concerte

TUBORG GREEN FEST presented by SONISPHERE FESTIVAL, ziua 1

TUBORG GREEN FEST presented by SONISPHERE FESTIVAL, ziua 1
TRUPE: Accept, Manowar, Orphaned Land, Paradise Lost, Volbeat

Astazi incepe festivalul cel mai titrat al acestui an si care are, asa cum aud voci in jurul meu, cel mai tare line-up pe care l-a vazut Romania vreodata. Adevarul este ca rar afli atatea nume mari la un loc, mai ales intr-o tara in care abia de vreo cativa ani concertele au devenit evenimente la ordinea zilei. Festivalurile s-au inmultit si ele, unele au disparut dupa numai o editie si au lasat loc altora, cateva au capatat traditie si iata si ceva nou: unul care strabate Europa, un hibrid intre festival si turneu. Iar renumele purtat, prin trupele incluse, este la fel de greu ca si echipamentul carat pentru concerte.

Pe Orphaned Land am mai vazut-o o data si-mi amintesc de impresia placuta pe care mi-a facut-o atunci. Ea se confirma astazi, mai ales ca trupa israeliana isi da toata silinta sa fie la inaltimea gusturilor selecte din public. Influentele exotice pe care membrii sai le preiau din muzica Orientului Apropiat, elementele folclorice pe care le imbina inspirat cu doom-death-ul de baza adauga pieselor aspiratii progresive si scot Orphaned Land din anonimat. Pe scena, un element distinctiv este tinuta – haine care amintesc de portul semitilor si care sunt in concordanta cu tematica trupei, cele trei religii abrahamice. In general, folk-metalul prinde la public intr-o prestatie live, iar asta se vede bine la piesa care inglobeaza cel mai mult acest sub-gen, Norra El Norra, cand publicul sare in ritmul muzicii si-l acompaniaza pe vocalul Kobi Farhi. De altfel, reactia acestuia este una de incurajare – e clar ca nu pentru ei a venit, dar ii face placere sa-i vada. Modul inchegat in care suna si pasajele mai neobisnuite le castiga acest fapt.

Paradise Lost nu este o prezenta straina de meleagurile noastre, asa ca nu stiu cati dintre cei prezenti s-au bucurat cu adevarat cand i-au vazut numele pe afis, cu putin timp inainte ca festivalul sa inceapa. Imi amintesc de modul in care un concert al britanicilor era acum nu multi ani un eveniment metal must-see, ca apoi sa se claseze in topul concertelor din acel an. Nick Holmes, Gregor Mackintosh & Co. n-au format niciodata o trupa exceptionala live, afirmatie valabila si astazi. Iar daca la primele lor concerte aici se trecea cu vederea acest lucru tocmai din cauza entuziasmului manifestat de cei ce erau fani din adolescenta, acum cea trecuta cu vederea este prezenta in sine. Nu zic, cativa se bucura din suflet la auzul As I Die, One Second (la acestea doua ma includ si pe mine), Say Just Words, Erased, The Enemy si Faith Divides Us, Death Unites Us. Dar cei care se inghesuie in fata scenei sunt putini, poate si din cauza lipsei acelor piese doom-death si gothic cu care ne-au fermecat pe la inceputuri (si pe care s-or fi plictisit si ei probabil sa le cante). In plus, faptul ca n-au facut soundcheck, asa cum afirma Holmes, se vede din plin, sunetul fiind prost de la un cap la altul, iar cea mai afectata vocea. De altfel, este singura trupa din aceasta seara la care sesizez astfel de probleme.

Desi activeaza de ceva timp, recunosc faptul ca pana acum n-am ascultat niciodata cu atentie Volbeat. Ba anul trecut i-am si ratat pe danezi la un festival la care informatia muzicala devenise atat de densa incat a trebuit sa renunt la cateva trupe – motiv in plus sa vreau sa-i vad acum, cand deschid pentru doua formatii atat de faimoase. Senzatia generala este ca ei se ghideaza dupa deviza: viata e o gluma proasta si nu trebuie luata prea mult in serios. Ne propun un heavy-metal amestecat cu caterinca, dar nu cantat in bascalie, caci se vede respectul pe care-l au pentru fani. Iar acestia nu lipsesc, depasind asteptarile nordicilor care se mira ca au venit oameni cu bannere dedicate lor. Influentele Metallica sunt evidente mai ales la voce, dar se simt si altele mai aparte, precum cele ale lui Elvis Presley si Johnny Cash (caruia ii si dedica o piesa), iar elementele rock’n’roll si rockabilly sunt imbracate in mult groove. Undeva, peste toate acestea, vine un strop de punk, mai mult din atitudine si miscari decat din muzica. Foarte simpatici acesti Volbeat, iar muzica lor energica si haioasa este o schimbare interesanta dupa atmosfera mult mai densa si mai apasatoare dinainte. Ca o mostra de umor, ni se propune un cover Cannibal Corpse: zece secunde de bataie intensa la tobe si un „grrrrwar”.

Despre Manowar nu-s foarte multe de zis – cei mai multi dintre noi stim deja ce le poate americanilor pielea de la concertul de anul trecut, unul bun in parerea mea, exceptional in viziunea celor care i-au privit atunci intaia oara. Nici acum nu se dezmint, concertele putand fi comparate ca valoare, chiar daca acum canta mai putin. Nu lipsesc hit-urile Kings of Metal, Manowar, Warriors of the Word, Blackwind, Fire and Steel si Hand of Doom. Alaturi de House of Death si recenta Thunder in the Sky vine o surpriza placuta, cu toate ca evenimentul din care porneste este extrem de trist: Heaven and Hell, un tribut sincer adus lui Dio. Si pentru cateva zeci de secunde publicul nu mai scandeaza „Ma-no-war”, ci numele regretatului solist Black Sabbath. In rest, cunoastem reteta care transforma concertele Manowar intr-un show-off cu stil: Joey DeMaio vorbeste in romana (nu uita sa mentioneze din nou ca stie ca se afla la Bucuresti si nu la Budapesta) si rupe corzile basului (totusi, soloul lipseste), Eric Adams are vocea intr-o forma de invidiat si promite ca se vor intoarce (data trecuta s-au tinut de cuvant, nimic de zis), iar Karl Logan solicita la maxim chitara (dar nu mai face cadou niciuna). Diferenta fata de concertul de acum un an este ca Manowar imi pare azi o echipa, si nu un accesoriu care graviteaza in jurul lui DeMaio.

Accept este una dintre cele trei trupe mari ale acestui festival pe care le astept cu un viu interes din simplul motiv ca sunt o premiera pentru mine. Prezenta Accept pe afisul Sonisphere m-a mirat, caci a aparut abia acum cateva saptamani, plus ca, in ignoranta mea, nici nu mai eram sigura ca activeaza de la ultima plecare a lui herr Dirkschneider. Asta este, l-am vazut pe Udo fara Accept, acum vad Accept fara Udo, dar nu-mi pare rau, caci nou racolatul vocal, Mark Tornillo, este inlocuitorul ideal – acelasi mod de a canta niste piese scrise anume pentru acel tip de voce, plus energia unui anonim care s-a inhamat la un proiect atat de cunoscut. Imi place muzica Accept de multi ani, iar acest concert imi da ocazia sa ma bucur „in direct” de Midnight Mover, Run If You Can, Princess of the Dawn, Demon’s Nigth, Breaker, Son of a Bitch, Restless and Wild, Losers and Winners, Up to the Limit, Monsterman; dar ceea ce ma uimeste si ma bucura si mai tare este placerea de a canta a acestor oameni nu chiar tineri. Fara fite, fara figuri si aere de vedeta, ci inarmati cu multa buna-dispozitie si dorinta de a-si rasplati fanii. Niciunul nu-i vreun instrumentist exceptional; dar toti par a sti ca pentru a face muzica trebuie sa o simti. Iar faptul ca traiesc ceea ce canta se vede pe fetele lor, in grimase, in strambaturi vesele, in zambete, in miscari. Show-ul in sine este exploziv, atat datorita pieselor alese pe spranceana pentru un public in fata caruia Accept se prezinta prima data, dar si energiei debordante a nemtilor – cu exceptia tobarului, toti alearga, schimba locurile intre ei, arunca spre public cu recuzita, iar vocile de acompaniament se adauga inaltelor lui Tornillo. Avem pe lista si doua piese noi, The Abyss si Teutonic Terror care prefateaza un nou album, care ar trebui sa apara in august – sper ca asa sa fie, caci au trecut deja paisprezece ani de la ultimul LP (cred si eu ca aveam impresia ca nu mai exista!). Incadrat de Metal Heart si Balls to the Wall (insistent ceruta la al doilea bis), concertul Accept mi-a satisfacut si cele mai mari exigente si mi-a amintit ca si acea combinatie simpla si directa de heavy/speed-metal cu hard rock este fermecatoare atunci cand este facuta din suflet, cu daruire si un pic de inspiratie.

Foto Accept & Manowar: Ella
Foto Orphaned Land, Paradise Lost & Volbeat:
Petru Groza


Autor: Mad
Foto: Ella
Vezi galeriile trupelor: Accept, Manowar, Orphaned Land, Paradise Lost, Volbeat

Data concert:  June 25, 2010  | 2 Comentarii  | 4270 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: TUBORG GREEN FEST presented by SONISPHERE FESTIVAL, ziua 1

  • ffff frumoasa recenzia, pacat ca nu am fost acolo, totusi sper sa mai apuc trupa ACCEPT in urmatorii ani.

    1. Posted by kw256 | 26 Iunie 2010 11:38
  • Foarte bune recenziile, faine si pozele! Bravo, Metalfan! \m/

    2. Posted by MetaL_Blast | 29 Iunie 2010 08:31
COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte