The Adversary - Interviu cu Ihsahn

Au trecut cinci ani de cand Ihsahn, liderul trupei Emperor, si-a lasat amprenta pe un album in intregime metalic. Insa fanii se pot bucura acum datorita lansarii primului album solo al lui Ihsahn, The Adversary. Multumita revistei Kerrang si casei de discuri Candlelight Records, va putem oferi toate detaliile despre noul album si despre cum artistul s-a indragostit din nou de lumea metalului.

Ce te-a facut sa iei decizia de a realiza un alt album de metal dupa ce ai stat departe de genul asta atat de mult timp?
Ihsahn: Ideea initiala mi-a venit la ceva timp dupa ce am desfiintat Emperor. Am inceput sa ma gandesc ca la un moment dat as face din nou un album metalic. Ideea "se coace" deja de doi sau trei ani. Cred ca unul dintre motivele pentru care am inceput sa ma gandesc la asta este faptul ca la un moment dat am fost in contact cu Rob Halford si vorbeam cu el despre posibilitatea de a compune ceva impreuna. Deci a inceput ca o imbinare intre dorinta mea de a face un album solo candva si discutia cu el despre a lucra impreuna. Am inceput sa compun cate ceva, insa mergea extrem de greu din moment ce eram foarte ocupat cu Peccatum, care era activitatea mea principala pe atunci. Totul era deci foarte vag. Abia din ianuarie 2005 m-am apucat de treaba in mod serios. Din ianuarie si pana in martie anul trecut am scris partile principale ale albumului.

Au trecut cinci ani de la Prometheus. A fost usor sa scrii din nou un asemenea material?
Ihsahn: Marea provocare a fost sa ma desprind de modul de lucru experimental pe care il aveam la Peccatum. E foarte usor cand lucrezi doar in studio si te joci numai cu clape, plugin-uri, efecte, diferite texturi ale sunetului, insa toate chestiile astea nu conteaza intr-un album de metal. A trebuit sa imi trasez niste limite foarte clare, sa stabilesc un cadru in interiorul caruia sa compun de data asta. Am inceput cu niste track-uri de chitara, niste secvente de tobe si putin pian – ele mi-au fost "instrumentele de scris". Am lucrat cronologic. Am scris la inceput primul cantec (Invocation) si am continuat sa le compun in ordinea in care au intrat pe album. Am compus toate piesele si apoi m-am concentrat din nou pe prima, i-am facut aranjamentele si ce mai trebuia. Si versurile tot in ordinea asta le-am scris. Deci a fost ceva foarte strict, un mod de lucru aproape militaresc si foarte diferit de structura deschisa pe care am folosit-o in Peccatum.

Ai adus in The Adversary lucruri pe care le-ai invatat in timp ce ai lucrat cu Peccatum?
Ihsahn: Cu siguranta. O mare parte din munca depusa cu Peccatum a constituit un proces de invatare, mai ales in ceea ce priveste aranjamentele si cum trebuie sa le scrii ca sa iti iasa asa cum trebuie. Am studiat o gramada de tehnici de compozitie si orchestratie, am luat lectii si am facut si studiu particular. Pe acest album am lasat deoparte sound-ul experimental, insa toata munca pe care o faci ca muzician te influenteaza intr-un fel sau altul. Experienta mea cu Peccatum este de nepretuit in ceea ce priveste maiestria de a compune muzica.

Asta este deci diferenta dintre tine si masa de trupe metalice mediocre?
Ihsahn: Nu stiu. Nu cunosc modul in care altii compun muzica. Am impresia ca multe trupe de genul asta compun piesele la repetitii si probabil ca asta e modul cel mai corect de compus cand vrei sa pastrezi un anumit stil. Am avut si eu asta in minte, din moment ce am inceput sa scriu un album de metal – sa scriu orchestratia ca pentru o trupa de cinci oameni. Abia daca sunt trei sau patru parti de chitara pe tot albumul. Totul este facut pentru acel tip de componenta, plus aranjamente de clape si coarde. Cel putin la inceput am vrut foarte mult sa scriu pentru un asemenea ansamblu. Motivul pentru care fac muzica este pentru ca o iubesc ca mod de exprimare artistica, ca mod de exprimare personala, insa de-a lungul anilor a inceput sa imi placa compunerea si producerea muzicii ca activitate de sine statatoare. Sunt atatea reguli despre cum sa descompui muzica in note si despre tehnica. Cred ca ma indepartez de subiect, dar atunci cand scriam cartea de tabulaturi pentru Emperor si a trebuit sa transcriu piesele vechi dupa ce studiasem tehnici de compozitie si de structura a cantecelor, a fost foarte interesant sa analizez ceea ce facusem inainte de a avea asemenea cunostinte si mai ales sa adaptez aceste reguli muzicii pentru a vedea ce am realizat in mod inconstient. Cu cat lucrez mai mult in studio si cu cat fac mai multa muzica, cu atat mai mult invat si reusesc sa stapanesc aceasta maiestrie de a compune si sa inteleg istoria acestei activitati.

Te-ai gandit vreun moment sa lasi pe altcineva sa produca albumul sau ai vrut de la inceput sa il produci singur?
Ihsahn: Dintotdeauna a fost planuit sa fac totul singur. Cand eram in turneu cu Emperor pentru promovarea IX Equilibrium, am fost abordati de Ross Robinson. Cred ca a fost amuzant, pentru ca tipul a produs toate trupele astea metalice foarte, foarte mari. Parea un tip de treaba, dar cred ca sunt eu foarte protector cu creatiile mele. As coopera cu oameni care isi cunosc bine meseria, dar daca am fi lucrat cu un producator sau cu un inginer de sunet de talia lui Ross Robinson, albumul ar fi avut poate o productie corespunzatoare, la un anumit nivel si poate chiar ar fi fost un album mai profesionist din toate punctele de vedere, insa mi-a fost teama sa nu-mi compromita propria viziune. Sunt foarte egocentric. Sunt plin de mine, serios [rade]. Este foarte important pentru mine sa am controlul complet asupra muzicii mele. Mi-e greu sa las de la mine si sa ii las si pe altii sa-si aduca o contributie la ceea ce creez, mai ales daca e vorba de un album solo. Nu am ceva impotriva apelarii la un producator. In anumite cazuri ar fi chiar interesant, mai ales ca ai ocazia sa vezi si o alta perspectiva, sa inveti lucruri noi. Insa cand a fost vorba ca Emperor sa lucreze cu Ross Robinson, nu era o idee buna sa incepem sa schimbam lucruri din moment ce aveam sound-ul nostru si eram deja foarte stricti in privinta lui. Pe albumul The Adversary eram nerabdator sa fac totul de unul singur. Vreau sa produc si alti artisti pe viitor, asa ca a trebuit sa ma folosesc pe mine insumi ca porcusor de Guinea [rade].

Consideri ca The Adversary este o continuare a activitatii Emperor sau reprezinta inceputul a ceva complet nou pentru tine?
Ihsahn: Nu este in mod necesar o continuare a activitatii Emperor, mai degraba as spune ca este urmatorul pas in activitatea mea ca muzician. Dar din moment ce este un album atat de diferit de ce-am facut cu Peccatum, as spune ca este o continuare a activitatii mele in domeniul metalului. Bineinteles ca Emperor mi-a lasat o anumita mostenire, care se regaseste ca influenta in The Adversary, pentru ca am cantat black metal cu trupa asta timp de 10 ani. Interesul pentru metal l-am avut inca dinaintea anilor cu Emperor. Nu cred ca ceea ce fac acum este complet nou. Ca sa fiu sincer, modul in care am scris albumul este foarte similar cu modul in care am facut discul Prometheus, insa fara sa iau in considerare exprimarea specifica de acolo. Cand am scris Prometheus am tinut cont nu neaparat de Samoth si de Trym, ci de faptul ca scriam muzica pentru Emperor, iar asta avea o anumita progresie si un anumit mod de exprimare. Nu il puteam scrie ca un album solo, trebuia sa fie pentru Emperor.

Faptul ca ai realizat un album solo a constituit pentru tine o eliberare?
Ihsahn: Cu siguranta. A fost o experienta care mi-a dat aripi. Dupa ce timp de cinci ani am atins orice teritoriu nou si am incercat sa patrund in arii in care nu aveam atat de multa experienta, a fost foarte interesant sa ma intorc la piesele metal si sa scriu pentru un asemenea album. Mi-a dat aripi in sensul ca nu a trebuit sa mai tin cont de nimeni si pentru ca aveam deja atata experienta si compusesem atata muzica metal, incat intr-un fel a fost foarte simplu. Nu zic ca a fost usor sa scriu acest album, dar am avut acel sentiment ca detin controlul lucrurilor tocmai pentru ca realizam ceva ce stiam sa fac atat de bine. De asemenea, am putut sa includ in album toate acele lucruri care nu s-ar fi potrivit cu ce-am facut in trecut, dar acum am putut sa iau influentele mele Priest si King Diamond si sa le pun in muzica.

Poti cu siguranta sa identifici influenta lui Andy LaRocque la inceputul piesei 'Called By The Fire'…
Ihsahn: Andy LaRocque este unul dintre chitaristii mei preferati, mai ales pentru acel tip de riff. Stiu ca acum e la ordinea zilei sa iti acordezi chitara cu unul sau doua semitonuri mai jos, dar eu am vrut dintotdeauna, fie doar si din nostalgie, sa cant ceva fara sa-mi acordez chitara mai jos.

A fost interesant sa treci din nou prin muzica pe care o ascultai cand erai mic?
Ihsahn: Da! Stii, nici nu vreau sa mentionez unele chestii din trecutul meu muzical, dar sunt unele care au atata energie in ele si te fac sa-ti doresti sa recreezi acea stare. Sunt parti si bucati de amintiri, lucruri pe care nu le-am mai ascultat de 10 sau 15 ani aproape. Zac acolo ca niste vechi comori sentimentale si uite ca le scoti la suprafata la un moment dat. Poate ca totusi e mai bine sa nu le mai asculti niciodata – le sta mai bine doar pe post de amintiri.

Intr-un fel, parti din noul tau album sunt mai accesibile decat muzica Emperor. A fost un efort constient sa compui ceva distinct fata de ce-ai facut inainte?
Ihsahn: Starea mea de spirit la sfarsitul Emperor este reflectata in Prometheus. Nu e chiar un album accesibil, nu? L-am ascultat dupa vreo doi ani si suna ca si cum nu ar vrea sa te lase sa-l intelegi. Este construit pe un calapod bombastic si apoi se intoarce catre black metal si devine impenetrabil. Daca oamenii nu reusesc sa-i patrunda atmosfera, ii inteleg perfect! Pentru mine personal, motivele de a pleca din Emperor au avut mult de-a face cu dorinta de a tine totul pentru mine. Erau atatea persoane care isi dadeau cu parerea despre cum ar trebui sa fie Emperor, despre ce ar trebui sau n-ar trebui sa scriu sau sa cant. Au aprins scanteia intr-un tip dedicat trup si suflet black metal-ului [rade]. Eu vroiam sa tin totul pentru mine. Reactionez foarte rau la o asemenea presiune. Insa de data asta am fost constient despre dorinta de a crea aceasta muzica si mai ales, de a o face in modul traditional metalic. Vroiam o exprimare pura. Called By The Fire este o piesa in intregime heavy, iar Citizen este o piesa in intregime black metal, pe cand Astera ton Proinon este in intregime o balada. Nu am vrut sa bag la un loc prea multe tematici. Am vrut sa folosesc materiale diferite in alte forme in cadrul aceleiasi piese mai degraba decat sa am piese diferite adunate laolalta. Sunt reguli bine stabilite in metal. Ai intro, versuri, refren, versuri, refren, bridge, refren dublu, fade-out [rade]. E compus aproape in acelasi mod ca o sonata. Asa ca am incercat sa ma supun acestor reguli, care functioneaza.

Cliseele devin clisee pentru ca functioneaza, probabil…
Ihsahn: Da, e adevarat. Banuiesc ca intotdeauna am vrut sa fac ceva care sa fie nou si special, dar la un anumit punct am devenit atat de obsedat de originalitate incat aruncam la gunoi orice idee pentru ca aveam impresia ca mai facusem asa ceva si in trecut. De data asta nu mi-a pasat. Am mizat mai mult pe ceea ce am simtit. Daca pe album sunt riffuri sau idei care suna ca niste clisee metalice, atunci inseamna ca pur si simplu mi-au placut cum suna in acel moment si ca am vrut sa fac lucrurile in felul ala. Sunt batran de acum si nu-mi pasa daca lumea ma va acuza de lipsa de originalitate!

Chiar daca ai folosi riffuri ce ar fi percepute drept clisee, sound-ul si stilul muzicii tale tind sa-i dea o aura de originalitate oricum...
Ihsahn: Multumesc. Sper si eu! Am modul meu de a face lucrurile. Acum ca albumul este finalizat, vor mai fi lucruri pe care o sa-mi doresc sa le schimb si sunt sigur ca as fi putut sa fac altceva din punct de vedere tehnic sau al sound-ului, dar atunci nu mi-a pasat prea mult, desi normal, am vrut sa sune bine. Am vrut sa creez un album puternic, atat ca versuri, cat si ca muzica. Ceva care sa te prinda, ceva foarte sincer si care spune ceva despre… ceva! [rade]

Singurul alt muzician de pe The Adversary este Asgeir Mickelson, care bate la tobe. De ce l-ai ales pe el?
Ihsahn: Stiam de la inceput ca o sa am nevoie de un tobar. Cand s-a raspandit zvonul ca fac un album solo, m-a contactat el singur pentru a-si oferi serviciile. Stiu ce-a facut mai mult cu Spiral Architect decat cu Borknagar. Bine, stiu despre amandoua, dar stiam ca face lucruri diferite in cele doua trupe si m-am gandit ca se va pricepe sa cante chestii progresive la fel de bine cum canta black metal. Ne-am tot scris pe mail si am aflat ca impartasim aceeasi pasiune pentru Mikkey Dee ca tobar, asa ca m-a cucerit. A facut o treaba foarte buna, perfecta chiar, de la inceput pana la final. Detine si un studio Steinberg Nuendo, asa ca schimbul fisierelor a fost simplu si eficient. Este un partener de exceptie.

Cand ti-a venit ideea de a intitula albumul 'The Adversary' si care este conceptul din spatele acestui nume?
Ihsahn: Titlul a venit ultimul, asa cum mi se intampla de obicei. Dupa ce m-am uitat peste toate versurile, "The Adversary" mi s-a parut un titlu scurt si foarte descriptiv pentru tot ce facusem. Consider ca si in aceasta scena a black metal-ului ma vad ca pe un adversar al ei, si de asemenea tot albumul este influentat de o mostenire metalica mai batrana decat mine. Rock'n'roll-ul, metalul sau hard rock-ul au fost intotdeauna adversarele societatii. M-am gandit si la figuri simbolice care sunt adverse, fie ca e vorba de Prometheus, Icarius, Lucifer, Cain sau oricine altcineva. Sunt personalitati care au sfidat autoritatile sau opinia publica. Simt ca pe album exista doua teme. Una dintre ele poarta flacara pentru toti Luciferii si Prometheii din intreaga istorie, care au fost eliminati la vremea lor deoarece aveau idei noi, la care a aderat mai apoi toata lumea, insa dupa sute de ani. Duc torta pentru mintile luminate. Si critic dur masa cenusie a celor multi, cei care vor doar un loc caldut, al caror ideal este sa nu aiba niciodata vreo parere despre orice sau sa nu contribuie in nici un fel la schimbare sau progres.

Poti sa imi spui cate ceva despre studiourile in care ai inregistrat albumul?
Ihsahn: Cea mai mare parte a albumului a fost inregistrata in Symphonique Studio, pe care Ihriel si cu mine il avem acasa. Este un sistem digital cu un Steinberg Nuando ca pricipal echipament de inregistrare si sequencer. Avem o gramada de sintetizatoare si un soft OutBoard. Am inregistrat acolo totul si apoi am dus track-urile la Jukejoint Studio din Notodden. Mnemosyne Productions detine actiuni la acest studio. Asa ca m-am dus acolo pentru mixaj, ca sa obtin si un alt punct de vedere si ca sa profit de echipamentul analogic pe care il au acolo. Totul este din anii '50, '60 si '70. Pentru cei pasionati de asa ceva, acolo este locul in care se gasesc chestiile clasice. Mixerul pe care am lucrat este din Stax Studio din Memphis. Cred ca si el este un fel de mostenire. Oricum, este un echipament analogic vechi si foarte bun. A fost bine sa am la dispozitie un asemenea sistem. Poate ca data viitoare o sa fac invers: o sa inregistrez acolo si o sa mixez acasa.

Descrie modul in care ai pus cap la cap The Adversary…
Ihsahn: Anul trecut in ianuarie m-am apucat serios de lucru. Am compus scheletul tuturor pieselor cu doua track-uri de chitara, tobe programate si un pian si asta a durat pana in martie. Apoi pas cu pas, luand-o cronologic, am inceput sa fac diferite aranjamente si sa lucrez la partiturile de bass si clape. Cand toate piesele au fost gata, i le-am trimis lui Asgeir. Pe urma am luat o pauza de trei luni pentru ca e greu sa te concentrezi pe black metal cand afara e cald [rade]. In toamna Asgeir a inregistrat incontinuu tobe si mi-a trimis mp3-uri cu niste mixaje facute rapid, cu propria lui interpretare asupra a ceea ce programasem eu. Ne-am trimis mailuri pana cand am obtinut rezultatele pe care le vroiam, pe urma a uploadat track-urile iar eu le-am integrat in propriile aranjamente. Asgeir a facut toate astea in timp ce eu trageam chitarile si scriam ultimele versuri, pe parcursul toamnei. Am terminat inregistrarile si chiar dupa Anul Nou ma pregateam de mixaje.

Totul a mers conform planului?
Ihsahn: In octombrie sau noiembrie a trebuit sa iau o alta pauza pentru ca s-a stricat computerul. A trebuit sa cumparam unul nou, ceea ce ar fi trebuit sa dureze o saptamana, insa uite ca a durat aproape patru! Tipic. In afara de asta a fost vorba doar de a munci pe branci.

Spune-mi cate ceva despre fiecare piesa de pe album, incepand cu 'Invocation'…
Ihsahn: Invocation a fost gandita din start ca prima piesa a albumului. Din punct de vedere muzical, este un cantec black metal, un pic thrashy. E foarte directa. In ceea ce priveste versurile, deschide albumul cu elemente traditionale ale genului, dar le da, sper, o noua semnificatie.

Called By The Fire este tot o piesa directa, dar mai spre heavy. Asta a fost si intentia. Am vrut sa deschid albumul cu doua compozitii diferite ca acestea pentru a crea atmosfera. Acesta este un cantec despre perceptia mea cum ca am facut muzica atata vreme, ca am simtit chemarea asta, incat e aproape ca o datorie sa continui, ca nu am alta optiune. Chemarea este mult prea puternica si nu ma pot impotrivi.

Citizen este chiar un black metal pur. Ca versuri este foarte critica la adresa sentimentului de securitate pe care il doreste societatea moderna, acel loc caldut de care vorbeam mai devreme.

Cu Homecoming am dorit sa continui contrastul, asa ca este o piesa foarte progresiva. Initial m-am jucat un pic cu vocea, dar am nimerit intr-un stil care i s-ar fi potrivit ca o manusa lui Garm de la Ulver, asa ca pana la urma el a facut vocea pe aceasta piesa. Am considerat ca ar fi bine sa cante in sfarsit pe unul dintre albumele mele. Eu am cantat pentru Ulver si Arcturus, asa ca era vremea sa se intoarca roata! Versurile sunt o contemplatie, sentimentul ca te-ai intors la punctul de unde ai plecat insa cu o noua perspectiva.

Astera ton Proinon se traduce ca "steaua diminetii". Asta este modul in care vad eu o balada black metal. In plus, piesa este un tribut adus acelor minti luminate, vizionarilor.

Panem et Circenses este din nou o piesa black metal, dar cu o rasucire de circ [rade]. Titlul inseamna "paine si circ" si trateaza goana ipocrita dupa atat de mult iubitul senzational, relatia de ura / dragoste pe care oamenii o au fata de extreme si modul in care publicul devoreaza asa ceva. Oamenii vor extremism ca sa il poata uri. Cred ca am reusit sa explic asta mult mai bine in versuri, decat acum [rade].

And He Shall Walk In Empty Places: albumul se inaspreste spre final. Piesele devin din ce in ce mai extreme in acest punct, iar aceasta este un black metal dur. Are o sectiune groovy destul de lunga pe la mijloc. Versurile vorbesc despre oamenii care o iau inaintea tuturor, care vor sa aduca progresul, dar care trebuie sa mearga singuri pe acest drum, ca un cerc ce pare sa nu se mai sfarseasca.

Will You Love Me Now?: nu are un titlu prea specific black metal-ului, nu? Muzical, piesa este un metal extrem foarte dur. Versurile cred ca confrunta conservatorismul. Utilizarea unui asemenea titlu confrunta elementele conservatoare ale genului. Spune ca atunci cand ofer lumii ceva despre care sa isi dea cu parerea si in care sa se regaseasca, atunci cand ajung in inima lucrurilor, cand adevarul iese la iveala, cand vorbesc intr-un mod foarte direct, spunand ceea ce am de spus fara sa apelez la fantezie si misticism, atunci o sa ma mai iubiti? Pot oamenii sa accepte lucrurile asa cum sunt? Chiar si Asgeir a reactionat un pic ciudat cand i-am spus titlul! [rade] Nu e doar intentia de a provoca si de a fi diferit, dar vad aceleasi lucruri care ma enerveaza in societate si in aceasta asa zisa scena progresiva, si ca se respecta si acolo reguli si ca se gandeste asa cum se considera ca trebuie sa se gandeasca. Ideea e sa incerci sa decizi de unul singur si sa fii sincer macar fata de tine insuti.

The Pain Is Still Mine este o piesa epica. Stiu ca e destul de ambitioasa, dar elementele in jurul careia graviteaza au mai fost facute si de altii inainte, cu mai multe resurse decat am eu, insa am vrut totusi sa captez acea atmosfera. In loc de criticism si de atitudinea asta aroganta, aproape supranaturala care razbate din tot albumul, pe aceasta piesa versurile reflecta durerea care ma face sa apelez la o asemenea cale de exprimare ca artist. Versurile vorbesc despre partea emotionala a lucrurilor, motivul pentru care fac ceea ce fac, tendinta constanta de a face asa ceva – stiu ca imi pun toata energia in asta. Trebuie sa ma confrunt cu durerea pentru a fi in stare sa fac asta, insa prefer aceasta cale decat sa tin totul in mine. Simt ca in industria muzicala, chiar si in acest gen extrem, totul a devenit superficial. Sursa motivatiei mele ca muzician vine dintr-o constanta confruntare cu mine insumi. Suna dramatic, dar chiar asa este! Si are un pret toata aceasta cautare de sine, sa patrunzi in cotloanele tale cele mai intunecate doar pentru a scoate la iveala un mod de exprimare. Am scris piesa asta ca un fel de marturisire pentru mine insumi, ca sa stiu ca asa functioneaza lucrurile.

Dom Lawson
Kerrang