interviuri rock

EDITORIAL: Missed Hits and Cheap Thrills – întâmplări din februarie

EDITORIAL: Missed Hits and Cheap Thrills – întâmplări din februarie
TRUPE : Editorial

Se lasă din nou cu rezumat şi se adună atâtea lucruri încât nu ştiu cu ce aş putea să încep, deci e clar că am să omit chestii chiar şi acum când fac un material care ar trebui să înglobeze cât mai mult din ceea ce s-a omis pe parcursul lunii februarie la Metalfan. Hinds de la Mastodon şi Carey de la Tool şi-au făcut trupă, Legend Of The Seagullmen şi, au scos debutul omonim la început de februarie. Sunt vreo 40 de minute sau pe-acolo de progressive, grunge, haos şi temperanţă, cu poveşti despre ocean şi ce mai e prin zonă. E marfă! American Nightmare, grupul de hardcore punk din Boston, care i-a influenţat pe cei la Converge şi nu numai, a venit cu un album după 15 ani, tot un material omonim, care merită să stea pe repeat mult şi bine. Dacă vreţi ceva din domeniul abstractului, fostul membru Isis, Aaron Turner, cu proiectul SUMAC, a colaborat cu avangardistul Keiji Haino din Japonia şi au scos un album super-interesant, uşor minimalist, dar zgomotos şi grăitor. Apoi, nu trebuie să omitem nici „Mark of the Necrogram” de la Necrophobic, are mai puţine faze derivate din Dissection şi un oareşce quelque chose.

Luna trecută vă spuneam despre ultima parte din trilogia care scoate din trecut comori create de Jimi Hendrix. Au mai apărut între timp trei bucăţi, „Lover Man”, „Hear My Train a Comin’” şi „Both Sides of the Sky”, iar cea din urmă dă titlul materialului care va fi lansat pe 9 martie. Avem şi o nebunie de piesă nouă de la Melvins, extrasă de pe albumul „Pinkus Abortion Technician”, al 26-lea album al grupului, dacă am numărat bine, care va ieşi în aprilie şi care mizează pe contribuţiile a doi basişti, o dată e membrul constant Steven McDonald şi, a doua oară, Jeff Pinkus de la Butthole Surfers. The craziness intensifies fiindcă ajungem la ceva nou de la Napalm Death, „Oh So Psedo”!Oh such an amazing title!” zic eu. Piesa e pe alocuri la fel de brutală precum coperta compilaţiei „Coded Smears And More Uncommon Slurs” – care conţine 31 de rarităţi si alte înregistrări ale trupei engleze realizate între anii 2004-2016 – şi prezintă riff-uri exemplare şi atemporale în circuitul grindcore. Din est, cu atmosferă epică a la Bathory şi altfel de transformări, avem muzică nouă de la veteranii Varathron, o piesă de peste opt minute extrasă de pe următorul album, „Patriarchs of Evil”, „a sinful sip of this unholy communion will lure you into an astral journey of absurd dimensions – with an awakening smell of the old era,” după cum spune declaraţia oficială. Tot din black metal a mai apărut luna trecută o piesă la fel de lungă semnată Drudkh, care continuă explorarea melancoliei tipice acestui nume, cu şi mai multă determinare. Avem şi latura „dansantă” sau siropoasă a black metal-ului la îndemână, adică aripa simfonică, deoarece şi Wallachia a anunţat material nou, publicând prima piesă de pe cel de-al patrulea album, „Monumental Heresy”, care apare pe 13 aprilie la Debemur Morti Productions. Şi mai vedem ce şi cum despre alte lansări în cadrul unei noi selecţii de videoclipuri pe care am pus-o cap la cap cu omul meu, H., trasând cronologia după upload-ul pe YouTube.
 
(c) Ryanne van Dorst, Dool, the Alpha

La început, ceva despre ‘ăi bătrâni, un lyric video deloc interesant care prezintă un single extras de pe cel mai recent album al proiectului chitaristului german Michael Schenker. Să pui numele „fest” în coada acestui nume nu sună prea okay din punctul meu de vedere, dar nici nu contează prea mult, când muzicianul în cauză a pus tot felul de lucruri de-a lungul timpului ca titlu de proiect solo. Mai jos găsiţi de ascultat prima piesă de pe discul „Resurrection”, un album la care au contribuit o grămadă de muzicieni, inclusiv Kirk Hammett, pe lângă cei din grupul de bază al lui Schenker. „Heart and Soul” prezintă iniţial multe elemente pestriţe care fac piesa greu de ascultat, dar pe parcurs aceasta devine atrăgătoare, cu multă melodie pe glas, solouri colorate, asemănându-se cu tradiţia Judas pe „Painkiller”, în timp ce Schenker continuă să arate variaţii din ce a învăţat pe vremuri la UFO.

 
 
Rupem filmul cu poezie şi vrăjitorie şi ne uităm la ceva de la Dool, grup olandez de dark rock cu doi foşti membri The Devil’s Blood în componenţă. În această poveste, stăm cu ochii pe o fată super-simpatică cu înclinaţii către ocultism, în pregătirea unui ritual. Într-o pădure în care se manifestă toamna, protagonista manufacturează lumânări, descoperă podoabele şi obiectul de ritual, toate formate din elemente organice, poate mult prea organice pentru un ochi sau minte mai sensibile. Execuţia cinematografică, de la scenografie, cromatică până la încadratură e fabuloasă!

 
În prietenosul format 4:3, clipul de mai jos reprezintă un colaj foarte viu cu imagini de arhivă, în totalitate adecvate pentru muzica Huntsmen, o trupă care stabileşte o cale de trecere foarte importantă între folkul american şi latura sludge, stoner sau post-rock.
 
 
Şi Night in Gales a scos album nou luna trecută, încă un fragment de Swedish melodic death metal făcut de nemţi, cum îmi place să subliniez. Odată cu „The Last Sunsets”, al şaselea album de studio, vocalistul de pe EP-ul de debut din 1995, Müller, a revenit în formulă şi astfel a luat formă cel mai credibil şi omogen album al trupei de până acum. Răzvan Răduţă de la Oldboystudio – care a mai lucrat pe video cu o grămadă de trupe româneşti, ca White Walls, Rock’n’Ghenă sau Breathelast şi, pe care îl recunoaşteţi ca toboşar la Ucigan în prezent, Cap de Craniu, H8 şi nu numai în trecut – s-a deplasat în Germania pentru o reprezentare la obiect a piesei numărul şase de pe cel mai recent album Night In Gales.
 
 
Ajungem din nou la The Devil’s Blood, mai ales că luna aceasta s-au împlinit patru ani de când Selim Lemouchi a dispărut din lumea noastră, alegând să se sinucidă. Dar, motivul pentru care ajungem din nou la grupul olandez de occult rock e că avem de-a face cu o trupă care îl include pe fostul chitarist, Oeds Beydals. E vorba despre Death Alley, formaţie care lansează în curând al doilea album şi care se îndeletniceşte cu un proto-metal cu valenţe heavy şi progressive, în care printre influenţe poţi descoperi de la Blue Öyster Cult şi Black Sabbath la Mastodon. Iată videoclipul la piesa „Murder Your Dreams”, în care personajele se deformează, se prăbuşesc, se pierd în alergare, cu efecte speciale nu neaparat complexe, dar foarte potrivite în astfel de context suprarealist.
 
 
Respectaţii proggeri brazilieni de la Angra au scos album nou, „Ømni”, care se traduce ca „tot”, fapt foarte cinstit având în vedere că aceştia au înglobat o grămadă de stiluri în muzica lor din ’93 până azi. Nu au adunat toate stilurile, dar diversitatea e suficientă cât să te lase să înţelegi asta. Klawz ne-a povestit mai multe despre cel de-al nouălea album al lor, recent, iar mai jos avem videoclipul pentru „War Horns”, cu foarte puţin război şi mult live footage prezentat în cele mai optime condiţii.
 
 
Tot un clip bazat pe performance, însă nu live, este şi ceea ce a lansat Life of Agony recent. „Dead Speak Kindly” face parte din albumul „A Place Where There's No More Pain”, scos anul trecut, iar de-atunci, trupa şi-a schimbat formula, aducând-o la tobe pe Veronica Bellino, care se mândreşte cu un CV în care sunt trecute colaborări cu DMC sau LL Cool J. „Dead Speak Kindly” este o bucată grungy şi sludgy în genul alternative, care trece ca fiind atrăgătoare pentru multe urechi.
 
 
Mai jos avem o frumuseţe rară de natură vintage, atât pe video cât şi pe sunet şi mă gândesc că n-ar trebui să dau niciun spoiler. Spun doar că „The End” este un fragment captivant de post-punk romantic de pe albumul „Apollo” al francezilor de la Soror Dolorosa, lansat în toamna anului trecut.
 
 
Rar găsim un lyric video marfă de văzut, iar acum se întâmplă odată cu lansarea „Devil On The Wall”, o piesă de pe debutul solo al lui Myles Kennedy, care va apărea pe 9 martie la Napalm Records. Clipul imită în mod reuşit tehnica de paper cutting, la care se adaugă nişte efecte, iar piesa surprinde cu registrul folk, acustic, în timp ce albumul de pe care face parte a fost compus în regim conceptual, cu inspiraţie din viaţa solistului şi a familiei sale după ce tatăl a decedat în urmă cu multă vreme, din cauză că nu i-a plăcut să meargă la doctor. Sună a poveste de speriat copiii şi, posibil să fie chiar aşa!
 

A fost nevoie de ceva recuzită pentru cel mai nou videoclip Black Label Society, în care Moartea – jucată de un personaj masculin căruia, evident, îi plac fetele – e portretizată ca o entitate vulnerabilă. O aleargă un câine şi, oricum, nu prea o ia nimeni în serios până când... E un clip amuzant şi foarte vag trist în acelaşi timp, care merge tratat ca un scurtmetraj bine realizat, într-un fundal tipic american. Tot tipic american e şi groove-ul de origine Southern al celor de la Black Label Society pe cel mai recent material, „Grimmest Hits”.
 
 
Faceţi şi voi o pomană şi uitaţi-vă la videoclipul unor punkişti francezi, că momentan n-a trecut de 200 de views şi e un pic păcat. Nici nu mai ştiu în ce circumstanţe am descoperit Papertank, dar mi-a plăcut acest punk infantil cu mult rock-n-roll şi alternative şi aromă de distopie.
 
 
Să ne uităm şi la cei din super-grupul Sons of Apollo cântând pe un câmp într-un clip care doar începe în alb-negru, iar cum intră tobele, apar toate culorile planetei. Mi se pare o alegere săracă în evidenţierea schimbării de ritm, aşa cum mi se pare şi un cadru larg în care Portnoy aruncă băţul în aer ca cel mai plictisit rocker. Trecând şi peste secvenţele în care apare doar vocalistul cu gesturi de lover apreciat de gospodine, restul videoclipului e frumos. Şi piesa e în regulă, chiar dacă şi strofele şi refrenul amintesc aproape deranjant de foarte multe lucruri întâmplate în preajma anilor 2000 în muzică, chestii de genul nu-metal. Momentul meu preferat apare când intervin synth-urile, iar despre albumul „Psychotic Symphony” ne-a scris Arthur mai pe larg acum câteva luni, spre dezamăgirea unora care nu au putut admite că astfel de album nu poate fi descris doar prin superlative, deşi „bietul” a obţinut note mult mai slabe în reviste cu mult, mult mai citite.
 
 
Fostul chitarist de la Europe, Kee Marcello îşi vede de treaba lui în videclipul pentru piesa „Fix Me” extrasă de pe albumul din 2016. Astfel de cântec nu reprezintă mare surpriză pentru cei atenţi la albumele Europe pe care el a fost prezent, sau la muzica Easy Action, e un conglomerat cinstit de tendinţe rock & glam, iar piesa cu pricina mă face să-mi fie dor de o discotecă cu biliard şi, n-o spun în sens negativ.
 
 
Pentru introducrea următorului clip aş putea să fac o şustă cu iz de patriotism paranoic, o caterincă proastă numită „cameramani şi regizori români sechestraţi în dimensiunea leprechaun-ilor”. Dar pot să vorbesc şi serios şi să spun că noul videoclip Primordial înfăţişează în mod superb tensiunea din muzica nouă a irlandezilor, piesa „To Hell or the Hangman” fiindu-mi pe plac în mod particular. Aceasta a fost ilustrată de mâna din spatele Twilight 13 Media împreună cu Miluţă Flueraş.
 
 
Acum ne delectăm cu oareşce clişee din imaginea muzicii extreme, scufundate în roşu sec. Nu vă faceţi griji, nu lipseşte nici craniul, nici cartea, nici crucea, nici lumânarea, ca la orice parastas. Outer Heaven pregăteşte albumul de debut anul acesta, dar pâna una, alta, propune prin intermediul piesei „Into Hellfire” un death american cu mult doom, care prinde foarte bine!
 
 
Avem şi un live video, cu australienii de la Dead City Ruins, băieţi relativ tineri care venerează maniera bătrânească şi pun în scenă un hard rock cu glas din registrul Ozzy, Fodde etc. şi alte elemente din doom-ul vechi.
 
 
Trecem şi prin lumea marelui domn, Ihsahn şi prin single-ul său problematic „Arcana Imperii”. Din punct de vedere tehnic şi muzical, cântectul e o evoluţie suprinzătoare, graţie complexităţii paradoxale cu care s-a creat un minimalism ritmic, ce explodează în pasaje poetice obişnuite pentru frontman-ul de la Emperor, alături de tendinţele de a întrece limitele preciziei aşa cum sunt acestea percepute pe scena progressive scandinavă. Cu toate astea, nu cred că mai pot descoperi pe vreun album Ihsahn intensitatea regăsită pe „After” din 2010. În acelaşi timp, următoarele trei albume devin din ce în ce mai fascinante pe măsură ce sunt ascultate mai des, deci poate fi şi cazul „Ámr”, care va fi lansat la începutul lunii mai. Videoclipul arată scene foarte organizate, unele foarte grăitoare, altele mai puţin, în special cele cu Ihsahn în fotoliu, în care ar trebui să arate ca un şef, dar cu toate astea îţi stârneşte râsul.
 
 
Ne uităm şi la un videclip românesc al trupei de alternative din Bucureşti, Unflicted. Clipul la „Hate Me” merită ceva descrieri pozitive în primul rând datorită casting-ului. E foarte frumoasă intriga desfăşurată în culisele unui teatru, printre măşti, machiaj şi personaje cu personalităţi tulburate, prezentate ca simboluri, care-şi vor găsi apogeul de nebunie neînţeleasă.
 
 
Termin, în sfârşit, socoteala cu Ministry… Mi se pare ciudat că grupul ăsta încă mai activează, nu-i găsesc prea multă relevanţă în prezent, chiar şi cu imaginea lui Trump integrată în cel mai nou videoclip, unde intră în mix şi vocea care transmite mesajul „we will make America great again”. Surpinzător! Totuşi, muzica Ministry nu e o glumă chiar atât de deranjantă.
 
Autor: Gina S.
   March 08, 2018  | 0 Comentarii  | 2668 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: EDITORIAL: Missed Hits and Cheap Thrills – întâmplări din februarie

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Interviuri