interviuri rock

Hteththemeth: O privire în spatele măștilor

Hteththemeth: O privire în spatele măștilor
TRUPE : Hteththemeth

 Prima data i-am văzut pe cei de la Hteththemeth în Cluj-Napoca, în noiembrie 2015, cu ocazia concertului susținut alături de Cradle of Filth și Ne Obliviscaris. Fiindcă gândurile mele erau mult prea preocupate de așteptarea celor de la Ne Obliviscaris, în afară de tricourile inscripționate cu versurile din "The Day We Die" și de momentul de reculegere adresată victimelor din Colectiv (după tragedie nici două săptămâni nu trecuseră încă) nu țin în minte mai nimic din recitalul lui Hteththemeth decât că, a fost destul de scurt și că, s-a terminat un pic cam brusc.

 Mi-au captat atenția cu adevărat atunci când am văzut concertul lor la Rockstadt Extreme Fest în 2016, cand mi s-au părut atat de originali, (atât sound-ul cât și prestația), încât nu știam cum să urmăresc mai bine, ca să pierd cât mai puțin din ceea ce se întâmpla pe scenă. Am vrut să aflu mai multe despre ei, așa că i-am provocat la o discuție, la care au participat Robert (voce, chitară), Luci (chitară), Vlad (clape) și Lao (voce).



Metalfan: Salut! Ce face Hteththemeth acum? Ce se mai petrece în viața formației?
Robert: Salut. Pe lângă timpul petrecut complotând sfârșitul lumii? În momentul de față lucrăm la viitorul album încet, încet și plănuim o serie de concerte foarte speciale în primăvară, care vor încheia ciclul albumului Best Worst Case Scenario și vor arăta o bucățică din direcția în care plănuim să mergem.
Luci: Hteththemeth visează frumos și muncește să transforme visele în realitate. Avem foarte multe idei și proiecte, dar din păcate finanțele și timpul încă sunt niște bariere redutabile pe care trebuie să le biruim până la urmă. Cea mai nouă activitate non-muzicală ne-a acoperit fețele, la propriu: mulaje faciale pentru măști personalizate pentru fiecare membru Hteththemeth. De asemenea, am reușit în această toamnă să ne rupem parțial de lume aproape o săptămână, timp pe care l-am dedicat viitorului album, atât din punct de vedere conceptual, dar mai ales pe partea de compoziție.
Vlad: Avem multe în minte şi destul de puţin timp să concretizăm ce ne dorim. Dar sperăm să lansăm în curând câteva noi materiale video, pregătim concertele speciale despre care spunea şi Robert, am început deja lucrul la următorul album, căutăm idei şi soluţii pentru viitorul apropiat.
Lao: Hell-o! Perioada actuală este una deosebit de încărcată din multe puncte de vedere, desi ne-am obișnuit de prin 2013 (de când am ajuns în formula asta faină) să avem non-stop treabă. În imediata vecinătate a iernii ne vom bucura de un mic tur (de forță) alături de prietenii de la Vulture Industries, care își lansează noul album și având în vedere apropierea stilistică, psihocomportamentală și conceptuală a celor două trupe, era pe undeva normal să ni se intersecteze drumurile. Apoi, pregătim o serie de spectacole “altfel” ce vor fi puse în scenă la începutul anului viitor. Și pentru că nu mai avem răbdare, ne-am pus pe scris și compus la a doua poveste din saga din care face parte și Best Worst Case Scenario, mai precis lucrăm la albumul cu numărul trei.

Metalfan: Proiectul Hteththemeth s-a născut în decembrie 1999, în urma unei plimbări relaxante pe timp de noapte, când Lao Kreegan și Jamm Klirk, doi prieteni vechi, se hotărăsc sa înființeze un proiect muzical. După aproximativ două săptămâni de lucru, apare albumul de debut intitulat “Ziduri Mucegăite Cu Rosturi”, lansat în 200 de exemplare. În 2013 apare Ep-ul “Unhuman Split”,  împărțit între Hteththemeth și The Bipolar Disorder Project, după care în 2016 apare albumul  conceptual “Best Worst Case Scenario". Vi se pare că a fost greu să ajungeți la stadiul în care se afla  trupa acum? Credeți că au fost răsplătite eforturile depuse? Cât credeți că mai aveți până ajungeți unde v-ați propus?
Robert: Au fost momente în care aproape am crezut că al doilea album al nostru nu va vedea lumina zilei. Am trecut prin perioade foarte grele, dar niciodată nu am renunțat și lucrurile au dat roade extraordinar de  frumos. Nu știu dacă putem defini exact unde vrem să ajungem. Mie mi-ar plăcea să ajungem la inimile tuturor oamenilor de pe glob. Dacă reușim, poate o să spargem și barierele timpului și ale spațiului. Oricum ar fi, noi plănuim să avansăm până când ne vor lăsa puterile.
Luci: Orice trupă din underground are foarte mult de muncit pentru a crește și pentru a ajunge cât mai sus, mai ales cele care o fac doar prin propriile resurse. Eu cred că satisfacțiile noastre sunt pe măsura muncii depuse, având în vedere tot ce am reușit din 2013, de când suntem împreună în formula aceasta, și până acum, timp în care am cântat pe scenele multor festivalurilor din țară, am filmat un videoclip care a fost difuzat pe H!T Music Channel, am lansat un album foarte bine primit de public, pe care l-am promovat prin  concerte în toată țara, am luat locul 2 la finala mondială a competiției Global Battle of the Bands în Berlin,  am cântat inclusiv la Wacken Open Air, în cadrul concursului Wacken Metal Battle și am participat chiar și la preselecții pentru Eurovision. Nu știu când și dacă vom ajunge unde ne-am propus, cel puțin nu cred că în timpul acestei vieți, pentru că ceea ce ne-am propus nu este în sfera umanului, ci e un fel de imposibil spre care totuși ne îndreptăm cu fiecare notă pe care o adăugăm poveștii lui Hteththemeth.
Lao: Dacă albumul de debut (Ziduri Mucegăite Cu Rosturi) a apărut la o săptămână de la crearea proiectului, conceperea și producerea nefiind foarte complicate pentru mine și Jamm Klirk (bas 1999 - 2001), distanța până la al doilea album (Best Worst Case Scenario) a fost umplută în principal de "căutări" fie pe plan conceptual, material, sau în legătură cu componența trupei (găsirea unor membri capabili și  compatibili cu spiritul proiectului). Deși a fost un traseu aparent anevoios, nu pot spune că real a fost greu sau ușor, pentru că întotdeauna locul în care ne aflăm este exact cel în care ar trebui să fim. Și cumva în aceeași notă, același răspuns va veni și la întrebarea legată de o posibilă răsplată a eforturilor noastre. Plăcerea de a cânta și de a transmite ceea ce ne propunem, cumulată cu reacțiile fanilor-prieteni, astea împreună constituie cea mai mare răsplată.
 

Metalfan: Ceea ce deja ați împărtășit despre numele formației este că Hteththemeth vine dintr-un vis pe care l-a avut Lao și este numele unui arhanghel decăzut, numit inițial Adoriel. Povestiți-ne despre acest arhanghel, cine este el de fapt și de ce caracterizează cel mai bine numele Hteththemeth muzica pe care o compuneți?
Luci: Hteththemeth poate fi văzut până la urmă ca un suflet ce alege să se rupă de conformism, de menirea pe care i-au impus-o alții, alegând în primul rând să fie sincer față de sine și să nu se îndepărteze de esența sa, calități pe care eu cred că le are și felul nostru de a crea muzică.
Lao: Chiar dacă din punct de vedere conceptual există un numitor comun, felul în care e văzut Hteththemeth de către fiecare dintre membrii trupei poate da valențe și dimensiuni noi acestui "personaj". Așa că există posibilitatea să găsești în răspunsurile noastre linii diferite de direcție a poveștii, tocmai datorită faptului că suntem șase indivizi destul de "duși", cu o grămadă de idei care mai de care mai "duse". În cea mai mare parte, povestea își are originile în anumite "evenimente" și trăiri personale, dar colegii mei de trupă contribuie major la ea, în unele povești regăsindu-se, pe altele "tulburându-le" într-un mod creativ. Revenind la întrebare, sau mai precis la origini, Adoriel este speranța că se poate rezolva ceva. Hteththemeth este opusul. Este renunțarea la speranță. Este coerciția. Este karma în cea mai pură și mai dură formă.

Metalfan: Fiindcă stilul vostru nu se poate încadra într-un anumit gen muzical, l-ați definit ca fiind “unhuman music”. De unde vine ideea acestei definiții și ce înseamnă asta mai exact?
Lao: Din punct de vedere tehnic, melanjul de stiluri muzicale (coroborat de partea teatrală), ne-a obligat cumva să dam un nou nume nebuniei produse de noi. Din punct de vedere conceptual, muzica noastră e cumva vocea unui spirit ce vine de foarte departe, un spirit mult mai vechi decât locurile acestea.

Metalfan: Spuneți-ne un pic despre cum compuneți un album! Prin ce stadii trece o compoziție până la finalizare și cât durează?
Robert: Nu am avut până acum un proces anume prin care facem un album. În mod normal pornim de la un concept, apoi facem muzica, iar la final versurile. Pentru Best Worst Case Scenario, din cauză că trupa nu era completă în momentul în care a fost scris, o mare parte din album a fost scrisă doar de mine, Lao și Mihai. Pentru albumul nou, lucrurile sunt mult mai echilibrate și fiecare își aduce flerul personal.
Luci: Contează foarte mult și stările noastre interioare, pentru că nu de puține ori ne-am strâns la repetiții cu ideea să compunem ceva și nu s-a legat nimic. Inspirația este o zeiță capricioasă, care nu ține cont de planuri și căreia trebuie să i te dedici 100% pentru a avea rezultate. Dacă ai alte probleme și gânduri prin minte și suflet, vei fi părăsit imediat. Lucrul cel mai fain din acest punct de vedere în trupă este că am ajuns să ne simțim și să ne completăm muzical foarte bine, fapt pe care l-am observat și live, când a fost necesar să improvizăm, dar și la ultima sesiune de compoziții, unde am avut momente când spiritual devenisem aproape ca un roi de albine, regine fiind inspirația și muzica. De multe ori am impresia că muzica se scrie singură, tot ce trebuie să faci e să renunți la tine și să reușești să ajungi în acel loc spiritual creativ care se află în fiecare dintre noi.
Lao: Partea compozițională, din punct de vedere organizatoric a "suferit" ceva transformări de-a lungul timpului. Dacă la Ziduri Mucegăite Cu Rosturi cea mai mare parte a compunerii muzicii mi-a revenit mie, la Best Worst Case Scenario s-a schimbat modul de lucru. Câteva piese aveau un schelet deja construit de către mine, schelet pe care am construit împreună cu actualii colegi serenadele de acum. Alte piese s-au construit la repetiții, pornite de multe ori din joacă. Iar alte piese au fost construite muzical în cea mai mare parte de către Bob (Robert), piese la care ceilalți au adăugat anumite elemente ce țin de instrumentele lor, în final adăugând și eu linia mea de voce. Robert fiind un tip foarte talentat, a "abuzat" într-un mod creativ de talentul său și s-a ocupat de multe părți ce țin de creație (inclusiv mixare și masterizare) pentru ca albumul să iasă “right on time”. De fapt compusul, realizarea înregistrărilor, partea imprimării, etc..., toate au fost un hei rup obositor (dar și fain) pentru toți. Îmi amintesc cum stăteam la mine acasă și mai trăgeam câte o voce, câte un instrument, mai scriam câte un vers, ne mai lua somnul, era obositor, dar funny. Acum, pentru acest al treilea album, suntem mai relaxați, am reușit să ne izolăm pentru câteva zile într-o locație specială și am reușit să încropim împreună câteva piese de care suntem foarte mândri. A fost prolific dar și foarte distractiv. Și așa cum spune și Luci, în unele momente avem impresia că muzica se scrie singură.
 

Metalfan: Dat fiind faptul că majoritatea muzicienilor rock/metal au și o altă meserie, bănuiesc că e greu să îți împarți timpul. Cât timp reușiți să dedicați din viață de zi cu zi formației?
Robert: Cât timp este nevoie. Dragostea mea pentru muzică fiind o parte uriașă din viata mea, mereu reușesc să dedic resurse pentru ea, fie că e vorba de Hteththemeth, The Bipolar Disorder Project sau alte proiecte și colaborări. Fiind sunetist, reușesc mereu să fiu aproape de dragostea mea.
Luci: Da, faptul că încă nu am reușit să transformăm muzica în singura noastră ocupație ne lasă cu destul de puțin timp pe care putem să îl dedicăm trupei, însă fiecare dintre noi reușește, pe lângă repetiții și concerte, să își aducă contribuția pentru bunul mers al lucrurilor. Pentru mine totul este și mai interesant, deoarece timpul meu liber dedicat muzicii se împarte între Hteththemeth și cealaltă trupă în care activez, False Reality, dar ideal este faptul că reușim să ne împărțim toate sarcinile și astfel reușim împreună să facem mult mai mult decât o singură persoană care s-ar ocupa de activitățile extra muzicale alte trupei. Estimativ, cred că acord în medie cel puțin două ore în fiecare zi proiectelor mele muzicale.
Lao: Datorită faptului că teoretic și practic am cinci joburi-activități în acest moment, singura variantă viabilă pentru a putea contribui la ascensiunea muzicală Hteththemeth era să transform ceea ce ține de muzică într-un job. În felul ăsta mi-am partajat joburile în mod egal și știu că nicio activitate nu este neglijată. Este greu, dar și fain.
Vlad: Uneori mai mult, uneori mai puţin. Dat fiind faptul că ne ocupăm de toate aspectele care ţin de activitatea trupei, trebuie să îi acordăm destul de mult timp lui Hteththemeth. Nu ne permitem să ne ocupăm doar de partea strict muzicală şi conceptuală, trebuie să ne ocupăm noi şi de promovare şi de social media, de pregătirile pentru orice concert, deplasare, filmare, etc. Toate acestea mănâncă mult timp, care nu e niciodată destul şi care, atât cât este, ar fi mult mai eficient să fie pus doar în partea muzicală şi conceptuală. Dar, cum spuneai şi tu, avem cu toţii joburi, trebuie să ne împărţim mereu între orele de muncă, orele dedicate trupei, orele de studiu individual (pentru că niciodată nu te poţi opri din studiu), orele petrecute cu familia şi prietenii, etc.
 

Metalfan: Complexitatea albumului “Best Worst Case Scenario” este, în opinia mea, ceva de admirat, acesta atingând teme și sentimente foarte diferite, formând totodată un album închegat. Care este conceptul în jurul căruia este construit acest album? 
Lao: Ne bucurăm că îl vezi așa și îți mulțumim pentru frumosul compliment! Best Worst Case Scenario este o poveste despre multe multe sentimente, amestecate într-un război armonios, război care are ca principal scop construirea personajului principal. Povestea face parte dintr-o saga care se va întinde pe parcursul a 5 albume. Best Worst Case Scenario este povestea din mijloc.
Robert: Vreau să adaug că “Best Worst Case Scenario” poate fi considerat ca fiind fantezia bolnavă a unui romantic dezamăgit, care își dorește să creeze un paradis al iubirii veșnice, chiar dacă acest lucru implică… victime.

Metalfan: În versurile Hteththemeth ne întâlnim câteodată cu afirmații paradoxale, de exemplu “Happy to Be Sad”. Despre ce vor acestea sa povestească? Despre o conviețuire intimă a unei dualități interne?
Lao: Da, poate fi vorba despre o dualitate internă, așa cum spui tu. Sau pot fi multe mii alte chestii. Personal îmi doresc ca ascultătorul să-și imagineze o sumedenie de lucruri, să își lase mintea să zboare. Și tot personal (acum chiar personal) conceptul piesei împletește idei antagonice dar care trăiesc armonios împreună prin stare și satisfacție - pe scurt, personajul e vesel cu cei din jur, dar asta nu înseamnă că e fericit, ci doar ascunde ceva, fiind conștient că ceilalți nu îl înțeleg; apoi, el știe că în final tristețea lui are o finalitate și se va bucura de zâmbetul final atunci când povestea lui va avea sfârșitul scontat.
Robert: Happy to Be Sad este un soi de acceptare a unei fantezii, în ciuda realității de care ești conștient. Când ești alături de o persoană care te va face să suferi, știi asta și totuși te complaci în ideea iubirii pe care o împarți cu această persoană. Și te bucuri când simți tristețe, fiindcă e singurul lucru care te face să te simți viu.
Vlad: Este în primul rând paradoxul dat de dualitatea care există în fiecare dintre noi. Conflictul interior este cea mai complexă, complicată şi greu de rezolvat formă de conflict. Aparentele jocuri de cuvinte din versurile Hteththemeth sunt de fapt expresii ale războiului dus între forţele ce trag de noi în direcţii antagonice. Şi acest război este purtat zi de zi, în toate planurile vieţii, în toate emoţiile şi trăirile noastre. Este războiul dintre răutate şi bunătate, dintre iubire şi ură, dintre iertare şi răzbunare, dintre raţional şi instinctual.

Metalfan: Care sentiment credeți că este mai puternic dintre cele două: tristețea sau bucuria? Ori sunt acestea echilibrate, atingând același nivel?
Robert: Cele două reprezintă Yin-ul și Yang-ul emoțiilor. Nu poți avea una fără să o cunoști pe cealaltă. Ca relevanță, cred că tristețea este cu siguranță emoția care are cel mai puternic impact asupra spiritului. Îmi place să zic că atunci când spiritul e rănit, sângele lui se transformă în artă. E un sentiment transformator, care îndeamnă la exprimare. Totuși, pentru ambiție, e nevoie de o doză de optimism. Sentimentul meu preferat e nostalgia, uniunea armonioasă dintre cele două opusuri.
Luci: Tristețea și bucuria sunt de multe ori fețe diferite ale aceleași monede, căci este vorba în primul rând de importanța pe care o acordăm noi înșine unor evenimente, obiecte, oameni și despre dorințele noastre legate de acestea. Forța pe care o au este direct proporțională cu importanța pe care o au pentru noi evenimentele, obiectele sau oamenii care sunt în centrul sentimentului respectiv.

Metalfan: Ce legătură are albumul cu marea, având în vedere că începe și se termină cu fraza "De fiecare dată când vreau să mă gândesc la ea, mă duc la fereastră și privesc marea"?
Lӓo: Marea joacă un rol deosebit de important în această saga, dar revelarea acestui mic secret va avea loc treptat, odată cu apariția viitoarelor albume.

Metalfan: Care este povestea din spatele dualității care apare în grafica albumului “Best Worst Case Scenario”?
Robert: Dualitatea reprezintă lumea înainte și după apocalipsă.
Lao: Dualitatea este sistemul de referință pe baza căruia se construiește Totul.

Metalfan: Ce semnificație au măștile?
Luci: Măștile suntem de fapt noi, dar deghizați în măști care sunt de fapt noi, dar deghizați în măști și tot așa. Simbolistica măștilor este extrem de bogată și până la urmă, fiind un act artistic, cred că cel mai bine este să lăsăm la latitudinea spectatorilor să aibă fiecare viziunea proprie asupra măștilor noastre.
Vlad: Fiecare dintre noi are o întreagă colecţie de măşti. Şi eu şi tu şi cei care citesc acest interviu. Doar că cele mai multe dintre aceste măşti sunt în mare măsură invizibile. Noi pornim multe dintre concertele noastre cu măştile la vedere. Iar momentul în care ne descoperim feţele poate fi considerat şi un act simbolic prin care ne dezvăluim adevăratele trăiri şi emoţii în faţa publicului, sperând astfel să realizăm o conexiune sinceră, pe mai multe planuri, cu cei care se lasă purtaţi de muzica noastră în universul Hteththemeth.

Metalfan: Atmosfera unui concert Hteththemeth e întotdeauna vie, variată, putând fi definită într-un singur cuvânt ca specială. Cât de mult vă ajută în exprimare folosirea obiectelor de recuzită pe scenă, sau chiar prezența unei actrițe?
Luci: Ceea ce ne propunem noi pe scenă în primul rând este să spunem o poveste, astfel că este inevitabil și chiar foarte important să folosim elemente teatrale, fie că este vorba de actori, recuzită sau ținute de scenă, care să îmbrace muzica noastră într-o haină vizuală și metaforică, acoperind astfel sensurile pe care noi dorim să le exprimăm, dar și pentru a reuși să introducem publicul în atmosfera unică Hteththemeth.
Vlad: Noi ne dorim să transmitem cât mai multe emoţii, cât mai multe trări, să inducem publicului un pic din viziunea Hteththemeth. Fiecare element teatral vine absolut firesc, în completarea muzicii şi a versurilor.
 

Metalfan: Ne putem aștepta ca materialele viitoare să fie acompaniate de aceste elemente sau, de ce nu, de acte teatrale mai complexe?
Luci: Cu siguranță ne dorim foarte mult să putem prezenta viitoarele materiale sub forma unor spectacole complexe și de ce nu, complete, unde să putem pune foarte mult accentul și pe partea vizuală a poveștii, dar asta implică niște resurse pe care în acest moment nu le avem. Sperăm totuși ca pe viitor să depășim și acest obstacol și să putem pune în scenă toate ideile noastre.

Metalfan: Care sunt obiectele voastre preferate care credeți că aduc mai multă “culoare” concertelor voastre?
Luci: Măștile sunt cu siguranță un element cu foarte mult impact vizual și cu foarte multe sensuri, inclusiv prin renunțarea la ele, moment scenic care mie personal mi se pare o metaforă foarte puternică.
Vlad: Măştile, jongleriile Flaviei, dar şi apariţiile ei teatrale, recuzita cu care Lao îşi completează expresivitatea şi nebunia de pe scenă, toate au câte un loc special în desfăşurarea concertelor noastre şi în felul nostru de a spune povestea lui Hteththemeth.

Metalfan: Pregătiți ceva special pentru următoarele concerte care vor avea loc în Cluj-Napoca în 15, și în București în 16 noiembrie alături de Vulture Industries? Ce elemente noi intenționați să aduceți pe scenă?
Vlad: În primul rând, trebuie să spun că ne bucurăm foarte tare că vom putea cânta alături de Vulture Industries, şi nu doar la Cluj-Napoca şi Bucureşti, ci şi la Belgrad, pe 20 noiembrie şi la Timişoara, pe 21 noiembrie. Principalul element de noutate va fi reprezentat de două piese noi, pe care suntem foarte nerăbdători să le scoatem la lumină. Dacă până la concertul de la Cluj-Napoca pe aceste piese vor apărea şi elemente teatrale, cu siguranţă le vom introduce în spectacolul nostru.
Robert: Vom prezenta un show un pic mai restrâns, dar cu câteva surprize plăcute, cântând și câteva piese ce vor apărea pe următorul album.
Luci: Având în vedere timpul destul de limitat pe care îl vom avea pe scenă, nu cred că vom reuși să aducem prea multe elemente noi de recuzită, însă cu siguranță o vom face, dacă acestea se vor potrivi cu tematica pieselor, mai ales ale celor noi pe care dorim să le prezentăm pentru prima dată în fața publicului.

Metalfan: Ce părere aveți despre Vulture Industries? Cât de bine credeți că vă potriviți cu ei, ca prestație live?
Robert: Eu am o experiență cu Bjornar la DBE 3 din Alba-Iulia, când l-am sugrumat. Sper că nu-și mai amintește de mine. Prestația lor m-a vrăjit încă de la primele note și cred că Hteththemeth și Vulture Industries chiar fac o pereche perfectă. Mai mergea și un Arcturus.
Luci: Cred că ne potrivim extraordinar de bine cu Vulture Industries, ambele trupe fiind din punctul meu de vedere în aceeași zonă în ceea ce privește muzica și conceptul aparițiilor live.
Lao: Strict artistic, sunt pur și simplu fascinat de această trupă. Am avut ocazia să o vad live de multe ori și de fiecare dată am plecat de la concert cu feeling-uri faine. Muzical, trupa a evoluat grozav de la un album la altul, ultimul (Stranger Times) fiind o adevărata capodoperă. Mai adăugăm și un bonus personal, faptul că trupeții îmi sunt prieteni destul de vechi. Și sunt și duși tare de tot! Deci o sa fie... nebunie!

Metalfan: Există vreo legătură între numele solistului vostru, Lao Kreegan și rasa Kreegan care apare în seria de jocuri Heroes of Might and Magic?
Lao: Era normal să răsufle pe undeva niște informații despre această teorie conspirativă, dar asta e, mi-am asumat-o! Acum serios, e normal ca la un moment dat să se facă jocuri sau filme cu numele tău. Ha ha ha! Acum foarte serios, s-a scris și s-au produs filme și jocuri despre elfi, orci, demoni, îngeri, hobbiți, troglodiți, etc... S-au făcut pe aceeași temă sute și sute de filme și jocuri. De ce să nu se facă și despre Kreegans? Noi suntem mai vechi ca ei!
Robert: Cine a spus că sunt jocuri? Lao este într-adevăr un Kreegan.

Metalfan: Spre sfârșit aș vrea să vă întreb care sunt sursele voastre de inspirație din punct de vedere al tematicii spirituale pe care o abordați?
Robert: Povestea lui Hteththemeth are rădăcini în mitologia creștină, aducând un adaos personal, din dorința de a explica perspectiva "răului". Ne inspiră ideea că nimic nu este alb sau negru. Și diavolii urăsc pentru că înainte au iubit.
Luci: Hteththemeth vorbește în primul rând despre sentimente, duse multe dintre ele la paroxism, iubirea devine adorație, ura devine apocalipsă.
Lao: O să-ți răspund printr-un vers de pe Best Worst Case Scenario: "The Universe is inside... me!"
 

Metalfan: Pe când ne putem aștepta să lansați noul album?
Robert: Chiar când nu vă așteptați!
Luci: Noi sperăm că vom reuși să continuăm povestea lui Hteththemeth în toamna anului viitor, albumul cel nou fiind deja în lucru. Dacă totuși, circumstanțele ne vor sta împotrivă și nu îl vom lansa în toamna lui 2018, cu siguranță o vom face în 2019.

Metalfan: O prietenă mi-a spus că nu a văzut vreodată un copil care să nu fie neastâmpărat. Pe mine de exemplu când eram dispărută, adesea “m-au cules” părinții din copacii vecinilor. Iarba vecinului era întotdeauna mai verde și cireșele lui erau mereu mai roșii și străluceau irezistibil deasupra gardurilor, așa că indiferent de pedeapsă primită, cele mai gustoase fructe le-am mâncat de la vecini... Care este “păcatul“ vostru preferat din copilărie?
Robert: Din păcate eu nu am avut o copilărie în stilul lui Ion Creangă, însă îmi amintesc cu plăcere momentele în care chiuleam de la ora de religie și mergeam cu colegii la bere în bodega numită “La  Umbreluțe”. Țin minte că o dată când ne-am întors, am dat peste un nene care își scotea taburetele afară din casă, așa ca le-am cules și le-am dus în clasă, urmând proteste de la dirigă și de la directoare. Golden times!
Luci: Îmi amintesc cum fructele și legumele din vecini nu erau niciodată la adăpost față de legiunea de copii de la blocurile unde am crescut, dar din fericire pentru vecini erau și foarte mulți pomi plantați în grădinile blocurilor și în zone publice verzi din împrejurimi. Țin minte că de multe ori am petrecut toamna ore întregi cățărați în duzi și corcoduși, dar am și fost fugăriți în timp ce aveam brațele ocupate cu morcovi, ceapă verde, rabarbură și în principiu orice fructe sau legume comestibile.
Vlad: Eu o înnebuneam pe mama cu o metodă demnă de marii percuţionişti ai omenirii (bine că nu m-am făcut toboşar!). Pe când aveam doar vreo trei ani, aveam minunatul obicei să mă duc la dulapul de vase, să scot capace de oală şi să le trântesc unul de altul până când sărea smalţul de pe ele. Mă amuză teribil de câte ori îmi povestesc ai mei cum ajunseseră să lege dulapul cu aţă înnodată cum puteau de bine, dar eu mă duceam şi, cu degetele mele de copilaş destinat să cânte la clape peste ani şi ani, desfăceam orice nod şi luam din nou oalele şi capacele la rând şi înnebuneam pe toată lumea. Inclusiv  pe vecinii din bloc, sunt sigur.
Lӓo: Eu din păcate nu am fost copil. Când am venit pe Pământ, aveam deja o vârstă destul de înaintată. Chiar dacă vizual păream un copil. Paradoxul face că par și acum.

 
Foto: Hteththemeth/Adrian Teglaș
Vezi galeriile trupelor: Hteththemeth

   November 07, 2017  | 0 Comentarii  | 1472 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Hteththemeth: O privire în spatele măștilor

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Interviuri