TAROT - Crows Fly Black

Marco Hietala mi-a fost intotdeauna simpatic, ba chiar am sperat ca, daca-si rade ciocul, s-ar putea sa fie un inlocuitor perfect al Tarjei careia i-a facut backing ani de zile. Apoi mi-am dat seama ca oricum exista Tarot unde nu traieste nici in umbra divei si nici nu-i dicteaza nici un Tuomas ce sa cante. Nu ca as avea ceva cu poetul celor de Nightwish, dar prefer Tarot.
    Dincolo de simpatie insa, Crows Fly Black, desi e o auditie excelenta, nu m-a impresionat teribil. Productie impecabila, balans cat incape, ritm si dinamica, in aceeasi buna traditie Tarot. Dar cam atat. Parca ceva mai putine riffuri interesante decat pana acum, dar totusi foarte power, iar cu orchetratiile m-am cam obisnuit. Probabil ca asteptam la mai mult decat trebuie. Insa sunt ingedientele suficiente sa faca din album unul care sa merite ascultat, macar de cateva ori. Macar pentru compozitiile care, desi nu foarte complexe, au darul de a te prinde.
    Principalul plus al albumului il reprezinta, ca si pana acum, vocea lui Marco. Poate ca imi place mie in mod exagerat tonul sau, dar pe undeva da farmec fiecarei compozitii, mai ales cu finalurile de vocale cu tremolo. Refrenele, bine dublate, sunt ample si cu serioasa tenta corala, care se grefeaza excelent pe muzica. Interventia clapei, mai ales in secventele de armonie, nu mai e la fel de hotaratoare ca pe produsele anterioare, desi inca se mai gasesc cateva teme interesante.
    Cumva, o combinatie de 'nu m-a dat pe spate' si 'l-as tot asculta'. Fara sa fie stralucit, are farmec si prinde. La nivelul genului, probabil unul dintre albumele foarte bune produse anul asta. La nivelul Tarot, mai ales in vacanta luata de Nightwish, se putea si un pic mai bine.

Cynyc Nota: 8.5