Trooper in Fire Club

Cum n-am putut ajunge la lansarea Rock’n’Roll Pozitiv, am profitat de ocazia primului concert din Bucuresti, mai ales ca pica intr-o zi lucratoare. Nu mai mersesem demult in Fire Club, auzisem ca s-a renovat si eram curioasa cum arata. Mult mai curioasa eram cum se prezinta noile piese pe scena, dar mai ales imi lipsise dinamismul celor cinci in concert. Ce mai, imi lipsise o seara Trooper si-am inhatat ocazia. Eram sigura ca vor incepe cu Old School, Baby! sau cu Nimic nu mai conteaza – ei bine, le-am avut pe ambele, dar in ordine inversa, un inceput in forta care a electrizat publicul compactat in fata scenei. Inca ceva mainstream, Doar a mea, ca apoi aprope sa nu-mi vina sa cred: Inca o lupta – ei da, clar dupa asta tanjea un vechi fan. Nu trebuie sa vrei este in parerea mea cea mai reusita piesa de pe nou lansatul album asa ca m-am bucurat s-o aud live, are „prestanta”; au urmat cursiv Dispari din ochii mei si Cum vreau eu, publicul este castigat fara drept de apel, se agita, canta, da din cap, dovedind inca o data ca Trooper se numara printre cele mai indragite trupe din metalul romanesc.

O alta piesa noua si reusita este 17:00, care mie imi place in special pentru mesajul versurilor, dezamagirea si dezgustul din ele; revenim in aria binecunoscuta, Un singur drum si Oriunde ma voi duce, apoi iar ceva nou, Inger in lume, piesa care sincer mie nu-mi place, as fi preferat Cat am asteptat daca tot trebuia sa fie si balada si noua. Dar am uitat complet cand am auzit inceputul din Totul e fals; inca o data ma bucur ca piesele vechi, ce le-au adus primii admiratori, sunt in continuare incluse in playlist, chiar daca riguros selectate. Ce a fost a fost, apoi Verset uitat, Inapoi (alte doua piese care mi-au placut mult pe Rock’n’Roll Pozitiv, clar dau bine si pe scena), Amintiri si imi dau seama ca se apropie de sfarsit concertul – cand naiba o fi trecut timpul?! Tari ca muntii si, pe final, Strigat sunt primite cu acelasi entuziasm si headbanging ca si acum multi ani. Nu pot incheia fara a mentiona cele doua cover-uri, mai mult sau mai putin spontane: Touch of Evil (oau, asta chiar a iesit demential si de corazon) si bisul Highway to Hell, o ultima explozie pe micuta si intunecata scena din Fire.

Trooper s-a prezentat, ca de obicei, ultra-profesionist, aratand ca-si merita locul in topul preferintelor multora prin prezenta pe scena si prin comunicarea cu fanii, dincolo de calitatea muzicii. Ca fan sau simplu spectator curios, este greu sa nu ai un raspuns pe masura, sa nu intri in joc, sa nu canti macar la refrene alaturi de Coiotu, sa nu dai din cap in ritm cu tobele sau sa nu admiri momentele de solo sau duo. Mi s-a reconfirmat ca aceasta trupa foarte buna are si un public pe masura.

Ce a lipsit in seara asta (cu exceptia a inca vreo 3-4 ore de concert): cele doua microfoane in plus care asigura de obicei backing-vocals-ul asigurat de Balaurul si de Oscar, niste lumini mai decente care sa faca mai mult decat sa te lase sa ghicesti cum arata cei de pe scena si, nu in ultimul rand, un sunet mai clar – mi s-a parut ca acest aspect a schiopatat de mai multe ori. In rest, felicitari lui Balaurul, Coiotu, Oscar, John si Popa, atat pentru album cat si pentru concertul oferit, felicitari publicului pentru modul in care stie sa-si sustina trupa preferata.