
Warrel Dane a decedat astăzi în urma unui atac de cord
Vocalistul Warrel Dane, recunoscut pentru performanţele sale deosebite în cadrul grupurilor Sanctuary şi Nevermore, a decedat astăzi, 13 decembrie, în urma unui atac de cord. Warrel Dane se afla în São Paulo unde înregistra cel de-al doilea album solo, la aproape zece ani de când a fost lansat „Praises to the War Machine”.

© Travis Smith
Apreciat pentru tehnica sa vocală de a alterna în mod particular note din cele mai joase cu atingeri cât mai înalte, Warrel Dane se afla într-o stare şubredă de multă vreme având în vedere problemele sale cu alcoolismul şi diagnosticul periculos primit în urmă cu câţiva ani, diabet. Alături de Dane în ultimele momente a fost chitaristul Johnny Moraes (Hevilan), care a făcut parte din formula proiectului solo atât live cât şi în sesiunea recentă de înregistrări. Instrumentalul pentru materialul nou era aproape gata înainte de deces, iar procesul de înregistrare a vocii tocmai începuse. Din ceea ce a fost relatat pe Blabbermouth.net, rezultă că se pune problema ca acest nou album să fie continuat cu alţi muzicieni, pentru a fi prezentat ca un tribut.
MAI MULTE DESPRE Nevermore, Sanctuary





Comenteaza la: Warrel Dane a decedat astăzi în urma unui atac de cord