EDITORIAL: Muzica rock înseamnă mai mult
Am scris acest articol în 2013, cu ocazia unui eveniment care îşi propunea să aniverseze un anumit moment din muzica rock. Intenţia era lăudabilă, dar mi-am dat seama că, după atâţia ani de la liberalizarea accesului la informaţie, muzica rock clasică era, în continuare, privită din aceeaşi perspectivă obosită. Nu simt să se fi schimbat ceva nici în ziua de azi, aşa că am adus doar câteva modificări minore articolului original, pe care îl redau în continuare:
Sâmbătă are loc un eveniment (COLOCVIAL SB) în care se vor aniversa 40 de ani de la apariţia albumului Dark Side of the Moon, al celor de la Pink Floyd. Este, fără îndoială, unul dintre cele mai importante albume rock din istorie şi merită, din plin, sărbătorit. Cu toate acestea, nu mă pot abţine să nu observ că tot sărbătorim doar câteva trupe şi discuri, pe care “moderatorii” noştri le consideră a fi demne de panteonul rock-ului.
La fel de bine s-ar cuveni să aniversăm 40 de ani de la apariţia a două albume care, din păcate, sunt prea puţin sau deloc cunoscute la noi: Raw Power al celor de la The Stooges şi albumul omonim al celor de la New York Dolls. Un ultim disc şi un album de debut. O predare simbolică, nu de ştafetă, ci de sticlă incendiară, care a aprins, treptat, revoluţia punk de la sfârşitul deceniului 8. Revoluţie care a readus spontaneitatea în muzica rock, aplicând un şut bine plasat în curul tuturor bărboşilor cu chelie, cămaşi cu paiete şi solo-uri interminabile, prelucrate după bucăţi de muzică simfonică.
Bineînţeles că aceste două manifeste, de o forţa viscerală dar şi de o simplitate dezarmantă, nu au avut parte de recunoaşterea meritată la vremea lor; nici nu aveau cum, aflându-se la ani lumină faţa de ce se cânta atunci în mainstream. Dupa vreo 20 de ani, însă, influenţa lor a devenit evidentă, iar critica serioasă le-a acordat lor - şi altora asemenea lor - locul binemeritat printre creaţiile clasice ale muzicii rock. Astăzi, nu trebuie decât să-ţi arunci o privire pe Classic Rock Magazine, de exemplu, ca să vezi cum Hendrix împarte paginile cu The Clash şi Led Zeppelin cu John Cale, Motörhead sau Pearl Jam. În definitiv, multitudinea de curente, de forme de exprimare este parte a frumuseţii rock-ului.
Din păcate, asta nu se întâmplă şi la noi, unde, în continuare, nu se vorbeşte în contextul rock-ului clasic, decât despre Pink Floyd, Led Zeppelin, Beatles, Rolling Stones şi încă alte două - trei trupe. Ar fi momentul ca mass-media de specialitate să se educe mai întâi pe sine, astfel încât să fie în stare să extindă aria discuţiilor şi să educe, la rândul ei, publicul de rock. Aceasta este realitatea: Iggy & The Stooges, New York Dolls, MC5, Ramones, Patti Smith, Lou Reed şi mulţi alţii sunt tot atât de clasici precum trupele amintite mai sus! Nu mă înţelege greşit, nu sunt un susţinător necondiţionat al punk rock-ului. Tot in 1973, au mai apărut Billion Dollar Babies (Alice Cooper), Aladdin Sane (David Bowie), Pronounced Leh-Nerd Skin-Nerd (Lynyrd Skynyrd), Quadrophenia (The Who), Tyranny and Mutation (Blue Öyster Cult) si Space Ritual (Hawkwind) – creaţii esenţiale pentru carierele unor artişti esenţiali. Ai auzit la Rock FM vreo piesă de pe vreunul dintre aceste albume? Nici eu! În schimb, aud de câţiva ani aceleaşi 100 de piese, repetate la nesfârşit, venind ca dintr-un tonomat stricat. O parte a misiunii unui post de radio axat pe rock clasic este educarea publicului, iar aceasta presupune mai mult decât citirea unor ştiri de pe net şi transmiterea unor informaţii absolut inutile, precum locul pe care s-a clasat albumul X la lansare.
Deocamdată şi în domeniul acesta este mai multă spoială decât substanţă.
Sâmbătă are loc un eveniment (COLOCVIAL SB) în care se vor aniversa 40 de ani de la apariţia albumului Dark Side of the Moon, al celor de la Pink Floyd. Este, fără îndoială, unul dintre cele mai importante albume rock din istorie şi merită, din plin, sărbătorit. Cu toate acestea, nu mă pot abţine să nu observ că tot sărbătorim doar câteva trupe şi discuri, pe care “moderatorii” noştri le consideră a fi demne de panteonul rock-ului.
La fel de bine s-ar cuveni să aniversăm 40 de ani de la apariţia a două albume care, din păcate, sunt prea puţin sau deloc cunoscute la noi: Raw Power al celor de la The Stooges şi albumul omonim al celor de la New York Dolls. Un ultim disc şi un album de debut. O predare simbolică, nu de ştafetă, ci de sticlă incendiară, care a aprins, treptat, revoluţia punk de la sfârşitul deceniului 8. Revoluţie care a readus spontaneitatea în muzica rock, aplicând un şut bine plasat în curul tuturor bărboşilor cu chelie, cămaşi cu paiete şi solo-uri interminabile, prelucrate după bucăţi de muzică simfonică.
Bineînţeles că aceste două manifeste, de o forţa viscerală dar şi de o simplitate dezarmantă, nu au avut parte de recunoaşterea meritată la vremea lor; nici nu aveau cum, aflându-se la ani lumină faţa de ce se cânta atunci în mainstream. Dupa vreo 20 de ani, însă, influenţa lor a devenit evidentă, iar critica serioasă le-a acordat lor - şi altora asemenea lor - locul binemeritat printre creaţiile clasice ale muzicii rock. Astăzi, nu trebuie decât să-ţi arunci o privire pe Classic Rock Magazine, de exemplu, ca să vezi cum Hendrix împarte paginile cu The Clash şi Led Zeppelin cu John Cale, Motörhead sau Pearl Jam. În definitiv, multitudinea de curente, de forme de exprimare este parte a frumuseţii rock-ului.
Din păcate, asta nu se întâmplă şi la noi, unde, în continuare, nu se vorbeşte în contextul rock-ului clasic, decât despre Pink Floyd, Led Zeppelin, Beatles, Rolling Stones şi încă alte două - trei trupe. Ar fi momentul ca mass-media de specialitate să se educe mai întâi pe sine, astfel încât să fie în stare să extindă aria discuţiilor şi să educe, la rândul ei, publicul de rock. Aceasta este realitatea: Iggy & The Stooges, New York Dolls, MC5, Ramones, Patti Smith, Lou Reed şi mulţi alţii sunt tot atât de clasici precum trupele amintite mai sus! Nu mă înţelege greşit, nu sunt un susţinător necondiţionat al punk rock-ului. Tot in 1973, au mai apărut Billion Dollar Babies (Alice Cooper), Aladdin Sane (David Bowie), Pronounced Leh-Nerd Skin-Nerd (Lynyrd Skynyrd), Quadrophenia (The Who), Tyranny and Mutation (Blue Öyster Cult) si Space Ritual (Hawkwind) – creaţii esenţiale pentru carierele unor artişti esenţiali. Ai auzit la Rock FM vreo piesă de pe vreunul dintre aceste albume? Nici eu! În schimb, aud de câţiva ani aceleaşi 100 de piese, repetate la nesfârşit, venind ca dintr-un tonomat stricat. O parte a misiunii unui post de radio axat pe rock clasic este educarea publicului, iar aceasta presupune mai mult decât citirea unor ştiri de pe net şi transmiterea unor informaţii absolut inutile, precum locul pe care s-a clasat albumul X la lansare.
Deocamdată şi în domeniul acesta este mai multă spoială decât substanţă.
Posteaza pe pagina mea de Twitter
Posteaza pe pagina mea de Facebook
Posteaza pe pagina mea de MySpace
Trimite pe YM
Trimite pe emailAlte articole din Interviuri
Cadaveria: heavy metal cu zâmbetul pe buze
Paul Dean (Jerusalem): from John Mayall to Ian Gil...
Dizzy Reed (Guns N'Roses): It takes time to make a...
Buday Tamás (Tormentor, Nifelheim): being true an...
Festivalul Celtic Transilvania 5 sau fabrica de ro...
Magazinu’ 51: Întotdeauna am preferat scena mar...
Ionuț Șolescu „Shole” (Crize): o lume mai bu...
Sofia Sarri: traiul aproape de natură m-a făcut ...
TOP 2017
• Cadaveria: heavy metal cu zâmbetul pe buze
• Paul Dean (Jerusalem): from John Mayall to Ian Gillan - the story of Jerusalem
• Dizzy Reed (Guns N'Roses): It takes time to make a record
• Buday Tamás (Tormentor, Nifelheim): being true and honest to each other and never let a system to tell you who you are and what you are capable of
• Festivalul Celtic Transilvania 5 sau fabrica de rockeri de la Beclean; interviu cu Narcis Mureșan
• Magazinu’ 51: Întotdeauna am preferat scena mare în locul pivnițelor
• Ionuț Șolescu „Shole” (Crize): o lume mai bună, curaj și verticalitate
• Sofia Sarri: traiul aproape de natură m-a făcut să fiu mai mult un spectator
• Scandal – „Payback Days Romanian Tour”, capăt de linie în Bucureşti, cu BKS şi Heresy
• Crippled Black Phoenix cu The Devil’s Trade în deschidere – muzică de salon dintr-o eră inexistentă
• The Hives - Bucharest GreenSounds Festival 2018
• Judas Priest la București – amintiri din „Epoca de Aur” – trăiri contradictorii
• Layne Staley a murit, dar Alice In Chains trăiește
• Stone Sour infiltrează Europa
• „Crazy World Tour” – alt concert criminal cu Scorpions în Bucureşti, ultimul sau nu
• Am luat maşina timpului până la Quantic, la petrecerea cu Scandal – 20 de ani, Damage Case şi Magazinu’ 51
Soilwork - The Living Infinite (27.02.2013)
Nota utilizatorilor 8.7
Tocmai d-asta voi ramane toata viata un fan Fun (care in 1996 si-a spus ultimul cuvant). Un post de radio care, desi nu era unul de rock, oamenii de acolo il promovau in abundenta. Acelasi sentiment il am si pentru Activ FM. Erau nopti pe care mi le petreceam ascultand doar Activ (spre exemplu Pavlov's Dog e o formatie descoperita acolo, ca si Valeriu Sterian). Si nici dupa patru ani Rock FM nu s-a schimbat cu nimic... din pacate. Adica, e de-a dreptul rusinos (dar in acelasi timp imbucurator) ca un post de radio destinat manelistilor, pe numele lui Sport Total, sa fie cel mai rock post de radio la nivel national.
@Fantotzii: Daca imi permiti, este o treaba pe care nu am inteles-o: "Adica, e de-a dreptul rusinos (dar in acelasi timp imbucurator) ca un post de radio destinat manelistilor, pe numele lui Sport Total, sa fie cel mai rock post de radio la nivel national." Daca-ti place sportul automat asculti manele? Daca un om prefera un stil muzical, indiferent care ar fi acesta, manele, rock, pop samd, este un lucru de blamat?
@Hellhammer_x09, desigur, iti permit. Ideea e urmatoarea: maoritatea consumatorului de sport are in cap trei elemente foarte bine definite, si anume: Pariuri, Liga 1 si Gigi Becali - lucruri la care media de specialitate s-a adaptat perfect. Ai vazut si tu pe cai au luat-o publicatii precum sport.ro, GSP, Fanatik, Dolce Sport, Digi Sport, sau Onlinesport. Foarte rar vezi stiri despre alte sporturi, sau mai bine zis foarte rar vezi acolo stiri. Stirile lor se bazeaza in mare parte pe declaratii despre anumite persoane implicate in fenomen, sau despre anumite actiuni spectaculoase ("Vezi ce dribling a reusit Mesi", sau "BBC mai tare decat MSN") cu video inserat. Personal iubesc sportul, am terminat facultatea de sport in cadrum ANEFS, insa perceptia pe care omul de rand o are asupra sportului e cu totul diferita fata de adevarata realitate. Mi-ar placea enorm ca fotbaul sa redevina sport, intrucat in prezent el este nimic altceva decat un fenomen, nu un sport - un fenomen de manipulare a maselor, in care incultura primeaza. Ca fotbalul sa redevina sport, cel putin in Romania, trebuie ca toti coruptii implicati in fenomen sa fie eliminati, desfiintati si suspendati din competiile internationale... foarte multi ani. Sport Total e un post de radio pe care il ascult ori de cate ori am ocazia (in trecut nu ratam nici o emisiune de-a lui Radu Banciu si Andi Stanescu, plus Mihai Pahontu), insa nu ti-l prezinta nimeni ca pe un post de rock, ci ca pe unul de sport. Doar cand ii vezi titlul iti vine in gand cum ca s-ar adresa oamenilor devoratori de fenomene. Trebuie sa te lovesti de el intamplator pentru a realiza ca acolo se vorbeste foarte des despre sport, dar si ca se poate asculta cea mai buna muzica (evident, asta daca nu il prinzi pe Gabi Safta la butoane, in caz ca mai exista un astfel de personaj in media romaneasca).