pe alocuri domolit de melodii ca Ohne Dich sau varianta pian / voce a piesei Mein Herz Brennt. Sonne, Pussy, o baie de spuma, plecaciuni si multumiri din partea trupei au incheiat apoteotic prestatia teutonilor.
Asadar, efervescenta spectatorilor, sunetul impecabil, ansamblul pompos de lumini, efecte, costumatii, alaturi de coregrafia si teatralitatea fiecarui moment in parte au tradus succesul acestui concert, publicul uitand parca pentru cateva clipe de numeroasele deficiente organizatorice care si-au pus amprenta pe editia Rock the City 2013 si care, in mod cert, vor afecta capitalul de incredere al organizatorilor in cauza, de acum inainte.
Setlist
1. Ich Tu Dir Weh
2. Wollt Ihr Das Bett In Flammen Sehen?
3. Keine Lust
4. Sehnsucht
5. Asche Zu Asche
6. Feuer Frei!
7. Mein Teil
8. Ohne Dich
9. Wiener Blut
10. Du Riechst So Gut
11. Benzin
12. Links 2-3-4
13. Du Hast
14. Bück Dich
15. Ich Will
Encore:
16. Mein Herz Brennt (piano version)
17. Sonne
18. Pussy
Fotografului Metalfan.ro acreditat la festival nu i s-a permis fotografierea recitalurilor trupelor Trivium si Rammstein.
Posteaza pe pagina mea de Twitter
Posteaza pe pagina mea de Facebook
Posteaza pe pagina mea de MySpace
Trimite pe YM
Trimite pe emailAlte articole din Concerte
Scandal – „Payback Days Romanian Tour”, cap...
Crippled Black Phoenix cu The Devil’s Trade în ...
The Hives - Bucharest GreenSounds Festival 2018
Judas Priest la București – amintiri din „Epo...
Layne Staley a murit, dar Alice In Chains trăieș...
Stone Sour infiltrează Europa
„Crazy World Tour” – alt concert criminal cu...
Am luat maşina timpului până la Quantic, la pet...
TOP 2017
• Cadaveria: heavy metal cu zâmbetul pe buze
• Paul Dean (Jerusalem): from John Mayall to Ian Gillan - the story of Jerusalem
• Dizzy Reed (Guns N'Roses): It takes time to make a record
• Buday Tamás (Tormentor, Nifelheim): being true and honest to each other and never let a system to tell you who you are and what you are capable of
• Festivalul Celtic Transilvania 5 sau fabrica de rockeri de la Beclean; interviu cu Narcis Mureșan
• Magazinu’ 51: Întotdeauna am preferat scena mare în locul pivnițelor
• Ionuț Șolescu „Shole” (Crize): o lume mai bună, curaj și verticalitate
• Sofia Sarri: traiul aproape de natură m-a făcut să fiu mai mult un spectator
• Scandal – „Payback Days Romanian Tour”, capăt de linie în Bucureşti, cu BKS şi Heresy
• Crippled Black Phoenix cu The Devil’s Trade în deschidere – muzică de salon dintr-o eră inexistentă
• The Hives - Bucharest GreenSounds Festival 2018
• Judas Priest la București – amintiri din „Epoca de Aur” – trăiri contradictorii
• Layne Staley a murit, dar Alice In Chains trăiește
• Stone Sour infiltrează Europa
• „Crazy World Tour” – alt concert criminal cu Scorpions în Bucureşti, ultimul sau nu
• Am luat maşina timpului până la Quantic, la petrecerea cu Scandal – 20 de ani, Damage Case şi Magazinu’ 51
Threat Signal - Under Reprisal (29.05.2006)
Nota utilizatorilor 8.7
Cu totul de acord despre Trivium si Bullet, exact asta am perceout si eu. Cat despre Rammstein, as incepe cu precizarea ca sunt a doua oara putin suparat pe ei dupa ce au reeditat scenariul din 2009 - 2010. Si atunci a existat un Lifad pentru tarile bogate, cu mai multe piese si mai mult efort din partea trupei si o regie bombastica pe banda rulanta pentru tarile mai de mana a doua, cu mai putine piese si mai putina implicare. Cu Made in Germany la fel. A fost un best of senzational de 20 piese cu 2 scene pe care se canta alternativ unite de un pod suspendat deasupra publicului si, cand am auzit confirmarea de la Rock the City am zis, uau! am sa vad si live chestia asta care m-a tinut in fata ecranului tot turneul. Dupa care a intrat in scena Wir halten das Tempo tour asupra caruia s-a scris deja mult si bine si care este o varianta economica a lui Made in Germany. Am strans din dinti si am inghitit si de data asta pastila, asa merge treaba, nu avem ce face. Fericiti cei saraci cu duhul si informatia care habar n-au ca a existat un show Rammstein mult mai bun decat ce au vazut ei in 2010 si 2013 si care pot trai fericiti crezand ca au vazut cel mai tare show!