stiri rock

A mai ramas exact o luna pana la concertul aniversar TROOPER20

A mai ramas exact o luna pana la concertul aniversar TROOPER20
În data de 25 de aprilie, Trooper sărbătorește 20 de ani de activitate muzicală printr-un show unic, la Arenele Romane din București.

Alin „Coiotuʼ” Dincă a declarat: „Au mai rămas câteva săptămâni până la întâlnirea cu prietenii formației. Chiar dacă au trecut 20 de ani peste noi, avem emoții teribile, ca la început. Vrem să le oferim fanilor cel mai bun concert Trooper pe care au avut ocazia să îl vadă până acum. Vreau să arătăm foarte clar ce înseamnă Trooper în acest moment. Știu că în România lucrurile sunt mai complicate și este nevoie cu fiecare album și cu fiecare concert să dovedești că ești cel mai bun. Dar ne-am obișnuit. Vom rupe scena în două și vom aduce în fața tuturor cel mai energic și mai complet show posibil. Este destul de simplu pentru noi – asta facem de atâția ani.

Paul Ciuci, Aurel Vasilescu (COMPACT), Nicu Covaci (PHOENIX) și Cristian Hrubaru (ROCK FM) sunt invitați în show-ul aniversar TROOPER20.

Cele două trupe care vor deschide concertul aniversar Trooper20 sunt Chrom Dioxid (Târgoviște) și Phenomenon (București).

Biletele pentru concertul „Trooper20” din categoria meet & greet au fost epuizate în mai puțin de o săptămână de la punerea lor pe piață. Organizatorii împreună cu formația au hotărât o suplimentare cu 100 de bilete pentru această categorie.

Prețul biletelor rămâne unul foarte accesibil; astfel, vor exista două categorii:
Intrare generală – 10 lei;
Meet & greet – NUMAR LIMITAT – 19,95 lei (1995 fiind anul în care a fost înființată formația).

Biletele pot fi achiziționate de pe
www.eventim.ro - http://www.eventim.ro/ro/bilete/trooper-20-de-ani-bucuresti-arenele-romane-389894/event.html
și
www.iabilet.ro - https://www.iabilet.ro/bilete-trooper-20-de-ani-22748

Pentru concertul din 25 aprilie, Trooper le-a pregătit fanilor un eveniment complex, cu piese din întreaga discografie, invitați speciali și momente surpriză.

În cei 20 de ani de activitate, Trooper a lansat șapte albume de studio, a cântat pentru mai mult de 600.000 de oameni în peste 500 de concerte și a urcat pe scenă alături de Iron Maiden, Scorpions, Judas Priest, Whitesnake, Megadeth, Europe, Manowar, Nazareth, WASP etc.

Sursa: Alin Dinca - Trooper


MAI MULTE DESPRE Trooper
Posted by H., at 09:52 |  March 25, 2015  | 0 Comentarii  | 1171 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: A mai ramas exact o luna pana la concertul aniversar TROOPER20

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Stiri