interviuri rock

NEVERMORE: glumeti si negativisti

NEVERMORE: glumeti si negativisti
TRUPE : Nevermore

Prima conferinta de presa de la Metal Camp 2006 a avut loc pe 21 iulie la ora 18:00 si i-a avut ca protagonisti pe Jim Sheppard, Warrel Dane si Jeff Loomis de la Nevermore. Emotiile s-au risipit instantaneu dupa primul raspuns al lui Warrel, iar pana la finalul conferintei de presa mi s-a definitivat parerea pe care mi-o facusem despre ei dupa primele schimburi de replici: niste baieti de treaba, pusi pe glume, care au acceptat si glumele jurnalistilor, le-au intrat in jocuri si au raspuns totusi serios la intrebarile mai serioase. A fost cea mai lunga si cea mai placuta conferinta de presa dintre toate cele care aveau sa urmeze (cea cu Opeth a fost doar placuta, nu si lunga, dar o sa vedeti asta la timpul potrivit).

In continuare o sa incerc sa sintetizez intreaga discutie, dar sper sa intelegeti ca n-o sa pot reda nici intreaga atmosfera, nici intonatia lui Warrel care a facut uneori deliciul unor fraze aparent banale, nici bolboroselile lui Jim care radea de propriile glume, parand uneori ca vorbeste mai mult cu sine decat cu jurnalistii si nici gesturile si mimica fetelor interlocutorilor nostri.

 

Jim Sheppard, Warrel Dane, Jeff Loomis

 

Prima data Warrel ne-a spus ca titlul "This Godless Endeavor" se refera la faptul ca foarte multi oameni din lumea asta si-au pierdut speranta, si-au pierdut credinta. Asta este si conceptul in jurul caruia se invart versurile albumului – pierderea credintei si a sperantei.

Apoi au fost intrebati daca nu sunt de parere ca partea live a metalului si-a pierdut din sclipirea de altadata. Vizitand atatea tari, trecand atatea granite, nu cumva trupele au inceput sa primeasca acelasi feedback pe care il primeau si acum 5 sau 10 ani? Jim este de parere ca asta difera de la loc la loc, ca este altfel in Europa decat in America si ca atunci cand vezi festivaluri ca Metal Camp, este complet altceva decat un concert de sine statator. Metalul a fost intotdeauna in underground... adaugand apoi “daca asta a fost intrebarea”. Jurnalistul italian a insistat, intreband trupa daca nu li se pare ca publicul se va obisnui sa ii vada. Pentru el era a treia oara cand ii vedea live, in mai putin de patru luni si incepuse sa se intrebe daca publicul nu va avea la un moment dat impresia ca nu prea mai este nici o trupa pentru care sa merite sa te zbati s-o vezi live. Warrel crede ca metalul are si el fazele lui de evolutie, suisuri si coborasuri, si ca trupele trebuie sa fie foarte constiente de afacerea care se afla in spatele muzicii. Daca isi dau seama de asta si stiu sa-si poarte de grija, o situatie ca cea descrisa de italian mai sus ar putea fi prevenita.

Jeff ne spune ca viitorul (si primul) DVD Nevermore va fi filmat intr-un club din Bochum, Germania, si ca va avea doua parti. Prima va contine concertul propriu zis, iar cea de-a doua parte va consta intr-un fel de documentar despre cum trupa isi petrece timpul intr-un turneu. Warrel a adaugat ca materialul pentru partea a doua se aduna si se selecteaza inca din luna iulie a anului trecut. Trupa a fost insotita in turneu de o echipa de filmare care a surprins pe pelicula momente mai speciale. Vom avea deci un DVD un pic diferit fata de cel cu care suntem obisnuiti in general, iar trupa este incantata ca are ocazia sa faca ceva care se abate oarecum de la regulile nescrise ale industriei de DVD-uri. De ce se vor vinde doar 666 de bilete la showul din Germania? “Pentru ca lui Satan ii place sa se vanda 666 de bilete”, ne spune tot Warrel, adaugand ca nu a fost ideea trupei, iar Jim spune ceva neinteligibil despre Godless Endeavor, fiind acoperit de tusea lui Warrel. Parerea lui Jeff, ceva mai rationala, este ca doar 666 de persoane incap in acel club.

Colegul din Italia ii intreaba pe trupeti daca piata de DVD-uri are ceva mai mult de oferit decat piata de casete video, deoarece lui i se pare ca de multe ori trupele sunt obligate de casele de discuri sa scoata cate un DVD. Dupa ce ultima parte este aprobata de catre cei trei, Warrel raspunde ca DVD-urile sunt mai degraba pentru fanii inraiti. Casele de discuri vor intotdeauna ca trupele sa lanseze DVD-uri, insa pana la urma ele sunt numai pentru fanii die-hard ai fiecarei trupe, iar Nevermore incearca ca DVD-ul lor sa fie cat de bun se poate intr-o piata noua pentru ei. Jeff a observat chiar ca unele formatii sunt impreuna doar de doi-trei ani si lanseaza totusi un DVD. Nevermore formeaza o trupa de mai bine de 10 ani, fanii au asteptat destul, asa ca merita acest DVD din plin.

“Daca as spune ce as vrea cu adevarat sa spun, probabil as fi excomunicat din tara mea”, raspunde Warrel la intrebarea despre opinia sa la adresa societatii americane, opinie care razbate totusi din fiecare vers pe care il scrie. Jim striga glumet ca trupa nu raspunde la intrebari legate de versuri, insa Warrel, dupa ce invoca al cincelea amendament, zice totusi ca sunt o gramada de lucruri nelalocul lor in societatea americana si in guvernul american, si ca asta este tot ce vrea sa spuna despre subiect. Dupa o pauza de cateva secunde, Jim nu se poate abtine si il intreaba pe Warrel daca are voie sa spuna “maimuta”, replica urmata de o rafala de rasete.

Conformandu-ma atmosferei haioase creata, am lasat deoparte intrebarile serioase si l-am intrebat pe Warrel daca nu cumva colegii lui il tin in trupa doar pentru ca este un bucatar foarte bun si trebuie sa manance bine cat sunt pe drumuri. Din pacate, Warrel nu-si poate desfasura talentele intr-un autocar de turneu, deci nu poate sa dea un raspuns concludent. In rasetele tuturor, Jim ne dezvaluie ca de fapt povestea cu Warrel si gatitul  este doar ca sa ia ochii fanelor.

 

Warrel Dane

 

Primul album Nevermore nu este reprezentativ pentru formatie in opinia lui Jim, desi este o realizare reusita si care vorbeste de la sine despre valoarea sa. In concertul ce va fi filmat pentru DVD vor canta si piese de pe primele realizari discografice, insa atunci se aflau inca intr-o perioada de cautari, dupa care Nevermore a devenit o trupa noua. Bineinteles, asta nu inseamna ca piesele vechi sunt renegate. Warrel ne-a spus ca primul album a fost de fapt compus din piese demo pe care le inregistrasera cu Neil Kernon, un producator remarcabil. Cand Century Media le-a oferit contractul, le-a zis si ca piesele nu trebuie re-inregistrate, deoarece suna deja ca un disc. Este albumul care ii place lui Warrel cel mai putin din intreaga discografie Nevermore, dar in acelasi timp este foarte mandru de el. Abia pe Politics of Ecstasy trupa si-a gasit o identitate proprie, care incepea sa arate deja directia in care avea sa evolueze.

Intrebati despre povestea fetitei de pe coperta ultimului album, Warrel glumeste, soptind ca nu ar trebui sa divulge asa ceva. Multa lume l-a intrebat daca pe coperta este aceeasi Lydia dintr-una din piese. Putem sa credem asta, daca asta vrem. Este doar o fata care a omorat o gramada de oameni, le-a infipt capetele in tarusi si apoi pleaca mai departe. Imaginea a fost realizata de Hugh Syme, care a mai lucrat si cu Rush si Fates Warning, iar trupei nu i-a venit sa creada ca a acceptat sa lucreze si cu ei. Warrel nu stie la ce s-a gandit Hugh atunci cand a creat acea imagine si de fapt nici nu conteaza asta. Pentru el este pur si simplu o opera de arta care s-a potrivit perfect cu titlul albumului. Jim glumeste din nou: “dupa cum arata, se pare ca a trecut prin la fel de multe ca si noi”. “O fetita draguta, totusi”, concluzioneaza Warrel Dane.

Profitand de o pauza in care toata lumea se gandea ce sa mai intrebe, unul din organizatori a venit cu ideea ca trupa sa ne puna noua o intrebare. Warrel n-a stat prea mult pe ganduri: ce trupa vreti cel mai mult sa vedeti la Metal Camp? Primul raspuns a fost, normal, Nevermore. Da, bine, in afara de asta. Testament. Yeahhhhh. Amon Amarth. Hmmm... Pe voi, zice din nou colegul italian. Acoperind rasetele trupetilor si ale noastre, si-a argumentat alegerea spunand ca i-a vazut de doua ori pana acum si au sunat ingrozitor (verificati versiunea in engleza pentru a vedea termenul exact) si ca acum vrea sa-i vada sunand bine. Un coleg din Romania l-a sustinut, amintind de concertul trupei de la Targu Mures, unde sunetul a fost de asemenea prost. Jim, Warrel si Jeff au raspuns aproape concomitent “O, Doamne! Chiar ca am avut un sunet prost atunci!” Jim a adaugat mai apoi ca la festivaluri nu prea au ce sa faca referitor la sunet, dar ca la concertele mai mici depinde de trupa sa cante pe un sunet bun. In momentele de tacere lasate, reportofonul a surprins si cateva replici soptite care atunci, in sala, nu s-au auzit. Erau legate de Romania si “awful”.

A urmat apoi o intrebare legata de provenienta numelui Nevermore. Warrel a fost de acord sa spuna adevarata poveste si anume: intr-o noapte statea in apartamentul sau, bause ceva mai multisor, asculta un album Trouble si se gandea tot timpul ca trebuie sa gaseasca un nume pentru noua lui trupa. Ajungand la piesa Black Shapes Of Doom, il aude deodata pe Eric Wagner strigand “nevermore”. Wow! Uite un nume de trupa! Vazand ca toata lumea a izbucnit in ras, Warrel a simtit nevoia sa se justifice: serios, toata lumea crede ca e din Edgar Allan Poe. Ei bine, nu e! E dintr-o piesa Trouble.

Cand italianul a adus in discutie negativismul prezent in toate versurile Nevermore, Warrel a recunoscut ca este mai interesant sa scrie despre partea intunecata din fiecare fiinta umana, chiar daca in fiecare din noi exista si o parte mai luminoasa, mai buna. Jim ii sare in ajutor: daca ne uitam la umanitate ca un intreg, vedem o parte intunecata de toata frumusetea. Nu ne indreptam nicaieri, ne paste incalzirea globala si totusi nu ne oprim. De fapt, nici nu ne pasa. Nu, suntem cu totii niste nenorociti negativisti. E o iluzie sa crezi ca poti sa schimbi ceva daca vrei – ai nevoie de mult mai multi oameni ca sa reusesti. Facand o mica gluma amara, Jim spune ca Nevermore o sa inceapa sa tina lumii predici. Apoi il aproba pe Warrel care arata cum milioane de oameni se roaga in fiecare zi.... degeaba. Tot Jim este cel care ne spune ca nu trebuie sa incepem acum sa fim negativisti doar din cauza lor. Daca vrem sa fim asa, trebuie sa fim pentru ceea ce suntem, nu pentru ca asa zic ei.

Fiecare jurnalist sau cronicar care a avut de recenzat vreodata un album Nevermore, a avut probleme in a le cataloga muzica. Ei bine, Warrel elucideaza misterul: Nevermore canta psycho-rockabilly-country-thrash-crossover-hardcore si da, Warrel o sa raspunda de fiecare data la fel. Acoperit de rasete, dar surprins din nou de reportofon, Jim il roaga pe Warrel sa noteze asta undeva, ca sa nu uite. Ghinion! “Deja nu-mi mai amintesc cum era”, zice Warrel razand si el.

 

Jim Sheppard

 

S-a adus apoi in discutie o posibila reuniune Sanctuary. Da, le-a fost ceruta de atatea ori incat Warrel a si uitat numarul, iar Jim crede ca li s-a spus cel putin de o duzina de ori. Reuniunea ar fi aproape imposibila, deoarece Warrel stie ca cel putin un membru din componenta originala nici nu vrea sa auda de asa ceva. Daca ar exista o reuniune, ar fi probabil din motive gresite, pentru ca li s-au oferit foarte multi bani pentru acest lucru, iar ei mereu au refuzat. Dupa parerea lor, reuniunile au devenit un fel de moda a trupelor care activau pe la jumatatea anilor '80. Warrel nu vrea sa faca parte din trend. Totusi, reuniunea nu este neaparat exclusa, insa va trebui sa aiba loc din motive serioase si sa se intample in circumstante adecvate.

Urmatoarea parte a conferintei a fost dedicata unui quiz de genul celor cu care va obisnuisem intr-un timp la fiecare interviu. De data asta a iesit mult mai bine, pentru ca interactiunea live cu membrii trupei si interactiunea dintre ei a ajutat foarte mult.  
   Care este cea mai heavy piesa Nevermore? This Godless Endeavor, zice Jim. Nu, taci din gura! Jeff trebuie sa raspunda acum, se ratoieste Warrel. Jeff crede ca Born ar fi acea piesa, prima de pe ultimul album. Iar Warrel este de parere ca Politics of Ecstasy este cea mai heavy piesa compusa de Nevermore.
   Cea mai vesela piesa Nevermore? Vesela???!?? se isterizeaza Warrel. Jim are totusi raspunsul pregatit: Sea of  Possibilities, pe care incepe sa o si fredoneze. Warrel inca nu-si poate reveni din soc: metalul nu are cum sa fie vesel!
   Ok, atunci cea mai catchy piesa Nevermore. Tomorrow Turned Into Yesterday, raspunde Jeff prompt, secondat de Warrel care vroia sa spuna si el aceeasi piesa. Parca si Sentient 6 se potriveste aici, dupa parerea lui.
   Cea mai proasta aparitie live? Cea mai proasta? Hai sa nu vorbim totusi despre asta, zice Warrel razand. Jim, dupa ce se opreste din ras, ne povesteste despre un show care a fost anulat pentru ca Pat O'Brien (pe atunci chitarist in Nevermore) era beat mort, aproape adormind in timpul solo-ului, si oricum venisera doar vreo 20 de oameni. Warrel intervine: noi nu avem concerte proaste. Asta este o intrebare capcana.
   Cel mai lung turneu? Jeff aminteste de turneul sustinut ca trupa de deschidere pentru Flotsam & Jetsam. Warrel scoate un geamat prelung, parca amintindu-si cine stie ce clipe de cosmar. Turneul a fost in Statele Unite si a durat doua luni, cu doua zile libere, intr-un autocar stramt si fara aer conditionat.
   Cea mai importanta realizare? Cea mai importanta realizare Nevermore, zice Warrel, este ca nimeni nu poate spune cu exactitate ce canta trupa. Multi spun ca este thrash metal, power metal, progressive-death metal. El a descris genul mai devreme. Dar asta este cea mai mare realizare a lor, ca nimeni nu poate pune Nevermore intr-o cutiuta pe care sa lipeasca o eticheta.
   Cea mai mare problema in Nevermore? In timp ce Warrel pare sa se gandeasca serios, Jim explodeaza: alcoolul in exces! Pe toti i-a pufnit rasul, mai mai sa nu-i mai opresti, iar la un moment dat Jeff zice incet ca ar fi vrut sa aminteasca de... insa Warrel ii acopera vocea: nu, nu, taci din gura, taci din gura, razand apoi ca un nebun.

 


Warrel Dane, Jeff Loomis

 

Au mai urmat apoi cateva intrebari de genul ce se asteapta de la publicul din acea seara (raspunsul: haos general), diferentele dintre publicul european si cel american (cel european e mai primitor), preferinte de a canta in fata unei multimi de oameni sau intr-un club mic (sunt doua lucruri diferite si le plac la fel de mult), dezbateri pe tema la ce piesa pop ar vrea sa faca un cover (nu au reusit sa se puna de acord) si altele pe tema ce trupa ar vrea sa faca un cover dupa Nevermore. Trecand peste gluma lui Jim ca ar vrea sa faca un cover dupa piesa cover Nevermore a unei alte trupe, Warrel ar fi curios sa auda un cover Nevermore facut de Rush.

Aici conferinta de presa s-a terminat si au urmat nelipsitele poze si autografe. Am plecat de acolo cu un zambet larg pe buze si atat de aiurita, incat am uitat sa iau reportofonul de pe masa. Noroc ca Bogdan a fost mai cu capul pe umeri decat mine.

Autor: Klawz, Nebelhexa
Vezi galeriile trupelor: Nevermore

   August 02, 2006  | 0 Comentarii  | 16487 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: NEVERMORE: glumeti si negativisti

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Interviuri