stiri rock

Hamferð, Soror Dolorosa şi Kampfar – primele trupe confirmate pentru Dark Bombastic Evening 2017

Hamferð, Soror Dolorosa şi Kampfar – primele trupe confirmate pentru Dark Bombastic Evening 2017
 Menţinȃnd tradiţia de a anunţa evenimente la ore alese conform simetriilor caracteristice numerologiei, organizatorii cunoscutului festival avangardist autohton, Dark Bombastic Evening, au confirmat primele trei nume pentru ediţia din acest an. Asta după ce s-a comunicat că festivalul se mută din spaţiile RYMA aflate ȋn incinta Cetăţii Alba Carolina, Alba Iulia, adică gazda evenimentului timp de cinci ani, ȋn Grădina Termală din Dorobanţi, la 25 de kilometri de oraşul Arad. 

Formaţia de doom death metal din Insulele Feroe, Hamferð a fost primul nume anunţat pentru noua ediţie. La ediţia de anul trecut, Hamferð a oferit un show excepţional aflȃndu-se pentru prima dată ȋn această ţară. Muzica acestui grup reflectă o puternică latură poetică aflată ȋn strȃnsă legătură cu o condiţie de izolare care se resimte ȋn vieţile locuitorilor unui relief precum cel din Insulele Feroe, iar fanii se aşteaptă ca Hamferð să prezintă compoziţiile noi ȋn apariţiile de anul acesta. 
 
 
Originară din Toulouse şi practicantă a unui stil cold wave, formaţia Soror Dolorosa a fost de asemenea anunţată cu un show ȋn Romȃnia, un grup care activează cam de pe vremea cȃnd un nou val de gothic rock s-a aşezat masiv ȋn Europa, adică ȋnceputul anilor 2000. Avȃndu-l ȋn componenţa pe Andy Julia de la Peste Noire, iniţial la tobe şi apoi la voce, Soror Dolorosa a trecut prin oarecare schimbări de formulă cu efecte ȋn abordarea stilistică, iar astăzi reprezintă un nume respectat ȋntr-un colţ populat de fani ai genurilor sau tendinţelor instaurate de giganţi precum The Cure, Fields of the Nephilim sau Christian Death
 

Surpriza cea mai mare din aceste anunţuri e dată de prezenţa norvegienilor de la Kampfar la acest festival, ȋntrucȃt componentele lor muzicale şi tematice crescute din mitologiile scandinave i-ar asocia mai degrabă cu evenimentele foarte mari ca notorietate şi număr de spectatori, conform trendurilor actuale. Ȋnsă Kampfar menţine şi perfecţionează un accent dark ȋn abordarea lor, aşadar nu e de mirare că acest anunţ a stȃrnit destule reacţii pozitive din partea ascultătorilor care se declară a fi spectatori fideli la Dark Bombastic Evening. 
 


MAI MULTE DESPRE Kampfar
Posted by Gina S., at 13:47 |  January 25, 2017  | 0 Comentarii  | 1584 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Hamferð, Soror Dolorosa şi Kampfar – primele trupe confirmate pentru Dark Bombastic Evening 2017

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Stiri