Vader live in Preoteasa

PREFATA

Am ajuns la Pretoteasa exagerat de devreme, undeva in jurul orei 19.00. Din fericire, n-am fost singurul, iar Razvan (foto) a putut sa scape si el devreme de la serviciu, asa ca am poposit amandoi in carciuma Old School, unde era un “cald si bine” garnisit cu un miros aprig de snitele prajite si fum. Asta nu ne-a impiedicat sa bem o bere si o apa plata impreuna (mai exact berea – eu, apa plata – el, din cauza de antibiotice).

Am coborat apoi in sala, unde ne-a impresionat placut pretul berilor (intre 2,5 si 4 RON) si mai putin placut faptul ca scena era destul de mica si ocupata pe jumatate cu sculele celor de la Vader.  Astfel ca trupele din deschidere au cantat cumva pe varfuri, mai-mai sa pice in sala. Dar, dupa cum se va vedea in continuare, s-au descurcat.

MG 42 – TINERI SI NELINISTITI

Mi-au placut din prima: suparati-suparati, cu riff-uri simple si la obiect si cu un vocal care presteaza foarte bine. Pacat ca au avut oaresice probleme cu sculele, care scoateau din cand in cand un bazait de transformator. Am inteles de la oameni mai luminati ca mine ca e vorba de calitatea (sau lipsa calitatii) efectelor.

Dar asta n-a afectat show-ul pe ansamblu. Mai ales la The Deceiver, Agonie si orgasm (pacat ca n-am inteles versurile:) si cover-ul Pull The Plug, care a incheiat recitatul trupei.

In concluzie, bravo MG42, cu un extra-bravo pentru chitaristul cu tricou Overkill. Prietenii stiu de ce.

PAST REDEMPTION – PIT-BULL TERRIER!

Sunt unii fotbalisti care isi atrag imedia porecla “Pit-bull”. Sunt agresivi, fac risipa de efort si nu sunt neaparat cei mai mari tacticieni in teren. Totusi, o parte a publicului ii apreciaza pentru ca “pun osul”.  Cam asa au fost bulgarii de la Past Redemption. Un death/grind, cu celebrele voci - grohaita si pitigaiat-grohaita - alternand frecvent si cu un traforaj-viteza pe chitari.

Basistul si vocalul au fost campionii show-ului. Primul s-a extra-agitat pe toata durata concertului – la a treia piesa era deja la bustul gol. Iar cel de-al doilea a incitat constant sala la mosh, de la aluzii subtile gen “Feel free to move around!” la directul “Yeah, fist-fighting!”. O parte a publicului a reactionat bine la aceste indemnuri; chiar prea bine, as zice eu, intrucat au fost unele mosh-pit-uri vecine cu bataia. In timp ce restul lumii s-a delectat cu eternele glume despre castraveti, parfum de trandafiri si ceafa groasa.

Pacat ca efortul celor de la Past Redemption a fost ocazional sabotat de sunetul tobelor. Din cand in cand se auzeau foarte infundat sau mai deloc. De altfel, vocalul a astras politicos atentia ca “There’s some f***in’ problem with the drums!”, dar lucrurile s-au remediat mai spre sfarsit.
Am remarcat Unleashed At Demise, Under The Fuckin’ Hammer (sper ca asta-i titlul corect) si Betrayed. Am avut ghinionul sa pierd cover-ul dupa Napalm, cand am iesit pentru cateva minute din sala.
Cum spuneam, Past Redemption nu m-au rupt, dar “au pus osul”...

TAINE – ROCK-SOLID (AGAIN)

Exista o sintagma dupa care toata lumea se da in vant in marile corporatii: “constant quality”. E obsesia aia ca degeaba ai promovare, distributie si ce-oi mai avea, daca omul nu gaseste de fiecare data acelasi produs de calitate in fiecare ambalaj.

Ei bine, Taine i-ar linisti pe toti general managerii din lume din punctul asta de vedere. I-am vazut de nenumarate ori in anii trecuti, i-am vazut la Sziget asta-vara si i-am vazut si acum.
Un sound-check minutios, un “Hai, incepem?” de la Andi si dupa aia un show care suna zid. Si din care cel mai mult mi-au placut Vanity si Inger sau demon.

Doua mentiuni, totusi: cu plus pentru basistul care face un super-show; si cu minus pentru faptul ca baietii n-au mai scos nimic nou. M-as bucura dac-ar mai scoate un album si astfel ar mai da un refresh playlist-ului de concert.

VADER – VADER

Recitalul ma pune in aceeasi dilema in care m-a pus si Impressions in Blood. A fost atat de tare, ca n-am ce dreaq sa mai zic. Cred ca singurele momente de respiro au fost introducerea cu “Buna seara Bucuresti!” si un “Multumesc!”, dupa Warlords, parca. In rest, au fost atat de trv, ca am trecut si peste partea cu ventilatoarele care le bateau in par (care, recunosc, m-a descumpanit pret de 2-3 secunde).  Publicul a fost foarte tare, a scandat “Vader! Vader!” si a aplaudat aproape in fiecare dintre pauze. Momentele culminante au fost piesele ultimului album (favoritul nostru, al tuturor, cred:) ShadowFear, Helleluyah (God Is Dead), Warlords, Predator si Raining Blood, piesa care a si incheiat recitalul – ca bis.

Bravo organizatorilor, desi a inceput ceva mai tarziu a iesit foarte bine pana la urma. Acum las pozele sa vorbeasca si de-abia astept sa mai vina Vader, ca sa-l aud pe Peter spunandu-ne inca o data “Bring me some f***in’ noise, Bucharest!”.  Polonezii merita tot noise-ul din lume!