interviuri rock

LOST SOCIETY: o societate dincolo de clisee

LOST SOCIETY: o societate dincolo de clisee
TRUPE : Lost Society (ROU)

Paul "Slayer" Grigoriu si Matei Tibacu-Blendea. Un muzician cu state vechi pentru scena metal din Romania si unul din noua generatie si-au unit fortele si au pus cap la cap o groaza de lucruri interesante intr-un proiect cu totul diferit fata de ceea ce au facut inainte. Fie ca vorbim de Abigail, Rising Shadow, Cyborg sau Illuminati, toate acestea par a reprezenta opusul pentru ceea ce inseamna Lost Society. Pentru a aprecia muzica celor doi trebuie sa-ti placa muzica in general, nu doar sonoritatile metalice sau hardcore punk. Trebuie sa-l iubesti in egala masura pe John Coltrane si pe Tom Araya (Slayer), dar si pe Frank Zappa, Leonard Cohen sau Keith Morris (OFF!, ex-Circle Jerks, ex-Black Flag). Destul de greu, nu?


 
Metalfan: Salut si bun venit in paginile Metalfan!

Paul "Slayer" Grigoriu: Salut, bine v-am gasit!
Matei Tibacu-Blendea: Salut, Good Evening, Guten Abend/Grüß Gott, Ciao, Bonsoir, Buenas Noches, Heil Hitler, Hail Satan, Party Hardy! Asta pentru legiunile noastre de fani straini si excentrici. Imi plac paginile Metalfan! Bine le-am gasit!

Metalfan: Daca stiu bine, acesta este primul vostru interviu. Puteti sa ne spuneti cum a inceput totul? O scurta biografie...

Matei Tibacu-Blendea: Da, ne-ai dezvirginat orificiul dedicat interviurilor. O sa te tinem minte, o sa te sunam zilnic si o sa te spionam pe Facebook, sa ne asiguram ca nu mai se intampla cu alte trupe, si vom avea aceasta relatie pe vecie! Trupa a fost fondata la initiativa lui Paul in ziua concertului New Model Army de la Hard Rock Café pe 26/02/2010. Paul m-a intrebat daca as dori sa colaboram la un proiect „casnic si DIY” de muzica mai pestrita si mai putin metalica. Eu care am mereu 99 de proiecte active mi-am zis ca nu strica sa mai adaug unul, sa iasa numar par. Insa am inceput sa ne concentram destul de mult asupra lui, ne-am vazut timp de 4-5 zile dupa acel concert si cam in fiecare zi alcatuiam cel putin cotorul/structura unei piese. Ne-a motivat si ocazia de a deschide concertul Grant Hart (ex-Hüsker Dü) din Mai, asa ca in 2 luni am reusit sa avem si un setlist scurt, si alti doi trupeti sa ne ajute cu prestatia scenica. Eu prefer sa creez decat sa recreez, adica prefer sa compun decat sa cant aceleasi cantece live, cand in timpul acela pot lucra la altele noi...dar asemenea ocazie nu putea fi ratata! Bineinteles ca pana la urma a fost ratata, din pricina unor probleme cu bloggeri suparati si promoteri inrgijorati...sa zicem. A fost destul de dezamagitor, dar ne-am intors la munca, si am inceput sa-l luam in serios. Incet-incet de la stadiul de proiect „casnic”...au inceput sa-i creasca petale.
Paul "Slayer" Grigoriu: Lucrurile mergeau din ce în ce mai prost cu fosta mea trupă, Rising Shadow. Nu faceam muzica, nu comunicam. Nu eram o trupa, ci un grup de oameni stransi intr-o sala. Şi am simtit nevoia sa fac ceva mai direct, o abordare oarecum punk. Ştiam de Matei, stiam că ascultă tone de punk, asa ca m-am dus la el la concertul New Model Army de la Bucuresti şi i-am spus: „Am vreo sase piese mai punk, ai timp sa ne jucam cu ele?” Raspunsul a fost: „Sigur, si eu am vreo douazeci.” Si am început să colaboram, piesele s-au inmultit, Matei s-a dovedit a fi un colaborator muzical exceptional si... am scris albumul.

Metalfan: De ce Lost Society?
Matei Tibacu-Blendea: Paul, ai legatura.
Paul "Slayer" Grigoriu: Am vazut numele pe o reclama si mi-a placut. Poti s-o interpretezi ca pe o grupare a celor care se simt pierduti in societatea contemporana si devin ei insisi o alta societate, una care incearca sa gandeasca si sa simta dincolo de clisee.

Metalfan: De curand ati lansat primul vostru album. Cat timp ati lucrat la acest disc? Ce a fost usor si ce ati simtit ca va scapa de sub control?
Paul "Slayer" Grigoriu: Am lucrat vreo doi ani. Pentru mine partea nu neapărat uşoară, dar plăcută, e cea în care compunem şi scriem versuri. Nu mă dau în vânt după munca de studio, deşi, evident, îmi place rezultatul final. Deci din momentul când am început să înregistrez, am simţit că mi-a scăpat totul de sub control.
Matei Tibacu-Blendea: Doi anisori. Permiteti-mi sa elaborez: Stagiul de compozitie (preferatul meu) a decurs placut si rapid. Daca vreti sa va notati undeva lunile si datele ca sa facem un scurt calcul: fondat in Februarie, 6 cantece pana in Mai iar in Septembrie - inainte sa ma intorc in Marea Britanie unde studiez – am tras tobele la 16 piese. Apoi am inregsitrat bass-ul, chitarele si sintetizatoarele din Anglia, in vara lui 2011 am tras voci si ce alte detalii mai erau necesare in Romania, iar in Septembrie 2011, am intrat in studio sa incepem mixajul. Acesta a fost finalizat la sfarsitul lui 2011, dar din cauza unor mici amanari cu casa de discuri care il va distribui in Romania, A&A, a iesit albumul abia in aceasta vara. Mi s-a parut ca ne-au scapat de sub control problemele administrative si uneori, in faza editarii/mixajului. De asemenea, faptul ca eu adaugam de pe o zi pe alta, pana cand am intrat in studio (chiar si pe parcurs) idei si detalii noi. Cred ca i-am scos din sarite pe Paul, Stefan Hancu (al treilea membru „fantoma” al trupei, muzicianul meu preferat autohton) si pe producatorul Victor Panfilov.


Metalfan: Care este mesajul Lost Society? Ce parere aveti despre mesajele subliminale din muzica? Exista? Nu exista?
Paul "Slayer" Grigoriu: Fiecare piesa are propriul ei mesaj – sau, prefer sa spun asa, propria ei traire. Unele ţin de convingerile noastre personale – de lucrurile vazute dintr-un punct de vedere creştin, în ceea ce mă priveste – altele sunt observaţii, sentimente, gânduri, poezie muzicală. Dar versurile sunt de cele mai multe ori suficient de explicite. In ceea ce priveste mesajele subliminale în muzica, pot exista sau nu. Eu insa prefer sa spun lucrurilor pe nume.
Matei Tibacu-Blendea: Pentru mine, din punct de vedere muzical Lost Society ne permite sa impunem cat mai putine bariere muzicii, de aceea se gasesc influente din diverse genuri si subgenuri. Cat despre versuri si mesaje...pot spune ca exista chiar la greu in Lost Society. Sunt unele versuri ambigue scrise de mine ale caror semnificatii nu-i surad din plin lui Paul...si exista unele de-ale lui care nu-mi fac fustita sa vanture, dar chiar daca exista unele diferente de opinie intre mine si dansul, lucrez mai bine cu el decat cu oricine altcineva de pana acum (de aceea in general lucrez singur si sunt singurul membru al mai multor proiecte). Dar diferentele sunt minore, ne respectam opiniile reciproce si avem argumente rationale care ne fac mai degraba sa ne impacam cu aceste diferente. Exemple de asemenea contraste sunt in Fuck Off and Die, Du Chat Noir!, etc. In muzica in general, exista si de multe ori emit un „aahAAAA!” cand descopar semnificatia vreunui vers criptic!

Metalfan: Am observat ca logo-ul vostru, atat pe disc cat si pe coperta acestuia, seamana cumva cu "Al treilea ochi si glanda pineala". Este coincidenta sau nu? Puteti sa ne spuneti mai multe despre acest subiect?
Paul "Slayer" Grigoriu: Haha, cred că e o coincidenta, toate credintele orientale şi transpoziţia lor deformata în spatiul european ma lasa rece. Am chiar niste versuri pe o piesa de pe album: „all feng-shui charms/ wicked arms/ spiritual dejection”. Nu, logo-ul este compus din initialele trupei stilizate în forma de peste. Pestele era semnul prin care se recunosteau intre ei crestinii pe vremea cand erau persecutati.
Matei Tibacu-Blendea: Sigur! Dupa aceasta comparatie...parca imi place logo-ul. Din pacate insa nu are legatura cu asta, cu H.P. Lovecraft. Paul a dorit ca Logo-ul sa aiba legatura cu cum era scris acest nume pe un pub care l-a inspirat. Am vrut ceva elegant dar si...cu o tenta de pub irlandez vechi. Am gasit acest font asupra caruia am cazut de acord, si am mai adaugat eu doi-trei rahatei in „Paint” sa incerc sa-l fac mai interesant. Am legat O-urile care acum seamana cu o lupa a lui Darth Maul (v-ati prins? Cu DOUA obiective!!!) si am incorporat o mica cruce acolo, stiind ca va fi pe placul lui Paul. Si am izolat „I”-ul ca mi se parea mai simetric asa. „Lost”= 4 litere. „Soc”+”Ety” = 6 litere. O.C.D.-ului meu i s-a parut o alegere estetica buna. Ah da, si logo-ul e un L cu un peste, iar S-ul e un carlig care a momit pestele. Putem elabora si aici dar poate cititorii mai au si alt program saptamana asta. E ambiguu oricum.

Metalfan: Ca tot a venit vorba de coperta discului, cum a decurs colaborarea cu Bony (ex-Snapjaw)?
Paul "Slayer" Grigoriu: Matei s-a ocupat de asta. Bony a lucrat pe baza unor idei elaborate de Matei si de mine si ii sunt foarte recunoscator pentru treaba excelenta pe care a facut-o.
Matei Tibacu-Blendea: Cu Bony m-am imprietenit la un concert de punk din Fire, inainte sa fie in Snapjaw si in timp ce eu lucram la albumul de debut Cyborg. Am ramas amici inca de atunci, concerte impreuna, etc. Am vorbit in continuare dupa destramarea trupei Snapjaw, eu amintindu-mi ca avea si o latura artistica. I-am aratat ce idei aveam pentru coperta si inlay, ca le voiam in stilul lui Raymond Pettibone (artistul casei de discuri SST si fratele lui Greg Ginn de la Back Flag)...si dupa vreo doua zile mi-a aratat rezultatul. Era mai bine decat imi doream! Il recomand cu multa caldura vulcanica! Este extrem de talentat, prompt, flexibil, se poate adapta oricarui stil si format (desenat, digital, etc.) e o splendoare sa lucrezi cu el si sper sa mai doreasca si pe viitor. Eu cel putin as dori sa-l rezerv pentru toate proiectele mele din viitor. Pe undeva, sper ca artwork-ul Lost Society sa atraga atata atentie incat sa nu mai aiba timp de mine in viitorul apropiat...TRUPE DORITOARE, contactati-l!

Metalfan: Luati in considerare sa colaborati cu Bony si din postura de muzician pentru un viitor material?
Paul "Slayer" Grigoriu: Nu ne-am gandit in mod expres la asta, dar nu exclud nicio colaborare... cine stie pe unde se mai intinde societatea pierduta...
Matei Tibacu-Blendea: Daca doreste sa urce pe scena sa cante cover-uri alaturi de Paul. Deocamdata incercam sa mentinem stagiul de duo/trio (+ Stefan daca va mai dori) si in plus vrem ca toate concertele Lost Society sa termine intr-o orgie destul de scarboasa, deci poate BONY nu va vrea cu Lost Society neaparat...


 
Metalfan: Si ca am ajuns la capitolul colaborari. Pe albumul vostru de debut apar o groaza de nume: Jello Biafra (ex-Dead Kenedys), Keith Morris (OFF!, ex-Circle Jerks, ex-Black Flag) si multi altii. Cum s-au intamplat toate astea?
MATEI: Ii cunosc. Am locuit in SUA si de mic scriam artistilor care m-au influentat. O data cu Myspace mi-a fost facilitat contactul, si de cand am inceput sa lucrez si la radio am avut si un pretext de a intra in discutie cu ei. Am vrut sa apara niste legende ale punk-ului pe album dar asa, in regim redus; avand in vedere ca Paul doar canta, macar sa aiba el vocea principala pe toate piesele. In plus, unor astfel de divinitati nu le sta bine cu un rol secundar, eu vreau sa-i aud cantand cel putin o piesa intreaga, un album intreg, o discografie intreaga. Am facut interviuri cu Jello, Keith si Jack Grisham (T.S.O.L.), unul mi-a propus sa folosesc daca imi place vreo particica din interviu. I-am intrebat si pe restul si mi-au acordat dreptul de a folosi secventele respective, dupa ce au ascultat piesele si le-au placut. Greg Kuehn (T.S.O.L., Bob Dylan, etc.) este pianistul meu preferat si a inregistrat cea mai lunga piesa de pe album, Cheers de 13 minute pe care am gandit-o in maniera sa de pian. A iesit superb! Mai sunt doua colege, un coleg si un profesor de la universitatea la care studiez. Mai este Andrei Popa (Illuminati, ex-Negura Bunget, ...Lory) – chitaristul meu preferat autohton - alaturi de care activez in Illuminati, si Adi Moisoiu care ne ajuta si cu prestatiile live.

Metalfan: Pentru editare, mixaj si masterizare stiu ca ati colaborat cu Victor Panfilov. Sunteti multumiti de rezultat?
Paul "Slayer" Grigoriu: Foarte multumiti.
Matei Tibacu-Blendea: Chiar daca pe parcurs au tot fost aspecte la care nu am fost pe aceeasi λ, retrospectiv imi dau seama ca am invatat destule in „de-ale cizelarii”. Este, precum Bony, un om care poate sa se adapteze oricarui stil, fie el de natura comerciala cu Andries, Byron, Alifantis si Fuego sau de ciudatentii precum Ada Milea, Stefan Hancu’s Dulceata Mortii...si Fuego. Il recomand si pe dansul cu toata sinceritatea!

Metalfan: Aveti o groaza de influente in muzica voastra, de la John Coltrane si Miles Davies la Frank Zappa, Black Flag, Venom, Coven si multe altele. Cum reusiti sa puneti toate lucrurile cap la cap?
Paul "Slayer" Grigoriu: Şi ai mai putea adauga New Model Army, The Damned, Slayer... N-avem nicio limita stilistica. Cantam ce ne place. Stiu ca suna a cliseu, dar asa e. Acasa ascult azi World Painted Blood (Slayer), maine poate am chef de niste Cohen, de cateva ori pe saptamana bag in CD player Th1rt3en (Megadeth) sau A Hard Day’s Night (The Beatles)... Ascultam multe lucruri, deci cantam multe lucruri.
Matei Tibacu-Blendea: Am tinut sa tiparim influentele pentru fiecare cantec in parte. Nu numai ca nu vrem sa fim asociati cu trupele care pretind ca nu au fost influentate de nimic si totul le iese pur si simplu din cap, ca si cum au stat intr-o grota inca din anii ’50 pana acum...sarind printr-un miracol peste ce a insemnat The Doors, The Beatles, Black Sabbath, The Who si – vai ce coincidenta, muzica lor nu ofera nimic nou...dar e originala. Extraordinar... Nu numai ca, personal, ma mandresc cu muzica diversa pe care o ascult dar cam cum faceau si Talking Heads sau Kurt Cobain, incerc sa aduc un omagiu, sa promovez cum pot aceste trupe. Iar daca vreun riff, vreun ton sau vreo idee de interpretare mi-a ramas in subconstient in timp ce am scris vreo piesa...dupa ce e gata cu totul ma apuc sa explorez fiecare influenta in parte. Daca vreo tematica de pe album aduce cu cea a unei alte trupe si daca acea trupa e mentionata in booklet sub piesa...AIA a fost in capul meu. Mai pe scurt: alcatuim piesele, apoi ne intoarcem sa vedem si noi datorita caror influente au fost puse cap la cap in maniera respectiva.

Metalfan: Nu exista riscul sa sunati mult prea diferit de la o piesa la alta si in felul asta sa derutati ascultatorul?
Matei Tibacu-Blendea: Risc? Scop!
Paul "Slayer" Grigoriu: Nu ma deranjeaza sa-l derutez un pic, asta inseamna ca-l pun pe ganduri.


 
Metalfan: Stiu ca pe 12 septembrie 2012 veti sustine cel de al doilea concert. Puteti sa ne oferiti mai multe detalii cu privire la acest eveniment? Ce va fi diferit fata de primul vostru concert?
Matei Tibacu-Blendea: Tin sa incep cu INTRARE LIBERA! De asemenea, va fi alt public decat cel amator Napalm Death, dintre care multi s-au intrebat ce cautam in deschiderea zeilor grindcore. In afara de restul diferentelor evidente precum alta data, alt loc (va avea loc la fosta locatie a clubului Control - Control s-a mutat, si acum acel loc va fi cunoscut drept Panic Club) alta ora (ora 20:00)...avem si un setlist diferit de data aceasta. In rest, in deschidere va presta trupa de punk Anomalii si veti putea savura prea bine-cunoscutele slagare si hit-uri internationale...de la primul concert Lost Society.
Paul "Slayer" Grigoriu: In primul rand tot ce se va auzi va veni direct de pe scena, nu vom mai lucra cu sample-uri. In al doilea rand vom fi – sper! – mult mai buni. Si in al treilea rand veti fi in sala si tu si cei carora le vei trezi curiozitatea cu interviul.

Metalfan: Aveti in plan realizarea unui videoclip pentru una din piesele de pe disc? Vedeti utila aceasta modalitate de promovare? De ce sau de ce nu?
Matei Tibacu-Blendea: Da, lucram acum la 2 videoclip-uri cu Razvan Dutchievici (Anomalii) si un interviu special...luat de noi. Nu stiu cat de valoroasa mai e metoda videoclip-urilor in era computerelor, dar eu unul ma bucur de fiecare data cand trupe precum OFF! sau The Mars Volta scot cate un videoclip scurt si dragut la putin timp diferenta. Asta era singurul lucru pe care-l apreciam si la Truda, de exemplu. Mi-ar placea sa avem cate unul pentru fiecare piesa, dar pana le terminam pentru toate, cred ca deja scoatem urmatorul album. In orice caz, primele doua vor fi gata la sfarsitul acestui an!
Paul "Slayer" Grigoriu: Daca am putea am face la toate. E vorba despre o forma complementara de arta care te ajuta sa-ti exprimi mai bine sau poate chiar sa-ti largesti viziunea.

Metalfan: Va multumesc pentru interviu! In final doriti sa mai adaugati ceva sau sa transmiteti cateva cuvinte cititorilor Metalfan?

Paul "Slayer" Grigoriu: Mergeti la Carturesti si ascultati albumul – e inca la ascultat, e CD-ul alb cu un fel de peste pe el. Si daca va place, cumparati-l. Daca nu va place, cumparati-l totusi si dari-l colegului care va enerveaza.
Matei Tibacu-Blendea: Am gasit antidotul pentru SIDA. Daca doriti sa-l aflati, veniti pe 12 Septembrie la ora 20:00 in Panic Club (fost Control) cu bani in buzunar pentru o bere, un CD si un bilet de transport public deoarece INTRAREA E LIBERA! Multumim mult Ovid-ADIICAAAAAA-Hellhammer (identitatea trebuie sa ramana secreta!) pentru interviu si sustinere! Si voua cei care cititi paginile Metalfan!

Autor: H.
Vezi galeriile trupelor: Lost Society (ROU)

   September 02, 2012  | 4 Comentarii  | 2555 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: LOST SOCIETY: o societate dincolo de clisee

  • interesant, am ascultat o piesa de-a voastra si de-as fi fost in bucuresti m-as fi dus la concert

    paule, dar albumul 2 rising shadow cand il scoateti pe piata? ziceai candva ca-i inregistrat, pregatit etc, doar ca trupa face o pauza. din ce inteleg de mai sus pauza-i va fi cam permanenta, dar sper totusi ca albumul va iesi cumva din sertar

    1. Posted by 1900toamna | 13 Septembrie 2012 09:06
  • Cam la fel s-a intamplat si cu Deviant... dar cu toate acestea, zvonurile spun ce trebuie :)

    2. Posted by Fantotzii | 13 Septembrie 2012 09:21
  • Albumul 2 e intr-adevar inregistrat, dar cel care trebuia sa-l mixeze a pierdut track-urile. Pur si simplu. Si cum nimeni nu ma mai sustinea cu trupa, am renuntat si eu. Stii vorba cu "never say never", dar cred ca, in afara de cateva variante demo, albumul respectiv s-a dus pe apa sambetei. La fel si trupa.

    3. Posted by Paul Slayer | 13 Septembrie 2012 10:49
» vezi toate comentariile
COMENTARIUL TAU

Alte articole din Interviuri