ZZ Top la Bucuresti

Sala Palatului, marti seara, orele 19. Cateva sute de oameni se rasfira deja prin incinta, iar in fata scenei sunt comasati spectatori dornici sa-si pastreze locurile „clasa intai”, dar si sa ii incurajeze pe rockerii de la Cri Gri. Desi trupa are ceva ani la activ, este prima data cand fac cunostinta cu muzica sa – un rock foarte placut, in genul Progresiv TM sau Semnal M, deci cu multe elemente psihedelice cu o tenta bluesy, dar si folk melancolic sau usor ironic, amintind de Alexandru Andries. Cu alte ocazii am admirat in concerte de chitara clasica maiestria lui Catalin Stefanescu, iar acum ii constat talentul intr-un stil destul de diferit, dar nu mai putin fermecator.

Cri Gri

Compozitiile bucurestenilor nu imi sunt cunoscute, dar retin Bezna, Salvatorul si Sacii cu ciment (cover dupa cunoscutul blues Hoochie Coochie Man de Willie Dixon) si imi dau seama ca Cri Gri este o buna alegere sa deschida pentru veteranii ZZ Top. Reprezentatia nu dureaza mult, putin peste o jumatate de ora, dar suficient cat sa-mi gadile urechile cat se poate de placut, iar pe cei prezenti sai pregateasca sufleteste de mai mult rock, dar si de mai mult blues.
Nu cred ca are rost sa bat eu acum (cu gratie) campii despre cum a ajuns ZZ Top o trupa-legenda, cu milioane de discuri vandute si nenumarati fani. Faptul ca texanii nu numai ca activeaza cu succes de patru decenii, dar si ca tot timpul au cantat in aceeasi componenta trebuie sa spuna ceva despre pasiunea lor pentru muzica. Iar muzica scrisa din suflet se observa cu prisosinta in aceasta seara, caci cei trei „batranei” dau clasa atator artisti tineri.

ZZ Top

Cu un decor ce se vrea „rau” (capete de mort pe tobe, microfoane incandescente inconjurate de gratii), cu o tinuta usor glam (camasi cu paiete, chitare aurite si cu margini violete, ochelari de soare – adica o tinuta a la eighties, cand i-au consacrat piesele usor fara perdea), cu o uimitoare vivacitate si emanand buna dispozitie prin toti porii, cei doi barbosi, Billy Gibbons (chitara si voce) si Dusty Hill (bas si voce), impreuna cu bateristul Frank Beard, fac un concert exceptional.
In setlist includ si piese indracite (I’m Bad, I’m Nationwide), si piese mai asezate (I Need You Tonight), nu uita de blues - cu tot cu palaria „de blues” adusa lui Billy de doua tinere imbracate in negru, foarte sexy si tot in stilul anilor ’80 (Future Blues sau Catfish Blues), dar nici de radacinile rock’n’roll, astfel incat toata lumea prezenta, numarand acum cam trei mii de admiratori, se poate declara multumita. Este tare greu sa nu te agiti pe ritmurile saltarete, sa nu dansezi uneori in doi (cand piese country ca Got Me under Pressure iti amintesc de filme cu cowboy sau camionagii americani ce strabat desertul in compania radioului) sau sa nu dai si putin din cap cand hard rock-ul mai dur isi intra in drepturi. Seara culmineaza cu hit-urile Gimme All Your Lovin’  si Legs, insotite pe fundal de fragmente din videoclipuri, dar nici Cheap Sunglasses, Sharp Dressed Man sau Tush nu sunt trecute cu vederea, ca dovada ca americanii sunt chemati insistent la bis nu o data, ci de doua ori, aclamatiile si aplauzele fiind insotite de batai ritmice din picior.

ZZ Top

Undeva la mijlocul concertului incep sa ma plimb putin prin sala si concluzia este aceeasi, indiferent de coltul prin care ajung: oamenii sunt de toate varstele, cu vestimentatii de la rebel la office, preferintele muzicale evident din cele mai variate, dar toti sunt fermecati de ZZ Top. Nu e de mirare, pentru ca show-ul este electrizant, iar energia muzicienilor molipsitoare. Asta ca sa nu vorbesc despre calitatile lor artistice sau de profesionalismul cu care isi transmit muzica. Se vede ca si ei sunt impresionati de public, nu numai invers, fapt exprimat prin daruirea cu care canta si prin cateva fraze in romana cu care Billy tine sa ne spuna cat de bine se simte in Romania. Tinand cont de reputatia pe care o are trupa, nici nu credeam ca va fi un spectacol slab, dar trebuie sa recunosc ca mi-a intrecut asteptarile. La o varsta la care oamenii se gandesc deja cum se vor odihni la pensie, cei trei texani, in fata a mii de oameni, in concertele din toata lumea, zguduie scenele cu al lor rock’n’blues dinamic si demonstreaza, daca mai era nevoie, ca muzica nu are varsta.

Cri Gri:

ZZ Top: