interviuri rock

Aad Kloosterwaard (SINISTER): în death metal nu se fac bani

Aad Kloosterwaard (SINISTER): în death metal nu se fac bani
TRUPE : Sinister

SINISTER: “Noi facem death-metal; dacă ne-am propune să facem bani ar trebui să ne apucăm de cântat altceva. Aşa cum ştie orişicine, în death-metal nu se fac bani. Dacă mai există fani tineri care cred aşa ceva, îmi pare rău pentru ei, dar sunt primul care mă ofer să-i trezesc la realitate!”Aad Kloosterwaard

Pe cât de brutală şi directă muzica, pe atât de directe răspunsurile şi brutal modul în care Aad înţelege să nu facă nici un compromis în acest interviu. Vreau să-i mulţumesc frontman-ului Sinister că într-o perioadă extrem de încărcată pentru ei şi-a găsit timp să ne răspundă, şi nu oricum. Despre death metal, Sinister, HATEWORK FESTIVAL şi mai mult de atât, în rândurile următoare.

 

 

Acum mulţi ani, pe vremea când vă cumpăram primul album, nu aş fi crezut că voi avea vreodată şansa sa văd Sinister performând live, mai ales având în vedere faptul că în aceea perioadă România nu era o haltă tocmai preferată a trupelor care plecau în turnee. Veştile proaste din 2004 veneau să-mi confirme temerile că speranţele mele sunt compromise pentru totdeauna. Thanks to the beast, v-aţi reformat, aţi revenit pe scenă şi se pare că aveţi de gând să şi staţi!
Aad Kloosterwaard: Mai întâi trebuie să-ţi spun că suntem cu adevărat încântaţi că am revenit cu SINISTER şi sperăm s-o mai ducem ceva ani buni în care să le mai dăruim fanilor noştrii mostre din death-metal-ul marca SINISTER.

Ce crezi despre recidiva death-metal-ului, de vreme ce mai multe trupe legendare au reînviat din propria cenuşă pentru a scoate pe piaţă unele din cele mai bune materiale de death-metal înregistrate vreodată?
Aad Kloosterwaard: Mă bucură mult acest lucru! Trebuie spus că trupe ca Suffocation sunt cu adevărat fenomenale. Bineînţeles însă că nu îmi place orice trupă care a revenit acum cu noul lor CD, dar mai bine mă abţin să le mai şi numesc…ha ha ha. E la urma urmei un lucru bun că trupele astea au revenit, în aşa fel încât li se acordă tuturor o şansă să realizeze faptul că poţi avea propriul tău sound, că nu-i absolut obligatoriu ca toţi să sune ca Deeds of Flesh.

Ce crezi despre faptul că unii susţin că death-metal-ul old school nu îşi mai are locul în configuraţia scenei de metal greu din ziua de azi? V-aţi pus vreodată problema să “treceţi Styx-ul” spre un sound mai modern?
Aad Kloosterwaard: Fucking bull shit, numai oameni care ascultă Deeds of Flesh sau Disgorge ar putea afirma aşa ceva. Găştile old-school au mai mult ca oricare altele propriul lor sound, într-o perioadă în care toţi sună la fel şi fiecare încă se chinuie să-şi găsească un sound propriu. E foarte uşor să copiezi o trupă căreia îi merge bine. Există multe trupe bune, dar în aceaşi măsură şi multe trupe de rahat. Cred că noi cu Sinister am creat un sound pe care nu-l mai are nimeni şi suntem mândri de acest lucru. Ne place să dăm fanilor cel mai bun death metal pe care noi îl putem compune. Încă odată, sunt prea multe trupe care sună la fel şi chestia asta nu e benefică pentru scenă.

În ultima vreme aţi susţinut o mulţime de show-uri, promovând ultimul vostru album, “AFTERBURNER”. Cum v-au primit fanii, care din câte ştiu au jucat un rol important în decizia de a reforma Sinister?
Aad Kloosterwaard: Până acum cel puţin, toate show-rile susţinute au fost “killer” pentru Sinister. Fanii vin şi ne spun că se bucură de revenirea noastră şi că sunt încântaţi de albumul cu care am revenit, “AFTERBURNER”.

O întrebare puţin mai personală. Ce vă face să mai cântaţi death-metal după atâţia ani în care mulţi au renunţat văzând că nu există nici o şansă să devii “popular”, să vinzi în prostie sau măcar sa-ţi iei o pârlită de casă pe o insulă exotică?
Aad Kloosterwaard: Vezi, cântam ce cântăm doar pentru că ne place această muzică şi nu există nici un alt motiv în afară de ăsta. Suntem conştienţi că nici n-o să vindem milioane şi nici la vila aia nu sperăm, deşi ar fi frumos…ha ha ha. Noi facem death-metal; dacă ne-am propune să facem bani ar trebui să ne apucăm de cântat altceva. Aşa cum ştie oricine, în death-metal nu se fac bani. Dacă mai există fani tineri care cred aşa ceva, îmi pare rău pentru ei, dar sunt primul care mă ofer să-i trezesc la realitate!

Să înţeleg că e chiar pe dos?
Aad Kloosterwaard: Tot timpul liber pe care-l avem este ocupat de SINISTER şi crede-mă ca atunci când eşti un om normal, cu un job normal şi familie, nu e deloc uşor.

 

Aad Kloosterwaard

 

“Afterburner” este mai mult decât ar fi putut cere de la reformarea voastră orice fan înrăit SINISTER: piese agresive, pline de atmosferă construite în jurul unor riffuri old-school ca la carte. Cum v-aţi acomodat având în vedere toate switch-urile făcute la instrumente?
Aad Kloosterwaard: Mulţumesc pentru cuvintele despre “AFTERBURNER”, chiar am muncit din greu pentru albumul ăsta. Toate acele schimbări de care vorbeşti au fost importante, făcând posibil noul Sinister. De-a lungul atâtor ani Alex se cam săturase de cântat la bas iar mie îmi cam ajunsese cu tobele. Fiind de mult un chitarist foarte bun lui Alex i-a fost foarte uşor să preia chitara. Eu deja eram vocal într-o altă trupă (Infinited Hate), deci ştiam că voi putea face o treabă bună pentru trupă. Ce ne mai trebuia erau un basist nou şi un tobar nou, şi crede-mă că eu şi Alex am fost super bucuroşi să-i găsim pe aceşti doi tipi noi, Paul şi Bas - îşi stăpânesc instrumentele ca nişte maniaci!

Pe viitorul vostru album, "NO MERCYFUL GOD", continuaţi direcţia conturată pe “AFTERBURNER” sau aveţi de gând să încercaţi şi lucruri noi?
Aad Kloosterwaard: Poţi să te aştepţi în mod sigur la sound-ul de pe “AFTERBURNER” fiindcă chiar ne place foarte mult, dar în acelaşi timp noi întotdeauna am încercat lucruri noi, aşa că nu rămâne decât să vă lasaţi surprinşi.

Sunteţi pe cale să vă lansaţi primul DVD. Ce ne poţi spune despre primul video semnat SINISTER?
Am făcut înregistrările în Polonia împreună cu cei de la Obituary şi Grave. Sper să iasă ca lumea. Cred că venise vremea să ieşim şi noi cu un DVD după atât de mulţi ani de scenă. DVD-ul conţine show-ul live şi mai mult de o oră de extra stuff. Ce pot adăuga e faptul că vor fi piese doar din perioada line-up-ului actual şi nimic de pe vechile Sinister deoarece am avut atâtea probleme cu câţiva dintre foştii membrii încât nu avem chef să-i vedem pe DVD-ul nostru.

Romania are o scena death-metal destul de redusă dar dedicată şi constantă. La ce te aştepţi de la concertul din cadrul HATEWORK FESTIVAL, pe care îl onoraţi ca headlineri?
Aad Kloosterwaard: Crede-mă când îţi spun că abia aşteptăm acest eveniment. Prima noastră dată în România ever... fuck yesss... Sper să vină fanii în număr mare fiindcă avem de gând să le oferim un show brutal de death metal pe cinste. Noi suntem pregătiţi!

La ce să se aştepte fanii din România de la concertul Sinister de pe 7 octombrie?
Aad Kloosterwaard: Aşa cum am spus, un show de death metal brutal, cu piese de pe fiecare album al nostru.

Din câte am auzit, se pare că apariţia de la HATEWORK FESTIVAL va fi una specială. Ne poţi divulga ceva pe această temă?
Aad Kloosterwaard: În mod normal nu avem timp să ne cântăm întregul arsenal pregătit pentru un festival, dar de această dată vom cânta pentru fanii din Romania în jur de 90 de minute.

Atunci nu rămâne decât să vă aşteptăm în România, sperând ca va fi doar primul din concertele pe care le veţi susţine la noi!
Aad Kloosterwaard: Promitem să dăm 100% şi facând acest lucru nu ne rămâne decât să sperăm că fanii vor fi mulţumiţi... HORNS UP!!!!!!

 

Material furnizat de Axa Valaha Management

Vezi galeriile trupelor: Sinister

   October 03, 2006  | 0 Comentarii  | 5953 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Aad Kloosterwaard (SINISTER): în death metal nu se fac bani

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Interviuri