stiri rock

MANOWAR anunţă primele date din turneul de adio

MANOWAR anunţă primele date din turneul de adio
Trupa emblemă a Heavy Metal-ului, MANOWAR, a anunţat recent turneul de adio printr-un mesaj adresat fanilor. Primele date confirmate sunt cele din Germania.
Timp de aproape patru decenii, MANOWAR şi-au făurit stilul propriu, cu imnuri nemuritoare, componentă vizuală puternică şi valori de neînduplecat, precum onoarea, loialitatea şi prietenia, formând o legătură unică şi indestructibilă cu legiunile lor de susţinători. 

Invidiaţi de mulţi pentru convingerile de nestrămutat, dedicarea fără margini şi atitudinea caracterizată de motto-ul “fără compromisuri şi fără regret”, MANOWAR nu s-au abătut niciodată de la calea lor.
În timpul indelungatei cariere, MANOWAR au câştigat numeroase distincţii de aur şi platină, au derulat peste 35 de turnee şi au fost cap de afiş în locaţii cu capacitatea cuprinsă între 10.000 şi 50.000 de locuri, în care au performat cu casa închisă. 
Îndrăzneţi şi cu spirit de aventură încă de la albumul de debut “Battle Hymns”, depăşind mereu realizările predecesorilor, şi-au stabilit propriile standarde. Printre modurile în care şi-au onorat fanii în decursul timpului, MANOWAR au organizat propriul festival (la care au luat parte fani din 40 de ţări), au stabilit recorduri ce vizează durata şi volumul concertelor, au înregistrat un cântec în 18 limbi şi au semnat un contract cu propriul sânge pentru a-şi arăta devotamentul pentru Metal.  
Turneul ‘Gods And Kings’ a fost un moment de pionierat în cariera noastră. Totul a fost magnific: scena, sunetul, efectele video şi voi, fanii noştri! După un astfel de turneu extraordinar a fost clar pentru noi că următorul trebuie să fie şi mai grandios şi să depăşească tot ce am făcut până acum; să fie împlinirea visului oricărui Manowarrior. Atunci va fi momentul suprem pentru a spune mulţumim şi adio.”
 
Cu o durată de peste două ore, debordând de hituri lansate de-a lungul celor aproape patru decenii ale istoriei MANOWAR, The Final Battle World Tour va fi o experienţă ce se întâmplă o singură data în viaţa unui fan al Metalului.
 “ Vom porni în The Final Battle aşa cum am făcut în întreaga noastră carieră: vom da TOTUL pentru fanii noştri! Victoria este a noastră, dar gloria este a legiunilor noastre de Fani!” a spus Joey DeMaio.
 The Final Battle World Tour 2017 – Primele date confirmate:
Vineri, 24 noiembrie 2017 – Zenith – Munchen, Germania
Luni, 27 noiembrie 2017 – Messehalle – Erfurt, Germania
Marţi 28 noiembrie 2017 – Tempodrom – Berlin, Germania
Vineri 1 decembrie 2017 – Grugahalle – Essen, Germany
Duminică 3 decembrie 2017 – Sparkassen Arena – Kiel, Germania
Marţi 5 decembrie 2017 – Palladium – Koln, Germania
Vineri 8 decembrie 2017 – Jahrhunderthalle – Frankfurt/Main, Germania
Marţi 12 decembrie 2017 – Arena Trier – Trier, Germania
Vineri 15 decembrie 2017 – Porsche Arena – Stuttgart, Germania



Biletele pentru access general se găsesc exclusive pe
www.lb-events.de. Un număr limitat de bilete tipărite, suvenir, sunt disponibile pe principiul “primul venit, primul servit”.
Upgrade-uri Ultimate Fan, care oferă o experienţă live mai complexă, vor fi puse în vânzare mai târziu. 
Upgrade-uri Ultimate Fan sunt valabile doar împreună cu un bilet valid pentru access general. Fanii ar trebui să intre imediat în posesia acestuia din urmă.
Pentru detalii despre bilete şi update-uri constante urmăriţi trupa MANOWAR pe manowar.com and facebook.com/manowar.


MAI MULTE DESPRE Manowar
Posted by Ruxia Sandru, at 16:39 |  May 30, 2016  | 0 Comentarii  | 958 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: MANOWAR anunţă primele date din turneul de adio

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Stiri