DEATH ANGEL - Killing Season

In ciudat teasingului care a precedat aparitia acestuia album, promitand o sinteza, de la debut incoace, a produselor precedente purtand marca Death Angel, am asteptat Killing Season cu scepticism. The Art of Dying  – albumul care a marcat reunirea thrasherilor californieni – nu a fost deloc promitator iar vocea lui Osegueda scartia prin toate punctele esentiale.

Cu atat mai mare si mai placuta mi-a fost surpriza cand am pus urechea la ascultat si am dat peste o formatie in plina forma – atat in ce priveste interpretarea, cat si compozitia. Killing Season este albumul care marcheaza revenirea pe bune a veteranilor de la Death Angel si intr-adevar inglobeaza caracteristici ale primelor lor trei albume, dar nu numai. Killing Season prezinta thrash traditional intr-un ambalaj modern, de care, nu in mica masura, este responsabil producatorul Nick Raskulinecz (Foo Fighters, Rush, Velvet Revolver).

Cele 11 piese poarta amprenta brandului traditional Death Angel – old school thrash presarat cu pasaje melodice sau acustice (Lord of Hate, Dethroned, Resurrection Machine) – dar si unele elemente moderne (groove) sau de rock classic, de care, din fericire nu abuzeaza. Este vorba de piesele cu durata mai lunga din a doua parte a albumului care evidentiaza acest experimentalism si compromis cu trendurile actuale When Worlds Collide sau God vs. God.

In rest, Killing Season contine o intreaga tabara de riffuri variate, energetice si adictive, desi unele par poate un pic prea familiare. Solo-urile lui Cavestany, scurte, dar bine plasate si cu efect, sunt de asemenea demne de remarcat (Sonic Beatdown, Steal the Crown – de fapt cam peste tot), ca si interpretarea lui Osegueda care si-a recuperat pierdutele calitati vocale – vocalistul interpreteaza expresiv, puncteaza cu efect si personalitate, inserand ocazional guturale joase, beneficiind pe alocuri si de suportul vocal al lui Cavestany si Pepa (Burried Alive sau Resurrection Machine). Galeon si Pepa, de asemenea, isi fac treaba excelent in spatele tobelor si, respective al basului, avand parte de propriile momente de solo (Carnival Justice).

Intr-un cuvant, este vorba de un plin de verva si energie, amintind de entuziasmul de pe vremuri al californienilor, marcat de o interpretare si compozitie expresiva, in acord cu fundalul afectiv al versurilor care, abordand tematici razboinice si (in)justitiare, se deruleaza in gama frustrarii, disperarii, furiei, avand drept consecinta, asa cum a declarat si Cavestany, revolutia.

(+) 11 piese antrenante, energetice, inchegate, interpretarea vocala, productia
(–) rifurile care suna prea “familiar”

G.A.S. Nota: 8.5