interviuri rock

La o sueta cu un englez adevarat (interviu cu Carl Stokes - Cancer)

La o sueta cu un englez adevarat (interviu cu Carl Stokes - Cancer)
TRUPE : Cancer

 

Erau vremuri cand, daca mi s-ar fi oferit ocazia sa stau de vorba cu anumite trupe, cred ca as fi facut apoplexie din cauza emotiei. Una din trupele astea era Cancer, ale carei prime 2 albume au insemnat si inseamna enorm pentru un individ care crede cu tarie ca exista si o estetica a uratului precum si sentimente sublime pe care le poate degaja chiar si cea mai brutala muzica.

Trebuie sa recunosc ca uitasem ca mai exista trupa asta – in fond a fost la naftalina aproape 10 ani – si am incercat sa aflu daca si Carl Stokes a uitat ca exista Cancer.

“A fost destul de greu sa stau deoparte pentru ca trupa asta a fost viata mea incepand cu varsta de 21 de ani, asa incat am simtit ca o parte din mine lipseste si nu am mai putut sta deoparte, mai ales ca am simtit ca inca mai avem ceva de oferit.”

Cand esti tanar esti plin de sperante. Ce poate fi insa mai frumos pentru o trupa cu o medie de varsta scazuta decat o oferta concreta venita din partea unei case de discuri adevarate? Sa vedem ce zice Mr. Stokes.

“Ne-am bucurat ca o casa de discuri a fost interesata pentru ca asta insemna ca ideile noastre aveau un suport real. Nu cred ca termenul death metal fusese inventat atunci cand am pus trupa pe picioare.”

Cult band? Cult album? Intrebari care ma macina de ani buni si la care nu am reusit sa aflu raspunsurile. Am sperat sa ma ajute Carl sa o fac.

“Nici eu nu stiu, poate ca este ceva care defineste noile abordari sau poate ca albumul a fost un hohot de ras adevarat la momentul respectiv. Oamenii au tendinta sa tina minte un hohot de ras adevarat.”

Eu sunt mic, tu fa-ma mare sau ce inseamna pentru o trupa tanara un debut cu dreptul. Zi-le, nene Stokes!

“Ne-a oferit sansa sa sustinem turnee peste tot in lume si a fost momentul in care lumea ne-a remarcat din punct de vedere muzical.”

 

M-am gandit ca liderul trupei Cancer ar putea sa imi ofere o viziune de ansamblu pertinenta asupra asemanarilor si diferentelor dintre spectatori de generatii diferite si muzici de generatii diferite. Iata ce mi-a spus:

“Acum sunt mai multe formatii si cred ca asta a diminuat oarecum impactul pe care il are death metal-ul. Mai cred ca trupele ciudate sunt cele care ies in continuare in evidenta. Mai demult, cand aparea o trupa noua, toata lumea era curioasa sa afle cum suna. Acum nu se mai intampla la fel.”

Nu sunt multe formatiile care au avut ocazia sa lucreze cu un zeu al chitarii, James Murphy. Cancer si Murphy s-au intalnit in urma cu multi ani si au pus pe portativ un disc greu de uitat. L-am intrebat pe domnul Stokes daca Murphy doar a interpretat sau s-a implicat si la nivel compozitional.

“James a facut numai solourile pe Death Shall Rise, nu a compus nici o piesa, iar prezenta lui alaturi de noi a fost rezultatul intamplarii. Noi trageam in Morrisound si cum el tocmai fusese dat afara din Obituary, s-a intamplat sa ne intalnim.”

Murphy asta e chiar asa de dificil pe cum se spune sau oamenii sunt ai dracului si ii pun in carca si chestii pe care nu le-a facut? Carl a fost concis.

“E totul foarte adevarat.”

La fel de expeditiv a fost si cand a venit vorba despre Morrisound Studio si Scott Burns. Scott Burns, tipul care cu manuta aia mica a lui a produs o gramada de albume bestiale.

“Scott a fost singura alternativa pe care am avut-o la acel moment. Era singurul producator de metal extrem in 1989 si cum el lucra in Studioul Morrisound, acolo am tras albumul.”

Am fost curios sa aflu cate ceva si despre “experienta americana ” a celor trei englezi.

“Albumul tras in State si turneul ce a urmat, sustinut cu Deicide, ne-au adus recunoasterea si pe taram american.”

Nu stiam sigur daca albumul Live Death este considerat un produs oficial Cancer. Raspunsul lui Carl Stokes, desi usor ambiguu, m-a facut sa cred ca nu.

“Nu a fost cea mai buna performanta a noastra, erau doar vreo doua piese, si abia dupa concert am aflat ca a fost inregistrat si va fi editat, asa ca ne-am bagat picioarele.”

Despartirea de James Murphy a venit pentru ca…

“Era imposibil sa lucrezi cu el. Si el stie asta.”

A urmat o perioada de schimbari radicale. Intai producatorii, experimentatului Scott Burns luandu-i locul mai putin cunoscutii Simon Efemey si Pete Coleman, cei care nu mai butonasera pana atunci nici un album de death metal curat. L-am intrebat pe interlocutorul meu de ce a avut optiunea asta si daca rezultatul a fost cel scontat.

“A fost ok, poate putin cam subtire, dar consider ca mai bine de atat nu se putea face la momentul acela.”

Cand o trupa devine prea mare pentru casa de discuri la care activeaza, despartirea e inevitabila. Asta s-a intamplat cu Cancer si Vinyl Solution iar motivele au fost legate de incapacitatea casei producatoare de a face fata cerintelor tot mai mari legate de formatie.

“Da, e adevarat, trupa era foarte ocupata si casa de discuri nu a mai putut face fata solicitarilor tot mai mari.”

Tentatiile apar la tot pasul in industria muzicala, chiar si in zone rau famate precum cea a death metal-ului. In cazul Cancer tentatia s-a numit East West, o corporatie legata invariabil de mainstream. Carl Stokes sustine ca a fost un rau necesar.

“La momentul acela nu au existat alte oferte, asa ca am avut de ales intre a semna cu ei sau a nu mai scoate nici un album.”

Timpul le rezolva pe toate si am vrut sa ma lamuresc cum priveste Carl Stokes dupa 10 ani momentul semnarii contractului cu East West.

“Nu, nu a fost cea mai potrivita alegere, dar consider ca este mai bine sa regreti ceva ce ai facut decat ceva ce nu ai facut.”

Dupa un singur album, drumul trupei s-a separat de cel al casei de discuri. Au circulat zvonuri conform carora vanzarile proaste ale lui Black Faith au accelerat dezastrul. De fapt…

“Nu este adevarat ca Black Faith nu s-a vandut, ei mai voiau un disc, nu ne-au inteles nici muzica si nici cum sa o promoveze, plus ca noi eram cam de necontrolat pe atunci…”

In pauza discografica de aproape 10 ani, Carl Stokes si colegul sau John au activat in niste proiecte cu denumiri pe care mi-e si frica sa le aduc in discutie, Assert si Hairy Scary Man. Am indraznit doar sa intreb daca era vorba de metal. Stokes a fost sublim.

“Exista viata si dincolo de metal, dar nu merita sa discutam despre ea.”

Am vrut sa aflu care a fost schema cu EP-ul Corporation$, aparut parca de nicaieri, cand nimeni nu mai stia ca exista trupa Cancer.

“Era ceva ce inregistrasem in momentul in care ne pregateam sa asamblam un nou disc, ii poti spune teaser daca vrei; stiam ca vom face ceva valuri dar nu ne-a pasat daca deranjam anumiti oameni.”

Mi-am inchipuit ca ma aflu intr-un bar si dau peste Carl Stokes despre care nu stiu ca e el. La o bere avem o discutie despre muzica si eu ma intreb cam cum m-ar convinge pe mine omul asta sa ii cumpar albumul. Raspunsul m-a lasat paf.

“N-as incerca sa te conving, asta e treaba casei de discuri.”

Nu m-am putut abtine si l-am intrebat pe Carl Stokes care e povestea discului Spirit in Flames. Iata ce a raspuns:

“Conceptul are legatura cu inaltarea spirituala, in special in Anglia; coperta reprezinta o placa ouija iar flacarile se refera la experientele noastre din industria muzicala, la momentele in care am simtit ca spiritul nostru a fost lasat sa arda de viu. WE ARE STILL BURNING…”

Mai erau doua intrebari (una despre casa de discuri Copro Productions si cealalta legata de viitorul trupei Cancer) si un quiz. Despre casa de discuri om afla poate de pe net iar viitorul vine sigur, cu sau fara voia noastra. Problema mea ramane quiz-ul, care era misto si interesant de vazut. Poate cu proxima ocazie raspunde la doua …

Am incheiat asa cum am considerat de cuviinta ca trebuie sa iti iei ramas bun de la un britanic. Astfel: Thank you very much indeed, kind sir!

“CHEERS FOR THE INTERVIEW, SORRY IT TOOK SO LONG.”

Autor: Sake
Vezi galeriile trupelor: Cancer

   January 19, 2006  | 0 Comentarii  | 7066 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: La o sueta cu un englez adevarat (interviu cu Carl Stokes - Cancer)

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Interviuri