interviuri rock

Thomas Wouters (BODYFARM): bani, petrol, religie

Thomas Wouters (BODYFARM): bani, petrol, religie
TRUPE : Bodyfarm

Tânărul grup olandez Bodyfarm va concerta la București în data de 27 noiembrie 2015 în cadrul celei de a treia ediții a festivalului November to Dismember Metal Fest organizat de către Axa Valaha Productions și Ribcage Booking. La finele lunii octombrie, mai exact în data de 24, Thomas Wouters, liderul grupului a avut amabilitatea de a răspunde unui interviu pentru Metalfan.ro. Tragedia ce s-a întâmplat în data de 30 octombrie 2015 în clubul Colectiv, ne-a făcut să fim incapabili de a publică acest material mai devreme. Mulțumită ajutorului primit din partea colegei mele, Ginei Săndulescu, puteți citi într-un final acest material.

 

 
Metalfan: Salut şi bine ai venit la Metalfan! Crezi că este loc de evoluție în death metal?
Thomas Wouters: Cred că este loc de evoluție în death metal, dar oare când lucrul ăsta încetează să mai fie death metal şi să se tranforme într-un nou subgen? De aceea, oamenilor nu ar trebui să le pese prea mult de numele genului. Dacă îți plac lucrurile noi e marfă, iar dacă eşti un fan metal mai conservator e iarăşi bine.

Metalfan: Cum ai descoperit acest gen muzical şi ce te-a făcut să-l cânți? Ce înseamnă death metal-ul pentru tine?
Thomas Wouters: Am descoperit death metal-ul printr-un prieten de-al meu. Am început cu thrash metal şi am crezut că asta era cam tot ce putea oferi scena metal. Dar apoi, el mi-a dat să ascult o casetă cu Benediction şi, bineînțeles, mi-a plăcut mult. Peste câțiva ani am încercat să fac voci death metal la rândul meu. Pentru mine, death metal-ul înseamnă eliberarea agresiunii prin muzică. Precum thrash metal-ul, această muzică este foarte violentă. Mă temperează într-un fel.
 
Metalfan: Îmi poți spune povestea voastră? Cum a început totul şi ce ați dobândit până acum?
Thomas Wouters: [n. red.: râde] Povestea mea nu e aşa interesantă. Totul a început când aveam şapte sau opt ani. Aveam un prieten mic care asculta Metallica, Guns N’ Roses şi nişte trupe de punk. Imediat ce am descoperit Slayer şi, imediat ce am intrat în liceu, am început să ascult Dissection. Am avut prima formație la vârsta de 17 ani şi, după ce s-a desființat, am început Bodyfarm. Şi iată-ne aici.

Metalfan: Anul acesta, pe 6 noiembrie ați lansat cel de-al treilea album de studio, Battle Breed. Ce aduce acest album genului?
Thomas Wouters: Sper că aduce ceva noutate în death metal-ul old school. Sunt atât de multe clone Entombed care au aceeaşi producție şi, practic aceleaşi riff-uri. E aproape ca şi când ar fi vrut să fie trupe tribut. De aceea, Bodyfarm nu va folosi niciodată pedalele de efecte pentru chitară HM-2 şi se va strădui pentru un sunet bun şi clar. Nu ne e frică să amestecăm stiluri muzicale. Ca să nu fiu înțeles greşit, noi nu încercăm să fim originali sau să reinventăm death metal-ul, dar încercăm să facem propria noastră muzică.

Metalfan: Ne poți oferi mai multe detalii legate de procesele de compunere şi înregistrare ale albumului?

Thomas Wouters: Am început să compunem Battle Breed imediat după ce The Coming Scourge a fost înregistrat. Procesul de compunere a durat mult timp şi a implicat eforturi mari. A fost foarte dificil pentru că am vrut să facem un album mai bun decât The Coming Scourge. Cu mai multă viteză şi agresivitate, dar să fie şi foarte melodic pentru că aşa ne place. Înregistrările au curs fără întreruperi. Am tras tobele în Umeå, Suedia, la Garageland Studio. Acela este studioul lui Ronnie Björnström, care de asemenea a mixat şi masteri-zat materialul. Fostul nostru basist, Harry van Breda a înregistrat celelalte instrumente şi vocea.

Metalfan: Legendarul Martin van Drunen apare ca invitat special pe cea de-a doua piesă, The Dark Age. Cum l-ați convins să se alăture?
Thomas Wouters: Nu a fost vorba de vreo muncă de convingere deoarece Martin e prietenul nostru. Doar am simțit că această piesă, The Dark Age se potriveşte foarte bine cu vocea lui. Mereu mi-am dorit să fac un duet cu Martin şi el a fost gata să se implice în treabă. Am petrecut un weekend minunat în studio, la nişte beri. Luna aceasta, Martin va călători cu noi în Bucureşti.

Metalfan: Anul acesta veți cânta pentru prima dată la November to Dismember Metal Fest. Ce ştii despre acest festival? Ai vreo aşteptare?
Thomas Wouters: Am mai auzit despre acest festival şi am aşteptări foarte mari. Ce ştiu din experiența mea e că oamenii din Europa de Est sunt mari fani ai metal-ului şi sunt foarte dedicați. Aşa că ne aşteptăm la multă distracție pe scenă în timp că cântăm pentru voi.

 

 
Metalfan: Martin van Drunen vă va acompania pe scenă. O va face pentru întreg show-ul sau doar pentru piesa „The Dark Age”?
Thomas Wouters: Martin o să vină pe scenă la piesa The Dark Age, dar dincolo de asta avem o mare surpriză în care Martin e implicat.

Metalfan: La November to Dismember vă veți întâlni cu o altă trupă din Olanda, Phlebotomized. Sunteți prieteni cu membrii trupei? Ce credeți despre muzica lor?
Thomas Wouters: Ştim trupa dar nu ştim muzicienii şi nici nu le-am ascultat muzica. Dar e întotdeauna mişto să te întâlneşti cu oameni din țara ta când eşti în altă parte.

Metalfan: Pe album aveți o piesă care se numeşte
Prince of Wallachia. Ce ştiți despre acea regiune istorică care acum e parte din România? Ne poți spune mai multe detalii despre versurile acestei piese?
Thomas Wouters: Ştiu foarte puține despre acea regiune, dar ştiu că lui Vlad Țepeş i se spunea prințul Valahiei. Versurile sunt despre patriotismul său şi despre războiul împotriva Imperiului Otoman. El a fost prizonier politic de când era foarte tânăr, la curtea regală a otomanilor. El şi fratele său erau instruiți de otomani, dar fratele lui era mai popular. Vlad a fost trimis acasă, iar fratele a ales să rămână. Apoi Vlad a adunat armata şi a invadat Turcia, ceva la care nimeni nu s-ar fi aşteptat. Este o poveste foarte interesantă.

Metalfan: Acum că am vorbit despre The Dark Age şi despre Prince of Wallachia, ne poți spune mai multe despre versurile pieselor de pe acest album? Ce vă determină să abordați astfel de teme?
Thomas Wouters: Acesta e un album conceptual, mai mult sau mai puțin. Vorbim despre poveşti istorice adevărate şi despre anumite evenimente istorice în ordine cronologică. Începem cu The Dark Age, care se plasează imediat după căderea Imperiului Roman, iar albumul se termină cu Death by Fire, în principal o piesă despre turboreactoarele din Vietnam. Între acestea sunt piese despre submarinele militare din al doilea război mondial (u-boats), despre revoluția franceză, bătălia de la Hastings, şi aşa mai departe. Ceea ce mă determină să scriu despre război e faptul că acesta apare întotdeauna în Media. E peste tot în jurul nostru şi în natura noastră.

Metalfan: Aşa că, războiul este unul dintre subiectele versurilor voastre. De ce crezi că oamenii se omoară între ei? Crezi că e vreo cale serioasă de a opri această nebunie?
Thomas Wouters: Bani, petrol, religie, nu ştiu, omule… Este dezgustător, bineînțeles, dar nu văd cum ar putea fi oprită chestia asta. Nu cred că poate fi oprită. Anumiți oameni ai Islamului vor cere mereu război, iar S.U.A. iubeşte lucrul ăsta pentru că au un motiv să invadeze o țară şi să facă bani. Asta e cea mai dezgustătoare parte: totul se leagă de ideea de a face bani şi de a forța credințele religioase ale cuiva asupra altcuiva. De aceea nu-mi place umanitatea ca rasă. Cu toate astea, iubesc animalele!

Metalfan: Noi, la Metalfan suntem mari fani ai compilațiilor. Ai putea să alegi 12 cântece de la 12 trupe diferite pentru un mix-tape virtual? Care ar fi titlul acestui mix-tape?
Thomas Wouters:
Metallica – Disposable Heroes
Carnivore – Jesus Hitler
Slayer – South Of Heaven
Pantera – Cemetery Gates
Opeth – The Leper Affinity
Kreator – Enemy Of God
Sanctuary – Battle Angels
Annihilator – Alison Hell
Dissection – Where Dead Angels Lie
Accept – Teutonic Terror
Twisted Sister – Stay Hungry
Sodom – Angent Orange

Aş numi-o „Perfecțiunea Metal”!

Metalfan: Mulțumim pentru timpul şi pentru răspunsurile tale. În final, ai vrea să mai adaugi ceva sau să laşi câteva cuvinte cititorilor?
Thomas Wouters: Chiar sper să ne întâlnim la festivalul November to Dismember, hai să facem o petrecere!
Autor: H.
   November 24, 2015  | 0 Comentarii  | 3454 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Thomas Wouters (BODYFARM): bani, petrol, religie

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Interviuri