stiri rock

Ascultaţi prima piesă de pe noul album Cannabis Corpse

Ascultaţi prima piesă de pe noul album Cannabis Corpse
Proiectul lui Land Phil de la Municipal Waste, numit Cannabis Corpse, care e recunoscut în mod evident ca fiind o parodie la grandiosul Cannibal Corpse, ajunge la un nou capitol în activitatea discografică şi astfel, se anunţă cel de-al cincilea album de studio. Ca să facă o altă parodie, de data asta la clasicul album „Left Hand Path” semnat de Entombed, Cannabis Corpse pregăteşte lansarea materialului „Left Hand Pass”, care va ieşi pe 8 septembrie. Iată prima piesă de pe acest album, „Chronic Breed”!
 
 
Land Phil a spus următoarele: „În cele din urmă, Cannabis Corpse s-a trezit din somnul indus de iarbă ca să dăruiască tuturor celor care dau din cap o bucată nouă de brutal death metal. De data asta, am hotărât să-i lăsăm mai mult loc noului nostru chitarist, Ray Suhy, ca să adauge propriile sale afinităţi la compoziţii şi riff-uri. Noi credem că a ieşit un sound foarte proaspăt pentru Cannabis Corpse.

La rândul lui, Ray Suhy a adăugat: „Piesa ‘Chronic Breed’ a fost printre ultimele compuse pentru albumul ‘Left Hand Pass’. Am schimbat-o de câteva ori până sa-i găsim fluxul pe care l-am dorit. Hallhammer a făcut nişte părţi de tobe criminale, iar vocea lui Landphil e preferata mea din tot ce a făcut până acum. Sunt o grămadă de momente atrăgătoare şi brutale pe materialul ăsta, iar ‘Chronic Breed’ este una dintre candidatele de top pentru mine!
 


MAI MULTE DESPRE Cannabis Corpse
Posted by Gina S., at 17:47 |  June 21, 2017  | 0 Comentarii  | 4028 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Ascultaţi prima piesă de pe noul album Cannabis Corpse

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Stiri