interviuri rock

Ionuț Cosmineanu ‘Aliosha’ şi Călin Răduță (H8): sinceritate într-o manieră directă

Ionuț Cosmineanu ‘Aliosha’ şi Călin Răduță (H8): sinceritate într-o manieră directă
TRUPE : H 8

Hardcore şi România... Ce au în comun cele două cuvinte? Trupe precum H8 din Ploieşti, Bucureşti, Ura De După Uşă din Zărneşti, Legion din Seini şi Implant pentru Refuz din Timişoara... Cu siguranță mai sunt şi alte trupe de gen, dar nu este scopul acestor rânduri de a cuprinde toate numele de trupe hardcore din țară. În data de 12 februarie 2016, H8 a lansat discul „Gri”, al treilea material de studio din carieră si totodata primul lansat prin intermediul casei de discuri Universal Music Romania. Am profitat de această ocazie şi i-am invitat pe Ionuț Cosmineanu „Aliosha” (voce) şi Călin Răduță (chitară) să ne raspundă la câteva întrebări privind noul disc, dar şi activitatea de peste 20 de ani a trupei. Rezultatul, în rândurile de mai jos…

 
Metalfan: Salut şi bun venit in paginile Metalfan.ro! Considerați muzica voastră ca fiind muzică de protest? Pentru o democrație sănătoasă este necesară existența muzicii de protest?
Ionuț Cosmineanu „Aliosha”: Salut! Da, printre altele este şi o muzică de protest, este felul nostru de a evada, de a ne arăta punctul de vedere. Spun printre altele pentru că muzica H8 nu este doar o muzică de protest, este şi o călătorie în interiorul fiecăruia. Am căutat mereu să îl înțeleg pe cel de lângă mine, să mă indentific cu el, să găsesc punctele comune. Sunt multe piese care descriu trăiri reale dar şi închipuiri pe baza unor povestiri sau întâmplări din viața lor. Muzica H8 se bazează în primul rând pe sinceritate într-o manieră directă, de multe ori fără ocolişuri, lucru care de altfel a deranjat prin modul de exprimare nu prea elevat pentru unii ascultători. Vreți să visați şi să vă umpleți sufletele de bucurie sau melancolie? Ascultați alte trupe care sunt excelente în ceea ce fac. De exemplu, Coma şi E.M.I.L., două dintre vârfurile de lance ale underground-ului autohton şi nu numai ei, sunt destule trupe beton. Revenind la oile noastre haşoptiste, cam asta înseamnă H8, prietenie, protest, exprimare directă în cel mai românesc mod cu putință.
Referitor la necesitatea muzicii de protest în societate? Protestul prin muzică se întâmplă de sute de ani, s-a întâmplat şi o să se întâmple atât timp cât nu uităm ceea ce este cu adevărat să fii om. S-a încercat dintodeauna o uniformizare a gusturilor, s-a inventat mereu ceva care să te facă să uiți ca eşti sub control.
 
Metalfan: Poate este greu de crezut, dar au trecut peste 20 de ani de când H8 a luat naştere. Pentru ascultătorii voştri care au aceeaşi vârstă cu trupa, ați putea prezenta o istorie a grupului?
Ionuț Cosmineanu „Aliosha”: Am format trupa în 1995 în Ploieşti, a fost o simplă joacă, o joacă frumoasă între prieteni şi colegi de liceu. Ne-am jucat de-a instrumentiştii până în 1998, când Dragoş Alexandru Bărbulescu aka Duzzu, unul dintre chitariştii noştri, a plecat dintre noi. A fost prima lecție dură pe care ne-a dat-o viața. Simplu, direct în față şi foarte, foarte sec. Trebuia să ne decidem dacă ne continuăm visul sau renunțăm. A fost şi momentul în care am devenit mai mult decât prieteni, am devenit o familie, una foarte unită. Din 2000, H8 s-a stabilit în Bucureşti, unde de altfel ne-am făcut şi pionieratul în cluburi precum Fire, B52, Expirat şi multe altele. Suntem una din trupele care s-a maturizat mai greu, dar da, ne-am continuat drumul. Aşa au trecut 20 de ani, aşa am prins cinci generații de liceu, iar cu mulți dintre ei am rămas buni prieteni. De menționat că, în aceşti ani, trupa a cântat foarte rar în afara Bucureştiului, la Sighişoara, Bâlea, Vama Veche, Periam şi cam atât. A fost unul dintre minusurile trupei, de altfel primul turneu oficial H8 a fost unul DIY, împreună cu Cap de Craniu în septembrie 2012 şi a inclus Clujul, Braşovul, Ploieştiul, Bucureştiul şi Constanța.
Am împărțit scena şi cu câteva trupe de referință ale genului din afara țării: Sick of it All, First Blood, Terror, Death Before Dishonor, Take Offense, Madball şi Slayer.
 
H8 1995 - 1998:
 
Ionuț Cosmineanu - voce
Marius Neagu - voce
Dragoş Bărbulescu - chitară (R.I.P)
Radu Arnăutu - bas
Cătălin Istrate - tobe
 
H8 1998 - 2007:
 
Ionuț Cosmineanu - voce
Marius Neagu – bas, voce
Călin Răduță - chitară
Radu Arnăutu - chitară
Răzvan Răduță - tobe
 
H8 2007- 2009:
 
Ionuț Cosmineanu - voce
Costin Chioreanu - bas
Călin Răduță - chitară
Radu Arnăutu - chitară
Răzvan Răduță - tobe
 
H8 2009 - 2011:
 
Ionuț Cosmineanu - voce
Marius Neagu - voce
Andrei Ionuț - bas (Mediocracy)
Călin Răduță - chitară
Radu Arnăutu - chitară
Răzvan Răduță - tobe
 
H8 2011 - 2012:
 
Ionuț Cosmineanu - voce
Marius Neagu - voce
Sorin Petrescu - bas (Coma)
Călin Răduță - chitară
Radu Arnăutu - chitară
Valentin Raiciu - chitară (Deathdrive)
Răzvan Răduță - tobe
 
H8 2012 - 2015:
 
Ionuț Cosmineanu - voce
Marius Neagu - voce
Alexandru Nichiforof - bas (Negative Core Project)
Călin Răduță - chitară
Radu Arnăutu - chitară
Valentin Raiciu - chitară (Deathdrive)
Răzvan Răduță - tobe
 
H8 2016:
 
Ionut Cosmineanu - voce
Marius Neagu - voce
Radu Arnăutu - chitară
Călin Răduță - chitară
Valentin Raiciu - chitară 
Nunu Racris – tobe


Metalfan: Anii '90 au fost nişte ani ai schimbării pentru societatea romanească. Privind înapoi, ați putea face o analiză a acestora din perspectiva voastră, aşa cum voi ați văzut şi ați simțit lucrurile? Ştiu că poate părea solicitant, însă spațiul nu este o problemă...
Ionuț Cosmineanu „Aliosha”: Pe mine revoluția m-a prins la un prieten, jucam biliardul acela ceauşist cu ciuperca şi Morocco, cel cu bețigaşele. Ne-a spus bunica lui ca nu cumva să deschidem geamul. Auzeam țipete de afară. Cineva ieşise cu televizorul pe balcon, noi beleam ochii după perdele şi nu ne venea să credem cum urla lumea de bucurie. Eram încă copii şi nu înțelegeam prea bine ce se întamplă. În seara aia, întreaga Românie era cu ochii pe televizor. Eram lipiți de TVR precum timbrele pe scrisoare. În Ploieşti nu au existat incidente majore. Era în schimb nebunia libertății. Până în '90 exista lângă liceul meu, „I.L. Caragiale”, o casă „conspirativă” unde pe un caiet dictando vedeai noutățile în materie de muzică rock de afară. Aşa am comandat prima mea casetă rock, o casetă de 90 de minute. Avea pe o parte Overkill, „The Years of Decay” (1989) şi Sodom pe cealaltă parte cu „Agent Orange” (1989). Au urmat Death şi multe altele. După revoluție, când am văzut în programul TVR prima emisiune „Întâlnirea de la miezul nopții” [n.red. emisiune TV din anii '90 realizată de Petre Magdin], am tremurat de nerăbdare. Stăteam cu un casetofon Grundig în casa bunicilor, mut de bucurie. Aşa am tras prima emisiune şi eram mândru că o pot reasculta cu baieții a doua zi. Sincer să fiu nu dădeam doi bani atunci pe politica şi ceea ce se întampla, era mult prea importantă muzica. Am ajuns la Rock '91, primul event major care a fost în România post-decembristă. S-a ţinut în parcul de lângă Palatul Copiilor şi a fost pentru prima oară când ne-am pierdut mințile la un concert rock. Ni se umflau venele şi nările de placere. NU CONTA cine cânta, lumea era prinsă într-un carusel haotic între mocirlă şi scenă. Asa am simțit eu pentru prima dată libertatea. Dacă țin bine minte, a fost de altfel primul concert Phoenix de după revoluție. De asemenea, după acest concert nebunesc m-am şi mutat în Bucureşti. Incă făceam naveta Bucureşti – Ploieşti ca să aduc băieților noutățile din Piața Romană, care devenise o Mecca a muzicii rock. Găseai orice la tarabele maestrului Gombos sau la Lemmy. Trăiască dublu-casetofoanele şi pixul de derulat! Cumpărai o casetă şi o multiplicau încă patru, cinci prieteni. Tricouri, bocanci cumpărai de la Concord 90 de pe Bulevardul Unirii. Păi cine nu îşi lăsa părul lung şi nu îşi cumpăra tricoul cu cel mai sofisticat şi mai necunoscut nume de trupă, nu era rocker! Ăia cu bani şi cu rude pe-afară apăreau cu tricouri originale şi cu renumitele curele cu ţinte pătrate, un fel de iPhone 6s al acelor ani. Ne curgeau balele după ele. În doi ani devenisem experți în a recunoaşte tricourile „originale”, de la „mama lor” şi cele făcute pe sub conductele de lângă Dâmbovița. Începuse rockerul să se cizeleze. Ne uitam tot mai atent la calitatea casetelor şi deja erau la mare preț cele originale. Edițiile de Rock au continuat până în '95, cred. Au fost cei mai haotici şi mai nebuneşti ani ai adolescenței mele. Ar fi multe altele de povestit dar cred că nu este cazul. [n.red. zâmbeşte] Şi-aşa, vă mulțumesc că ați avut răbdarea să citiți!
 
Metalfan: Cum era scena rock din ţară în 1995 atunci când ați pornit la drum şi, totodată cum era să cânți rock în anii '90?
Ionuț Cosmineanu „Aliosha”: Hehe! Da! Totul era improvizat, cel puțin ăsta a fost cazul nostru. Brusc, rockerii au devenit interesați în electronica de buzunar. Aşa au apărut primele efecte de chitară capsulate într-o banală săpuniera, stații făcute pe genunchi sau în cel mai bun caz din magnetofoane Kashtan, cele mai nebuneşti inovații, cum ar fi chitara bunului nostru prieten, Radu aka Kioru, corp de bas plus grif de clasică. Apoi a venit perioada „invaziei” ruseşti. Cine nu avea un driver sau o chitară rusească cu sunet de polizor? De menționat ca în Bucureşti, un rol important îl juca „moşul din Romană”, de unde puteai achiziționa second-hand instrumente mai ieftine. De la el am plecat mândru şi bucuros nevoie mare către Ploieşti, cu primul bas al trupei, o „vâslă semi-acustică”. La început repetam şi improvizam chestii în apartamentele chitariştilor când nu erau părinții acasă. Făceam diferite teme chitară-voce şi apoi le trăgeam pe casete să le reascultăm. Aşa ne bucuram noi de fiecare moment. Nu acelaşi lucru puteam spune de vecinii care băteau de zor în țeava caloriferului. Am avut două concerte în anii aceia în Ploieşti, de altfel primele. Unul la U.J.C.M. aka Uniunea Județeana A Organizațiilor Cooperației, care se transformase într-un club în buricul Ploieştului şi unul la Casa de Cultură a Sindicatelor. La U.J.C.M., culmea, am împărțit scena cu o trupă necunoscută de hip-hop din Bucureşti, se numea parcă Paraziții. Atunci am făcut şi primul jam-session cu ei. Visam prea mult la „Judgement Night”. [n.red. zâmbeşte] A fost o nebunie totală şi începutul unei prietenii de durată. Ghici ce?! La următorul concert, cel de la Sindicate, hop şi Paraziții! Şi veniseră cu piesa proaspată. A fost prima oara când am văzut explodând amărâta aia de sală. Toată lumea urla: „Ce ‘plm’, înjur!” Restul este istoria lor. Singurul concert în afara Ploieştului al H8-ului au fost fără mine la Constelații Rock la Râmnicu Vâlcea, la bas, culmea, avându-l pe viitorul nostru tobar, Răzvan Răduță.
 
Metalfan: Dacă tot am vorbit de rock, ținând cont de faptul că H8 a cochetat de-a lungul timpului şi cu sonoritățile hip-hop, nu pot să nu va întreb cum vedeți scena hip-hop din România anilor '90 şi cea de acum.
Ionuț Cosmineanu „Aliosha”: Istoria hip-hopului românesc se aseamănă foarte mult cu cea a rockului. A existat o perioadă „de aur”, de pionierat, cu o tonă de trupe, MC şi DJ în căutarea identității şi a stilului abordat. Unii au devenit actualele legende ale hip-hopului autohton, alții au dispărut în sita timpului. Ce pot spune e că în ambele cazuri a existat o uriaşă doză de nebunie şi pasiune care a pus bazele underground-ului. Hip-hopul a avut un impact mult mai mare zic eu, la noi în țară. A avut chiar o perioada de glorie şi o mediatizare mult peste cea a rockului. Eu spun că nimic nu s-a pierdut, totul a evoluat. Sunt două curente ale underground-ului care au mers înainte cu bune şi cu rele. În fiecare an apare câte un MC sau o trupă nouă de rock care să te facă să ridici o sprânceană. Restul ține de talent, noroc şi de perseverența lor.
 
Metalfan: Anul 2016 a adus un nou album de studio H8. Înainte de a vorbi despre material, ar fi interesant dacă ne-ați putea spune mai multe despre schimbările de componență, dar şi despre componența în care a fost înregistrat materialul...
Ionuț Cosmineanu „Aliosha”: A fost o perioadă nu tocmai plăcută în istoria noastră, aş putea spune că a fost al doilea mare hop din existența trupei. Eu, personal am fost la un pas de a renunța. Dar pentru asta există prieteni. Răduță Călin a fost omul care nu m-a lăsat o clipă şi m-a sprijinit în conceperea şi finalizarea ultimului nostru album, intitulat „GRI”. Pe scurt, cu două luni înainte de a intra în studio a existat o problemă majoră. Răduță Răzvan, fratele nostru care ne-a ținut secția ritmică timp de 15 ani, a avut grave probleme medicale cu coloana. Ținând cont că jumătate de album încă nu era gata, au existat momente foarte tensionate, puşi în situația de a alege un alt tobar pentru album într-un timp extrem de scurt. Aşa că, la recomandarea lui Alexei, basistul de-atunci al trupei, am făcut cunoştință cu Nunu, profesor de tobe la Rock School, un ardelean de la mama lui care ne-a ajutat necondiționat. Nu pot spune decât un singur lucru: este un om de pus la rana, unul din oamenii indrăgostiți de muzică! Am tras albumul în august 2015, a durat două săptămani. A fost cel mai mare challenge din istoria trupei, când nimeni nu mai credea (inclusiv eu) că o să o ducem până la capăt. Albumul a fost tras în formula: Aliosha, Văru (voce), Călin (chitară), Alexei (bas) şi Nunu (tobe). În octombrie am decis să renunțăm, din păcate la Alexei care era şi asa prins în celelalte proiecte muzicale, Asemic şi Negative Core Project. Este unul dintre cei mai talentați basişti cu care am avut onoarea să cântăm! Mulțumim! În locul lui a trecut Arnăutu Radu, core-member, Valentin Raiciu (Deathdrive) a rămas la chitară alături de Călin şi la tobe, Nunu, corul lupilor fiind întreținut în continuare de Aliosha şi Văru’.
 
Metalfan: Care este starea de sănătate a lui Răzvan Răduță? Ieşirea lui din trupă este una temporară?
Ionuț Cosmineanu „Aliosha”: Este într-o situație dificilă şi are tot sprijinul nostru. A fost alături de noi şi la concertul umanitar #Impreunarezistam cât şi la lansarea albumului. Din păcate, starea sănătații îl impiedică să cânte mai mult de două piese, asa că, a fost doar guest. Nu ştiu ce ne va rezerva viitorul. Tot ce pot spune este că am ramas în continuare o mare familie.
 
Metalfan: Călin, cum l-ai convins pe Aliosha să nu renunțe? Ce te motivează să faci ceea ce faci, fie că vorbim despre H8, Cap De Craniu sau Hang Him?
Călin Răduță: Aliosha nu este un om care renunță uşor. Cred că ştiam că în sufletul lui nu îşi doreşte să renunțe la tot ce clădisem până în acel moment. Şi eu la rândul meu sunt un om foarte încăpățânat şi cred că am mers până în pânzele albe ca să îmi ating scopul. Chiar dacă rămăsesem fără toboşar şi, având o listă cu cel puțin şapte piese ne-compuse, l-am încurajat să mergem doar noi doi la sală şi să ne apucăm să compunem.A fost suficient să ne apară zâmbetul pe buze la fiecare riff, strofă sau refren, ca apoi să continuăm într-un ritm atât de eficient şi într-un final, împreună cu Alexei şi Nunu, să închegăm tot albumul. Ca în arta grafică sau cea a tatuajelor, îmi place să experimentez până găsesc ceva nou, sau ceva care să mă facă să simt că nu mă repet şi atunci îmi este foarte uşor să continui, fie că e vorba despre Hang Him, Cap De Craniu, H8 sau celelalte proiecte în care m-am implicat.
 
Metalfan: Ascultând noul vostru album, din punct de vedere al producției pot spune că sună foarte bine, actual, dar totuşi old school. Acest lucru a fost determinat de colaborarea cu Marius Costache (Bloodway, Environments, White Walls, etc.)?
Ionuț Cosmineanu „Aliosha”: A fost o situatie win-win. Şi conceptul de chitară - voce a fost din start gândit asa, old school dar şi apanat cu elemente noi. Marius este genul de om care te studiază acolo, de la primele take-uri. Este unul dintre cei care iubeşte ceea ce face, ştie exact când să intervină şi să îşi expună punctul de vedere… Scurt, la obiect! Are un portofoliu extrem de bogat în materie de rock şi îl consider unul dintre cei mai experimentați producer-i din generația tânără. O să mai auzim cu siguranță despre el. Jos pălăria!
 
Călin Răduță: Este foarte greu să mă gândesc la old school atunci când vine vorba despre „Aripi de carton”, dar în acelaşi timp e la fel de greu să mă gandesc la „actual” când vine vorba despre „Fără emoții” şi cu toate acestea, albumul sună a H8. Ținând cont de faptul că „GRI” este poate primul album înregistrat într-un studio profesional împreună cu un producător de metal, nu cred că avea cum să sune decât fix pe sufletul nostru. Noi nu ne-am impus în niciun fel atunci când am început colaborarea cu Marius Costache. Ne-am făcut treaba, atât noi cât şi el, ca atunci când am lucra împreună de o viață. Ca să dau şi un exemplu de cat de uşor a mers treaba, la chitară eu nu am venit decât cu chitara şi nu am avut pretenții să înregistrez prin ştiu eu ce Orange sau Boogie, aşa că am mers pe mâna lui Marius şi am ajuns foarte rapid la concluzia că cea mai bună alegere este o stație no name. Stația despre care vorbesc a fost folosită si de alți chitarişti şi, cu toate acestea sună diferit de fiecare dată.
 
Metalfan: Inițial, numele noului vostru album a fost „O viață de hârtie”. De ce ați renuntat la acest nume şi ați ales „GRI”?
Ionuț Cosmineanu „Aliosha”: Da, este adevărat, stabilisem cu ani în urmă ca numele albumului să fie „O viață de hârtie”. Din păcate, sau mai bine zis din fericire, acum, una din trupele prietene, a scos pe albumul lor o piesă similară ca titlu. Aşa că am decis să găsim un nume nou. Culmea, ca niciodată, a venit destul de greu, după ce am terminat înregistrările. Chiar făcusem o listă cu nume şi nimic nu ne dădea senzația că însumează într-un singur cuvânt sau două intreg albumul. Marius Costache a fost omul care a dat numele albumului, involuntar: „Bă baiatule, la ce versuri gri aveți, ce album vă aşteptați să iasă?” Hopa! Ia uite cum a apărut şi Griul nostru.
 
Metalfan: Odată cu noul album ați semnat un contract cu casa de discuri Universal Music Romania. Cât de important este pentru voi acest lucru?
Ionuț Cosmineanu „Aliosha”: Este cel mai important lucru pe care l-am realizat după terminarea albumului „GRI” care, de altfel este şi primul album ca la carte. Pentru o trupă mica din underground cum suntem noi, este acel pas către normalitate. Este un lucru la care am visat de mult timp şi care cumva, ne-a redat încrederea în noi.
 
Metalfan: Universal Music Romania a reeditat discurile „Nimic Nou” (2006) şi „Printre voi” (2009) în format digital. Ați discutat cu reprezentanții casei de discuri şi despre varianta de a realiza şi un tiraj în ediție limitată pe suport CD pentru colecționari?
Ionuț Cosmineanu „Aliosha”: Eu sunt destul de realist şi de pragmatic. Sincer, eu nu cred că ar fi cazul. Dar, cine ştie? Când o să fie destui oameni care să ceară asta, pesemne...
 

Metalfan: Şi dacă tot am adus în discuție noul disc, în data de 12 februarie 2016 ați lansat albumul „GRI” în clubul Fabrica din Capitală. Cum simțiți acum că a decurs evenimentul de lansare? Intenționați să promovați materialul concertând şi-n alte oraşe din țară? Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara, Constanța, etc.?
Ionuț Cosmineanu „Aliosha”: L-am aşteptat de mult timp... Cu sufletul la gură, aş putea spune. Şi cred că au fost destui cei care au avut aceleaşi aşteptări de la noi. Prieteni, oameni care ne-au susținut la fiecare concert H8, oameni noi. Eu cred că a fost cea mai reuşită lansare a noastră, a fost o atmosferă de familie aşa cum trebuie să fie la genul ăsta de evenimente. Sala a fost plină, am cântat şi evadat împreuna cu ei. Dar, cred ca la această întrebare ar trebui să îți răspundă cei care au fost acolo. Pentru noi a fost incredibil. Referitor la concertele în țară, ne-am gaândit şi la asta. Nu ne-am hotărât deocamdată unde o să cântăm dar este clar pe lista noastră de priorități. Nu o să facem mai mult de două, trei concerte maxim, dar cred că acestea o să fie cu siguranță. Datele şi locațiile le vom anunța pe pagina noastră de Facebook.
 
Metalfan: Cum vedeți situația locurilor unde se poate cânta în țara post-tragediei Colectiv?
Ionuț Cosmineanu „Aliosha”: Situația nu este prea roz. Cred că toata lumea este conştientă de acest fapt. Dar este un pas înainte, o tragedie similară nu trebuie să se mai întâmple. Lucrurile revin uşor, uşor la normal. Cel puțin aici, în Bucureşti. Sincer, nu ştiu exact situația cluburilor din țară. Singura chestie care mă deranjează este îndârjirea statului de a pune acum taxe pe orice fără să ofere nimic în sprijin. Dar asta este altă poveste.
 
Metalfan: Marele compozitor Béla Bartók a spus cândva: „Competițiile sunt pentru cai, nu pentru artişti”. Care este părerea voastră vizavi de această afirmație?
Ionuț Cosmineanu „Aliosha”: Depinde, suntem în 2016 şi da, există competiție în orice, inclusiv în muzică. Există concursuri de muzică în care cel mai bun şi cel mai apreciat culege laurii. Şi de cele mai multe ori este pe merit. Pe de altă parte, aici în underground nu este cazul. Muzica se întâmplă, singurul tău competitor este timpul.
 
Călin Răduță: Nu mi-a plăcut niciodată competiția. Aşa cum spune şi Aliosha, în underground nu există aşa ceva. Nu cântăm toți aceeaşi piesă, ca cineva să ne judece dacă suntem mai buni decât ceilalți. Ţin minte şi acum cum mă enervam citind în HMM [n.red. Heavy Metal Magazine, cea mai longevivă revistă din România dedicată genului] sau Rocker [n.red. Revista din anii '90 realizată de catre Doru „Rocker” Ionescu], topurile cu cei mai buni chitarişti, basişti, etc., în care mereu erau cei de la Metallica pe locul întâi. De ce? Pentru că topul se făcea pe baza voturilor celor care citeau aceste reviste şi cum cea mai populară trupă era Metallica... Cu siguranță, apropo de voturi, acelaşi lucru se întâmplă şi cu radiourile de rock, la care se difuzează în continuu aceleaşi piese, ca să nu mai spun despre alte topuri şi premii care apar anual.
 
Metalfan: În anii '90 în care H8 a luat naştere, caseta audio reprezenta principalul suport pentru muzică. Ce părere aveți despre mix-tape-uri (compilații)? Ați putea, vă rog, alege 12 piese de la 12 trupe diferite pentru un „mix-tape virtual”? Ce denumire ar avea acest material?
 
Ionuț Cosmineanu „Aliosha”: Hai să îi zicem „Genunchi, cap, coate - Anatomie agresivă” [n.red. zâmbeşte]:
 
01. Prodigy - Their law
02. Death Before Dishonor - Friends, Family, Forever
03. Machine Head - Davidian
04. Biohazard - Punishment
05. Suicidal Tendencies - You can't bring me down
06. Terror - Stick Tight
07. House of Pain - Back from the dead
08. Integrity - Hated of the world
09. Napalm Death - On the brink of extinction
10. Pennywise - Fuck Authority
11. Sepultura - Murder
12. Iron Reagan - Miserable Failure
 
Călin Răduță: „From the Heart of Men”:
 
01. Cattle Decapitation - A Living, Breathing Piece of Defecating Meat
02. Napalm Death - More Than Meets the Eye
03. Carcass - Death Certificate
04. Ulcerate - Weight of Emptiness
05. Fukpig - Fascist Moron
06. Cannibal Corpse - Maniacal
07. Gaza - Calf
08. Soulburn - Behold the Funeral Candle
09. Urgehal - Satanic Black Metal in Hell
10. Darkthrone - Fucked Up and Ready to Die
11. Deathspell Omega - Wings of Predation
12. King Diamond - Welcome Home
 
Metalfan: Vă mulțumesc pentru timpul şi pentru răspunsurile oferite! În final doriți să mai adăugați ceva sau să transmiteți câteva cuvinte cititorilor Metalfan.ro?
Ionuț Cosmineanu „Aliosha”: Şi noi îți multumim! Dragi cititori, dacă ați rezistat până aici înseamna ca la noapte îl mai puteti citi de trei ori înainte de culcare! Va mulțumim pentru răbdare! Cumpărați albumul şi veniți în număr cât mai mare la concerte!
 

Foto: Răzvan Răduță
 
Autor: H.
Vezi galeriile trupelor: H 8

   February 29, 2016  | 0 Comentarii  | 2717 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Ionuț Cosmineanu ‘Aliosha’ şi Călin Răduță (H8): sinceritate într-o manieră directă

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Interviuri