SINNER - Mask of Sanity

Asa cum discutam si cu amicu Sake mai deunazi, avem acest suparator obicei de a ne complica, de cele mai multe ori, inutil, existentele. Daca sunteti de acord, inseamna ca o sa va bucurati foarte tare la auditia ultimului Sinner. Pentru ca ne aduce aminte despre ce e vorba in rockul metalic. Ne duce inapoi la izvoare. Are acea vibratie senzuala irezistibila care te ademeneste si te pune in miscare.

Intoarcerea asta spre radacinile trupei (bine infipte in hard rockul german al anilor 80) e cu atit mai binevenita cu cit ultimele doua albume incepusera sa sune plictisitor de asemanator cu celalat proiect al lui Mat Sinner, Naumann si Sperling - Primal Fear. Citeva reminiscente tot se mai pot auzi si pe Mask Of Sanity (Thunder Roar, Under the Gun, Last Man Standing), vocalizele din fundal ale lui Scheepers ne ajuta sa le identificam, insa numarul lor este decent de mic pentru a le face placuta prezenta. Ca o caracteristica generala, este pentru prima oara dupa multa vreme (mai exact dupa Nature of Evil din 1998) cind nu ma mai intreb ce satisfactie poate gasi Mat Sinner in a cinta in 2 trupe fix acelasi lucru. Probabil ca va ramine incruntat si nervos in Primal Fear, dar deocamdata pe discul de fata ne propune un hard rock optzecist lipsit de griji si excelent balansat, cu riffuri sanatoase si solouri bluesy, tras inainte de binecunoscuta voce placut hodorogita, limitata, de acord, dar foarte bine exploatata. Focoasele nucleare au fost abandonate in favoarea focoaselor blonde sau brunete care fac inima sa bata mai tare (Black, Can't Stand the Heat - hitul albumului) si a altor clisee rock'n'roll, pline de voie buna si o dragoste de viata molipsitoare, asa cum ii sade lui bine. Rock'n'rollului. Sunt si vreo doua momente serioase, subliniate de orchestratii ceva mai elaborate care solicita prezenta pianistului, unul e pe The Sign, dar nimic nu poate deghiza dinamismul si naturaletea cu care piesele sar pe ascultator, fara complicatii, vorba cintecului Last Man Standing: "there's no pretending". Ultima piesa e un cover Thin Lizzy, o alegere si o interpretare foarte potrivita si in acelasi timp un "salut, moshule!" adresat spiritului lui Lynott, destul de prezent in mintea lui Mat cind a compus muzica de pe disc.

Daca nu cautati originalitatea cu orice pret si va multumiti cu inspiratie si maiestrie intre tipare de hard rock traditional, Mask of Sanity va fi exact pe gustul vostru.

Klawz Nota: 8.5