CRIMSON CULT - Crimson Cult

Cind ii mai auziti pe unii ca se cearta pe numele trupei si va ginditi, ce dracu se tiganesc atita, daca muzica e buna, nu conteaza sub ce nume apare, ei bine, mai ginditi-va. Si ginditi-va la exemplul trupei Crimson Cult. Nu ati mai auzit de ei pina acum, dar e posibil sa ii fi ascultat deja si asta e problema. In 1990 se numeau Big Heat, dupa care, din diverse motive, au fost: Stigmata, Stigmata IV, Stygma IV, fara sa intervina vreo schimbare de componenta sau vreo redirectionare a stilului preferat: un power/doom/dark/prog metal care m-a dat pe spate si pe mine cu ocazia discului The Court of Eternity (1998). Dar din cauza schimbarilor de nume i-am pierdut din vedere si daca nu dadeam din intimplare peste pagina de myspace Crimson Cult, pierduti imi ramineau. Ceva-ceva mi-a sunat familiar in muzica lor, desi acum au schimbat vocalul.

Nu e usor de descris felul in care suna acest disc, dar pentru ca suna atit de bine, o sa incerc. Incepe ca un heavy metal catchy, care amesteca mostenirea Painkillerului cu invataturi de la Black Sabbath. Pe la jumatatea primei piese, ies clapele in prim plan si lasa impresia unei intentii de progressive metal. Undead complica lucrurile si mai tare, pentru ca printre cele 3-4 ritmuri pe care le schimba, aduce si unul sacadat de thrash metal si incurajeaza ambitiile de prog metal. In treacat fie spus, dar vreau totusi sa fie foarte clar, Undead mi se pare cea mai reusita piesa de pe disc, si de pe anul asta; are o alcatuire complexa dar si vioaie in acelasi timp, cu riffuri si linii vocale de mare inspiratie. Versurile si felul in care sunt cintate mi-au dat ceva fiori la pasajul: Don't forsake me %u2018cause I am dead/Don't forget me I am by your side. Dar cea mai placuta si cea mai mare surpriza mi-a produs-o Land of the Crimson Night, pentru ca nu, desi nu pot spune ca am fost vreodata un mare fan Pearl Jam, felul in care Crimson Cult le metalizeaza influenta mi se pare mai mult decit interesant, chiar imbucurator. Baietii astia nu numai ca vor sa faca altceva, sa iasa cu sunetul lor din multime, ci chiar si reusesc cu citeva ocazii.

O oarecare problema intervine incepind cu a patra piesa: nivelul de ingeniozitate scade la niste cote regretabile, care aproape transforma Crimson Cult intr-o trupa generica de metal melodic, priceputa la a amesteca influente, fara sa stie sa le filtreze prea bine. In the Eyes, Dirty Demon, Misanthrope si Amok merg pe mina riffului groovy (sustinute de clape), care oscileaza intre un soi de combinatie Threshold/Nevermore (in cazul primeia) si faze consacrate de la Black Sabbath, Deep Purple sau Morgana Lefay. Lava Machine e cam singura de felul ei: un fel de semi-balada soft rock, de genul celor care rasunau pe stadioane in anii 80. 2000 Lights e un power metal cu o interpretare vocala dramatica, in genul a ce facea Midnight cu Crimson Glory in anii 90. Toate-s facute foarte profi si nu total lipsite de farmec, dar, fara surprizele si accesele de creativitate cu care obisnuisera primele 3 bucati. In ciuda varietatii elementelor combinate, ansamblul ramine unitar, in mare parte si datorita prestatiei lui Walter Stuefer, care acopera cu relaxare toate zonele in care il trag colegii sai. Are si norocul unui timbru ce-l tine departe de clisee, care ar fi cel mai usor de descris ca o combinatie de Ian Gillan cu Eddie Vedder.

Ultima piesa, care am impresia ca e si cea mai lunga, ne aduce aminte ca, totusi, Crimson Cult au inceput acest disc pusi pe fapte mari. De data asta, faptele mari dau o tura prin rock, aduc un pic de blues chiar, solo de clape, pasaj declamativ cu incarcatura dramatica, dar se intorc treptat spre riffuri heavy si un refren pre-refren numai bune de fredonat si batut ritmul cu degetele, picioarele, miscari din cap, laterale, verticale, de oricare va place voua.

Asa ca, vedeti voi, imi e greu sa ii dau mai putin, desi poate, gindind lucid si facind media, ar fi fost justificat sa le scad o jumatate de punct. Dar cele bune sunt atit de bune, incit le fac si pe cele rele sa nu para atit de rele, chiar daca sunt mai multe.

Klawz Nota: 8.5