interviuri rock

Alex Zamfir (FLESH RODEO): la granița dintre pesimism și realism

Alex Zamfir (FLESH RODEO): la granița dintre pesimism și realism
TRUPE : Flesh Rodeo

Trăim într-o lume total diferită de cea despre care ni s-a prezentat cum că ar fi aia normală. Nu foarte departe de noi, războaiele sunt încă prezente; în fiecare săptămână auzim de câte un atentat terorist în care mor oameni; în timp ce la nivel național, pe zi ce trece, corupția și furtul devin niște chestii legale. Ușor ușor, deși este foarte frustrant, trebuie să ne luăm gândul de la a-i vedea pedepsiți pe cei ce se fac vinovați de odioasele crime comise la Revoluție și Mineriadă. Și la cum merg lucrurile, se pare că inclusiv criminalii celor din Colectiv vor trăi în libertate (deja statul român a câștigat un proces juridic împotriva victimelor)... De infrastructură, nici nu cred că mai are vreun rost să vorbim. Cei de la FLESH RODEO ne spun că lucrurile nu se vor îmbunătăți niciodată, motiv pentru care l-am abordat pe Alex Zamfir (chitară) la o discuție despre cel de-al doilea album al trupei. Chiar și așa, în ciuda titlului, Things Will Never Get Better e cu siguranță un pas în înainte pentru Flesh Rodeo în special, dar și pentru muzica românească în general. Haideți să vedem despre ce e vorba.


  
Metalfan: Salut Alex, bine te-am regăsit.
Alex Zamfir: Salutare, mă bucur să ne auzim din nou!

Metalfan: Ultima noastra discutie a avut loc cu ocazia lansarii EP-ului End of Greatness. Ce s-a mai intamplat in viata Flesh Rodeo intre timp?
Alex Zamfir: Dupa lansarea EP-ului End Of Greatness ne-am concentrat aproape exclusiv asupra noului album. In prima parte a anului 2016 am finalizat, in sfarsit, procesul de compozitie a pieselor (inceput inca din 2012, cu Night Terror, cea mai veche piesa de pe Things Will Never Get Better) iar apoi a urmat inregistrarea propriu-zisa a materialului, la Studio148, alaturi de Marius Costache. In rest, am mentinut ritmul relativ scazut de concerte din ultimii trei, patru ani, deoarece am ajuns intr-un punct al evolutiei noastre in care nu mai avem timpul, energia, resursele si dispozitia necesare pentru o activitate live foarte sustinuta. Incercam sa fim cat mai selectivi in acest sens, si sa ne asiguram ca la fiecare concert pe care il stabilim exista un risc cat mai redus sa fie o simpla pierdere de vreme, desi nu ne reuseste de fiecare data. Acum, ca Things Will Never Get Better a fost finalizat si lansat, vom incepe, incet dar sigur, sa lucram la compozitii noi pentru un al treilea album de studio, planificat pentru un viitor destul de indepartat. Abordarea va fi una, speram, cat mai experimentala, singura regula fiind, in continuare, ca noi sa fim multumiti de rezultat.

Metalfan: Care sunt motivele pentru care Ioana Călimanescu nu mai colaborează cu voi pe partea de PR? În mai toate interviurile pe care le-ați susținut atât înainte, cât și după lansarea EP-ului, Ioana era menționată, și părea astfel că face parte din familia Flesh Rodeo. 
Alex Zamfir: Ioana s-a ocupat de PR și booking pentru Flesh Rodeo ceva mai bine de un an, după care am decis, de comun acord, că din cauza unor incompatibilități profesionale și a unor diferențe ireconciliabile în ceea ce privește obiectivele pe termen mediu și lung, este cel mai bine pentru ambele părți să încetăm colaborarea. În momentul de față ne ajută în această privință Cătălina Trică, suntem foarte mulțumiți de felul cum decurg lucrurile și cât se poate de încrezători în viitorul acestei colaborări.

Metalfan: Cât de utilă este colaborarea dintre o trupă și cineva specializat pe partea de PR?
Alex Zamfir: Dacă ne referim strict la nivelul de popularitate și aspirații la care activăm noi, utilitatea unei astfel de colaborări depinde, într-o mare măsură, de dorința și disponibilitatea membrilor trupei respective de a se ocupa de aceste aspecte, să le spunem, administrative, dar și de abilitățile lor în acest sens. În opinia mea, doar dacă acestea lipsesc apare obligativitatea de a coopta pe cineva din exterior, un “specialist” care să se ocupe de partea de PR, ceea ce este întotdeauna mult mai dificil decât ar putea părea la prima vedere, pentru o trupă respectabilă. Trebuie să te asiguri că respectiva persoană înțelege identitatea artistică a formației și se regăsește în ea, altfel va denatura mesajul transmis, în mod involuntar (sau chiar voluntar, uneori). Este un aspect care face parte din problematica zonă de contact dintre domeniul “artei” și cel al “afacerilor”, iar abordarea trupei în această privință depinde foarte mult de răspunsul la întrebarea: cât de mult ești dispus să te compromiți pentru a avea succes? 

Metalfan: In data de 21 martie a fost lansat cel de-al doilea album Flesh Rodeo, Things Will Never Get Better. La concertul de lansare din clubul Control (Bucuresti), ati cantat doar piesele prezente pe acest album, Tellurium-128 fiind ignorat. Incercati sa va delimitati intr-o oarecare masura de piesele primului disc?
Alex Zamfir: Piesele de pe primul album au reprezentat nucleul de baza al concertelor noastre pentru (prea) multi ani si, asteptam de ceva vreme cu nerabdare ca, odata cu lansarea Things Will Never Get Better, sa putem sa ne concentram pe compozitiile mai noi. Nu este vorba neaparat de a incerca sa ne delimitam de piesele de pe Tellurium-128, de care inca suntem cat se poate de multumiti, insa pur si simplu ne-am plictisit de ele, cantandu-le pana aproape de exasperare. Suntem foarte entuziasmati de al doilea album de studio, ne reprezinta, fireste, mult mai bine in momentul de fata, si, in viitorul apropiat, cu siguranta, ponderea pieselor de pe Tellurium-128 in playlist-urile concertelor va scadea radical. La anumite piese arhaice, precum With Nothing Beyond Death, renuntasem deja de ceva vreme...


Metalfan: Dacă pe Tellurium-128 puteam identifca destul de ușor niște influențe ale unor trupe mai mult sau mai puțin cunoscute, de data asta îmi e chiar imposibil să găsesc ceva cunoscut mie. Putem spune despre trupa Flesh Rodeo că și-a găsit propriul ei stil muzical?
Alex Zamfir: Mulțumim, mă bucur să aud asta! Și noi am avut exact aceeași părere după ce am ascultat prima dată materialul. Cred că este legat strict de experiență, maturitate și omogenitate; primul album a fost compus în cea mai mare parte în 2010-2011, majoritatea fiind la acea vreme la prima încercare muzicală mai serioasă. De-abia învățam ce înseamnă să ai o formație, cum se compune o piesă, cum este să urci pe scena… Things Will Never Get Better, în schimb, vine după sapte ani de cântat în această formulă (cu excepția schimbării de basist din 2012, când Adi Iosif s-a alăturat trupei), două materiale discografice lansate (luând în calcul și EP-ul End of Greatness) și aproape 80 de concerte susținute. Este, într-adevăr, prima dată când simțim că ne-am definitivat o identitate muzicală proprie, complet izolată de lumea exterioară. Influențele care încă mai există sunt mult mai subtile și abstracte – pe de-o parte, am învățat să folosim instrumentele mai bine și putem reda cu fidelitate mai mare ideile pe care le avem, pe de alta, odată cu înaintarea în vârstă s-au schimbat și idealurile și viziunile noastre muzicale.
 
Metalfan: Am observat o diferență destul de mare între cele două albume la capitolul producție, în sensul că Things Will Never Get Better se aude mai mult decât impecabil și asta în condițiile în care aceleași persoane au lucrat la ambele produse. De unde diferență asta?
Alex Zamfir: Toate cele trei materiale discografice de până acum au fost înregistrate, mixate și masterizate de Marius Costache iar diferențele de instrumente folosite nu sunt foarte multe (doar la chitara mea și la tobe au fost ceva update-uri mai importante pe parcurs), așa că orice îmbunătățiri provin, în principiu, din rafinarea interpretării și din omogenizarea colaborării (atât în interiorul trupei, cât și între noi și Marius). Ba chiar, spre deosebire de Tellurium-128, pentru Things Will Never Get Better am urmărit un sound mai puțin cosmetizat, mai sincer, brut și “murdar”; eliberați de presiunea debutului și a “primei impresii” pe care o va face acesta, ne-am putut concentra asupra aspectelor stilistice cu adevărat importante. Poate de aceea, produsul final sună mai coerent, unitar, firesc și natural. 

Metalfan: De ce Things Will Never Get Better? Sunteti chiar atat de pesimisti?
Alex Zamfir: Tin minte exact momentul in care mi-a venit ideea acestui titlu, a fost o descriere perfecta a ceea ce simteam in acel moment din timp si spatiu. Ulterior, le-am prezentat ideea si colegilor de trupa, iar acestia au rezonat, treptat, fiecare in felul lui, cu afirmatia respectiva. De aceea, nu cred ca este, in esenta, o notiune articulata, concreta, ci mai mult o senzatie vaga, un fel de expresie irationala a unei anxietati permanente. Mai mult, titlul s-a potrivit foarte bine si cu tematica lirica a albumului, precum si cu contextul social-politic global si local – dar nu acesta a fost neaparat punctul de pornire… Altfel, nu m-as descrie deloc ca un pesimist, ci doar ca fiind ghidat de un solid realism. Daca doi oameni sunt in desert si asista la un miraj, este cel care explica stiintific iluzia optica un pesimist? Universul in care am aparut, sau cel putin felul cum il intelegem tinand cont de gradul actual de cunoastere al acestuia, nu permite optimismul niciunui om sincer fata de el insusi.

Metalfan: Cine a realizat artwork-ul acestui material si ce reprezinta mai exact?
Alex Zamfir: Ca si in cazul materialelor precedente, artwork-ul albumului (atat coperta cat si ilustratiile din booklet) a fost realizat de Radu, solistul trupei, si incearca sa reprezinte cat mai bine in plan grafic tematica lirica a pieselor. Radu este, de altfel, responsabil exclusiv (cu foarte mici exceptii, aproape neglijabile) al acestor doua aspecte din viata formatiei Flesh Rodeo (grafica si versuri). 
 

Metalfan: Atunci cand End of Greatness a vazut lumina zilei, ati avut programat si un mic turneu national de prezentare. Va beneficia si Things Will Never Get Better de un astfel de tratament?
Alex Zamfir: Intr-adevar, pentru lansarea End Of Greatness aveam programat un mini-turneu de promovare, din care nu am mai sustinut, pana la urma, decat primul concert, cel din Rimnicu Valcea, anuland restul evenimentelor programate, dupa dezastrul din clubul Colectiv. In momentul de fata nu avem niciun concert planificat, dar exista posibilitatea ca in toamna sa sustinem prin tara cateva concerte de promovare a albumului… Concretizarea acestora depinde, insa, de mai multi factori pe care in momentul de fata nu ii putem anticipa.

Metalfan: Tragedia din Colectiv a curmat vietile a 64 de prieteni de ai nostri, ranind alti 184 (multi dintre ei ramanand mutilati pe viata). In ciuda acestui fapt, crezi ca s-a schimbat ceva in bine de atunci? Mai exista cluburi in care ati cantat (sau chiar in care ai calcat personal, independent de activitatea muzicala) care sa puna consumatorul in pericol? Consideri ca, cel putin din acest punct de vedere, lucrurile merg pe un drum bun?
Alex Zamfir: Intr-un fel, nimic nu va mai fi niciodata la fel dupa Colectiv; deseori am senzatia ca dupa ce s-a intamplat atunci, tot ce facem in plan muzical este cumva grotesc si inoportun, cu atat mai mult cu cat in drumul spre sala de repetitii trecem intotdeauna pe langa locul tragediei. Intr-un plan mai putin abstract, cred ca exista un grad mult mai ridicat de siguranta in domeniul incendiilor, cel putin in cluburile mari din Bucuresti in care se sustin frecvent concerte (Control, Fabrica etc.). Spun “cred” pentru ca, bineinteles, neavand niciun fel de expertiza in domeniu imi este greu sa fac o evaluare obiectiva, dincolo de numarul de iesiri disponibile in caz de urgenta, care este evident… Mizez pe faptul ca orice proprietar de club cu un nivel minim de bun-simt si raspundere morala a luat masurile necesare dupa Colectiv, in schimb am o incredere destul de redusa in posibilitatea si disponibilitatea autoritatilor de a monitoriza acest aspect.

Metalfan: Mountains On My Back e un alt proiect din care faci parte, atat tu, cat si alti doi membri Flesh Rodeo: Andrei Bratu (chitara) si Adrian Iosif (bas). Cum a luat fiinta acest nou proiect si ce planuri de viitor aveti?
Alex Zamfir: Mountains On My Back exista de aproximativ un an dar s-a coagulat destul de lent – avem pana in prezent in repertoriu doar patru piese. Am incercat sa nu grabim lucrurile si sa lasam totul sa se evolueze cat mai natural. Este o experienta cu totul inedita pentru mine – daca inceputurile Flesh Rodeo au fost confuze si tulburi, acum lucrurile sunt mult mai clare, calme si controlate si stiu exact cum vreau sa sune totul. Ideea proiectului a aparut inca din 2012, dupa ce am colaborat cu solista Maria Ana pe doua piese de pe Tellurium-128 (Wake Up In Hell si Danse Macabre) si am fost impresionat de abilitatile ei vocale, in conditiile in care inca de cand m-am apucat sa cant la chitara mi-am dorit in mod special sa lucrez cu o voce feminina (influentat foarte mult de Portishead, la acea vreme). A trebuit sa astept, insa, pana s-au “aliniat” mai multe aspecte ca sa putem pune bazele formatiei, de-abia in 2016. Daca totul merge bine, speram sa inregistram primul album Mountains On My Back candva in 2018.

Metalfan: Esti implicat in trei proiecte muzicale. De unde atata timp pentru muzica? Poti avea, printre altele si viata personala, sau chiar profesionala (asta in conditiile in care stim ca in Romania nu se pot castiga bani din muzica fara a te compromite)?
Alex Zamfir: Este dificil dar realizabil, prin disciplina, perseverenta si anumite sacrificii financiare, doar daca iti doresti cu adevarat. Pentru mine, singura problema care apare deseori este tocmai aceasta: sa imi doresc cu adevarat. Imi pierd foarte des motivatia, activand intr-o scena atat de limitata precum este cea underground din Romania. De exemplu, ni s-a intamplat la un concert destul de recent (nu dau nume) sa ni se spuna intre doua piese de catre cineva din staff-ul clubului sa incercam sa cantam ceva mai “antrenant”, care “sa placa”... Ce motivatie sa mai ai cand astfel de momente iti dezvaluie lipsa totala de intelegere a muzicii si artei, in general, chiar de catre persoanele care ar trebui sa intretina mediul in care aceasta sa se dezvolte? Am un serviciu “normal” care imi ocupa cea mai mare parte a timpului, iar din ceea ce ramane dedic o mare parte proiectelor muzicale. Decomposing Black este cel mai comod dintre cele trei, deoarece nu ma obliga sa parasesc incinta propriei locuinte si totodata cel mai important pentru mine, reprezentand o expresie a propriei ideologii muzicale nealterata de niciun factor extern. Este eronat sa crezi ca, de exemplu, renuntand in mod fortat la muzica poti aloca mai mult timp vietii personale – toate acestea se intretaie si o decizie radicala de acest gen nu va face decat sa destabilizeze tot ansamblul.

Metalfan: Data trecuta mi-ai spus ce filme preferi. Avand in vedere ca de multe dintre ele nu stiam, mi-am facut timp sa vad cateva. Jacob’s Ladder este de-a dreptul bestial (dar nici Mulholland Drive nu e departe), in timp despre Inland Empire pot spune ca e atat de greu de digerat incat nu am inteles mare lucru. As vrea totusi ca de aceasta data sa imi spui cate ceva si despre muzica, poate fur si de aici cate ceva de la tine. Ce asculti in viata de zi cu zi si ce trupe/artisti din Romania te atrag in mod special?
Alex Zamfir: Ma bucur ca ti-au placut cateva dintre recomandari. Inland Empire este, intr-adevar, foarte greu (atat in sensul de “dificil”, cat si “heavy”)… Cine spune ca a inteles ceva din el, fara indoiala minte; este o cinematografie pura, eliberata de constrangerile ratiunii. Desi in viata de zi cu zi sunt un adept strict al logicii, ratiunii, scepticismului si perspectivei stiintifice asupra realitatii, in arta prefer, de cele mai multe ori, creatiile absurde, abstracte, criptice, experimentale…

Puscifer si Carina Round sunt pe primul loc, detasat, in preferintele mele muzicale din ultimii ani. Am reusit anul trecut sa ajung sa vad Puscifer live, la Milano – un concert fata de care orice alt concert la care am participat vreodata pare o gluma. Am mai ascultat si reascultat in ultimii ani: Radare, Triptykon, Chrysta Bell, Feeding Fingers, Dog Fashion Disco, Gyorgy Ligeti, Fantomas, Mayhem, Chopin, Switchblade Symphony, Amenra, Cult Of Luna, Leprous, Intronaut, Bobby Beausoleil, Flipper, Scarling, Pagoda, Butthole Surfers, Leviathan, Cinema Strange, Philm, Killer Be Killed, The Dillinger Escape Plan, Smallman, Gojira, Love And Death, Celtic Frost, Goldfrapp, The Kilimanjaro Darkjazz Ensemble, Mournful Congregation, David Gilmour, Portishead, Amy Winehouse... Iar Nirvana, Korn si Tool raman trei influente fundamentale pe care trebuie sa le mentionez de fiecare data cand abordez acest subiect. Din scena locala, as enumera cateva albume care m-au influentat in mod special: White Walls - Escape Artist (albumul meu romanesc preferat) si Mad Man Circus, Dutevino –  0.1 Prototype, Alternativ Quartet –  Linistea Astupa Goluri si Aripi, Loungerie IIDevaro, Luna AmaraAsfalt si Loc Lipsa, Dekadens Kill And Tell, Tep ZepiSon Of A Dollar And A Song, Urma Anger As A Gift, Oliver Poetry Pop si Eros, The Boy Who Cried WolfBad Time Stories, Tragic Cronos EP, Omul Cu Sobolani OCS Tv, Implant Pentru RefuzMonolith, The :EgocentricsLove Fear Choices And Astronauts, Mr. SExtinction Algorithm...

Metalfan: Iti multumesc pentru timpul acordat, mult succes mai departe!
Alex Zamfir: Multumesc si eu, este intotdeauna o placere sa stam de vorba !
Autor: Fantotzii
Vezi galeriile trupelor: Flesh Rodeo

   April 10, 2017  | 0 Comentarii  | 514 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Alex Zamfir (FLESH RODEO): la granița dintre pesimism și realism

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Interviuri