Sepultura live la Bucuresti

Am ajuns la amfiteatrul din Complexul Lia Manoliu cu inima indoita oarecum de soarta evenimentului. Nu neaparat datorita esecurilor anterioare ale organizatorilor ci mai degraba datorita faptului ca era joi, ca putea sa fie furtuna din nou si ca locul era destul e putin cunoscut amatorilor. Factori care puteau umbri serios noua aparitie Sepultura la Bucuresti. La prima vedere, asa parea sa se intample, pentru ca la ora 18, ora la care unii abia pleaca de la munca, masa publicului era formata din presa si membrii trupelor care se finalizau probele de sunet. Finalmente, lucrurile s-au asezat insa destul de bine, cel putin din exterior.

Loudrage

Loudrage au dat drumul primului show al serii, din care n-am inteles insa, cu toata bunavointa, mai nimic, ultima piesa fiind salutata de public cu aplauze (pentru ca era ultima), baietii din Ludus inchindu-si prestatia in genunchi (totusi mai degraba la propriu decta la figurat).

Guerrillas

Guerrillas au dat drumul unui show care, in alte circumstante, merita o soarta mai buna. Clujenii, cu un stil care probabil este cel mai apropiat de al headlinerilor, dar cu putine prezente in Bucuresti, s-au agitat destul de mult, incercand, cu succes modic, sa-i incinga pe cei maxim 200 de oameni rasfirati pe toata inaltimea amfiteatrului, lucru pe care l-au si reusit partial, incheind-si prestatia cu ochii in aceeasi directie ca si publicul, adica la scarile pe care coborau spre backstage cei de la Sepultura.

Rising Shadow

Momentul Rising Shadow a fost marcat de o ploaie de fotografi, adunati langa scena mai ceva ca la un headliner. Scurt si al obiect, recitalul bucurestenilor a  fost pigmentat cu miscarile uneori haioase ale lui Paul si Alberto si, evident, de obisnuitele mesaje social-politico-religioase ale aceluiasi Paul 'Slayer' si s-a incheiat reusit cu Eyes Of A Shadow.

Trooper n-au parut, cel putin din tribuna, ca ar fi deranjati de pozitia pe 'afis' si  nici de durata 'mignona' a recilatului. Deschizand cu Tari ca muntii si terminand inspirat cu Strigat, Tooper a sunat cat de bine s-a putut in contextul respectiv, fiind trupa care (cum era de asteptat), a facut si cel mai mult spectacol pe scena.

Taine

Pe Avatari  i-am urmarit din pacate doar la prima si ultima piesa, intre timp filmandu-l pe Tzugu cum sta de povesti cu Derrik Green, dar ce-am prins a sunat bine si nervos, insa fara avantajul luminilor pe care le-au avut Taine. Ca mai toate trupele din seara de fata, atat Taine cat si Avatar si-au ales cele mai bune piese, deosebit de gustate de publicul care parea cat de cat sa se inmulteasca. Am avut impresia insa cumva ca, desi au sunat mult mai bine decat primele 3 trupe, atat Avatar cat si Taine au mai avut dezavantajul nerabdarii oamenilor inaintea show-lui Sepultura. Si al poftei de bere a multora, pentru ca din pacate, cozile la bere ajungeau sa dureze uneori mai mult decat recitalul unei trupe.

Sepultura

A doua data in Romania, prima data fara nici un Cavalera si al 4-lea show Sepultura bifat pentru mine. Primul, in 1991, la Budapesta, dupa Arise, va fi probabil inegalabil, mai ales pentru cineva care avea 15 ani atunci. Dupa ce statusem de vorba cu Derrick, ma asteptam sa auzim mai multe piese din albumele noi, insa Sepultura si-au orientat setlist-ul catre fani (sa se fi strans vreo 1500 la acea ora?), pe care ii tineau  minte ca fiind mai degraba amatori de piese vechi. Astfel, majoritatea pieselor au fost din perioada cu Max, fara nici un resentiment din partea lui Green (ca o paranteza, trebuie sa va spun ca americanul mi-a devenit extrem de simpatic). Asa ca am ascultat Chaos AD, Dead Embrionic Cells, Desperate Cry si un delicios Troops Of Doom precedat de un moment in care Kisser (un showman excelent) s-a jucat cu mici bucati din piese inclusiv din perioada Beneath The Remains.

Sepultura

Kisser si Green l-au prezentat apoi pe Jean Dolabella, un inlocuitor pe masura al blazatului devenit DJ, Igor Cavalera. Noul membru, s-a remarcat pe Territory si Arise, pentru ca show-ul sa se incheie, pentru ca se apropia de ora 23, cu un Roots cu dedicatie catre fani si, evident, cu Green fluturand steagul Romaniei.

Sepultura

In urma concertului, doar doua consideratii:
1. Din punct de vedere al productiei, am vazut mai mult haos decat organizare, dar fiind primul eveniment si un context poate delicat, sa stam linistiti si sa speram in mai bine data viitoare.

2. Sepultura e o trupa in criza de identitate (au avut si show-uri de 200 de persoane in turneul curent), care e nevoita sa cante 'cover-uri' din perioada Cavalera, dar asta nu-i impiedica sa o faca cu gratie si dezinvoltura. Bazandu-se pe veteranul Andreas (oricum, compozitor al multor din piesele din perioada mentionata) si pe uriasul Derrik si chiar daca probabil realizeaza ca mai ales in Europa de est, noile albume palesc in fata celor vechi, Sepultura poate face show-uri absolut incendiare si pline de atitudine. Le doresc toata bafta din lume pentru a iesi din umbra 'fratilor', macar pentru faptul ca oamenii care se afla acum din spatele brand-ului Sepultura merita asta.

Foto: M. Vasilescu; Maldini