Interviu Ephel Duath

TRUPE : Ephel Duath

Trupa a fost formata in 1998, cand aveai doar 18 ani. Crezi ca dupa o activitate de 7 ani puteti fi considerati o trupa cu experienta?

Stiu ca trebuie sa ne dezvoltam atat din punct de vedere managerial cat si muzical, dar imi e foarte limpede ca am invatat o chestiune care in zilele noastre tinde sa fie data uitarii: in zona asta nu poti avea rezultate decat daca muncesti si muncesti si muncesti. Gandeste-te la Opeth. Abia dupa cinci albume extraordinare au reusit sa cucereasca publicul.

Oricine cunoaste creatia lui J.R.R. Tolkien stie care e provenienta numelui Ephel Duath. Multi considera referintele la opera lui Tolkien un pic prea comune la trupele de metal din zilele noastre. Care este parerea ta si, mai ales, care a fost motivul pentru care v-ati numit trupa astfel?

Impreuna cu fostul meu coleg din Ephel Duath, Giuliano Mogicato, am considerat ca acest nume ar fi un excelent tribut pentru opera lui Tolkien. La inceput a constituit doar o modalitate de a ne consolida relatia de prietenie si decizia de a forma o trupa. Imediat ne-am intragostit de aura misterioasa pe care aceste cuvinte o creaza impreuna. Stiu ca in zilele noastre mitologia lui Tolkien este frecvent folosita de trupele de metal, dar cred ca asta nu reprezinta altceva decat respectul si recunoasterea pe care opera sa le merita.

Stiu ca primul contract serios a venit in anul 1999 de la Code666. Ce inseamna pentru un pusti de 19 ani o astfel de oportunitate? Ce a insemnat asta pentru Ephel Duath?

A fost una dintre cele mai intense perioade din viata mea. Eram inconjurat de sentimente pozitive, o ambitie imensa si o mie de vise. Am inceput imediat sa imi indrept atentia exclusiv asupra muzicii si asta mi-a creat serioase probleme cu familia, prietenii, scoala si iubitele. E important sa notam ca toate problemele astea mi-au oferit starea necesara pentru a compune.

Daca te-ai putea intoarce in timp, ce schimbari ai aduce albumului de debut, Phormula?

Niciuna. Si ti-as da acelasi raspuns referitor la oricare dintre albumele Ephel Duath. Fiecare disc ne-a permis sa fixam in timp un anumit pas experimental. Ar fi penibil sa ne revedem opera. Asta ar fi in antiteza totala cu esenta proiectului nostru: sa continuam sa cautam tot timpul noi solutii si contributii muzicale.

Incercati si in continuare sa evitati clasificarea muzicii voastre de catre fani si media? Stiu ca este important sa stiti ca Ephel Duath nu poate fi inclus in nici un stil. Legat de asta, va considerati o trupa originala?

Stiu ca daca am avea o directie si un public tinta precise, probabil ca ne-ar ajuta sa crestem, dar chestia asta nu ma intereseaza. Mi se pare prea restrictiv si pe alta lungime de unda fata de conceptul nostru de “open mind search”.
In acelasi timp pot sa iti spun ca nu consider ca ceea ce facem noi e neaparat original. Pe de alta parte trebuie sa recunosc ca nu pierd prea mult timp gandindu-ma la ce suna altfel ,ci mai ales la ce e spontan si pur.

Am citit pe site-ul vostru ca ati avut ceva probleme serioase cu o parte a presei care va asocia creatia cu eticheta black metal underground. Ne poti oferi mai multe detalii?

Inca de la inceputurile carierei noastre am incercat sa nu ne inglobam niciunei miscari muzicale. Demo-ul nostru si primul disc au fost, din punct de vedere muzical, destul de aproape de un fel de black metal sofisticat, numai ca atitudinea noastra nu avea nimic de-a face cu satanismul atat de des intalnit la trupele de black metal. Asta a dus la o gramada de neintelegeri din partea publicului, care de-a lungul anilor a considerat ca solutiile muzicale oferite de Ephel Duath au fost prea excentrice si bizare pentru o trupa de black metal.

Care e legatura intre Lee Barrett si contractul oferit voua de Earache in 2001? De ce ati parasit Code666 pentru Elitist Records?

Lee Barrett se ocupa de trupe si de albume in cadrul sub-label-ului Elitist Records (RIP). El m-a contactat dupa ce am editat Phormula si mi-a oferit un contract pe termen mai lung. Pentru Emiliano Lanzoni, seful de la Code666, numai multumiri, pentru ca a crezut in aceasta colaborare si nu s-a inselat.
Acelasi Emiliano care m-a indemnat sa semnez noul contract. Acum Earache ne ofera o foarte serioasa promotie precum si bugetul potrivit pentru a inregistra albumul, a filma clipurile si a participa la turnee.

The Painter’s Palette a fost editat la 2 ani dupa semnarea contractului. De ce a durat asa mult?

Daca ne gandim la toate dificultatile pe care le intampini atunci cand incerci sa scoti asa un album pretentios (gandeste-te, de exemplu, cat ne-a luat sa asimilam schimbarile muzicale sau gandeste-te la line-up-ul extrem de bizar de pe acest disc, atat de greu de directionat), te asigur ca 2 ani nu reprezinta o perioada asa de lunga.

Componenta existenta pe acest disc a inclus anumiti muzicieni cu background jazz. Crezi ca exista un punct imaginar unde metalul extrem si jazzul se pot intalni si uni?

Exista un punct imaginar in care se pot face legaturi uimitoare intre orice stiluri muzicale. Mai mult decat atat, sunt sigur ca jazz-ul si hardoce/metal-ul sunt zone in care e foarte interesant sa lucrezi. Iubesc contrastele si pot spune ca, din punct de vedere muzical, sunt sute de solutii muzicale fascinante care pot reiesi din aceasta uniune.

Chiar daca titlul albumului ne duce cu gandul la culori, coperta si booklet-ul sunt alb-negru. Ai putea sa ne oferi ceva mai multe detalii despre acest concept?

Daca ne gandim la reactiile diferite ale oamenilor in fata aceleiasi culori, The Painter’s Palette a fost un fel de sublimare a unor interpretari libere. Am incercat sa nu influentez ascultatorul si de aici a venit ideea ciudata a unui artwork alb/negru. In acelasi timp, pentru a ne putea exprima propriile pareri, fiecare piesa a avut un subtitlu in care indicam la ce culoare a gandeam in fiecare faza a compunerii pieselor.

Activitatea voastra concertisitica a inclus cateva aparitii importante alaturi de trupe precum Lacuna Coil, Entombed, Necrophagist, Sieges Even, Biomechanical, Katatonia si Dillinger Escape Plan. Pe langa faptul ca sunt toate foarte diferite de ce cantati voi, consideri ca ai avut ceva de invatat de la trupele astea?

Da, am invatat cate ceva de la aproape fiecare dintre trupele astea. Probabil ca Locus m-a determinat sa nu mai acord prea mare atentie lungimii pieselor, Dillinger Escape Plan ne-au invatat multe despre un show live reusit. Entombed ne-au invatat ce inseamna sa ai un sunet rotund. Referitor la instrumente, chitaristul de la Poison the Well m-a determinat sa nu imi ignor latura blues. Chitaristii de la Necrophagist mi-au aratat cum sa executi riffuri grind uimitor de curate.

Exista o legatura intre conceptul ultimului vostru album si mitul meduzei. Ai afirmat ca nu putem cunoaste o medusa pana cand nu ii simtim atingerea dureroasa. Spune-mi mai multe.

Am folosit imaginea tentaculelor meduzei pentru a simboliza titlul albumului. Dupa parerea mea, daca nu ai pe corp urma atingerii unei meduze, nu poti afirma ca ai facut cunostinta cu aceasta creatura. In aceeasi directie, consider ca nu poti avea nici cea mai mica idée despre ce e mai bine pentru tine in viata daca semenele durerii nu ti-au impresurat la un moment dat gandurile. Durerea iti poate permite sa descoperi si alte posibile directii.

Referitor la titlul ultimului vostru disc, esti ferm convins ca e necesar sa facem cunostinta cu durerea? Chiar trebuie sa simtim durere pentru a ne putea dezvolta ca fiinte umane?

Cred ca durerea permite unei persoane sa inteleaga cu o mai mare usurinta ce este cu adevarat important si ce poate fi dat deoparte fara remuscari. In cei doi ani dintre ultimele noastre albume, datorita problemelor de diferite feluri, am fost capabil sa ma concentrez numai asupra lucrurilor bune si asupra singurei directii viabile: sa termin de inregistrat albumul, sa dau frau liber demonilor interiori, sa inchei un ciclu. In acelasi timp am incercat sa ofer operei mele un imbold interior pozitiv, pentru ca desi raul domneste, sentimentele bune inving intotdeauna.

Pentru mine, ca ascultator de muzica si colectionar de CD-uri, textele sunt aproape la fel de importante ca si muzica. Muzica Ephel Duath este foarte complexa si imi place sa imi imaginez ca si textele sunt scrise cu mare grija. Imi poti confirma? Despre ce vorbiti in textele voastre?

Atunci cand scriu, pornesc de la lucrurile simple care graviteaza in jurul existentei mele si, cu ajutorul unor imagini si a metaforelor, reusesc sa creez mesaje poetice. Versurile albumului Pain Necessary to Know se refera in special la toate mastile pe care suntem nevoiti sa le purtam in viata de zi cu zi.
Atmosfera albumului a fost influentata si de noua mea resedinta, Venetia, un oras cu o viata simpla dar intensa, cu apa murdara si o mare densitate temporala. Uneori am impresia ca plutesc si uneori mi se pare ca chestia asta ma ajuta sa compun o muzica lichida.

Daca ne-am intalni intamplator intr-un magazin de muzica si n-as avea bani decat pentru un CD, cum m-ai convinge sa cumpar Pain Necessary to Know?

Spunandu-ti ca discul asta contine cele mai inalte culmi experimentale pe care trupa le-a atins vreodata.

Mai ai timp sa vezi filme sau sa citesti? Daca da, care e ultima carte pe care ai citit-o si care dintre filmele vazute recent te-a impresionat? Ce calitati trebuie sa aiba un fim sau o carte pentru a capta atentia lui Davide Tiso?

Citesc foarte mult si incerc sa si scriu atunci cand am posibilitatea. Ultima carte citita este scrisa de Lansdale si se intituleaza “Drive in and drive in part two”. O mica sugestie pentru cititori… “Lunar Park”, capodopera recenta a lui Bret Eston Ellis.
Ultimul film care m-a impresionat a fost “Sin City”; denota foarte mult respect pentru cei care au iubit benzile desenate cu acelasi nume, dar in acelasi timp a si permis artei lui Miller sa fie in centrul atentiei media. O realizare mareata. O carte sau un film trebuie sa ma loveasca in stomac asemeni unui pumn bine plasat. Astfel sensibilitatea mea le va aprecia.

Iti voi spune acum ceva care probabil iti va suna foarte familiar: Il Calcio. Sunteti fani de fotbal? Care e echipa preferata?

Stiu ca basistul Fabio este destul de interesat de fenomen. A.C. Milan e echipa lui de suflet. Ceilalti nu prea avem legatura cu treaba asta.

Ce ar mai trebui sa stim despre tine si despre colegii tai? Orice informatie e binevenita.

Singurul lucru important de stiut este ca incercam in toate modurile sa oferim publicului produse competitive. Suntem foarte interesati sa performam live pentru a ne purta muzica peste tot. Ne gandim sa ne si parasim tara la un moment dat, daca chestia asta ne va ajuta sa aparem mai des live. Acum suntem doar o trupa buna din underground, dar cu ambitii foarte mari.

Pentru ca tot ne apropiem de sfarsitul discutiei noastre, as vrea sa te rog sa ne spui cate ceva despre planurile voastre de viitor.

Agentia olandeza Loudnoise ne organizeaza primul turneu european, care va debuta la sfarsitul lunii martie. O sa cantam in Franta, Benelux, Germania si Marea Britanie. In aprilie vom efectua un turneu italian si in mai o sa ajungem prin Austria si Elvetia. In toamna vom participa la niste festivaluri si aici pot confirma deja doua: Brutal Assault (Cehia) si Motstoy (Norvegia). Am fost de asemenea invitati la Festivalul de jazz Le Grillen din Franta si la unul din Anglia, pe care il vom anunta in curand.
Mai multe detalii puteti gasi accesand www.ephelduath.net sau scriindu-mi pe adresa davide@ephelduath.net, daca va fi necesar. Va voi raspunde cu siguranta.
Multumesc pentru interviu si sprijinul vostru si va invit sa downloadati piesele “Vector Third Movement” sau “Pleonasm”, de pe site-ul nostru sau de la adresa www.myspace.com/ephelduath.
Ne vedem in turneu!

Nu te las sa pleci pana nu raspunzi unui scurt chestionar:

1. Venetia sau Florenta?

Venezia, omule… Trebuie sa o vedeti macar o data in viata. E ca o calatorie melancolica in tara contrastelor.

2. Michelangelo Buonarotti sau Leonardo Da Vinci?

Leonardo Da Vinci, a fost un Vulcan plin de idei.

3. Sardinia sau Sicilia?

Sicilia pentru influentele sale africane.

4. Mascalzone sau figlio di putana?

Figlio di puttana. Am auzit chestia asta adresata mie de sute de ori…in special de gagici care tipa.

5. Claudia Cardinale sau Sophia Loren?

Probabil ca fiecare italian ar raspunde Sophia Loren, e un fel de icoana aici, dar eu o prefer pe Claudia Cardinale.

6. Mussolini sau Berlusconi?